Dionisie, pe Acesta să-L cunoşti şi Lui să-i slujeşti: adevăratului Dumnezeu Iisus
Hristos".
Şi şi-a lăsat Dionisie femeia şi copiii săi şi toată casa lui şi s-a botezat de mâna
apostolului şi s-a lipit de Pavel şi i-a urmat lui, timp de trei ani, învăţând de la el
tainele lui Dumnezeu, după care a fost aşezat de Pavel episcop în Atena.
Tradiţia sfântă ştie însă că Dionisie a cunoscut înţelepciunea cea descoperită de
Dumnezeu oamenilor şi de la alţi apostoli şi învăţători, precum apostolul Iacov,
ruda Domnului, Petru verhovnicul şi Ioan Teologul precum şi de la prea înţelepţii
Ierotei şi Timotei, ucenicii apostolilor.
Păstorind deci biserica lui Dumnezeu din Atena, nu puţină vreme şi nu fără roadă,
Sfântul Dionisie a dorit să propovăduiască Evanghelia şi în alte ţări, pătimind până
la sânge pentru numele Domnului.
Drept aceea, aşezând un alt episcop în locul său, s-a dus la Roma, iar Sfântul
Clement, episcopul Romei, l-a trimis în Galia, ca să propovăduiască acolo, la
necredincioşi, cuvântul lui Dumnezeu. Mergând deci în Galia, Dionisie, s-a făcut
apostolul acelui ţinut şi a întors mult popor de la idoli la Dumnezeu, în cetatea
Parisului, zidind acolo şi o biserică, din milostenia credincioşilor, şi săvârşind
acolo Jertfa cea fără de sânge.
Deci, s-a pornit atunci a doua prigoană împotriva creştinilor, pe vremea lui
Domniţian Cezarul (81-96). Şi, din porunca dregătorului a fost prins Dionisie,
împreună cu prietenii lui de lucru: Luchian episcopul, Rustic preotul şi Elefterie
diaconul. Şi au mărturisit credinţa lor, zicând: "Creştini suntem şi un Dumnezeu
avem, Care este în ceruri, pe Acela Îl cinstim, iar idolilor nu jertfim". Şi, fiind puşi
la chinuri şi rămânând nestrămutaţi în credinţă, li s-au tăiat capetele.
Şi spune tradiţia că, la tăierea capului său, în cetatea Parisului, Sfântul Dionisie a
mers câţiva paşi, ţinându-şi în mâini capul său tăiat şi l-a încredinţat ca pe un odor,
în mâinile unei femei credincioase, Catula cu numele, spre uimirea ucigaşilor săi.
Şi aşa a pătimit Sfântul Dionisie, la al nouăzecilea an al vieţii sale, iar de la
naşterea Domnului, la anul al nouăzeci şi şaselea.
(Extras din Proloagele din 3 octombrie)