Cânturile lui Jan Kochanowski sau viziunea asupra lumii

Cânturi de Jan Kochanowski sau viziunea asupra lumii
Cânturi / Jan Kochanowski ; trad. din polonă de constantin Geambașu. - București : Paideia, 2022
ISBN 978-606-748-622-3

2. Copertá: lonuy Ardeleanu-Pai
Tehnoredactor: Rodica Boacá
Secretar de redactic: Paulina Lämäsanu

Publication subsidized by The Polish Book Institute -
‘The OPOLAND Translation Program.

{

Lucrare sponsorizatä de Institutul Polonez al Cärtüi -
Programul de Traduceri OPOLAND

lg Care apir cn sprijinul Institutului Polonez.
BUCURESN

© 2022 Editura Paideia
Str. Tudor Arghezi nr. 15, sector 2
Bucuresti, Románia
tel: [phone]
e-mail: [email protected]
www.paideia.ro
www.cadourialese.ro

Descrieren CIP a Bibliotecii Nationale a Romäniei
KOCHANOWSKI, JAN

‘CAnturi / Jan Kochanowski ; trad. din polonä de Constantin
imbagu si Passionaria Stoicescu ; cuv. inainte si note de Constantin
Geambasu. - Bucuresti : Paideia, 2022

ISBN 978-606-748-622-3

1. Geambagu, Constantin (trad. ; pref. ; note)
Il. Stoicescu, Passionaria (trad.)

821.162.1

Jan Kochanowski

CANTURI

Traducere din limba poloná
de Pasionaria Stoicescu si Constantin Geambasu

Cuvánt inainte si note de Constantin Geambasu

paideia

Bucuresti, 2022

3. »Cánturile« lui Jan Kochanowski
sau viziunea asupra lumii

Jan Kochanowski (1530-1584), cel mai de seamá poet renas-
centist polonez, face parte din comunitatea Europa Litterarum
a acelei perioade, find totodatä cetäfean al Republicii Polone
care a cunoscut in perioada Renasterii apogeul infloririi culturale
si economice*. Íncá de tänär este preocupat in mare másurá sá
asimileze valorile culturale europene, asa cum erau intelese in
lumea umanistilor caracterizati de viziunea cumulativá asupra
culturi, adicá de obligatia de a cunoaste atát patrimoniul universal,
cát si evolutia sa in conditiile contemporaneitäti. De aici dialogul cu
anticil, prezent in textele sale, cu scoaterea in relief a Adevárului si
a Binelui. De la inceput trebuie spus cá o influent puternic3 asupra
lui Kochanowski a exercitat-o Horatiu, „maestru al cántecelor cu
sonoritate de aur”?.

* Mai multe informatii in limba roman’ despre viata si opera lui
Jan Kochanowski, in Stan Velea, Istoria literaturli polone, t., Bucuresti,
Univers, 1986, pp. 43-74.

? Cf. Ludwika Szczerbicka-Siek, Wstep: Jan Kochanowski, Piesni,
Wroclaw-Warszawa-Kraköw, Wydawnicto Ossolineum, 1997, pp. XV-
XVIL.

a

4. In viata personalß, poetul s-a condus dup3 optiuni sigure, find
interesat mai mult decät gradele academice de gloria construitá
prin creatie. Pornind de la operele concrete, se poate contura un
autoportret care lasá sä se intrevadá calea spre virtute, constiinta
dreaptá, ráspunderea fajá de destinul Republicil, reflectia asupra
lumii si a existentei in general, un inalt nivel cultural, atitudinea
elegantá, nelipsitá de umor.

Un rol important in formarea spiritualá a poetului au jucat
cursurile in cadrul Universitätii Jagiellone, avänd profesori remarca-
bili in domeniul stintelor umaniste (retorica, ilosofia, limba latin’
etc.). De asemenea, un impact puternic de imbogatire spiritual ka
avut curtea regelui Zygmunt cel Bátrán. In calitate de secretar al
cancelariei regale, Kochanowski, dincolo de latura administrativä a
obligatillor sale, a participat actv la proiectele culturale promovate
atát de rege, cat si de sotia sa Bona Sforza, de arigine italiana,
Realizárile din aceastä perioadá se observa in domeniul arhitecturi,
teatrului, muzicii si picturii. De asemenea, poetul este prezent in
cercurile unar personalitäfi religioase marcante: episcopul Piotr
Tomicki sau reformatorul Andrzej TrzecieskP. In spiritul vremi,
poetul inträ in contact cu umanisti din Italia, Ungaria, Germania si
Elvetia‘,

in afar’ de cursurile urmate la Cracovia, Kochanowski studiazá
la Universitatea din Padova. Aceasta este o perioadá beneficä

* Dupä cum se stie, in secolul al XVI-ea, in Europa se desfágoará
Reforma religioasá, declansatä mai devreme de Jan Hus si continuatä
de Martin Luther, Jean Calvin si alti. Reforma atrage dupä sine
Contrareforma, initiatá si desfäsuratä de ordinul iezuifilor, cu urmári
semnificative pe harta religioasá si spiritualá a Europei de atunci. Vezi
si Stan Velea, op. cit, pp. 44-45. .

4 Informalii bazate pe comunicarea Kochanowski we wspölnocie
Europa Litterarum, finutä de prof. dr Alina Jezowa-Nowicka in cadrul
celui de al Vil-lea Congres International de Polonisticá, Wroctaw, 20-23
‘octombrie 2021

6

de cunoastere in profunzime a operelor lui Dante si Petrarca,
de stabilire a unor relatii cu personalitäti ale timpului (Andrzej
Dudycz, tukasz Görnicki, Stanistaw Porebski si alti), de extindere a
inspiratillor literare (teatrul, elegiile, poemul satiric, sonetul etc.)
Poetul admirá Italia in ansamblu, cultura in special, fárá a fi apäsat
de complexul inferioritäfii. Traditia culturalä nu se limiteazá doar
la latinitate, cuprinzánd, totodatá, cum era firese, Grecia (Aratos,
Safo, Simonides, Anacreon). Kochanowski consider’ ci strámosii
antici ai italienilor fac parte din patrimoniul universal.

In formarea intelectualä si culturalá a poetului au jucat un
rol important cälätorile. in afará de Italia, Kochanowski ajunge in
Franta, unde ii cunoaste pe Jan taski cel Tänär, Andrzej Dudycz,
George Buchanan. Ca poet oficial al regelui, ajutändu-lin realizarea
proiectului politic si religios, cunoaste indeaproape obiceiurile de
la curte, find un foarte fin observator al atitudinilor si reactiilor
oamenilor, ceea ce transpare pregnant In textele sale. Nu-l atrag
bogétile, nici rangurile inalte. Se poate afirma cá poetul este insogit
de o anumitä cumpätare in ceea ce priveste bunurile materiale. 1
intereseazá tn primul rand spiritul, virtutea si actiunile menite sá
aducá binele general.

Un rol de scamä fi revine lui Kochanowski in crearea limbii
literare polone”. Cunoscátor nu doar al poetilor greci sau latini, ci si
al Pleiadei franceze, tinde permanent spre consolidarea autoritäfi
limbit polone. Secolul al XVI-lea in Polonia a ínsemnat trecerea de
la limba lating ca limba de cultura la limba national. Contributia
lui Kochanowski este remarcabilä in domeniul limbajului poetic, pe
care il Imbogäteste la nivel lexical si prozodic. Apropiat de lumea
politics, religioasá si literarë, a avut prilejul de a crea intr-un con-
text prielnic, cánd Polonia se afla la apogeul infloriri culturale, find
racordatä la reteaua densi a culturii europene. Poetul este invitat
la curtea unor magnati de seams ai vremii (Tarnowski, Teczytiski,

“Cf Stan Velea, op. cit, pp. 73-74,

5. Radziwill, Firlej, Zamoyski) sau episcopi (Filip Padniewski, Piotr
Myszkowski)

Se poate afirma cá datoritá studiilor, cälstorilor, intälnirilor,
functillor si contactelor din tard si sträinätate, Kochanowski sia
format o puternicä identitate europeans. Fárá a uita o clipá cá
apartine natiunii polone (bard sarmat, a cárui muzá se aude dincolo
de Carpati), poetul este constient de valoarea sa, exprimandu-si
convingerea cä va ajunge in panteonul creatorilor inconjurati de
glorie si de memorie vesnic3:

,Afla-vor despre mine tätarl, si nemti, si rusi,
Englezi si-atäta lume cu natii de sus-pusi,
Ba chiar si spanioli cei bravi si mult fudui,
Cei care sorb din Tibru, din mándrá apa lui.
Cäntul XXIV, Cartea a doua

Volumul Cänturi (Pieéni), apárut postum (1586), reuneste ver-
suride dragoste, filosoficespatriotice, impresionánd prin varietatea
‘expresiei poetice®. Se degajá in primul rand atitudinea horatianä
Ideea frumusetil lumii, de sorginte renascentistá, transpare preg-
nant din majoritatea cánturilor. Sursele de relaxare, seninátate si
mangéiere atest8 tonalitáti epicureice. Viata si lumea reprezintá
valori esentiale. Poetul laud’ bucuria existentei si frumusetea
naturi, pe care le intelege in spirit lucregían. Triumfá sentimentul
armoniei universale. Ciclul capátá astfel adevárate semnificati
etice. in seria textelor cu tentá educativ-moralizatoare meritä
mengionat Cóntul XI (Cartea a doua) consacrat virtutil. Virtute
sine reprezint3 o adeväratä recompensa, ,splendidä in frumusetea

“vez tipologia si analiza detaliatá a cänturlor in Ludwika Szczer-
bicka-Si¢k, op. cit, pp. XIX si urm

8

ei”. Finalul, in forma aforisticä, are valoare generalizatoare: „Calea
spre cer e deschisä/ Celor ce-si slujesc patria (.... Virtutea isi va
afla locul oricánd”. Aceastä idee este formulatä si mai pregnant in
Cäntul XIX (Despre bunul renume). inzestrat cu rafiune, omul are
obligatia de a actiona pentru a lása un nume bun in urma sa prin
fapte demne de laudá, folositoare comunitátii, prin respectarea
bunelor obiceiur si a legilor strámosesti (,Íntru cinstita slavá sá fim
buni slujitori/Si obstea sá prospere cu-al nostru ajutor”).

De aceea e nevoie de härnicie si cumpátare, aspecte ce tin de
educatie. De multe ori, fil de nobili ~inclinati spre o viatá de huzur
~ nu se ridicä la inältimea párintilor. Nu intämplätor, autorul aduce
in prim-plan momente si evenimente importante din trecutul
glorios al Poloniei, figuri inconjurate de aura vitejici si a märetiei
(vezi indeosebi Cántul X, Cartea intäi). Lupta cu pägäni, apárarea
fruntarilor färli impun o permanentä veghe si pregátire. in ochii
poetului, cea mai de seamá virtute pentru care meritá sá lupti pan’
la capät este libertatea (,... pentru libertatea dragä/ Meritá sá lupti
cu ultimele puter”)

Kochanowski aduce un adevárat imn Creatorului in ale cárui
mäini se aflä viata si soarta omului. Frumusetea lumii create are la
bazá armonia. Recunostinga depliná fata de bunätatea si márinimia
lui Dumnezeu este exprimatá in versuri magistrale, in Cäntul XXV
din Cartea a Doua, o adeváratá rug’ incárcatá de evlavie:

Tu, stäpänul lumii esti. Cerul cu azururi,
Tu Fai construit si-ai pus aur, stele pururi.
Temelii pentru pämänt ai zidit sá fie

Si cu iarbä-ai imbräcat ce-a fost gol pe glie.
Laudat in veci si fii, Tu, Stäpän a Toate,
Pentru mare mila Ta, pentru bunätate!

* Ibidem, pp. XXII-XXV.

6. ‘Ingrijeste-Te de noi, ne binecuvänté,
Ocrotiti sá fim mereu sub aripa-Ti sfäntäl

Credinta in Dumnezeu (,Domnul rástoamá tot, gin noi,
far, lar cel ce crede-n El, n-o sá disparä) impune o viatá cum-
pätaté, fárá lácomie, fárá goana dupa avere (,functi si demnitäti,/
desertäciunisunt toate”), mai ales cä In fata morti statutul material
‘i pierde importanta (,Moartea strange deopotrivá slugi, domnii
bogate”).

in pofida nestatorniciei vietii (‚Vremea fuge, nimeni nu stie/
Maine ce-o sá fie”) sia imprevizibilitätii destinului, poetulindeamnä
la 0 anumitä detasare. In spirit horatian, omul ar trebuisá-siinfrunte
destinul incert si sá se bucre de viatá chiar si atunci cand nu este
imbelsugatä (,E boler cel care-i/Multumit cu ce-are”). De aici lauda
vinului care, dacä e báut cu másurá, poate aduce bucurie si armo-
nie, aláturi de frumusejea naturli si de cántec (vezi Kiuta invocatá
‘in mai multe ränduri). Totusi, in viziunea poetului, adevárata sursá

a fericirii o constituie cugetul cinstit, neapásat de gänduri sau fapte

päcätoase (pizmä, dispret, ingamfare, desfräu etc.

