DIETA DE URMAT SI EXEMPLE Montignac.pdf

DIETA DE URMAT SI EXEMPLE MONTIGNIAC

1. 1
PREFAŢĂ
Pragmatici, trebuie s ă fim pragmatici în privin ţa controlului pe care îl exercit ăm asupra echilibrului nostru
ponderal, adic ă asupra greut ăţii.
De prea multe ori modul de viat ă este răspunzător pentru rotunjirea noastr ă progresiv ă dar sigur ă şi, apoi, pentru
obezitatea care se instaleaz ă treptat. Dac ă un anumit exces ponderal a fost considerat mult ă vreme un gaj al cumsec ădeniei,
acum el e considerat, cel mai adesea, du şmanul eficienţei şi punctul de plecare al unor numeroase boli. De aceea, de îndat ă
ce a atins acest stadiu, fiecare caut ă să-l facă reversibil, adic ă să slăbească. Atunci, trebuie s ă găsească o cale, trebuie s ă
opteze pentru o “metod ă” sau – poate (mai simplu) – instigat de Michel Montignac, s ă devină conştient că felul cum se
hrăneşte este esen ţial şi trebuie controlat pe termen lung.
Numeroase metode, de şi recunoscute din punct de vedere ştiinţific, se dovedesc eficace pe termen scurt şi mediu,
dar implic ă asemenea priva ţiuni, încât devin o serie de constrângeri greu de respectat... Şi, încet-încet, ascensiunea c ătre
înălţimea sc ării gradate a cântarului este reluat ă. Aceasta este o experien ţă pe care am tr ăit-o.
Calea pe care ne-o propune Michel Montignac pune de acord dietetica şi gastronomia, p ăstrând avantajul unui
efect durabil pe termen lung, cu condi ţia să aderăm la principiile acestui nou mod de alimenta ţie. Prin urmare, trebuie s ă ne
modificăm obiceiurile alimentare, s ă conştientizăm ceea ce mânc ăm, să ne adaptăm metabolismului pentru a sl ăbi într-o
primă etapă şi, apoi, s ă ne stabilim la nivelul ponderal ales. Aceast ă cale nu este decât un compromis între acceptabil şi
obligatoriu. Fiin ţa umană nu poate fi constrâns ă în permanen ţă, ea are nevoie de diversitate, deci de o abordare
gastronomic ă a ştiinţei de a mânca.
Punând în practic ă această metodă, am fost cucerit, cu atât mai mult cu cât ea a fost şi este eficace.
Doctor Philippe ROUGER
Conferen ţiar la Universitatea PARIS VI
Director ajunct al Institutului Na ţional de Transfuzii
CUVÂNT ÎNAINTE
Este aproape o banalitate s ă spui că trăim într-o civiliza ţie a contradic ţiilor.
În fiecare zi omul î şi demonstreaz ă geniul în domeniul ştiinţific şi suntem convin şi că acest geniu – dac ă de el este
vorba, nu are limit ă, într-atât de mult şi-a demonstrat puterea de câteva decenii încoace.
Dar aceast ă evoluţie ştiinţifică fulgerătoare nu se produce în mod uniform, deoarece exist ă multe domenii unde
mentalitatea omului se opune oric ărei forme de progres sau – şi mai rău – uneori are tendin ţa de a regresa.
Nutriţia este, din nefericire, una dintre aceste discipline r ămase în urm ă, unde mai domne şte şi o totală anarhie.
Fiecare consider ă că are dreptul de a spune ceva şi toată lumea se îndeamn ă să spună ce dă Dumnezeu.
Şi aşa vor rămâne lucrurile, atât timp cât problema va fi deschis ă, iar solu ţia definitiv ă nu va fi acceptat ă de toţi.
