casuta poveste clasa pregatitoareee.pptx

poveste

1. A fost odată o căsuță undeva departe, într-un sat. Era o căsuță foarte frumoasă, solidă și bine construită. Cel care o construise atât de bine spusese: ”Această căsuță nu va fi vândută niciodată nici pentru tot aurul din lume și în ea vor trăi și stră-stră-nepoții stră-stră-nepoților noștri.

2. Căsuța era foarte fericită acolo sus, în vârful dealului pe care fusese construită. Îi plăcea să privească peisajul din jur. Admira răsăriturile și apusurile. Zilele treceau una după alta, fiecare puțin altfel decât cea de dinainte, dar căsuța rămânea neschimbată. Noaptea căsuței îi plăcea să privească luna cum se împlinește, cum dintr-o dungă subțire se transformă în lună plină. Când nu se vedea luna, îi plăcea să se uite la stele. Departe, în zare, se vedeau luminile orașului. Căsuța era curioasă, i-ar fi plăcut să știe cum este să trăiești într-un oraș.

3. Timpul trecea repede pentru căsuță așa de ocupată era să privească lumea din jurul ei, mereu altfel în fiecare anotimp. Primăvara, când zilele erau mai lungi și soarele încălzea mai tare, aștepta întoarcerea păsărilor din țările calde. Privea cum crește iarba și cum înmuguresc merii și cum se umplu apoi de flori. Privea cum se jucau copiii la râu.

4. În zilele lungi de vară, stătea în soare și privea copacii care își îmbrăcau haina de frunze și margaratele care acopereau dealul. Proivea cum înfloresc grădinile și cum se coc merele roșii. Îi plăcea să se uite la copiii care se scăldau.

5. Toamna, când zilele se scurtau și nopțile deveneau mai reci, îi plăcea să vadă primul îngheț și frunzele care din verzi sse făceau galbene, roșii și portocalii. Îi privea pe copii care mergeau din nou la școală. .

6. Iarna, când nopțile erau lungi și zilele scurte și tot satul era acoperit de zăpadă, privea cum copiii se dădeau cu săniuța și patinau. Anii trecură unul după altul. Merii îmbătrâniră și alții fură plantați în locul lor. Copiii crescură și se mutară la oraș. Și acum, noaptea, luminile orașului păreau din ce în ce mai strălucitoare și mai aproape.

7. Într-o zi, căsuța fu uimită să vadă o trăsură fără caitrecând pe cărarea șerpuitoare. Nu peste mult timp, mai multe trăsuri fără cai apărură , iar cele trase de cai se împuținară. Peste încă puțin timp, veniră câțiva oameni serioși, care traseră o dungă chiar prin fața căsuței. Peste încă puțin timp, un excavator săpă un șanț pe dealul cu margarete. Apoi niște camioane aduseră pietre mari, apoi alte camioane aduseră pietre mai mici, apoi alte camioane veniră cu nisip și smoală și în cele din urmă veni o altă mașinărie, care bătători totul cu o roată mare și grea, și șoseaua fu gata.

8. Acum căsuța privea automobilele și camioanele care veneau sau se duceau la oraș. Apărură benzinăriile și tarabele de pe marginea drumului, apoi câteva case mici răsăriră pe lângă drumul cel nou. Toată lumea și toate lucrurile se mișcau mult mai repede decât înainte.

9. Oamenii construiră din ce în ce mai multe drumuri, iar terenul din jurul căsuței fu împărțit în loturi. Case din ce în ce mai multe și mai înalte răsăriră...Blocuri cu apartamente și case de închiriat... școli...magazine... ateliere de reperații se răspândiră în jurul căsuței. Nimeni nu mai voia să locuiască în ea sau să aibă grijă de ea. Nu putea fi vândută nici pentru tot aurul din lume, așa că rămăsese pe locul ei și privea lumea din jur.