Un laitmotiv al cäntecelor este iubirea vázutá in mai multe
ipostaze. Pe de o parte, ca sentiment nobil, generator de träiri
intense (vezi Cóntul XVI, consacrat Penelopei - exemplu de fide-
litate si de räbdare in asteptarea sotului plecat), iar pe de alta, de
drame si suferinte (vezi Cántul XXI, esecul lui Orfeu in efortul de a-si
salva iubita). lubirea transpare frecvent in ipostaza neimplinirii din

‘cauza ingratitudinii si a nestatorniciei femcii iubite („schimbätoare
cum e väntul pe alei”). Cu toate dezamágirile si främäntärile pe
care le starneste, dragostea reprezintá o constantá permanentá
in viata omului, insotitä deseori de sperantä si incredere. De aici,
tonalitáfile reflexive si melancolice. Kochanowski nu scapà din

* Ibidem, pp. XXIL-XXItL

10

vedere ni

lubirea vicioasá (vezi indeosebi Céntul XXV, Cartea a
doua, ,... n-am vinä-n larma toatá,/Ci cauza e ea, stápána mea
Stricatá,/Care pe-un drum gresit a apucat”), nici dragostea sotiel
ideale, ocrotitoare a cäminului, tovaräs si prieten de nádejde al
sotului (Céntul X}:

„Cinstea doamnei sale, falä-i la bärbat,
Ea e stälpul casei cel adevarat:
ingrijind de toate e cununa lui,

Cea a sotului

Ea din timp goneste boalá si necaz,
Stie sá-i mángáie suflet si obraz,
Poate sä-i alunge grijile din gánd
Dulce murmuránd.

Ea naste pruncii semánánd cu el,
Bucuril sá-i facá, zbenghiuri fel de fel;
Rudele-si iau gándul de la bani, comori,
Sunt mostenitori.

De trei ori ferice, Doamne, cui ii dai,
Cásnicia asta semánánd cu-un rai;

Dar de-i rea nevasta, griji, amar sporesc,
Omu-I näpädesc”.

Cele douë cicluri (I $111) cuprind 50 de cänturi alc$tuind o vi
une bogatá a poetului asupra lumii. Dovedind o puternicä sen:
bilitate artistica, Jan Kochanowski si manifest3 in spirit renascentist
increderea in valoarea omului $i a destinului sáu in univers.

11

7. Desi la noi s-a vorbit si s-a scris despre Kochanowski (indeo-
sebi in legáturá cu Psaltirea in versuri a lui Dosofte?’), textele sale
poetice au rámas vreme indelungatá necunoscute. Dificultatea de
naturá lexicalá (limba poloná a secolului al XVi-ea) si prozodicá
explicá lipsa traducerilor. Constienti de aceastá actiune temerarä,
impreunä cu poeta Passionaria Stoicescu, ne-am stráduit sá
pátrundem in universul bogat si generos al poetului polonez si sä-l
transpunem in limba romänä actualá, pástránd acolo, unde s-a
putut, conotafille lexicale arhaice, avánd in fatá exemplul, la fel
de temerar, al traducätorilor de astázi ai pieselor lui Shakespeare.
Imposibilitatea de a reda integral registrele unei opere literare
apárute cu cäteva secole In urmá intr-o altá fesäturä lingvisticä nu
inseamnä s3 renunti cu totul la opera respectivá", Ce-i drept, fárá
editii critice, riguros pregätite de specialisti polonezi in domeniul
Renasterii, finalizarea traducerii filologice a Cánturilor ar fi fost
greu realizabilä. Pornind de la aceastä traducere, poeta Passionaria
Stoicescu, inzestratá cu mult har si mestesug, a „configurat” versul
in romans, respectánd strict prozodia, imaginile si semnificatile
textului original. Fárá truda admirabilá a poetei, realizarea acestui
proiect ambitios ar fi fost imposibilä. in felul acesta, cititorii romani
au acces la incä un ciclu important al poetului polanez"*.
Multumim si pe aceastä cale Institutului Cárpi din Cracovia, Insti-
tutului Polonez din Bucuresti si Casei Polone (Dom Polski), personal
domnului Stefan Valasciuc, un adevärat iubitor de arta si poezie, färä
al cáror sprijn financiar aceasta plachetá important nu ar fi apärut.

Constantin Geambasu

? vezi N. Cartojan, IC. Chitimia, Petru Caraman si alt
19 Vezi Paul Ricoeur, Despre traducere (,Cultura, de la doliu la tra-
ducere”), lasi, Polirom, 2005.

* in anul 2006 a apärut ciclul Lamentati/Treny, editie bilingvá,
Pitesti, Paralela 45, 2006 (traducere de Passionaria Stoicescu si
Constantin Geambasu). Volumul a fost reeditat in anul 2008 de
Editura Universitil din Bucuresti,

12

Cartea intäi

8. Cántul 1
Intactis Opulentior

De-ai poseda, se zice, tot aurul lumesc,

Pe care ca sá-l scoatá, grifoni, furnici trudesc,
De-ai construi palate nu doar pe-acest pámánt,
Ci märilor, cu pietre, zägaz de-ai pune-n rand:

Cand doar Necesitatea prin cuie de otel

Invinge miezul tare stiind sá intre-n el,

Tu, inima de teamá, nu-ti vei elibera

Si nici din gheara mortii n-ai sá te smulgi, de-ai vrea.

Mai bine de tätarii, ce dupa ritul lor

si poartä-n car o casi, ducánd-o unde vor,
lar getii cei puternici astfel s-au ränduit
Ca toti sá aibá gräne din lanul ne-mpärfit.

Chiar mastera acolo-ngrijeste de copii

Rämasi orfani la moartea celei dintái so!
Cu marea-i zestre, sotul, ea nu si-a umilit
Si nu-si pune speranta in alt bárbat iubit.

15

9. 16

Adevärata zestre e cinstea din párinti,
Purtärile sfioase, modeste si cuminti;
Neobräzatii-acolo nu-s suportati deloc,

lar cine-i strámb, sá plece. Aici nu-si aflä loc.

O, cine vrea zázanii
Sá puna cap oricäror intentii de räzboil
De s-ar dori parinte al tarii proclamat

Si numele s8-i fie pe-nalti stalpi sápat,

i lupte intre noi,

N-are decat vointa in frau sä-si fi strunit,
Ca-n viitoare veacuri sá fie pomenit.
Pe cel fárá virtute, noi nu- incurajäm
Si cand dispare totul, degeaba regretám.

Cui foloseste plánsul, cánd un hapsán bogat
Se uitá la abateri, cu vazul prefirat?

Cui folosesc statutul si-al legilor temei,
Cänd noi nu prea ne tinem de bunul obicei?

Pe negustorul lacom nu-l sperie ugor

Nici marea zápusealá, nici gerul muscätor.
Coräbieri de seamá pámántu-au ocolit
Si-oricát de mare lumea, nimic nu i-a oprit

Necazul si rusinea pe om l-au preschimbat

Sá rabde: el rusinii räzboi i-a declarat
Si-astfel, i ntä, nicicum n-a mai gandit
inchine o stáncá de granit

Sau in comun tezaur s-adune toti de zor
Lucruri márete, bune-n folosul tuturor
Sau sá arunce-n mare tot ce-a adus necaz,
Argint si perle, aur, rubine si topaz.

De ne cäim intruna de rele si pácat

Sá le-aruncäm. Nevoie ar fi neapárat
Sá-nláturám sämänta poftirii de ne-nfránt
Si-n loc de läncezealä, sá härnicim lucránd.

Fiul de nobil, calul nu-l stie-a-ncáleca,

Nici sá váneze-o fiará zvärlind cu sulita,
Da-n joc de cárti, la zaruri si la báut, precis
E priceput, la tot ce-i prin lege interzis.

Deci tatál strámb jurat-a, vecini prädänd de zor
Sá pregáteascá zestrea nedemnului fecior
i merge-n plin, s-ar zice, dar lucru cam ciudat,
Nicicánd de-ajuns sé fie boier cu-adevárat.

10. 18

Cantul II

Cand vezi aste vremi, inima creste!
Cändva codrii goi fost-au pe creste,
Suiau mari zápezi chiar peste coate,
Râul il treceau care-ncärcate.

Pomi ins acum frunze-mbräcarä,
Rad in soare lunci frumoase iará;
Gheturi duse sunt, pe valul senin
Bärcile saltá, vapoarele vin.

Lumea räde-acum cu adevárat,
Susurá zefir in gräu-nältat;
Cuib igi fac in zori päsärile-n ram,
Cántece se-aud triluind la geam.

Dar temeiul drept de-a fi fericit
€ cugetul pur in omul cinstit;
Färä de poveri e inima sa

Si de gänduri nu se va rusina,

Pentru asta vin n-ajutä turnánd,

Nici strune ciupind, nici soptind vreun cánt;

Vesel poti sá fii chiar cu apa doar,
Fiindcá nu ai griji, fiindcá n-ai habar!

Dar dac te rod pizmá si dispret
Nici un pränz ales nu va fi de pret;
Nu te-o-nfiora cant sau glas iubit,
Va pieri in vant tot ce-ai auzit.

Un gánd bun nu vrea cel ce face caz

Si si-a-mpodobit casa in atlaz;

Crengi peste bordei nu dispretui,

Chiar des treaz sau beat, tu cu mine fil

11. 20

Cántul Il

Ulciorul meu pictat,
in aur imbräcat,

Tu de toate-aduci, glume, plans si rázboi,
Fie somn tihnit, fie säruturi ni

Vinul pus anume,
inclinat spre noi, aplecat sá te lasi,
Oaspeti sá-ntremezi, cu darul täu poznas.

Nici cel mai intelept

Nu if va fine piept,

Chiar mari filosof, din tine de-au sorbit,
S-au pástrat oricum, mintea nu si-au smintit.

Tu ai puteri sá-nmoi

Pe cel mai dárz din noi
Taine,- ntelepciuni le scoti la ivealá
Prin trädarea ta bländä si domoalä.

Bucuri cu lumina
Inimi ce lesinä

à creadá-l faci pe orice om särman,
C4 aspri nu sunt nici rege, nici hatman.

Deci tare sá te tii

Cá noaptea cat va fi,

Nu te vom läsa, nevoie chiar de e,
Pán-la ziuá, cand s-or stinge stelele!

21

12. 22

Cántul IV

Neotrávitá si de aur fu ságeata
Cu care fárá gres amorul m-a dat gata.
Fiindcá-n iubire, eu, griji n-am gásit sá fie,
Ci-n inimá-am simtit nespusä bucurie.

Nevolnicie nu: slujirea cu tot zorul,
i sá-1 slujesti pe cel ce nu-fi merit’ dorul.

E cel mai mare chin. $i-ti mulgumesc, iubire,
Ca mai fäcut scäpat de-asa nenorocire

La chip domnisoresc, atotfrumoasä-n sine,
De vrea sau nu, un om te va sluji cu bine.
Si sacrul obicei care-i al tau, sä-l poarte
iber chiar find, fi s-ar supune-n toate.

Tare-mi doresc sá fiu ferice ca fiintä

Si tu sá-mi dáruiesti a ta bunävoinfä,

lar chipul sä-fi rámáná mereu ca de copilä,
Chiar de-ai intrece-o-n ani pe várstnica Sibillá,

Cántul V

Cine are páine

Pentru azi si maine,

De venituri mari prea putin sà-i pese,
De oras, de sat, de cetäti alese.

E boier cel care-i

Multumit cu ce-are.

Cel ce vrea mai mult, se adevereste
Cä mereu ceva inca ji lipseste.

Are la avere

Cat lacoma-i vrere;

Greu ii va veni turcii sä-i släveascä
Sau sá lupte cu oastea tátáreascá.