Adevărul în privin ţa nutriţiei este cunoscut totu şi, dar el r ămâne privilegiul câtorva oameni de ştiinţă şi membri
foarte specializa ţi ai corpului medical. Adev ărul ştiinţific este ascuns – din rutin ă şi din ultra-conservatorism – de c ătre cea
mai mare parte a pseudo-profesioni ştilor în dietetic ă.
E greu s ă accepţi aceasta realitate, deoarece ea se bazeaz ă pe patru criterii ce se opun credin ţelor tradi ţionale şi
zdruncin ă de-a dreptul ideile mo ştenite şi practicile curente ce decurg din ele. Aceste patru criterii sunt urm ătoarele:
1. – Teoria caloriilor este fals ă. Aceasta constituie o ipotez ă fără fundament ştiinţific, iluzorie în m ăsura în care
adoptarea regimurilor hipocalorice duce întotdeauna la e şecuri.
2. – Proastele obi şnuinţe alimentare şi, în special, excesiva rafinare a unor alimente, precum şi natura lor
îndoielnic ă, stau la originea deregl ării metabolismului contemporanilor no ştri. De aceea trebuie s ă învăţăm să alegem bine în
privinţa glucidelor.
3. – De asemenea, este foarte important s ă deosebim gr ăsimile binef ăcătoare de gr ăsimile d ăunătoare, alegându-le pe
cele bune.
4. – Trebuie sa ne îmbog ăţim alimenta ţia cu fibrele pe care le con ţin mai ales fructele, legumele verzi, legumele
uscate şi pâinea integral ă.
"Secretele nutri ţiei" constituie, întrucâtva, adev ărul în aceast ă problem ă, esenţialul a ceea ce trebuie s ă ştim despre
un subiect a c ărui importan ţă este mai mare decât ne imagin ăm. Căci aceste taine îi privesc nu numai pe aceia care vor sa
slăbească ori să-şi stabilizeze greutatea – f ără constrângeri şi privaţiuni – ci şi pe aceia care vor s ă-şi regăsească vitalitatea
fizică şi intelectuala optim ă.

2. 2
OBEZITATE ŞI CIVILIZA ŢIE
Îngrăşarea – şi ca urmare obezitatea – este un fenomen social. Este, întrucâtva, sub-produsul civiliza ţiei.
Daca observ ăm ce se petrece în societ ăţile primitive, putem constata c ă, în general, aceast ă problem ă nu exist ă.
De asemenea, obezitatea este inexistent ă la regnul animal, cel pu ţin la speciile care tr ăiesc în mediul lor natural,
numai animalele domesticite de om cunosc aceast ă suferin ţă.
Paradoxal, tocmai în societ ăţile cele mai evoluate se întâlne şte cel mai des excesul ponderal. Se pare c ă acesta este
corolarul nivelului de via ţă. De altfel, fenomenul a fost constatat de-a lungul întregului curs al istoriei.
Cu unele excep ţii, cei mai gra şi indivizi se g ăseau întotdeauna la categoriile sociale cele mai bogate.
Deseori, excesul de greutate era considerat ca o virtute. Era simbolul reu şitei sociale, dar şi al sănătăţii înfloritoare.
Nu se spunea gras şi sănătos?
Astăzi mentalităţile au evoluat, deoarece – în afara faptului c ă s-au modificat canoanele de frumuse ţe – oamenii au
devenit con ştienţi de neajunsurile greut ăţii prea mari.
Obezitatea este considerat ă un pericol, deoarece se ştie că reprezint ă un mare factor de risc pentru s ănătate.
Dacă analizăm problema obezit ăţii în lume, suntem obliga ţi să constatăm că în Statele Unite, cea mai bogata ţară din
lume, este cea mai catastrofal ă situaţie.
Or, dacă luăm în considera ţie modul de hran ă al americanilor, este u şor să deducem c ă tocmai proastele obi şnuinţe
alimentare stau la baza obezit ăţii lor. Iar aceast ă realitate se înr ăutăţeşte pe zi ce trece.