10. Acum nu mai era așa liniște și pace, nici măcar noaptea. Luminile orașului erau puternice și foarte aproape, iar felinarele de pe stradă stăteau aprinse toată noaptea. ”Pesemne că așa e când trăiești la oraș”, se gândi căsuța. Nu se putea hotărî dacă viața la oraș îi plăcea sau nu. Începuse să-i fie dor de câmpurile cu margarete și de merii care se unduiau în lumina lunii. Nu peste mult timp tramvaiele începură să treacă prin fața căsuței. Toată ziua treceau pe acolo, până spre miezul nopții tot veneau și plecau. Toată lumea părea să fie foarte ocupată, toți trecătorii păreau să se grăbească undeva. Nu peste mult timp apăru un tren suspendat pe deasupra căsuței. Aerul se umplu de praf și de fum, și zgomotul era așa de puternic, încât căsuța tremura din toate încheieturile. Acum nu mai știa când era primăvară, când era vară, toamnă sau iarnă. Toate zilele erau aproape la fel.

11. Nu peste mult timp, un metrou începu să meargă pe sub căsuță. Nu-l vedea, dar îl simțea și-l auzea. Oamenii se mișcau din ce în ce mai repede. Nimeni nu mai vedea căsuța. Toți treceau pe lângă ea fără să-i mai arunce nici măcar o singură privire.

12. Nu peste mult timp oamenii demolară casele și apartamentele din jurul căsuței și începură să sapă gropi mari, câte una de o parte și de alta a căsuței. Excavatoarele săpară teri niveluri în jos într-o parte și patru niveluri în jos în cealaltă. Apoi, oamenii începură să construiască. De-o parte, o clădire cu 25 de etaje, de cealaltă, una cu 35 de etaje.

13. Acum căsuța nu mai vedea decât soarele și luna. Stelele nu se mai vedeau deloc din cauza luminilor puternice ale orașului. Nu-i plăcea să trăiască în oraș. Noaptea visa dealul pe care fusese construită, și câmpul cu margarete, și merii care se unduiau în lumina lunii. Căsuța era tristă și se simțea foarte singură. Tencuiala i se crăpase și se murdărise. Ferestrele îi erau sparte și obloanele atârnau strâmbe. Părea dărăpănată ..... deși pe dinăuntru rămăsese o casă la fel de bună cum fusese întotdeauna.

14. Și apoi, într-o frumoasă dimineață de primăvară, veni stră-stră-strănepoata celui ce construise atât de bine căsuța. O văzu cât e de șubredă, dar nu trecu în grabă pe lângă ea. Avea ceva căsuța asta, ceva ce o făcu să se oprească și să o privească încă o dată. Îi spuse soțului ei: - Căsuța asta e exact ca aceea în care a trăit bunica mea când era mică. Doar că acea căsuță era undeva la țară., pe un deal cu margarete, înconjurată de meri.

15. Aflară că este exact aceeași căsuță, așa că se duseră la cei ce se ocupau cu mutările să întrebe dacă și căsuța putea fi mutată. Aceștia măsurară căsuța pe toate părțile și spuseră: - Desigur, casa este foarte zdravănă. E așa de bine construită, că o putem muta oriunde. Așa că luară căsuța pe sus și o puseră pe roți. Traficul a fost oprit ore întregi, ca să poată scoate căsuța cu grijă din oraș.

16. La început, căsuței i-a fost teamă, dar după ce s-a obișnuit cu mișcarea, a început chiar să-i placă această călătorie. Merseră pe șosele late, dar și pe drumuri înguste, până când ajunseră la țară. Când căsuța văzu iarba verde și auzi păsărelele cântând, nu mai fu tristă deloc. Și-au mers, și-au mers, și-au mers, dar parcă nicăieri nu găseau locul potrivit. Încercară să pună căsuța ba aici, ba dincolo. În cele din urmă, găsiră un deal înconjurat de câmpie, cu meri crescând de jur împrejur. - Acolo, locul acela este perfect! zise stră-stră-strănepoata. ”Chiar că e perfect”, își spuse căsuța în sinea ei. Săpară o o groapă în vârful dealului și încet, încet, mutară căsuța de pe roți pe noua fundație.

17. Ferestrele și obloanele i-au fost reparate și toată fațada zugrăvită din nou într-o nunanță foarte frumoasă de roz. Căsuța zâmbea fericită, așezându-se mai bine pe noua fundație. Putea iar să privească soarele, și luna, și stelele. Putea iar să se uite cum trec primăvara, vara, toamna și iarna.

18. Căsuța nu mai voia să știe nimic despre oraș. Nu mai voia să trăiască la oraș niciodată. Stelele străluceau deasupra ei ... Luna plină tocmai răsărea. Era primăvară ... și acolo, la țară, era liniște și pace.