Cuceri o lume

in timp scurt anume

Machedonul rege, dar si-asa-i pärea,
C3-i prea micá lumea pentru pofta sa

La ce-ajutä-armura
Forta sau másura?

Nu-i vreo bogátie inima s-o dreagä

$i nu-i vreo comoará grijle sä-fi steargá.

13. Moartea nemiloasä

Niciun gat nu-llasá,

Strange deopotriva slugi, domnii bogate,
Nu sté sá astepte datorii uitate.

Omul cat träieste,

Asta se-ngrijeste,

$3 adune banul peste ban din plin,
Ínsá dacä-i lacom, multul e putin.

Lucrurile toate

Raman dupa moarte,

Dar adunátura stránsá lacom, vai,

Va rámáne-n casa... nu stil! Habar n-ail

Pivnita-ncuiatá

Mult n-o sá se poatá,

lar cu vinul care, griji al cui il Iasi,
O sá-si scale caii bunii täi urmasi.

24

Cántul VI

Simt, dragá, drumul tau nu-mi face bine,
Dacá nu vrei, eu nu te potretine;

Din partea mea ce-i bun sá te astepte
Oriunde pasii tai or sá se-ndrepte.

Dar singurä, vezi ce furtuni cuteazá
Si sus, pe cer, ce nori se-nvolbureazä
Eu stiu ce pot si val, si vant turbate,
Nebune peste apele sárate.

Nevestele págánilor, copii,

Stiau cum suflä viforul urgiei,

Cum urlö-n volburi inspumate valuri
Si stäncile cum tremur la maluri.

Asa pati si Europa, care

Un taur vränd sä-ncalece din mare,
Fiindcá de ea incet se-apropiase,
lar ea, fárá de barcá, inotase.

De teamä pliná, dar mereu viteazä,
Oriunde se uita, tot val si groazá!

Tárm? Lipsäl Si-i nesigur cärätorul.
Din fricd-i cresc si lacrima, si dorul.

25

14. 26

Si cánd ajunse-n Creta renumitä,
Päru-a-nceput sä-si smulgá ca smintitá
Sisä se plängä: ,lartá-má, o, tatä,
Pierdut prin fapta mea necugetatá!

Ce-am eu cu-acest finut al barbariei
Moartea-i putiná-n schimbul fecioriei
Depläng usoare gänduri ticäloase,
Ispita ce-a iesit prin porti din oase

Si mia adus visarea cea hain’

Si m-a-mbiat fara sá am vreo vind!

Nu mi-ar fi fost mai bine-n scäldätoare
Sau sá má joc cu flori de cámp in soare?

De-as tine-n mand taurul, destinul,
Nemernicul ar stisi el ce-i chinul,
Capul pierzánd podoaba-ncornoratá,
Desi mi-a fost atát de drag odatá.

Miam párásit fárá rusine casa
Sin-o am, nici cánd moartea e cu coasa.
O, Doamne, dacä-auzi ruga mea vie,
Tu, fiarelor, má dá, sá má sfasie.

Páná sä-mi scrie-n riduri bátránetea
Si trupul sä si piardá frumusetea,
Fie ca lupii carnea sá mi-o rupa

Si oasele sá-mi ducà intr-o rapa!”

Crunt zice tatäl: ~ Fatä ticáloasá,

De ce nu mori? Te fine creanga joasä
Si franghia ce gatul stráns iti leagä:
Pe stánca-naltá, moartea de-ti e drags,

Lasá-te-n vant si sari din várf de munte
Decat sá torci cu slujnice márunte,
Fatá de crai, sifi-vei datá-n mana
Acelei roabe ce i-ai fost stäpäna!

27

15. Cántul VII

E greu un sfat acum, cánd despártirea vine,
Läutä, vesel cánt, le vom lisa cu bine

Si bucuria mea cu tine pleacä-n zare,

lar de singurátáti nu voi avea scápare,

Ca n-0 sá te mai vad, domnitá minunatá
Din toate cate sunt sí ochii mi-i desfatá.

S-au dus din gándul meu figuri ce má-nconjoará;
Ca aurora e al táu chip de fecioará,

Ce suie-n zori de zi inspre intinsa mare

$i schimbà in lumini a noptii-ntunecare

Si-n fata-i stele mici dispar sclipind in soapte

Si nevázute stau pandind o noua noapte.

Cä inaintea mea veti fi ca-ntr-o betie:
Veti auzi un glas drágut si vorbe clare,
De care capul meu tänjeste cu ardoare.

28

Se duce veselia, vorbele dulci dispar,
Caut alt sfat, dar pare cá-l caut in zadar,
Speranta doar rämäne in inima-mi pustie,
Arat si semánat tot in sperantá-nvie,
Aprigá, tu sá nu fi, m-ai pedepsi prea ráu,

Sá nu vad multä vreme frumosul chip al täu.

29

16. 30

Cántul VIN

Ceas bun sä-ti deie Domnul, oriunde te-ai aña;
Iti apartin sien viata, si dup moartea mea
Nu-mi pare rau ca asta Prea-naltul a voit,

Fat de celelalte ai harul insutit.

Nu doar cá-n frumusete pe multe le-ai invins,
Nimic din strálucire pe chip nu tis-a stins;
‘Asa cum prins in aur, smaragdul creste-n pret,
innobilat ti-e trupul de sufletul märet.

Un om ferice-as fi, sá pot sá pretuiesc
Tot ce-i mai bun in viatá, nicicum sá nu gresesc;
Dar vezi, hoinar pe mare nu mergi pe unde vrei,
Ci cum te-mpinge vantul dupa al lui temei.

jubirea-n sine visäri a pläsmuit

Si sd má-ndoi de tine, nici tu n-ai fi dorit.
Speranta face lumea mai dulce-n orice zi,
De-ar fi sá simt altminteri, mai bine as muri.

Cántul IX

Vrei veseli, plácere?
Stápáne, tu le cere

S-aducá vinul rege din soiurile mii,
Sá cánte din läutä si guzle aurii.

Ce intelept ghiceste
Máine ce prevesteste?
Doar Dumnezeu cunoaste si ráde-n paradis,

Cand omu-si face gänduri mai mult decat i-e scris.

Nu da din avutie.

Restul Norocu-il stie:

El, fie dáruieste ce-are de dat oricui

Sau poate fi si altfel, toti stám sub legea lui.

E lesne pe-a lui roatá
Cel ce stá sus sá cad’,
Dar cel ce-abia la poale Norocul l-a atras,
Dupá o clipá numai, trufas ne ráde-n nas.

Ciudatá impletire

in biata noastrá fire,

Cine-ar dori sá stie tot-tot nu doar nitel,
Nici pan-o fi sá moará, nu va putea defel.

31

17. muritorul

luce dorul:

Tie destul sá afle, cá nu-l va ocoli

Ce-ie sortit de Domnul intr-o anume zi.

Si nici nu rátáceste
Cand mintea-si pregáteste

Sá rabde nenoroc si pret pe fericire

Sá punä, sá-si impace revoltele din fire.

Nu-s priceput cand vantul
‘isi suflä-n pánze cántul

Sá cad smerit si sfintii cu-un dar s8-i cuceresc,
Sá nu sporeascá márfuri si tot ce e turcesc

Si bogatiiin ape
Sá cada, sá nu scape.

Acolo, eu, lipsitul de griji si impácat

Sá zburd in luntrea micá pe valu-nvolburat.

32

Cántul X

Cine mi-a dat aripi $

jenet mi-a pus
Ca suit in slavä s-o sträbat de sus,
Singur s väd lumea, parcä dintr-un ring,
Cerul sä-lating?

Oare-o fi din soare nesfársitul foc

Ce nicicánd nu-si stinge-nflácáratul joc,
Poartá-ntruna anil alergánd tácut
Dintru inceput?

Oare cercu-i altul, stelelor reginá

Si fertiitápii! argintänd lumina?

Se aude-o voce. Doamne, priveghez
Sau in somn visez?

Ceturi negre-aici nu le-asterne vántul,
Grindini, nea nu sunt págubind pämäntul
Vesnic e seninul, ziua-n apogeu

Dáinuie mereu.

; zeita Lunii si totodatá zeita fertilitäti.

33

18. Si palate mari din a Ta putere,
Prey destoiniciei dupa a Ta vrere,
Väd cu ochii mei, & i

Ce-n cer ai zii.

Cine nu te-ar sti, leah slav dar si slavit’,
Ín acest tinut, tu primul stabilit,

Ce prin vitejii stäpänit-ai clare

De nord hotare?

Vitá-te la Krak’, in cerul ca un hau

Stä cu ochi tintit inspre vechi burgul sáu
Si Wander’ ii dá strai mai aspru, ciudat,
De parc-ar fi bärbat.

Aici, in inälfimi, Przemystaw* cel viclean
Si Lestko®, cel ce cu un cal näzdrävan
Coroana primi, luánd prin trapul maret
Un lucru de pret.

Trimitere la legendarul fondator al Polonici, localizat aici th cer.

2 Krak (Krok, Krakus) legendarul intemeietor al Cracoviei.

* Wanda, fiica lui Krak, principesä inteleaptá si dreaptä

* Potrivit legendei, principele polonez Przemystaw Lar fi invins pe
Alexandru cel Mare, amplasänd pe copaci scuturi pictate si ademenind
astfel inamicii

* Lestko Il a cástigat cursa de cai pentru a obfine coroana, desi
adversarul säu presärase pe traseu ghimpi de fier.

34

Nu minciuni ar voi Cel de Sus. ji e drag
Cel Drept. Simte Piast! din azurul de prag,
Cäci casa lui e-n cer, iar neamul sau cinstit
Bine-a cärmuit,

Fiul Ziemowit* lángá Piast se-atine

Cu ceilalfi in rand: Miectaw”, care crestine
Legi a daruit, prin Sfäntul Duh dovezi
Pentru polonezi.

Därjii Bolestawi* dupá el si-aratá
Vitejia lor si-ndräzneala-n faptá,
Tara s-a márit, granita s-a intins,
Inimá a prins.

Si-un cálugar? sfánt e-n säläsluire,
La regat l-au luat de la mänästire

Si cei doi Leszek’; si-un rege’ e cu ei,
Un viteaz cat trei.

* Piast, intemeietorul dinastiei care il poartä numele.

*Ziemowit (Siemowit), ful lui Piast, intemeietorul primei dinastii
polaneze.

? Miectaw ~ este vorba despre Mieszko I, principele care a cres-

tinat Polonia in anul 966.
? Este vorba despre Bolestaw cel Viteaz si Bolestaw Gurá Strámb3.
® Kazimierz | Restauratorul, numit si Cälugärul.
* Leszek Bialy (Leszek cel Alb) si Leszek Czarny (Leszek cel Negru).
? Wiadystaw tokictek.

35

19. latá-l pe Jagello!, Cazimirii doi,
Buni sien timp de pace, dar si la räzboi.
Márite Wiadystaw, vád lumina ta
Lucind ca o stea.

Si Olbracht‘ e-aici, cu-o inimá mare
Si Zygmunt Intäi, Bátránul", cel care
Tara-nflori... Cand lupta s-a sfárgit,
In pace-a domnit.

Nobile firi, prin mändra vitejie
Cerul rásplatá v-a dat: bucurie,
Tari doriti-i sá nascä doar semeni
Vouë asemeni!

lar Zygmunt August! ce vine dupa voi,
Sá domneascá-n noroc si fárá nevoi,
Sä nu renunfe la creditul cel dat
Timp indelungat.

* Wladyslaw Jagiello.

2 Kazimierz Wileki (Cazimir cel Mare) si Kazimierz Jagiel-
loriczyk (Cazimir Jagiellonul).

* Wladystaw Warnericzyk.

“Jan Olbracht.

* Zygmunt | Stary (Sigismund cel Bäträn).

“Succesorul tronulul, Zygmunt Il August (Sigismund al 1-lea August).

36

Cántul XI

Nu te speria, Neta neatinsá,
Cäprioara mea rátácind surprinsá
Mama cäutänd colo-n munti, departe,
Spaime-adápostind si temeri desarte

Pentru cá putin ramul de s-ar zbate
Din frunzute verzi, miscätoare toate
Si sopárlele rouá-ar vrea sá soarbá,
Tu te-ai speria pitulatä-n iarbá.

Dar eu n-am de gánd ca un urs sá zgarii,
Nici sá má rázbun ca un leu in furii;

Cánd ve
Cäsniciei poti sa ji afli seama,

37

20. 38

Cántul XII

Voi recunoaste asta (s-ascunzi ar fi pácat):
N-as fi crezut vreodatä si n-as fi regretat
Ceva ce nici o clipá al meu nu s-a vädit.
Inima mea, sármana, de fapt a presimtit.

