Aflând soldații că locuiești în satul părintesc, Sfinte mucenice Longhin, te-au cău-
tat cu vicleșug să nu le scapi din mâini, dar tu erai deja înștiințat de Dumnezeu,
prin rugăciune, că au venit să îți dea cununa mucenicească. I-ai ospătat în casa ta
fără să le spui cine ești, făgăduindu-le că a doua zi îl vei chema pe cel căutat, iar
aceștia, cu limbile dezlegate de vin, ți-au mărturisit adevărul pentru ce sunt trimiși.
Ne cutremurăm de lucrarea lui Dumnezeu și Îl strigăm, cu umilință: Aliluia!
Icosul 9
Ai stat toată noaptea în rugăciune, Sfinte mucenice Loghin, așa cum și Mântuitorul
Hristos s-a rugat în Grădina Ghetsimani în noaptea când a fost prins, știind, ca și
El, că urma să bei a doua zi paharul plin al muceniciei, dar nu te-ai înspăimântat ci,
plin de bucurie, ai așteptat să vină zorii ca ultim semn al mântuirii tale, iar noi te
lăudăm:
Bucură-te, cel darnic și milostiv cu călăii tăi;
Bucură-te, căci deși știai de ce au venit, i-ai primit ca pe niște prieteni;
Bucură-te, privindu-i ca pe miluitorii tăi;
Bucură-te, priveghere neîncetată a inimii către Cer;
Bucură-te, alungând somnul celor ce se roagă noaptea;
Bucură-te, îndepărtând ispitele de la rugăciune;
Bucură-te, aștepând luminarea zorilor, cu credință și împăcare;
Bucură-te, cel liniștit în fața morții, știind că e Calea de reîntâlnire cu Hristos;
Bucură-te, chemându-i pe cei doi soldați la tine;
Bucură-te, vestindu-le și lor bucuria muceniciei;
Bucură-te, căci toți trei v-ați adunat în numele lui Hristos și v-ați rugat Lui;
Bucură-te, căci El era cu voi, împlinindu-Şi legământul;
Bucură-te, Sfinte mucenice Longhin, dăruindu-ne harul vederii duhovnicești!
Condacul 10
Soldații au dat înapoi, Sfinte mucenice Longhin, aflând de dimineață că tu ești cel
căutat, găzduitorul lor, dar tu i-ai rugat să împlinească porunca fiind nerăbdător să
te întâlnești cu Hristos Mântuitorul și le-ai spus: ”Nu puteți să-mi răsplătiți mai
bine pentru dragostea mea către voi decât dacă mă veți trimite degrabă la Domnul
meu, pe care de mult doresc să-L văd” și în taina inimii tale, te rugai lui Dumne-
zeu: Aliluia!
Icosul 10
Dând tuturor celor dragi sărutarea cea de pe urmă, te-ai îmbrăcat cu haina albă de
înmormântare și ți-ai plecat capul sub sabie, Sfinte mucenice Longhin, împreună
cu cei doi soldați, care crezuseră și ei în Domnul Hristos. Soldații au luat sfântul