Contrariu a ceea ce las ă să se înţeleagă unii practicieni, obezitatea nu este o fatalitate şi, chiar daca originile sale
sunt – în majoritatea cazurilor – ereditare, nu este mai pu ţin adevărat că ele sunt consecin ţa relelor obi şnuinţe alimentare.
A aborda acest subiect l ăsând în urm ă aspectul esen ţial al problemei, înseamn ă a ne ocupa numai de simptome
(greutatea), neglijând cauza. E şecul dieteticii tradi ţionale se datoreaz ă tocmai acestei abord ări trunchiate. În loc s ă căutăm să
scăpăm de simptome, prin intermediul unor regimuri de înfometare, am face mai bine s ă analizăm de ce ne îngr ăşam. În loc
să adoptăm proste şte liste de meniuri gata f ăcute, num ărând caloriile sau cânt ărind alimentele, mai bine am încerca s ă
înţelegem cum ne func ţionează organismul şi în ce fel va putea el s ă asimileze diferitele categorii de alimente.
Slăbirea şi stabilizarea greut ăţii trec, dup ă părerea mea, printr-o faz ă educativă obligatorie şi, înainte de a începe
punerea în practic ă a metodei descrise în aceasta carte, eu v ă propun s ă străbateţi trei etape, care constituie o adev ărată
conştientizare a principiilor ei.
Mai întâi, con ştientizarea jalnicelor obi şnuinţe alimentare dobândite în câteva decenii, asociate cu rafinarea excesiv ă
a unor alimente, care stau la originea destabiliz ării progresive a metabolismului nostru. Aceast ă situaţie este cea care duce, în
consecin ţa, la obezitate şi boală.
Apoi, o con ştientizare a modului în care ne func ţionează corpul. Trebuie s ă învăţăm efectiv cum ne func ţionează
metabolismul, ca şi sistemul digestiv.
În sfârşit, o con ştientizare a naturii alimentelor, a propriet ăţilor lor şi a familiei din care acestea fac parte.
În acest fel, vom putea construi concret o dietetic ă inteligent ă, pe baza c ăreia ne vom asuma responsabilitatea
propriului corp şi vom realiza nu numai controlul alimenta ţiei, ci şi echilibrul ponderal.
Iată ce va invit s ă descoperi ţi în capitolele care urmeaz ă.

3. 3
INTRODUCERE
În ultimii ani, când eram întrebat cum am sl ăbit sau cum fac s ă-mi păstrez greutatea, r ăspundeam invariabil
“mâncând la restaurant şi luând mese de afaceri”, ceea ce stârnea zâmbete, dar nu convingea pe nimeni.
Fără îndoială că şi dumneavoastr ă vi se pare paradoxal, mai ales daca pune ţi excesul de greutate pe seama
obligaţiilor familiale, sociale şi, poate, profesionale, care v ă impun s ă onoraţi puţin cam prea des gastronomia. În orice caz,
asta crede ţi dumneavoastr ă.
Cu siguran ţă că aţi încercat deja s ă aplicaţi un num ăr incalculabil de metode care circul ă şi figureaz ă demult printre
locurile comune. Dar întotdeauna a ţi constatat c ă – pe lâng ă faptul c ă sunt deseori contradictorii şi nu au decât rezultate nule
sau efemere – aceste principii erau, în majoritatea cazurilor, imposibil de aplicat într-un regim de via ţă normal. Chiar şi
acasă, ele impun atâtea constrângeri, încât te la şi păgubaş în foarte scurt timp.
Prin urmare, sunte ţi azi, ca şi acum câ ţiva ani, preocupa ţi de ceea ce, în mod pudic, am putea numi exces de
greutate.
La începutul anilor 60, pe când trecusem deja de treizeci şi cinci de ani, cântarul îmi ar ăta vreo optzeci de
kilograme, adic ă un plus de şase kilograme fa ţa de greutatea mea ideal ă.