Dar iatä cá nádejdea prea brusc a dispárut,
De-al meu necaz dusmanul a ras satisfácut.

Un altul are parte fárá-a trudi nicicum,

La multele-mi strädanii mi-iesi näpasta-n drum.

Cu mána-mprejmuit-am o floare-ocrotitor,
Nimic sá n-o atingá, nici uliu, nici dihor.

Sá nu se ofileascá, am tot udat-o bland

Si am acoperit-o, sá nu inghete-n vant.

lar cánd sá fie nunta, din drag sá má infrupt,
Nu stiu ce ráutate de om rodul a rupt.
Si-acum cu desfátare se bucurá din plin,

lar eu privesc si-n suflet am doar amar si chin.

Ráu daca i s-ar face, sá zacä inadins!

Eu nu stiu cum spre roade frumoase-am fost impins
Sin-am nici o nádejde asa ani buni s-ating;

Precum un urs, se pare, cá ránile-o sá-mi ling.

Cántul XII

O, noapte a acestor vremi de vraj3,
Priveste-ne printre päduri de straj3,
Unde, pe lángá rege, ca albine

Stau paznici focul pentru-a-lintretine.

Cáci el batu cu bine cäi umblate
Si dupa gándul sáu facut-a toate,
Domn credincios Poloniei bogate,
Fárá egal in marea-i bunátate

Si-acum aspru pägän la noi apare
Cand ne cádea mai ieri pe la picioare,
Cánd Starodub* a aruncat in aer
Dändu-i pe lesi prin sabie si vaier?

Sau cánd orgoliu-nfrant de umilintá
Pe Nipru-nsängerat? peste putintá
Ducea-n ostrov marea inrositá
Táiate teste, pradá moscovitä?

* Starodub, orásel in volevodatul Siewiersk, cucerit de Jan Tar-
nowskiin 1534,

* Aluzie la Bätälia de la Orsza (1514) intre armatele polono-litua-
niene si cele rusesti,

39

21. 40

Suntem noi, fili ce purtäm nápasta
Unor parinti stricafi in vremea asta?
O, pace slabá in alcátuire,

Tu-ifaci pe oameni lenevosila fire

Avi aur mult si-argint avem in casi,
Platouri mult mai multe sus pe masá,
Dar stám ca pe-o pojghigá lucitoare
Si-oricine vrea, ne calcá la hotare.

Cántul XIV

latá-n munti cum neaua cade-albind usor,
Din nord vin vant si ceatä

Si lacurile-ngheatá,

Simt cocorii-a iarná si pornesc in zbor.

De-ale noastre treburi iute ne-om vedea:
Sá umplem soba joasä,

S-aducá vin la masá,

Domnul are restul in puterea sa.

De viitor sá stil, e peste poate
Si in zadar fire gändul,

Cam ce-ai sá faci de-a rándul,

Le schimbá lesne Cel de Sus pe toate.

Sperantá mare n-ai, cand varsta-i mi

Ce faci, facut sá fie,
Nu-i nimeni viitorul sá til zicá.

Cerbilor le-or creste alte coarne noi,
Junetea de ne moare,

In veci de veci dispare,

De venit, veni-vor anii cei mai rai.

41

22. 42

Cántul XV

Nu din stráduintá, nici din ce fac iar,
Drag’, comportarea ta se vede clar:
Pofi cata de vrei, n-oi gási pricine,
Doar dacá ti-e drag altul decät mine.

Eu, ce pot sá zic? N-am vreo-mpotrivire
Doar un lucru e gata sá má mire:
Nestatornicia asta la femei
Schimbätoare cum e vántul pe alei

Prea mult nu-i de cänd eram considerat
Ca un norocos in preajma ta aflat

Ce putea obtine de la tine tot

Si-mi párea cá-n ceruri pot sá má socot.

Ai bat vänturi aspre impotriva mea,
Totu-i dus, speranta nu mai e nici ea;
sma gändul mi-a sucit
ite false m-a vrajit.

Dragó, tot sá.
Sá rámái cu cine vrea sufletul táu.
Dar a-l recunoaste pe cel devotat,
Cel ce te iubeste, nu-i usor de-aflat.

fe bine si nu rau,

Sé nu crezi in omul inrobit de ct
Se ridicä, bietul, pe-un dámb de nisip:
Soarele la fel e-n rasarit si-apus,

Noi intruna pierdem ani ce s-au dus.

Dar cand vine ceasul, cea din urmá zi,

Cin’ sä-ngroape trupul, greu se va gási.

Eu asa prieten sunt, sá nu m-alungi,

Dar prefer tu, mie, la mormänt sá-mi plängi.

43

23. 44

Cántul XVI

Suprematii, puter, li-s date doar la regi,
Dar Domnu-i peste ei cu dreptele lui legi,
Cand hotäräste-n slávi, cu harul lui cel sfant
Domnind de vesnicii in cer si pe pämänt.

Norocu-n lume nu-i acelasi pentru toti,
Si nu poti pe cei multi, bogati sá fi socofi
E unul mai presus, mai nobil, mai avut,
Un altu-n fapte mari nu poate fi-ntrecut,

C3+i cu prieteni multi. Moartea le tine piept,
Asupra tuturor si-arogá-acelasi drept.

E un destin in tot, se-abate inadins:

Slug, boier de esti, ce lesne te-a surprins.

Deasupra cu-un täis oricine-ar fi sá stea,
Masa nu-i va pri, cu bunätäfi pe ea,

Si somn nu va avea, chiar dacä-i cánti domol;
Säracul doarme dus chiar pe pämäntul gol

Cine igi pune frau la felul de-a trai,
Pe-acela nici furtuni n-au spor a-l necdji,
Nici grindini cat un ou, nici gräul fárá spic,
Cánd suferä un pom, ba de e cald sau frig.

simt cu valul strámtorat,
Cäci si pe mare-apar castele-n lung sien lat:
Mánate zi de zi, la lucru calfe sunt,
Boieru-i plictisit sá stea doar pe pämänt.

Dar frici si
Si din palate mari e greu de alungat:

Pe un vapor de-ar fi sau pe un cal trápas,
Grija nu va pleca din sa sau de pe vas.

$i dacá nici pereti ornati cu bogátii
N-alinä sufletul plin cu nelinisti vi
De ce-as invidia palatul cel regesc
Si nu as locui in cuibul párintesc?

24. 46

Cántul XVII

Soarele s-a dus, vine neagra noapte,
La urechea mea simt o voce-n soapte.
Stau putin si-astept si-o sá aflu-ndatä
Doamna* pentru ce plánge-ndureratá

Peste cerul trist trece-a zecea var’,

De cand ochii mei tot jelesc in seará,
Flindcá dragul meu nu s-a-ntors acasá,
Nimeni griji nu-mi ia, doruri ce m-apasá.

Toti au revenit reintorsi cu bine,

Gloriosi lásánd Troia in ruine;

Singur’, doar eu, sotu-mi pláng la poartá:
Mi La luat, la dus nemiloasa soartá,

Cäci a fost pe cänd, cátre Sparta-n zare,
Infidelu*-acel dispáru pe mare!

As fi evitat jalea ca o plagá,
Care m-a uscat si mi-a luat

vlagá

* Aluzie la Penelopa.
* Aluzie la Paris

Ca o päsärea sotul cánd isi pierde
Si nu va mai sta pe o creangá verde,
lar prin codrii desi si päduri in ceata
Singurá in zbor fi-va-n a sa viat3,

Tot asa si eu, färd-a lui iubire,

Voi purta din greu grij si jale-n fire;

$i pe-ascuns de-ai mei, singurá-n corvoadá,
Pläng si bine-mi e, nimeni sá má vadä

Cat a fost räzboi, frica mi-a fost hrana,
Auzeam de el si speram, sármana;

Nu mai stiu acum dacá e prin lume

Si presimt ciudat ce-i mai räu anume.

Tristä, griji imi fac dacá e-n furtuná
Marea, vant de-o fi, vremea de nu-i bund
Si cu astea-n cap orisice má doare.

a-lin seama Ta, Doamne, sfänt si mare!

Uneori ma bat ganduri ca muierea
(Flindca nu-i usor sä-fi alini durerea),
Cum cá inima in zadar boceste,
Cand probabil el, pe-alta o iubeste.

Rau mi-ar mai pláti marea mea credintá
Suferind de-a lui nerecunostintá;
Cred cá as muri závorátá-n casi,
Dacá-ar fi s-aud vestea ticäloasäl

47

25. 48

insä eu má-ncred in virtutea- vie,

Cä-al meu suflet frant n-ar dori sä-l stie.

Va pástra intact si va tine minte
Dragoste si crez spuse-n juráminte.

Vánturi rávásind marea-nvolburatá,
Daca stiti ce-i dor si-atiiubit vreodatá,
Ajutati- voi, arca-n larg sä-ifie,

Si s-ajungá-n zbor pe natala glie!”

Cántul XVIII

Gásitu-te-am cu bine, vecine, dragul meu,

De n-as lua parte, Doamne, la un ospät al tau,
Cá berea ta scärboasä s-o beau tu má obligi,

De nu golesc paharul, strámb má privesti si strigi.

Te deranjeazá totul: o muscä stand pe gat
Si dai din cap siti pare cä te-a muscat urät.
Femei si slugi sá plece de la ospat le ceri,
Spargi farfurii, pahare, zdrobesti mobilier.

Cánd dracu-si vara coada, cam tofi o pot pati:
De vrei sá te infurii, s- faci, dar nu lovi;
Boierule, eu nu simt pläcere-n berea ta,

Uräri de sänätate primesc, dar nu voi bea.

De fala dacä-i vorba, sá bei pani la-nec,
Fil tu bárbatul dla, eu la culcare plec.

La báuturá, primul, fii tu printre fartati:
Dar fatá cu färanul, m-as indoi cä-l bati.

Daca tu crezi cinstirea-ti cá-aga o s-o primesc,
Má obosesti, sunt gata s-o sterg si-ti multumesc.
Asa iti e cinstitul? Dá-mi drumul si-am plecat
Decät sá-nchin toasturi la care-s obligat.

49

26. 50

Nu má-ndemna zadarnic, n-o sá-ti mai stau in prag,
Berea de ieri mai bine-o vomez si má retrag,

$tiu c-ar avea de grijá toti cáinii tai, socot,

S8 cad si ei sá lingá cu poftá al meu bot.

Nu-mi place vánátoarea. Toti cei care doresc
Sé-nghitá bränzä tare si la jumári poftesc

Sá le stárneascá dorul de beri pänä tärziu
Cu peste si-acriturá, de-s vinovati, nu stiu.

Si pe trezie, mintea avutá le-a pierit,

lar ce mai au, de-o scaldä-n ospátul prelungit,
Mai bine sá nu fie nimic din ce vedeti

Decát sá o ia razna, sármani petrecáresi.

Se ceartá din nimica, nu-si aflä gazda loc.
Lua-v-ar moartea-n grabá, cu betivitul joc!

Cu spatele la lume mä-ntorc, m-am sáturat;
Bäteti-vä in voie, n-am nici un chef de stat.

Prin aer halbe zboarä si geme unul rar:
I-au tras in cap c-o sticla si stele verzi apar.
Apoi la archebuze se-ntrec. Ospäf e-aci?!
De-iasta bucuria, scandalul cum va fi?

A doua zi se-mpacä, se toarná bere iar

Si cine are voce, canta frumos, cu ha

„Sä lei aminte, dragá, sá nu má uiti nicicánd”,
„In rosie scufitä umbla...” Ce dulce cant.

Vreo douáspe soprane, cinci basi cäntänd in cor
Vei deslusi, altiste si menestreli, tenori.

Dar de-i auzi, doar somnul iti poate fi de leac,
in timp ce altii strigä: „Voi, boi, pentru conac”!

Dragi betivani, la care duhori din gat tasnesc
Si buburosi (pe care muierile-i iubesc),
intepeniti la gáturi, bäträni si cocosati,
Vii cât sunteti, beti pana cádeti pe spate lati!

51

27. 52

Cántul XIX

Regret, sármana mea,

CS n-ai pe nimenea

Cu grija ta. Acum dé-mi ascultare
Si-apoi tu fá ce tie bine-ti pare.

Cumva o fi crápat
Oglinda de la pat,
Minfitä esti si nu stii despre tine
Cum mai arái si fata dacä-ibine.

