4 Activitatea psihica umana - Limbajul si atentia.pptx

A brief description about psychology in romanian.

1. Condiții generale ale activității psihice umane

2. 1. LIMBAJUL

3. 1.1. Definirea și caracterizarea limbajului LIMBAJUL Limbajul este activitatea sau funcția de utilizare a limbii sau a altui sistem de semne-simbol in raporturile cu ceilalți oameni. LIMBA Limba este un sistem de semne și reguli logico - gramaticale elaborat social - istoric, care servește ca instrument de codificare și transmitere a informaței în procesul real al comunicării. COMUNICAREA Comunicarea este procesul de transmitere a informațiilor.

4. 1.1. Definirea și caracterizarea limbajului Cea mai simplă schemă de comunicare, între două persoane, cuprinde următoarele elemente: a. Emițătorul - cel care produce și transmite mesaju!; b. Receptorul sau destinatarul - cel care recepționează mesajul; c. Canalul de comunicare - veriga care mijlocește ajungerea mesajului de la emițător la destinatar: d. Semnalul - entitate fizică prin care se obiectivează mesajul: sunete, semne grafice, lumini etc.; e. Codul - un sistem de semne prin care se semnifică ceva, adică se receptionează sau se transmite un mesaj Informațional. Comunicarea poate fi analizată în funcție de trei indicatori: promptitudine – rapiditatea emiterii sau a transmiterii mesajului; fidelitate – corectitudinea transmisiei mesajului; completitudine – raportul dintre volumul informației emise și volumul informației recepționate.

5. 1.1. Definirea și caracterizarea limbajului Comunicarea poate fi apreciată și în funcție de modul în care se realizează cele trei laturi ale informației, și anume: a. latura cantitativă (statistico-matematică) – este condiționată de numărul evenimentelor și de frecvența lor de apariție; b. latura semantică (de conținut) – exprimă legătura dintre mesaj și obiectul despre care se informează; c. latura pragmatică (utilitară) – exprimă legătura mesajului cu stările de necesitate ale destinatarului.

6. 1.2. Funcțiile limbajului Funcția de comunicare – constă în asigurarea transmiterii informației de la o persoană la alta; Funcția de cunoaștere – se referă la direcționarea și fixarea activității de cunoaștere; facilitează și mediatizează operațiile de abstractizare și generalizare; permite explorarea și investigarea realității, îmbogățirea și clarificarea cunoștințelor; Funcția simbolică sau de reprezentare – presupune substituirea unor obiecte, fenomene, relații prin formule verbale sau alte semne; Funcția expresivă sau afectivă – facilitează exteriorizarea și transmiterea ideilor sau trăirilor subiective complexe prin intonație, ritmul vorbirii, pauze, accente, mimică, pantomimică, gestică etc.; Funcția persuasivă sau de convingere – constă în inducerea către o altă persoană a unor idei și stări emoționale; Funcția de reglare sau de determinare – implică conducerea conduitei altei persoane sau a propriului comportament; Funcția ludică sau de joc – presupune asocieri verbale de efect, ritmice, ciocniri de sensuri etc., mergând până la construcția artistică; Funcția dialectică – se referă la formularea și rezolvarea contradicțiilor sau a conflictelor problematice, prin prezentarea de argumente pro și contra unei teze.

7. 1.3. Formele limbajului Limbajul se împarte în două categorii principale: limbajul extern și limbajul intern . 1. Limbajul Extern Acesta este modul prin care comunicăm cu ceilalți și se poate exprima în două feluri: Limbajul Oral - Este modul natural de a vorbi și de a ne exprima verbal, fiind primul tip de limbaj pe care îl dezvoltăm. Acesta se manifestă prin cuvinte , dar mai putem să folosim și: Gesturi și mimică - mișcări ale corpului și expresii faciale. Intonație și accent - modul în care ne schimbăm tonul vocii. Forme de comunicare orală: Monologul: Când o persoană vorbește pentru un grup. Trebuie să fie clar, bine structurat și adaptat audienței. Feedback-ul (reacțiile ascultătorilor) se observă prin expresii faciale și gesturi. Dialogul: Când două sau mai multe persoane comunică între ele. Rolurile de vorbitor și ascultător se schimbă constant. Mesajul poate fi adaptat în funcție de reacțiile celuilalt.