În fond, nu era nimic alarmant pentru un om cu în ălţimea de 1,81 m şi care mai avea câ ţiva ani pân ă să împlineasc ă
patruzeci.
Până atunci, avusesem o via ţă socio-profesional ă destul de regulat ă, iar excesul meu ponderal p ărea stabilizat.
“Excesele alimentare”, dac ă puteam vorbi într-adev ăr de excese, nu erau decât foarte ocazionale şi aveau, în mod esen ţial, un
caracter familial. Când te tragi dintr-o regiune din sud-vestul Fran ţei, gastronomia face obligatoriu parte din educa ţie. Ea
devine chiar un dat cultural fundamental.
Abandonasem deja, de mult timp, zah ărul, cel pu ţin în cafea. Sub pretextul unei alergii, nu mai mâncam cartofi şi,
cu excepţia vinului, nu mai beam alcool.
Cele şase kilograme în exces le luasem într-o perioad ă de zece ani, ceea ce reprezenta o curb ă de progresie relativ
modestă. Când m ă uitam în jurul meu, m ă regăseam în limite normale, mai curând chiar sub acestea.
Apoi, de la o zi la alta, a trebuit s ă-mi exercit profesiunea în condi ţii cu totul diferite, atunci când mi s-a încredin ţat
o responsabilitate la nivel interna ţional, în cartierul general al unei societ ăţi multina ţionale americane la care eram angajat.
Acum c ălătoream în cea mai mare parte a timpului, iar vizitele f ăcute la filialele pe care le controlam, în
specialitatea mea, erau invariabil înso ţite de reuniuni cu caracter gastronomic.
Întors la Paris, trebuia – în cadrul func ţiilor mele de la serviciul Rela ţii Publice Interne – s ă însoţesc vizitatori, în
majoritatea cazurilor str ăini, la cele mai bune restaurante din capital ă. Asta făcea parte din obliga ţiile mele profesionale şi
mărturisesc c ă nu era cea mai dezagreabil ă latură a activit ăţii.
Dar, la trei luni dup ă ce îmi asumasem noile responsabilit ăţi, nu aveam mai pu ţin de 7 kg în plus. Trebuie spus c ă în
acea perioad ă făcusem un stagiu de trei s ăptămâni în Anglia, ceea ce nu aranjase deloc lucrurile.
Semnalul de alarm ă fusese tras. Prin urmare, trebuia neap ărat să fac ceva.
La început, am încercat şi eu, ca toat ă lumea, s ă aplic, mai mult sau mai pu ţin, locurile comune cunoscute, cu
rezultatele tot mai decep ţionante pe care le cunoa ştem.
Apoi, foarte repede – întâmplarea potrivind bine lucrurile – am întâlnit un medic generalist pasionat de problemele
nutriţiei; acesta mi-a dat câteva sfaturi, ale c ăror principii p ăreau să demoleze fundamentul dieteticii tradi ţionale.
Foarte curând dup ă aceea, ob ţinusem rezultate deosebit de promi ţătoare. Atunci, m-am hot ărât să aprofundez
problema, ceea ce era destul de u şor, deoarece lucram într-un grup farmaceutic şi aveam, astfel, acces la informa ţii ştiinţifice
care mă interesau.
După câteva s ăptămâni, reu şisem să obţin majoritatea publica ţiilor franceze şi americane din acest domeniu. Chiar
dacă aplicarea unor reguli aducea rezultate, eu voiam s ă le înţeleg baza . ştiinţifica. Doream s ă ştiu când şi cum începeau s ă
devină eficace şi care era limita lor de aplicare.
De la început îmi impusesem s ă nu înlătur practic nimic din alimenta ţie, cu excep ţia zahărului. Când ai ca misiune
să-i însoţeşti pe vizitatori la restaurante, nici nu poate fi vorba s ă numeri caloriile ori s ă te limitezi la “un m ăr şi un ou
răscopt”. Trebuia s ă găsesc altceva.