La negustori de cati

Oglindá bund ia-ti

Sin ea sá veri un chip poros, dantura
Cändva albind, usor deschide gura.

Mai jund n-ai sá fil

Chiar doicá de te ti,

Fiindcá de numeri riduri pe sub gene,
Nu pier nici cu vopsele venefiene.

Má rusinez in gand
Cánd te záresc dansänd
$i

Pe tineri ii imiti ca o maimutá.

nu stiu de ce nu-mi pari drágutá:

Nici straiele mácar

Cá+ti apartin, nu par:

Nu te imbraci cum se cuvine-n lume
Si ani tai ofensä sunt anume.

Te pui cu Zosia?

lubire are-n ea

Sisaltá ca o jadä-n verzi unghere;

i sá fii cum varsta-ti cere.

La anii tai cei multi

Prin lume nu te-nvärti.

Mai bine-ti vezi de treabá cu fuioru’
Decát la masá — baba cu fecioru’,

53

28. 54

Cántul XX

Bine-i 5-0 iei razna cand se poate,
Frafilor, sá bem de sánátate;

Fiindcá nu dansezi cand foame-ti este
Si dupa ce bei se si glumeste.

53 uitäm cam cine-i fiecare
rang ce importantá are:
Privilegii, toate-n cui le-om bate,
Sluga ca boierul sá se poarte.

Unde+i etichetä si trufie,

Gändul cel senin n-o sá prea fie;
Lumea, vá spun eu, se simte bine
Doar atunci cand randul glumei vine.

Sunt avantajat la ascultare,
Fara sä-mi intindeti la pahare.
Poet treaz existä? Stie-I cine?
Vä spun eu, nimic nu face bine.

De v-apropiafi, o s3 vá plac’.
Voi, ce-aveti prilejul chiar oleacá
Sä-i soptiti vecinei de la mese,
Ce zic ceilalti, fárá sä vá pese.

Nici cu inteleptul nu voi fine,

Prea mult timp stai sá gändesti ce-i bine,

Vremea fuge, nimenea nu stie
Maine ce noroc poate sá fi

Astäzi vesel chefuieste bine,
Nu gandi la ziua care vine:
Cel de Sus gánditu-s-a-n tärie
Si nu-i voie asta sá se stie.

55

29. 56

Cántul XXI

Dormi dusä, iar in curte-aci
‘inca din zorile de zi

Sufár de-a noptii vreme rea,
Necazul meu de te-ar durea...

Ascultá-n ziduri cum bat ploi
Cu grindini si cu stropi suvoi;
Trezeste-te si aii ceva
Tu, indárátnicá a mea!

Nu ca sá fur in vreun fel
Umblu prin noapte fárá tel.
Sá iau ce-n cale-mi va iesi,

Sá má gändesc la tálhári

Niciunde nu-i un locusor

Mai incápátánat ca-n dor,
Dar frumuseti de ne-au orbit,
Moravurile ne-au oprit.

M-auzi, chiar daca glasul mut
Nu-ti va ajunge-n asternut?

Sá m-ascultafi, voi, umbre reci,
Voi, pietre, pardosind poteci.

Spre-ale lui Amfion cántári
Pädurile se-ndreaptá-n zá
lar stáncile de nemiscat

Intr-un zid stráns s-au adunat

lelele noptiil-ascultau
Pe-Orfeu cu harfa si plángeau,
Cand chinuit de dorul sfant
Soata-si cäta pe sub pämänt,

lar tanguiala ce-o canta,
Chiar si pe zei fiimbuna
Si-ar fi avut in mäini ce fine,
lubirea de-si pázea mai bine,

Dar invoiala n-a pästrat

Si-un alt necaz l-a-ngenunchiat
Unde nu trebuie-a privit
$idemoni doamna i-au räpit.

Urma sá mai adaste-n prag,
Dar cand cuiva ceva i-e drag,

Le greu s-astepte-o clipä-n van:

Acolo ora-i cât un an.

Cat sá mai mangai strunele?
La mänästiri bat clopote.
Ce oameni firea a croit:

Eu n-am dormit, ei s-au trez

57

30. Eh, somn usor de-s ascultat.

Cununa! eu mí:

‚m atärnat,

Dovadä páná-n zori de zi
Cá noaptea n-am putut dormi.

* Atärnarea cunui
textele antice.

58

la usa iubitei era un motiv caracteristic in

Cántul XXII

Minte a mea, zadarnic iti faci viná,
Ce-a dispärut, e greu sá mai revinä;

Sá te fi bucurat cát ti-a fost soarta,
Cand ce-ti doreai, avea deschisä poarta.

Nici cerul azi cu noi nu pare-a tine:

A vrea ceva, departe e de tine.

De ce ti-ai bate capul, cum s-ar spune,
Mai bine s-asteptám vremuri mai bune,

$iin necaz nu-i doar a ta fiintá.

Si altii au aceeasi suferintá;

Doar c-o ascund mult mai usor in viafä,
De nu din suflet, rad la suprafata.

Pe mine, trist, nu-i truc sá má salveze,
Cand sufär, chipu-i gata s-o trádeze.

Chiar cand främäntul in zadar ma stoarce,
Ce-a dispárut, cu greu s-ar reíntoarce.

59

31. 60

Cántul XXIII

Pe om, mai bine e, sá nu spui ce il doare,
Dusmanul de-ar afla, ar profita mai tare,
Dar mai intäi gi-ntäi uitärii dá indata

Si scapá de iubirea vadindu-se ingratá.

Eu suferit-am mult, s-o spun nu mi-e rusine
Si prost m-ar socoti netemátor oricine,
Cä dus am fost de nas o vreme-ndelungatá
Si a contat putin purtarea-mi devotatä.

Ce-iräu am vrut sá iert, doar prin márinimie,
Sä-nving ingratul gest cu-a mea statornicie;
{in van statornicia, credinta mea i-am dat,
Mereu nemultumitä, ea nu mi-a semänat.

Rámái cu Dumnezeu, neomenoasá poarta,
Ce drumuri mi-ai väzut, necazul scris in soartä.
PSianjeni, mucegai te-au nápádit sub stele,
Rugina fi-a máncat miselnice castele.

Cántul XXIV

Aud ceasu-n cutie,
Gata, melancolie!

in zi, doar ránduialá,
lar noaptea, chefuialá.

Domnul, bufoni ne stie,
Nejudecati pe glie
Sicin’ se stráduieste,

Cu-atát mai mult greseste.

lar cui fi pasä-n lume

De ce se-ndrugá-anume,
Ciudat, n-o sá-i prea placá:
Domnul cu el se joacä.

Functii si demnitate,
Desertáciuni sunt toate,
Cu tofi crudá si slutá,
Moartea deloc n-ajutä

Lacom de esti si falnic,
Nimic nu e mai jainic,

Aduni din alte linguri
mori de foame singur.

61

32. Aga cä fli frafü,
Au semánat cu tati
Din pricinile-aceste

Lumea, mai nou, cerseste.

Dar Cel de Sus, cel bunul,
Fácu: ce-aduná unul,

Un altul sá destrame,

Ca sá nu fie foame.

Mort ti s-a dus puterea,
Tu, tatä-ai dat averea.
Saci fiul o sá care,

Dar mintea ta n-0 are.

Griji stranii de te-apasá,
Satanei tu le lasá;

Din cap le fa sá cada

$i ducd-se-ntr-o lad?

lar noua ne dati vinul,
Din el creste seninul,
lar de-i udatá, sfada

Se-nmoaie ca zäpada.

Aluzie la lada de bani a familiei de bancheri Fugger, unde erau

tinute averile.

62

Cántul XXV

Ai milá, de esti bun, sfärämä-mi balamale
n foc sá má arunci, cá de la asta jale

Simt cä innebunesc, eu, poarta intristata.
Nelinistea ce-o am, sá má omoare-i gata.

Cá noapte n-a trecut läsatä de la Domnul,
Sá nu simt lovituri cánd má incearcä somnul,
De la befivi toti! Nu spun despre cuvinte:
Le-as suporta de-ar fi intreagá a mea minte.

Nu pot uita deloc de funii rupte-n dou’,

De languri ce-au cedat sub izbiturä noua!
Cu-al sabiei mäner de zor cei rai m-apasá,

lar bietul gospodar, sárman se-ascunde-n casa.

CA sufár nu-i secret, n-am vind-n larma toatá,
Ci cauza e ea, stäpäna mea stricatä,

Care pe-un drum gresit a apucat si fine

Cu doar neobräzäri si lipsá de rusine.

Mi-e martor Cel de Sus, de treabä-mi vad si casä
Sifi ascund soti si fapta ticäloasä.

Dar ce folos acum, cand lumea-ntreagá stie

Cat adevär e-n tot si cätä perfidie?

63

33. 64

Ca poartä, nui de-ajuns, lovitä, cá má doare,
Má chinuie si-un om, ce bietul somn nu are
$i-mi plänge-aici pe cap in bezna noptii deasä
Si sá inchid un ochi, cu jalea-i nu má lasä..

„Poartä, — imizice el — mai asprä ca stäpäna,
De ce {mi faci necaz si nu: testi fátána
Sin casi nu má lasi si nu-mi deschizi o cale,
Cand ruga mea de dor n-o spui stäpänei tale?

Sunt un biet om siatát, mi-e inima de fiere,
Oare sá n-am in veci salvare la durere?

Nopti bune sá nu am, oricátá vreme-ar trece,
S-accept la nesfarsit ,drept pat” pragul tau rece?

Chiar noptilor de-acum, li-e mila de-a mea jale
Si stelelor din cer, vantoaselor domoale;

Doar tu nu vrei sá vezi durerea mea sta firi

Si cu tácere doar ti-alungi toi musafiri.

De-ai strecura cuvänt in inima cea crudá
Sila urechea ei nevránd nimic s-audä!
Chiar inima de-ar fi din cremene sculptatä,
Nu cred cá n-a oftat de dor mácar o data

Pe-un braf mai norocos acum ea se-nfioarä,
lar vorba mea in van, cu väntul noptii zboará.
Dar tu ce imi provoci necazuri si belele

$i repede-ai uitat de darurile mele,

Vreo vorbá nu ti-am zis, de rau sau de rusine
(Cand altul te-ar jicni, cá nu-l primesti cu bine),
Ingratitudini doar mi-ai demonstrat in fapte,
Läsändu-mä sá plang sub cer o-ntreagá noapte.

Fu, mai curänd in dar ti-am dat o rimá nou’
Si prag ti-am sárutat páná in zori de rouä,
Si tot m-am räsucit in fata ta ce doare,

Cu daruri, cáutánd la sfinti o alinare.”

Cam asta stiu toi cei indrägostif, sá plang’,
Pän-or cucurigi cocosii-n noaptea lungá.
Sunt tristá, doamna mea náravuri rele are,
Jelitu-mi face rau, de-abia stau pe picioare.

65

34. Cartea a doua

35. Cantul |

Potrivnici nori acoperirá soare
mohoráte ploi stárnirá tare.

Ape fosnesc, Wilma cu spumä-n valuri
Muscá din maluri.

Sá vezi in luciul apel iti e teamá;
Dau norii negri tunetelor vama,
Päduri se práválesc, fulger tinteste,
Rau nu loveste.

Tu, ucenic de seamá, fá mai bine
O arcä, nu se stie de revine
Potopul, vremea lui, cane
Cei ce pieirá.

Vreo sase säptämäni turnat-a ploaie,
Izvoare noi pämäntul stand sá-nmoaie
Si ráuri, mari cu valuri dánd pe-afarä
Se revärsarä.

Orase, oameni si cetäfi vestite
De ape mari au fost acoperite;

Nu au scäpat oi, baci, din apa-adäncä
Pe nici o stánc3.

36. 70

‘in munti, pestii-notau pe aspre coame
Unde odatá, vulturo:
La pui veneau bárbate, cu máncare,
in cioc si gheare.

e mame

In vremea-aceea, mame, fi pi
Cánd apele tot viul inghitira;
Rámase Noe, soata lui - chezasii—
Si copilasii,

Säraci ani in virtute-au fost anume,
Unde doar unul din aceasta lume
De Domnul s-a aflat pästrat in toate
Pentru dreptate.

Find ferit de Dumnezeu sub soare
A construit o arcá-ncápátoare

Sia plutit nesocotind furtuna

Pe mare-ntruna.

in timp ce toti ceilalti luati de ape

De-adäncul marii n-aveau cum sá scape.