8. 1.3. Formele limbajului Limbajul se împarte în două categorii principale: limbajul extern și limbajul intern . 1. Limbajul Extern Acesta este modul prin care comunicăm cu ceilalți și se poate exprima în două feluri: b. Limbajul Scris - Apare mai târziu în viață, prin învățare, și presupune folosirea unor reguli stricte. Caracteristici: Este organizat și logic, pentru a fi clar și ușor de înțeles de către persoana care citește. Permite reflectarea gândirii și a capacităților intelectuale, deoarece ne forțează să formulăm ideile atent. Poate fi transformat în limbaj oral atunci când este citit cu voce tare.

9. 1.3. Formele limbajului Limbajul se împarte în două categorii principale: limbajul extern și limbajul intern . 2. Limbajul Intern Este „vocea” interioară pe care o avem atunci când ne gândim sau ne vorbim cu noi înșine. Pornind de la limbajul extern (vorbirea cu voce tare), acesta devine treptat un mod automat de a ne exprima în minte. Chiar dacă nu rostim cuvintele cu voce tare, creierul nostru activează zone similare celor folosite în vorbire. Limbajul intern este important deoarece ne ajută la procesarea și organizarea gândurilor. Se consolidează până în adolescență (aproximativ între 14-16 ani), fiind esențial pentru gândirea critică și creativă.

10. 1.3. Formele limbajului

11. 1.3. Formele limbajului

12. 2. ATENȚIA

13. 2.1. Definirea atenției Atenția este fenomenul psihic de orientare selectivă și de concentrare a energiei psihonervoase în vederea desfășurării optime a activităților psihice.

14. 2.2. Formele atenției După mecanismul și dezvoltarea sa: Atenția involuntară - apare fără ca noi să ne propunem acest lucru, fiind declanșată automat de anumite elemente din jurul nostru. Acești factori pot fi stimuli externi, cum ar fi un sunet foarte puternic, un obiect strălucitor sau în mișcare, o schimbare bruscă în mediu ori un contrast puternic între culori sau forme. Un avantaj al atenției involuntare este că nu necesită efort și nu ne obosește. Atenția voluntară - apare atunci când ne propunem în mod conștient să ne concentrăm asupra unui lucru. Pentru a o menține, este nevoie de efort și autocontrol. Aceasta este mai eficientă decât atenția involuntară, deoarece ne permite să ne concentrăm pe ceea ce dorim, pentru o perioadă mai lungă de timp. Un element esențial în activarea atenției voluntare este limbajul – ne putem spune singuri să fim atenți, să ne focalizăm pe o anumită activitate sau să ignorăm distragerile.

15. 2.2. Formele atenției După mecanismul și dezvoltarea sa: b) Atenția voluntară – după felul în care se fixează aceasta poate fi: - contemplație - preocupare - așteptare - încordare - după obiectele la care se referă: - senzorială - intelectuală

16. 2.2. Formele atenției După mecanismul și dezvoltarea sa: b) Atenția voluntară – este favorizată de respectarea unor condiții: - Stabilirea unui scop clar și dezvoltarea unui interes pentru activitatea desfășurată. - Conștientizarea importanței activității , a beneficiilor realizării ei și a consecințelor negative ale neîndeplinirii. - Planificarea din timp a activității , identificând pașii de urmat și momentele mai dificile care necesită o atenție sporită. - Antrenarea și exersarea pentru sarcina respectivă. - Crearea unui mediu de lucru favorabil , fără factori care să distragă atenția. - Alternarea perioadelor de muncă cu momente de pauză , pentru a evita oboseala. - Reducerea sau eliminarea factorilor care pot perturba concentrarea.