Prin urmare, am pierdut treisprezece kilograme luând în fiecare zi mese de afaceri şi veţi afla şi înţelege, mai
departe, cum.
Dar enun ţarea unor principii este un lucru, iar aplicarea lor este alta.
După câteva luni, am redactat pentru cei din anturajul meu, şi la cererea lor, esen ţialul metodei, care înc ăpea pe trei
pagini dactilografiate.
Încercam, pe cât posibil, s ă stau cel pu ţin o oră cu fiecare persoan ă interesat ă, pentru a-i explica bazele ştiinţifice ale
metodei.
Dar nu era întotdeauna suficient. Gre şelile grosolane, f ăcute involuntar, compromiteau prea adesea rezultatele. În
toate cazurile, for ţa cultural ă a ideilor mo ştenite, de altfel în contradic ţie cu metoda mea, era prea puternic ă, şi făcea ca
lucrurile s ă fie înţelese în mod neclar. De aceea, în mintea mea s-a dezvoltat treptat ideea de a redacta un document mai
complet.
Cartea de fa ţă are preten ţia de a fi un ghid şi, scriind-o pentru dumneavoastr ă, am urm ărit următoarele scopuri:
– să demitizez ideile mo ştenite, printr-o argumenta ţie suficient de conving ătoare, pentru ca acestea s ă fie
abandonate;

4. 4
– să prezint bazele ştiinţifice fundamentale, indispensabile pentru în ţelegerea fenomenelor nutri ţiei;
– să enunţ reguli simple, dând esen ţialul fundamentului lor tehnic şi ştiinţific;
– să înfăţişez, în cele mai m ărunte detalii, toate condi ţiile de aplicare a acestei metode;
– să dau, pe cât posibil, o adev ărată metodologie. S ă realizez, întrucâtva, un ghid practic .
În ultimii ani, ajutat de sfaturile profesioni ştilor, am observat, cercetat, testat, experimentat şi încercat. Ast ăzi, am
convingerea c ă am descoperit şi elaborat o metod ă eficient ă şi uşor de aplicat.
Veţi învăţa, din aceast ă carte, că nu te îngra şi pentru c ă mănânci mult, ci pentru c ă mănânci prost.
Veţi învăţa să vă gestiona ţi alimenta ţia aşa cum v ă gestiona ţi bugetul.
Veţi învăţa să vă conciliaţi obliga ţiile familiale, sociale şi profesionale cu propria pl ăcere.
Veţi învăţa, în fine, să mâncaţi într-un mod mai s ănătos, fără ca să adopta ţi o alimenta ţie tristă.
Cartea de fa ţa nu este prezentarea unui “regim”. Este expunerea unei noi metode de alimenta ţie, care const ă în a
învăţa să-ţi menţii echilibrul ponderal, în timp ce continui s ă te bucuri de pl ăcerile mesei, indiferent dac ă eşti acasă, la
prieteni sau la restaurant.
Dar, ca o consecin ţă, veţi afla cu surprindere c ă, adoptând aceste noi principii alimentare, ve ţi regăsi ca prin farmec
o vitalitate fizic ă şi intelectual ă pe care le-a ţi pierdut de mult. Şi vă voi explica de ce.
Veţi afla că anumite obi şnuinţe alimentare stau uneori la originea unei lipse de tonus şi, ca urmare, a unei
performan ţe sportive sau profesionale minore.
Veţi şti că, adoptând anumite principii de nutri ţie fundamentale, u şor de pus în aplicare, ve ţi putea elimina oboseala
bruscă ce vă afecteaz ă, probabil, şi veţi regăsi o vitalitate optim ă.
De aceea, chiar şi în cazul când excesul dumneavoastr ă ponderal este modest ori aproape nul, înv ăţarea metodei şi a
principiilor pe care trebuie sa le adopta ţi pentru un control eficient al alimenta ţiei este de mare importan ţă.