Apa si cer unite se-nfrätirä,
Lumea-nghitira.

Cand Cel de Sus si-a implinit mania
Si-a domolit cate putin urgia,
Apele in adáncul lor scázurá,
Stánci se vázurá.

Scázut-au fluvii, mári, a doua oará
Si ráuri iuti in matca lor intrará;
Glia si-a räsfirat roua-n lumina
Din chica plinä.

Sin jur záceau cadavre-ngrozitoare,
Oameni si vite inecate-n mare;
Miscatu-l-a acest peisaj nevrerednic
Pe-Atotputernic.

Si-a zis lui Noe: „De curaj ai parte,
Coboará, neamul ia-ti, du-l mai departe;
Verde-mbräca-voi iaräsi munti, cámpie,
Pentru vecie.

iva glia cum a fost odatá,

Pentru voi, toti, ea va rodi bogatá;

i, vá-nmultiti si cát pustiu se-ntinde,
iafä va prinde!

Si-asigur astfel orice vietate,

Cá spre pämänt potop n-oi mai abate,
Din ceruri cátre lume sá coboare

Si sá omoare

71

37. 72

Un curcubeu voi pune in azururi,
Sá-mi amintesc promisiunea pururi
De-a stävili stihia, pustiirea,
Dezamágirea”.

Läutä, asta e o blasfemio,
Discutia cu Domnul sá se stie.
La sobá, cere-ne, sá stim oleacä
Frigul sá treacä

Cántul Il

N-am grij ca reci metereze

Dupá cum cánt, sá danseze;
C4 n-or auzi lupii suri

Sau n-au sá m-alerge páduri.

Din drag, Hanna, cántul
De gratia ta fermecat.

Pe Amfion l-am intrecut
Si chiar pe-Arion l-am bátut.

am dat,

‘Nu doar chipul táu il iubesc,

O alta de-apare firesc

Nu-mi pasa de steme si sori,

‘Sau de-i neam de vechi luptátori,

Sá miste, doresc, versul meu,
Un dub instruit ca al táu.
Sláveste-má, tu, doamna mea,
Nu-mi pasá de altcineva.

Virtutea demult s-a vázut

Ca pomul de vánturi bátut;
Dar tu daca vrei sá m-ajuli,
Cei invidiosi nu sunt multi.

73

38. 14

Jar dacá pragul meu de jos
Demn fi-va de-un picior frumos,
E-al tu - nimica nu mai cer,

Cu fruntea o s-ajung in cer.

Pereti te cheamá-acum cu drag

Si cu gând bun te-asteaptá-n prag;
Teiul ce-n curte creste bland

Ochi dulci iti face cand si cánd.

Sá-nhame cail dá porunci,
Pe ei in goaná sá te-arunci.
Acum e timpul cel voios:

Pádurile-nverzesc frumos,

in chip si fel lunci infloresc,
lepurii-n lan nu se záresc,
Plugarul sperá sus pe grui
Sá-si vándá roada trudei lui.

Turme pe mal au jocul lor
i-adastá-n umbrá un pastor,

Canta la fluier si-mprejur

Danseazä faunii-n päduri.

Däzor, cät aura lucind
N-apune-n marea clocotind.
O clipá-i bezna s-ajungá,
S-aducä noaptea-ndelungá.

Cántul Ill

Nu crede-n Fortuna, tu, cel ce sus esti,
La roata din urmá atent sá privesti,
Cäci doamna-i din fire sucitá si rea,
Probleme, situatii le-ntoarce cum vrea.

Si nu te Increde in aur, comori,

La oricare ceas sá te temi de trädäri;
Fortuna, ce dá, poate lua inapoi

Si nu e vreun drept sá te-ajute-n nevoi.

lar cei ce acum preajma ta o slávesc,
Se-nclinä Fortunei, la tine ränjesc;
Dispare Fortuna, ai spatele lor

Ca umbra cänd intrá soarele-n nor.

Dar ea ochi de-si leagá primind mäguliri
Ciudat zäpäceste umanele fii

Íncát nu le-ajungi cu prájina la nas,

De sus il sfideazá pe cel jos rámas.

75

39. Sá nu uifi, Norocu-i comoara cu spor,
Depune strädani sö-fi dea ajutor,
Mereu ce-i al táu sá rámáná asa,
De insági Norocul la fel o sä vrea.

Virtutea e vesnic comoará, márgean:

N-o smulge nicicänd cel mai aprig dusman,
N-o-nghite focul, n-o-neacá nici marea:
Deasupra domnind e doar intamplarea.

76

Cántul IV

Std trupul lui Danae in turn de platrá-ascuns

Si-n spatele acelei usi mari, de nepátruns,

Sub paza unor cerberi pándind de veghe-n drum,
Sá nu afle in noapte de desfranati nicicum,

Find fiica lui Acrisios, Venus chiar La crezut
Pe paznicul inchisei, pentru c-a prevazut
Cá Jupiter, ascunsul in ploaia de-aur grea
Urma ca fortareata cu-al lui asalt s-o ia

Auru-ntotdeauna pe paznici i-a robit

Si zeul va räzbate prin stánca de granit;
Nefericita casa ca fulgerul sfärsi,
Lacom find prorocul! de-averi fa

munci.

Complet distrusá, astfel pätrunse prin porfi tari
Dánd mitä Machedonuf tiranilor ca dar,
Hatmanilor de nave cu nume renumite,

Mult iubitori de daruri si noi averi primite.

LE vorba de regele Argosului, Amfiaros, care, ca profet, a stiut cá

va muri in rázboiul impotriva Tebei.

? Potrivit legendei,

ip al Macedoniei (tatäl lui Alexandru cel

Mare) spunea cá nu existá zid atát de inalt, pe care sá nu-l treacá mäga-
rul incárcat cu aur.

7

40. Dar banii multi, cu
lar omul cu cat stie c-a stráns si are-un cheag,
Cu-atat ar vrea sá aibá mai mult. Pe drept cuvant
Nici ieri, nici azi privirea-mi nu suie din pamant.

Cu cát un om sileste la cumpátarea sa,
Din gratia Diviná mai mult el va avea.
Fárá sá am nimica, in rand cu cei sármani,
Renunt de bunávoie sá fiu cu bogätani.

Virtutea e in omul, de bani fárá habar,
Avere ce-o adunä bogatil in hambar,
Fárá vreo bucurie de-a fi milosi cu ea,
Sáraci in bogätia cea proprie si rea.

Un fir de apa clara, un cráng inmiresmat,
Credinta cä rodeste tot ce am semánat,
Fac bucuria-n mine sá urce roditor,
Precum simt si vatafii pe-al Africii* ogor.

Prisaca din Podole, chiar de nu m-a-ndulcit
$i beciul vinuri scumpe de n-a adäpostit,
De n-am bogate turme si nici sute de oi

Ce pasc iarba crescutä la munte si-n zävoi,

Xin Antichitate, Africa (de fapt Egiptul) era gránarul Imperiului

Roman,

78

La mine-n casi, totusi eu nu vad sárácii
Side doresc mai multe, cu Dumnezeu voi fi
lar fárá lácomia aceea de prisos

Mi-asigur astfel traiul mai bun si mai frumos,

Decät sá leg maghiara cámpie an de an

Cu mult gospodáritul district venetian.

Cei lacomi, cu dorinte prea multe, nu primesc;
Dá Cel de Sus atáta cat trebuie firesc.

79

41. Cántul V

Mare päcat si rusine-n vecie,
Tu, polonez, sá ai glia pustie

Zäcänd in Podolet, parsivul págán
Prada-si imparte pe Nistru stápán.

Spurcatul de ture, câiniF i-a asmutit,
Frumoasele tale femei le-a rápit

Cu pruncii-mpreuná, sá nu speri ni
Intoarcerea lor pe natalul pámánt.

icänd

Unele-au fost peste Dunäre date,
Altele hoardelor indepartate,

Fiice de nobili ( 0, Doamne,-ndurare!)
La bisurman? sá stea-n paturi murdare.

Ne calcd tälharii-n návalá abras,
Cáci ei nu ridicä nici sat, nici oras;
in cort si pe camp stau vesnic afarä,
Vai, blestematii, pe noi ne omoará!

* Cäntul se referá la invazia tátarilor asupra regiunii Podole din
anul 1575

* Hoardele tätare in serviciul Turciei

? Sintagmá peiorativä pentru definirea turcilor.

80

Can haitá lupani, cänd turma sfasie,
In voie ucid, pástorul nu stie,

De oj n-are grijá, nici câini la pazit
Pe urmele lor sá latre-ndräcit.

Pe turc infruntánd ce curaj sä-fi mai iei,
‘Cand nu facem fata acestor misei,
Cand dacä te uiti, e-o singurä lege,

Sá spuná osmanul pe cin’ sá pui rege

Oh, leahule, scoala, la timp sä gandesti,
Cinstit fi, cá poate In pronii ceresti
Norocul e-al táu: nu fugi umilit

Pana ce Marte soarta n-a häräzit.

Acum te gándeste, dusmanul si el
Plátit-a cu sánge pricazul misel

$i-a spálat dezonoarea ce te-a durut
Din cauza jafului tie facut.

Pe cai sá urcäm? Vreun blid ne retine?
O, biete vase, asteaptá pe cine?

E domn cel ce Marte l-a luat aliat

Si meritá hranä din vas argintat.

Din vase doar taleri sá facem am vrea,
Ca bani la osteni sá avem a le da.
Altcum rátáci-vor drumu-n omáturi,
Sá fim längs ei, sä-i tinem aláturi?

81

42. 82

Sá mergem ‘nainte, chiar singuri de-am fi,
S-avem indrázneala de a ne feri

Si nici cu piept gol in asalt sá luptám

Si scuturi abia mai apoi sá cátám.

»Dá-i leahului mintea din urmá!” s-a zis,
Dar dacä-i si-acum adevärul proscris,
Atunci o zicalä mai nouá sá spui,

Cá leahul e prost si pe urmä, si-ntai!

Cántul VI

Muzá a läutei de mängäiere pliná,

Gánduri triste aliná,

Tu singurä gräieste, fixeazá timpu-n prag

Sá plángem cánd ne piere prietenul cel drag?

E lesne cänd esti zdraván s-alini un suferind,
Dar tu in boalä fünd

Abia atunci simfi: sfatul cel pregätit a- da,
Pe tine insuti nu te salveazä, cat ai vrea.

Necazul demn de plans pace si dor le-nghite,
O, voievod cinstite,

Sä-ti pierzi iubita soafá, tovaräsul supus

A cärei bunátate, virtute-s de nespus.

De-ai lua acuma lira lui Orfeu, regeasca

$i Charon sá vásleascá,

Bine ar fi ca-n locul cu umbre, sub pámánt,
S-ajungi, unde nu-i razä din soarele cel sfänt.

83

43. N-o sä-nviezi un suflet ce-a sorbit licoarea
Din raul cu uitarea,

In pripá ajutorul de vrei a-l da cuiva’,

‘Nu duce la salvare, ci la pieirea sa.

84

* Aluzie la Orfeu, care, nemaiavand rabdare, si-a íntors privirea
spre Eurídice inainte de a iesi din Hades si a pierdut-o definitiv.

Cántul VII

Arde soare, cenusä-i glia sub scrumul vraf,
De neväzut lumea-n praf,

Apele seacá si pier,

lerburi uscate din nou cersesc ploaia din cer.

La fantani copii, galeti, masa sub tei, unde
Capul se poate-ascunde

De vara-nfierbäntatä,

Frunza-l päzeste pe sáditor drept räsplatä.

Läutä, tu rámái, cáci strunek
Bucurá nevoiase

Minti, griji neadormite,

Pe care spre Mari Ros

gingase

e vant le voi trimite.

85

44. Cántul VIII

O, Nikolae, capul nu-ti m;
Cu cine va fi rege: sunt semnate

Decret, hartii; n-a scris Domnul cu pana,
Ci-n diamantu-mpodobind coroana.

ate

Nici de la nord, nici de la est, cu zorul
Nici de la vest nu vine domnitorul;
Voia lui Dumnezeu rege-I numeste,
Doar El impacá inimi si uneste.

Tot El, avänd vecinii de pe laturi,
Räzänd de searbedele noastre sfaturi,
Rege-a adus din locuri nestiute,

La tron inlocuit cu altul iute.

cei munti plini cu aur unde-s oare?
Gasconii avand sabi lucitoare?

Unde s-au dus turniruri, tunuri, toate?
Ca vantul ni-s sperante spulberate.

