Otto cel Mare

Referat

1. Otto cel Mare(936-973)
Torbă Natalia Maria
Clasa a V-a B

2. Otto I cel Mare (n. 23 noiembrie 912 – d. 7 mai 973), fiul lui Henric I regele
germanilor i al Matildei von Ringelheim
ș
. Henric l-a numit pe Otto succesorul
său, iar la o lună după moartea lui Henric, în august 936, ducii germani l-au ales
pe Otto rege. Otto a fost încoronat de arhiepiscopii de Mainz i Köln la Aachen,
ș
ora ul care fusese re edin a preferată a lui Charlemagne. Avea 23 de ani.
ș ș ț
Supranumit un “Charlemagne al germanilor”, el a făcut din Germania
devastată un stat puternic i prosper, capabil să ină piept însu i papei. Succesul
ș ț ș
lui s-a
concretizat în jurul unei noi idei, aceea a na iunii germane. A trebuit ca Otto I s
ț
ă
urce pe tronul Saxei, în anul 936, pentru ca un veritabil proiect colectiv german
să capete forma. Animat de visul de a reconstrui Imperiul Roman, Otto i-a
ș
exprimat încă de la încoronare, la varsta de 24 de ani, dorin a de a se situa în
ț
fruntea unei mari mi cări de unificare a ducatelor germane sub o autoritate care
ș
ar dispune de un prestigiu imperial. Modelul roman sau bizantin, ca i exemplul,
ș
mai recent, al Imperiului Carolingian păreau acceptabile nobililor Germaniei.
În ciuda numeroaselor conspira ii (emanand mai ales de la propriul frate i de la
ț ș
cativa duci neincrezatori), Otto a reu it să câ tige unanimitatea în jurul
ș ș
proiectului de unificare a Germaniei cu Italia. De altfel, to i germanii erau de
ț
acord cu ideea de a-i alunga pe vikingi i pe slavi.
ș
Otto s-a dovedit a fi un strateg la fel de bun atat pe campul de lupta, cât i în
ș
materie de diploma ie. El a ob inut sprijinul poporului alungandu-i pe
ț ț
invadatorii vikingi, polonezi i maghiari; a cucerit favoarea bisericii oferindu-le
ș
episcopilor, pe care îi numea personal, tot felul de facilită i.
ț

3. După anul 960, Italia se găsea într-o stare de agita ie politică, iar, când Berengar
ț
a ocupat statele papale din nord, Papa Ioan al XII-lea a cerut ajutorul lui Otto.
Acesta s-a reîntors în Italia i, la 2 februarie 962, papa l-a încoronat împărat.
ș
(Translatio imperii.) Zece zile mai târziu, au ratificat Diploma ottoniană, prin
care împăratul a devenit garantul independen ei statelor papale.
ț
După ce Otto a părăsit Roma i a recucerit statele papale de la Berengar, papa
ș
Ioan a început să se teamă de puterea imperială i a trimis solie maghiarilor i
ș ș
bizantinilor, cu apelul de a forma o alian ă împotriva lui Otto. În noiembrie 963,
ț
Otto s-a întors la Roma i a convocat un sinod al episcopilor care l-a destituit pe
ș
Ioan i l-a ales papă pe
ș
Leon al VIII-lea. După ce Otto a părăsit Roma, a
izbucnit un război civil între partizanii săi i partizanii fostului papă Ioan. Ioan
ș
s-a reîntors în for ă la Roma, prigonindu-i pe cei care l-au destituit i obligandu-
ț ș
l astfel pe Otto să revină urgent în iulie 964. Între timp Papa Ioan al XII-lea a
decedat i pe scaunul pontifical s-a a ezat
ș ș
Papa Benedict al V-lea. Cu această
ocazie, Otto a ob inut promisiunea cetă enilor Romei de a nu alege alt papă fără
ț ț
aprobarea sa.
Otto a mai dus, în perioada 966–972, câteva campanii militare în Italia, însă fără
succes. În 967, a dăruit ducatul de Spoleto lui Pandalf Cap de fier, prin de
ț
Benevento i
ș
Capua, un aliat puternic. În anul următor, Otto a lăsat asediul
ora ului
ș
Bari în seama lui Pandulf, dar, în lupta de la Bovino, bizantinii l-au
capturat pe principele aliat. În 972, împăratul bizantin Ioan I Tzimisces i-a
recunoscut lui Otto titlul de împărat i a acceptat căsătoria fiului, prin
ș ț
mo tenitor,
ș
Otto II, cu nepoata sa, Theophanou. Pandulf a fost eliberat.

4. Otto I a murit în 973. A fost înmormântat lângă prima so ie, Edith de Wessex, în
ț
catedrala din Magdeburg.

Mormântul lui Otto I

Surse: https://ro.wikipedia.org/

5. https://sanatatea.com/
https://www.historia.ro/(poze)