Aceasta conduce, în orice caz, la dobândirea unei noi energii, garan ţie a unei mai mari eficien ţe în toate domeniile
vieţii personale şi profesionale.
Veţi constata, pe de alt ă parte, că problemele gastro-intestinale, cu care v-a ţi resemnat s ă trăiţi, vor disp ărea total şi
definitiv, deoarece aparatul digestiv vi se va echilibra complet.
Dar, cu toate c ă în aceasta lucrare fac apologia bunei buc ătării franceze, în general, şi a vinului şi ciocolatei în
special, inten ţia mea nu era câtu şi de puţin ca, scriind-o, s ă plagiez excelentele ghiduri gastronomice pe care le cunoa şteţi cu
toţii. Mărturisesc totu şi că eram tentat s-o fac, fiindc ă întotdeauna mi-a fost greu s ă despart mâncarea de pl ăcere şi bucătăria
de gastronomie.
Am avut şansa, de câ ţiva ani încoace, s ă frecventez cele mai bune restaurante din lume, iar strângerea de mân ă a
unui mare buc ătar mi-a inspirat atât respect, cât şi admira ţie.
Marea buc ătărie, care, de altfel, este de multe ori şi cea mai simpl ă, a devenit o arta care nu mai are nevoie de alte
confirm ări. O art ă pe care a ş fi tentat, în ceea ce m ă priveşte, s-o pun înaintea tuturor celorlalte.

5. 5
CAPITOLUL I
MITUL CALORIILOR
Teoria sl ăbirii, care se bazeaz ă pe o abordare hipocaloric ă a problemei, va r ămâne, cu siguran ţă, cea mai mare “gaf ă
ştiinţifică” a secolului XX.
Aceasta este o curs ă, o păcăleală, o “ipotez ă” simplist ă şi periculoas ă, fără fundament ştiinţific real. Şi, totuşi, ea ne
dirijeaz ă comportamentul alimentar de peste o jum ătate de secol.
Priviţi în jurul dumneavoastr ă şi observa ţi-i pe cei din anturaj; ve ţi constata c ă oamenii, cu cât sunt mai rotofei,
groşi, graşi sau chiar obezi, cu atât socotesc mai înver şunat caloriile pe care le îngurgiteaz ă..
Cu foarte rare excep ţii, tot ceea ce s-a numit “regim”, de la începutul secolului încoace, s-a bazat în mod esen ţial pe
teoria caloriilor.
Mare gre şeală! Căci nu s-a putut ob ţine nici un rezultat serios şi durabil. F ără să mai vorbim de efectele secundare
cel puţin dezastruoase.
Voi reveni, la sfâr şitul acestui capitol, asupra “fenomenului socio-cultural”, cu caracter scandalos, care a luat
amploare, în materie de calorii alimentare. Pentru c ă, în stadiul la care a ajuns ast ăzi, nu este nici o exagerare dac ă vorbim de
o adevărată “condiţionare colectiv ă”.
A. ORIGINEA TEORIEI CALORIILOR
Doi medici americani, doctorul Newburg şi doctorul Johnston, de la Universitatea din Michigan, au emis – într-o
publicaţie din 1930 – ideea c ă “obezitatea ar fi mai curând rezultatul unei alimenta ţii prea “bogate” în calorii, decât o
deficien ţă a metabolismului”.
Studiul pe care îl f ăcuseră asupra echilibrului energetic se baza, de fapt pe un num ăr de observa ţii foarte limitat, şi –
mai ales – fusese realizat pe o perioad ă prea scurt ă pentru a avea un fundament ştiinţific serios.
În ciuda acestui fapt, chiar de la publicare, a fost primit ca un adev ăr ştiinţific irefutabil şi, de atunci, a fost
considerat drept “liter ă de evanghelie”.
Totuşi, la câţiva ani dup ă aceea, cei doi cercet ători, tulbura ţi – fără îndoială – de tapajul f ăcut în jurul descoperirii
lor, au emis, cu timiditate, rezerve serioase asupra concluziilor la care ajunseser ă. Dar acestea au trecut absolut neobservate.