Fortuna duce navele pe mare

i hotäräste cine-n luptá-i tare;
Seim si adunäri de ea fin seamá
Si se intorc pe dos idei din teamá.

Gata cu-argumentári! Vorbirea-i vanäl
lar noi vom atárna de-aur coroaná.
De n-o fi ca-nteleptul sá conduca,
Noroc celui mai iute sá aducá.

87

45. 88

Cántul IX

Nu renunta-n sperare

La orice intámplare:

Cäci n-apune soare ca-n ultima zi,
Clipa rea se duce, cer frumos va fi.

Priveste codrii acum

Cand trece iarna pe drum,

Copacii toti isi pierd din frumusete,
lar cámpul nesfärsit pe sub námeti e.

Dar martie soseste,

Zäpada se topeste.

Glia de-ndatä ce soarele-apare,
Se-mbracä iar in culori sclipitoare.

Nimic nu-i vesnic lumesc,
Griji, bucurii se-mpletesc.
Cand una din ele-n vigoare a-nvins,
Apare schimbarea, s-o vezi inadins.

Omul mändru devine,

Cand toate fi merg bine,

Dar de-l intorc sorfii din drumul fálos,
Cumpätu-si pierde, capu-i cade in jos.

Dar inimile toate

Bat cátle e a bate,

Cáci rade de noi tofi, Fortuna-n fat’,
Cánd dá, cänd ia, cum cheful o résfatä.

Nu socoti pierzare,

Ce-i demn de indreptare.

Domnul rástoarná tot, si-n noi, si-afará,
lar cel ce crede-n El, n-o sä disparä.

46. 90

Cántul X

Cineva, prin luptá, slavá-a dobándit,
De-a fost pace insä, prin gospodárit;
Dar soafa de-al ei sot, cánd n-are habar,
Truda-i in zadar.

Unu-aduná bani, din slujba, din ogor,
Altul din ce ia in chip de negustor,
Dar de nu stá soafa lángá el, socot,
De räpä-i dus tot.

Cinstea doamnei sale, falä-i la bärbat,
Ea e stälpul casei cel adevärat
Íngrijind de toate e cununa lui,

Cea a sofului.

Ea din timp goneste boala si necaz,
Stie sä-i mángáie suflet si obraz,
Poate sä-i alunge grijile din gánd
Dulce murmurand.

Ea i naste pruncii semánánd cu el,
Bucurii sé-i facá, zbenghiuri fel de fel;
Rudele-si iau gándul de la bani, comori,
Sunt mostenitori,

De trei ori ferice, Doamne, cui fi dai,
Cäsnicia asta semänänd cu-un rai;

Dar de-i rea nevasta, griji, amar sporesc,
Omu-l nápádesc.

91

47. 92

Cántul XI

Tu, nu uita: pästreazä-ti mintea-ntreagá
Cand un necaz te lasé fara vlagä,

Dar si in pene sá te-nfoi, te-abtine,
De-o fi sá dea Norocul peste tine.

Of, om cinstit, cu moartea stand in fat,
Främänt va fi sd-ti fie-ntreaga viatá,
Desi cu-ai tii prieteni cáteodatá,
Vesel, cu-un vin, va trece ziua toatá.

Aici, lángá izvorul ce te-ngänä,

La umbrá cere masa sá ti-o punä,

Sá toarne vin din bute cât incape,

Cat tänär esti si moartea nu-i pe-aproape.

‘iti vei lása averile mänoase,
Conac läsa-vei, aurite case

Si rodul tau si truda ta depliná
Le va lua urmasul ce-o sá vina.

Bogat de-ai fost sau sclav purtánd nápasta,

in fata mortii nu conteazá asta;
Hai, urcäi! Scrisä-i soarta tuturora,
Tu, vesnic surghiunit, ver

* avand model oda lui Horatiu (Carmina 11), indemnul urcá se

referá la luntrea lui Charon, n.t.

93

48. 94

Cántul XII

Sá nu ai indoialä, zic iará ca sá sti

Virtute fárá pizmä nu vei putea gási.

Cum umbra scai se tine de trup indeajuns,
Lafel si pizma merge lángá virtute, stráns.

Lucirea-i n-ar räbda-o, nici ochi in ochi s-o pui
suferä cand unul o-ntrece-n drumul lui;

Si simte cágáratul in van $
Si nimánui n-ar spune, aleasá de ce-a fost.

fárá rost

Dar cela ce servit-a din suflet tara sa,
Aceastá nedreptate nu-l va ingrijora;

Sá fie fárá patá, drept, nepártinitor,

Sá sufere pizmasii plesnind de ciuda lor.

Virtutea e bogatá, n-ai cum sá o stirbesti
Sin-asteaptä rásplatá de gesturi omenesti;
Chiar ea izo recompensá sio räsplätire-n dar,
Podoabá-adeváratá si minunatá-n har.

Si de-i deschis spre ceruri drumul cuiva astfel,
E-al celui servind tara. Nu ne-ndoim de el.
Unde-| ráneste ciuda, Domnu‘il va mángáia
Si orisicänd virtutea loc demn isi va afla.

Cántul XI

Domnului doar multumire,
Mila lui drept pomenire,
Cá pe ingämfali i ceartá
Si pe cei modesti li iartä.

Nesmerit si mandru-n toate,
Cel tiran din nord: socoate
Lumea cátar fi de mare,

Lui sö-i cada la picioare.

Moscovitu-a cedat tronul
Regelui cel brav, polonul:,
Fárá sprijinul pe gheata

Raului din nord, cu ceafa.

Vámi, siforturi, si palate
Prafului au fost lásate;
Faci asa cand frica-i mare
sar in apárare?.

la Ivan cel Groaznic.
? stefan Bathory
? Atitudine ironicá din partea poetului.

95

49. la intoarce-fi armásarul, Si s-a intors infránt amar,

Chiar de esti tu dragul, tarul, Polotkul: polonez ear,
Groaznic? vrei sé fi, dar fuga Doar datoritá lui Stefan,
E de las, si-o are sluga. Rege sine-nfricat ostean.
Vremea a venit s-arate Obuzele n-au ajutat,
Cine primul cusma scoate; Nici santurile ce-au säpat,
Si-o s-afläm acuma iará Porti mari de fier s-au näruit,
Cine-ntai din sa coboarä?. lar tu, o, rege neclintit,
Doamne-ajutä, rege mare Nu doar castele si cetäi
Al lesestilor hotare, Ai luat victorios ca pl
Sá faci asa precum ai spus Ciiatä cá ai demonstrat
Sinici sá nu te lasi condus. Cat esti de därz si ne-nfricat.
Ai rupt o mascá de-ngámfat, Mániei nu te-ai dat robit,
De moscovit, tiran spurcat, Dusmanul ti-ai Ingäduit,
Zicánd cá mused prefäcut, Viteaz, si dárz, si curajos,
Dar da din coarne si atat. Sipe deasupra omenos.
Castelele lau ispitit, Fii sánátos, rege ne-nvins!
Dar sá le ia, n-a izbutit. Strunele mele inadins
Nici ajutoare nu i-au dat, Nici pentru tine n-or tácea,
Doar capul sia apárat. Nici pentru cei de slava ta.
* Ironic. AA
? Aluzie la porecla tarului. * Polotk, cunoscutä localitate din zona räsäriteanä, aflat sub
? Coborárea de pe cal si scoaterea cusmei de pe cap erau semne administratia Marelui Ducat de Lituania. in urma confruntarii dintre
de respect (aici aluzie la regulile de protocol care precedau negocierile arul Ivan cel Groaznic si regele Stefan Bathory, Polotk a fost recuperat
de pace). de ostile poloneze in anul 1579.

96 97

50. 98

Cántul XIV

Voi, ce conduceti Republica in toate

Si tineti in mand umana dreptate,

Voi, lumea sá cada, nepermis ati lásat,
Chiar daca Cel de Sus turma v-a-ncredintat:

Ca pe-ai vostri de-un neam sä-i vedeti negresi
Cäci stati pe-un pämânt de Dumnezeu hárázit
Si grija s-o purtati nu doar la ce-aveti voi,

Cat la-ntreaga obste, cu chinuri si nevol.

Deci, dacä-i conduceti pe márunti st
Dar si pe Domnul Sfant deasupr:
Seamä sá dati, aveti, in fata, ca alesi;
Acolo e mai greu fárá päcat sá iesi.

biditi,
imtiti,

Domnul vreun dar nu ia si nu intreabá-n van,
Dacä ai rang inalt sau esti doar un färan;

De vede-un strai särac sau haine auri,
Oricine-i vinovat, in lanturi va sfarsi.

E clar, deasupra mea, un päcätos si eu,
Un mic pericol stä, pe cänd atárná greu
Päcatul celor ce orase-au destrámat
Si-mpárátia, azi, pe veci au ruinat.

Cántul XV

Apolo, cum trage-i bine,
Langa arc silira tine;
Marte lupta are-n fire,
Dar invins e in iubire.

Nu-s grindini doar de sus cäzänd
Si cerul nu-slufit de vant;

El, norii negri i-a gonit

Si vremea buna a sosit.

Si omului, frumos ar sta,
De supárare de-ar scápa,
Povara de necaz si chin
Pámántului s-o dea, din plin.

Orice, de vreme ce-a pierit,
Sfärsitul iute si-a gást,
lar viitoru-n neguri dus
Stä-n mana Domnului de sus.

99

51. 100

E bine-n omenescul gánd
Doar azi si-atat sá aibá rand.
Lui Dumnezeu lasä-i ce-o fi,
Traieste pentru-aceastä zi.

Tráieste bine, n-astepta,
Fiindcá de-astepti mereu ceva,
Greu de-nteles, dar nu-l gasesti
Färä a-ncepe sá träiesti.

Cántul XVI

Nimic dintre multe mäncäruri de-ar fi
Din vase de-argint sau din cele-aurii;

Pentru noi, unde roza-nfloreste abia,

Mult nu mai cata.

E buná si menta sub garduri crescánd;
Si cand te aduni cu prietenii-n rand,
Bucuril, gänd curat ne umplu suvoi,
Läuta-i cu noi.

Láutá — in cántec si joc tu domnesti,
Läutä ~ tu, gandul cel negru-l gonesti:
Inimi de zei inmoi cu dulcele-fi cnt
Chiar de sub pämänt.

101

52. 102

Cántul XVII

Nedemnë-i lumea si-ncurcatä iará
Ca omul inzestrat cu minte clara

Sä-si puna baza-n ea si fer
in valul ei mereu cu zvärcolirea.

Ce are viata-n ea, incát oricine
Pe ea si se bazeze? Ráu sau bine,

La gurá, un pahar mult n-o sá-l plimbe,
Ba chiar multe necazuri pot sá-l schimbe.

O mare nu stä-n loc, ci agitatä:
‘Acum e-o buclä-n val, acum ti-aratä
Stráfundul räväsit, sfidänd misterul

Cu-nalte valuri, vrand s-atingä cerul.

Virtutea-i al meu ceas, care nu bate
Noptatic, ci cánd rául se abate.

Oricati balauri s-or zbärli spre mine,
Luntrea mea totusi calea ei va tine.

Cántul XVIII

Lirá ce bucuri, in struna-ti a izbit
Amfion, si stánca a ademenit
Si-mprástiatá, din ea a ridicat
Zid de piatrá lat.

Neindrägitä, cándva stánd muteste,
Azi, o lume-ntreagá te prosláveste.
Cántá, sá placa urechilor in veci

Si Bogumilei reci,

Care, ca un mánz de neprins pani
Si nici mángáiatá de máini de pastor,
Aleargá in cámp, de om se fereste,
Tocoleste.

zori

Tu, priceputä fiarele sä strunesti,
Apele-n nävalä sá le ingrädesti,

Tie si-un paznic ne-mblänzit ti-a cedat,
Cel Porti de iad.

Si doar cerberul avea capul päzit
De-o sutä de serpi si prin botul ranjit
Tot spume varsa si miasme grele
Din guri tustrele.

103

53. 104

Ixion, bietul, Tityus dezarmat
Aiurea rádeau, iar ulciorul uscat
Rámas-a, pän-ai bucurat ferice
Pe biete fiice.

Auzi, Bogumila, de-aspru otrávit,

De fete cáránd apa färd sfárgit

in butoi fárá fund, sá-i rázbune prost
Pe ráii ce-au fost

Pe cel'lalt täräm. O, Doamne fereascá,
Ce-ar fi putut mai rau sá sävârseascä:
Si-au ucis cotoroante, färä fior,

Chiar pe sotii lor.