17. 2.2. Formele atenției După mecanismul și dezvoltarea sa: c) Atenția postvoluntară – este cea mai eficientă formă de atenție și apare atunci când, prin exercițiu repetat, atenția voluntară devine un obicei. Cu alte cuvinte, dacă ne concentrăm des asupra unei activități, în timp, aceasta va necesita din ce în ce mai puțin efort pentru a ne menține atenția. Această formă de atenție se menține stabilă datorită unui mecanism intern de autoreglare. Practic, atenția trece treptat de la un efort conștient (atenția voluntară) la un proces automatizat și eficient (atenția postvoluntară). De aceea, este important să exersăm atenția în activitățile noastre, astfel încât să ajungem la acest nivel superior de concentrare.

18. 2.2. Formele atenției După direcția principală de orientare a atenției: a) Atenția externă – apare atunci când ne concentrăm asupra unor elemente din exteriorul nostru. Aceasta poate include: - Urmărirea unui eveniment sau a unui fenomen din jurul nostru. - Ascultarea explicațiilor unui profesor în timpul unei lecții. - Observarea obiectelor și detaliilor din mediul înconjurător. - Privirea și analizarea gesturilor sau comportamentului colegilor. - Chiar și conștientizarea propriilor mișcări și gesturi în timp ce desfășurăm o activitate. Această formă de atenție este esențială pentru învățare și adaptare la mediul înconjurător.

19. 2.2. Formele atenției După direcția principală de orientare a atenției: b) Atenția internă – apare atunci când ne concentrăm asupra propriilor gânduri, amintiri sau emoții. Aceasta poate include: - Rememorarea unui eveniment din trecut. - Analizarea unei idei sau găsirea unei soluții la o problemă. - Observarea și înțelegerea propriilor sentimente. - Planificarea mentală a unei acțiuni viitoare. Atenția internă și cea externă sunt complementare, adică se influențează reciproc și nu pot fi complet separate. În unele momente, putem fi mai concentrați pe ceea ce se întâmplă în jur (atenție externă), iar în altele, pe propriile gânduri și trăiri (atenție internă). Se spune că există două tipuri de oameni din acest punct de vedere: „distratul”, care este mai preocupat de lumea interioară și poate ignora detalii din exterior, și „concentratul”, care este atent la mediul înconjurător și mai puțin absorbit de gândurile sale.

20. 2.3. Însușirile atenției și dezvoltarea lor 1. Volumul atenției – reprezintă numărul de elemente pe care o persoană le poate percepe clar în același timp. De obicei, volumul mediu al atenției este de 5-7 elemente și poate fi îmbunătățit prin organizarea logică a informațiilor, prin interes și experiență. 2. Mobilitatea atenției – se referă la capacitatea de a muta rapid atenția de la un lucru la altul, în funcție de cerințele activității. De exemplu, un pilot de avion trebuie să fie capabil să își schimbe atenția foarte repede pentru a monitoriza diferite instrumente de bord. 3. Concentrarea atenției – presupune focalizarea asupra unei sarcini și ignorarea altor factori care ar putea distrage. Aceasta depinde de interesul pentru activitate, de organizarea eficientă a muncii și de antrenamentul în medii cu factori perturbatori. 4. Distribuția atenției – reprezintă abilitatea de a desfășura mai multe activități în același timp, fără a pierde din eficiență. De exemplu, un șofer experimentat poate conduce, asculta muzică și fi atent la indicatoarele rutiere simultan. 5. Stabilitatea atenției – este capacitatea de a menține atenția asupra unei activități pentru o perioadă lungă de timp. Aceasta poate fi influențată de dificultatea sarcinii, de motivație și de starea de oboseală. Persoanele obosite sau bolnave tind să aibă o atenție mai instabilă.