Una din ele, casei devotata,

Chiar l-a condamnat pe propriul ei tatä
$i-a minfit cu credinta si cinste-n gand
Sub soarele-arzánd.

Ea zis-a: „Hai, scoala, barbate iubit,
Cat somnul de veci inca nu te-
Te-ascunde de tata, de surioare,
Vor sá te-omoare

Ca niste leoaice cu bot hámesit,

in turmá se-abat si de-a valma ucid.
Eu, mai cu mild, n-as putea sá te-ating,
Nici sá te inchid.

Tata, de m-o fine legatä-n silä,

Cá de bietul sot mi-a fost tare milá,
Sá má dea la págáni, spre dezonoare,
Pe val de mare.

Hai, du-te cu ochii-ncotro vei vedea
in noapte, cát vremea e bun’, nu rea,
Mergi sänätos si pástreazá-má-n gând
La tristul mormánt”.

105

54. 106

Cantul XIX

E oare unul care de lucruri nu-i legat
Si gloria ca mine doreste ne-ncetat

$i cu strädanii multe, cá trupu-i pi
Vrea, numele sä-i fie inscris in vitor?

Träind ca animalul, pácat e om sä-i spui,
De-i ghiftuit ca porcul si vesnic e beat c
Cäci nu dorit-a Domnul ca fiarele sá fim:

Ne-a dat si grai, si minte, sá ne deosebim.

De-aceea, necesar e, sá chibzuim sever
Asupra unor gánduri si pe pámánt, si-n cer:
Íntru cinstita slavá sá fim buni slujitori

Si obstea sá prospere cu-al nostru ajutor.

'ine-a citit cárti multe si e si talentat,
Sá risipeascá-n lume ce-i bine de urmat,
Haosul së- evite si conducánd asa

legi, si libertate sá stie-a respecta

lar tu, chiar dacá Domnul tia dat puteri, curaj,
Tn luptá cu pägänul fii nobil, nu un las.

Nu numára soldatii ca prostul, cä gresesti:
Triumful nu stá-n numár, ci-n fapte vitejesti.

Cel curajos la fel e, pentru-ale tarii vreri

Si meritä luptatul cu ultime puteri

Nu pieri, dacá eroic muri-vei glorios:

Oare sá mori degeaba ti-ar fi mai de folos?

107

55. Cántul XX

Márite Párinte!, ce ru ai adunat

Fat de ce sunt eu, un prea modest bärbat,
Si casei m-ai rápit, departe sá má
De soatá despártit si de ai mei copii?

Ea nu simte cá eu, aláturea de-i sunt,

N-am nici un fel de gánd si nici nu má frámánt,
Stánd in palatul tu, cu tine la povesti,

Si cal, si servitor tot tu sá plátesti.

Mai iute presimtind firava fire-a mea
Boceste-acasä stand si inima-i e grea,
Ca-n boalä sá nu dau, cá n-am vreun ajutor,
lar ea, inima ei, departe sunt, cu dor.

singurä-i e greu, rämasä din noi doi,

Sá se descurce-n tot, cu griji si cu nevoi,
Sá nu strice ceva, cu ochii stand pe prunci,
Ea, cásniciei stálp, chezasá-n aspre munci.

Si cine stie cum un gänd o va musca
(Desi eu o iubesc si fin numai la ea),
Cá-n lume ierburi cresc cu gust imbietor,
Ce-ar sterge imediat din minte casä, dor';

CA muzici, strune sunt si de le-ai auzi,
Uiti de sotie, prunci si ca vräjit vei fi,
Vitánd sá te intorci, deci sá rámái legat
in mreje de muieri cu trup nerusinat.

Dacá jubesti, frámántul acesta-l ai in prag,
Chiar de te-ncrezi in om; dar tu, Episcop drag,
Sá nu pricinuiesti zbuciumul crud al el,

Chiar de-i adevärat, chiar fárá de temei.

Ci tu sá ne unesti, chiar de ne-am depárta,
Cä tinem amándoi de parohia ta

$i-atärnä vorba-ti greu pe poftele desarte:
Si eu si ea sá fim aläturi pán-la moarte.

Ulisse, care, dupa ce au consumat

lotus, si-au pierdut memoria si nu au mai dorit sä se intoarc in
patrie.

Aluzie la episcopul de Cracovia, Piotr Myszkowski, protector al
poetului, de care l-a legat o stránsá prietenie.

108 109

56. Cántul XXI

Povarä-asupra inimii simt focul,
Dar ásta mi-e norocul,

Sá fiu eu cel prins in mreajá frumoasá;
Vesel träiesc, chiar dacä griji m-apasá,
lar in acest päs al meu
Gäsesc pláceri, chiar daca un
Ochii unei frumuseti,

Ce poartá grafiiin ale lor ságeti,
O zi anume-au sfingit,

cred greu.

Cänd in mrejele lor m-au prins, m-au robit.

Cántul XXII

Dac-am cäntat ceva frumos cu tine
Siincä si-anu-acesta de-ar mai fine,
Tu, aláutá-n ritmuri slave spune

Cu multe strune.

De Mitilena si Alceu tu canta,

De apriga si-nvergunata-i trántá,
Cand viersuia-ntre sábii sau in valuri
Sosind pe maluri.

Despre Parnas si Bachus, cu muze-n cor,
De Afrodita zee si-al ei fecior,

De Licus cel cu oachesá figura

Siochi de mur’.

Mändrie-a lui Phoebus? si-a meselor lui,
Podoabä celestá cum alta nici nu-i,
frámántul din gánd cand ma tem,
Fü buna cand chem!

* Locul de bastind al poetului Alceu, sec VII Hr.
*nume dat zeului Apolo.

57. Cántul XXIII

Nu mereu, Sofie scumpá,
Roz, crin o sá irumpa;
Si nici omul n-o sá fie
Tánár, falnic pe vecie.

Vremea ca o apa fuge

Si cu ea linistea duce,

Dai din frunte páru-n spate
C-au chelit plete bogate

larna blánd si ea zoreste;
Cand ca neaua päru-albeste,
De trec primavard, vará,

Din cap, gerul n-o sá piará.

Cántul XXIV

d eu inzestratul cu-aleasá pana mea,

Poet cu fire dublá!, zbura-voi undeva:

Nici eu, mai mutt pe lume, n-am sá exist mereu;
$i mai mult decát cearta, las tot dispretul meu

Pe locuri populate. Din neam modest ivit,

Eu, cum Myszkowski draga, „iubite” m-ai numit,
Nu voi muri si Styxul cel trist, cu brate reci,

Nu va avea puterea sá má inghitä-n veci

Simt cum se lasá pielea pe fluier de picior,
lar capul se preschimba in cel mai alb cocor;
La degete, noi pene de peste tot apar,

lar bratele-mi lungi aripi devin, ca de Icar.

Acum, chiar decát dansul mai iute-n al meu zbor,
Ajunge-voi pe malul de zgomotos Bosfor

La pasärea Cyrene-n al muzelor regat

Sila cämpii aflate in nordul depärtat.

Fire dublä: de om si de pasare. Cántul porneste de la Horatiu, unde
are loc o metamorfozä a poetului in pasäre (de aici natura dublá: de
poet si pasáre, cresterea penelor, zborul). Cäntecul transmite constiinja
märefiei poetice, nemurirea lui, valoarea. Kochanowski era constient cä
va däinui,cä poezia lui va supravietui in pofida disparitieifzice a poetului.

113

58. 114

Afla-vor despre mine tatari, si nemti, si rusi,
Englezi si-atata lume cu natii de sus-pusi,
Ba chiar si spaniolii cei bravi si mult fudui,
Cel care sorb din Tibru, din mándrá apa

Fie sá nu má plángeti zadarnic la mormánt,
Sá nu fie nici bocet, nici de-ngropare cant:
Färä de dangät clopot si-aprinse lumänäri,
Nici catafalc, podoabe, liturgice cântäri.

Cántul XXV

Ce vrei, Doamne, de la noi, pentru-atátea daruri?
Pentru bunátatea Ta, pliná-n tot de haruri?

jn bisericä n-ai loc, totu-i plin de Tine,

Si pe mare, si-n pámánt, si in ceruri line.

Aur nu doresti si stiu, orice bogatie,

Orice avutii lumesti, Tu le faci sá fie.

Inima ti-om därui, recunoscätoare,

Cäci alt dar mai bun n-avem si mai demn sub soare.

Tu, stápánul lumii esti. Cerul cu azururi,
Tu l-ai construit si-ai pus aur, stele pururi.
Temelii pentru pämänt aizidit sá fie

Si cu iarbá-ai imbracat ce-a fost gol pe glie.

Numai la porunca Ta marea stá-ntre maluri
Sise teme-a depäsi granita cu valuri;
Räurile au din plin ape nesecate

Si-si cunosc durata lor, ziua, neagra noapte.

Primávara, cä vrei Tu, florile-o-ncununä,

Vara, din vointa Ta, spice-n shop aduná.
Toamna roade multe-aduci, vinul ce te-mbatá,
Apoi cand e gata tot, iarna se aratä.

115

59. 116

lerbii, lesinänd de cald, rouä-i dai, sá-nvie
Si cu ploi inviorezi grânele-n cámpie;

Ale Tale máini hränesc pe oricare fiarä

Si din därnicia Ta nimeni n-o sá piará.

Läudat in veci sä fii, Tu, Stápán a Toate,
Pentru mare mila Ta, pentru bunátate!
Ingrijeste-Te de noi, ne binecuvants,
Ocrotiti sá fim mereu sub aripa-Ji sfäntä!

Cuprins

»Cénturile« lui Jan Kochanowski sau viziunea asupra lumii …

Cartea intái
Cäntul |...
Cäntul I.
Cäntul I.
Cántul IV
Cántul V
Cäntul VI
Cántul Vit
Cántul VI
Cäntul IX
Cäntul X.
Cäntul XI.
Cántul XI!
Cäntul XI.
Cäntul XIV
Cäntul XV.
Cäntul XVI.
Cäntul XVII.
Cäntul XVII
Cântul XIX.
Cäntul XX
Cäntul XXI.
Cäntul XXII

117

60. Cantu
Cäntul XXIV...
Cäntul XV:

Cartea a doua 67
Cäntul |
Cäntul It
Cäntul 1
Cäntul IV.
Cántul V...
Cäntul Vi.
Cántul VII
Cántul Vi
Cäntul IX
Cäntul X
Cäntul XI.
Cäntul XII
Cäntul XI.
Cäntul XIV,
Cäntul XV
Cäntul XVI
Cántul XVII...
Cäntul XVIII
Cäntul XIX
Cäntul XX
Cäntul XXI.
Cäntul XXI.
Cäntul XXI
Cäntul XXIV.
Cántul XXV..

118

61. Cántul XXV

Ce vrei, Doamne, de la nol, pentru-atätea daruri?
Pentru bunatatea Ta, pliná-n tot de haruri?
in bisericá n-al loc, totus plin de Tine,
Si pe mare, sin pämänt, sin cerur line,

‘Aur nu doresti si stlu,orice bogätle,
Orice avutiilumesti, Tu le faci 53 fe.
Inima ti-om därul, recunoscätoare,

CCaci alt dar mai bun n-avem si mai demn sub soare.

Tu, stépanul lumi esti Cerul cu azururi
Tui construit grai pus aur, stele pururi.
Temeli pentru pämänt ai idisá fie
Si cu larbá-al imbräcat ce-a fost gol pe gle.

Numai la porunca Ta marea stä-ntre maluri

Si se teme-a depasi granita cu valuri;
Raurile au din plin ape nesecate

i cunosc durata lor, ziua, neagra noapte.

Primävara, cá vrei Tu, florile-o-ncununa,
Vara, din vointa Ta, spice-n snop aduna.
‘Toamna roade multe-aducl, vinul ce te-mbatá,
Apol cánd e gata tot, iarna se aratá.

lerbillesinand de cald, rouëi dal, s3-nvie
Si cu ploi inviorezi gränele-n cämpie;
Ale Tale máini hránesc pe oricare fiara
Si din därnicia Ta nimeni n-o sá piara,

Läudat in vecisä fi, Tu, Stapan a Toate,
Pentru mare mila Ta, pentru bunatate!
Ingrieste Te de noi ne binecuvanta,
Oeroti sa fim mereu sub aripa Ti sfäntät

str ISTTITUL
EX

POLONEZ
Ann

‚mn

ISBN 978-606-748-622-3