Teoria lor era deja înscris ă în programul de studii medicale al majorit ăţii ţărilor occidentale unde î şi păstrează un loc de
onoare chiar şi în zilele noastre.
B. TEORIA CALORIILOR
Caloria este cantitatea de energie necesar ă pentru a ridica temperatura unui gram de apa de la 14°C la 15°C.
Corpul omenesc are nevoie de energie. În primul rând, pentru a- şi menţine temperatura la aproximativ 37°C.
Întrucâtva, aceasta este necesitatea primar ă. Dar, îndat ă ce corpul intr ă în acţiune, chiar şi numai pentru a- şi păstra pozi ţia
verticala, pentru a se mi şca, a scoate sunete etc. apare o nevoie suplimentar ă de energie. Apoi, mai trebuie un supliment de
energie pentru a mânca, digera, pentru a îndeplini actele esen ţiale ale vie ţii.
Dar nevoia cotidian ă de energie variaz ă în func ţie de individ, vârst ă şi sex.
Teoria caloriilor este urm ătoarea:
Dacă nevoile energetice ale unui individ sunt de 2500 de calorii pe zi şi el nu absoarbe decât 2000, se va crea un
deficit de 500 de calorii. Pentru a acoperi acest deficit, organismul uman va lua o cantitate de energie echivalent ă din
grăsimile de rezerv ă, ceea ce va duce, în consecin ţă, la o sc ădere în greutate.
A contrario , dacă un individ absoarbe zilnic 3500 de calorii, în timp ce nevoile sale sunt de 2500, î şi va crea un
excedent de 1000 de calorii, care va fi stocat, în mod automat, sub form ă de grăsimi de rezerv ă.
Teoria pleac ă deci de la postulatul conform c ăruia, nici într-un sens, nici în cel ălalt, nu exist ă pierdere de energie.
Este matematic! Iar formula rezult ă dintr-o ecua ţie inspirat ă direct din teoria lui Lavoisier asupra legilor termodinamicii.
Încă din acest stadiu se poate pune întrebarea: cum au reu şit să supravie ţuiască prizonierii din lag ărele de
concentrare timp de cinci ani, numai cu 700-800 de calorii pe zi? Daca teoria caloriilor ar fi avut un fundament, ei ar fi
trebuit s ă moară de îndat ă ce rezervele de gr ăsime din corp li s-au epuizat, adic ă după câteva luni.
În acela şi mod, se poate pune întrebarea de ce oamenii care m ănâncă mult, adic ă 4000-5000 de calorii pe zi, nu sunt
mai gra şi (unii r ămân chiar mereu slabi). Dac ă teoria caloriilor ar fi avut un fundament real, ace şti mari mânc ăi ar fi trebuit
sa cântărească, după câţiva ani, 400-500 de kilograme.
Cum se explic ă, pe de o parte, c ă mâncând mai pu ţin – deci reducându- şi cantitatea zilnic ă de calorii absorbite –
unele persoane continu ă să se îngra şe? În orice caz, mii de indivizi se îngra şă, deşi rabdă de foame.
C. EXPLICA ŢIA
Prima întrebare este: de ce nu se produce pierderea în greutate, de şi se reduce aportul de calorii?
De fapt, pierderea în greutate are loc, dar fenomenul este efemer. Iar acesta este, în realitate, motivul pentru care

6. 6
doctorii Newburg şi Johnston s-au în şelat: observa ţiile lor s-au întins pe o perioada mult prea scurt ă.
Fenomenul este urm ătorul:
Să ne imagin ăm că nevoile zilnice ale individului sunt de 2500 de calorii şi că, timp îndelungat, aportul caloric a
fost realizat în func ţie de aceast ă nevoie. Dac ă raţia de calorii scade subit la 2000, se va utiliza, într-adev ăr, o cantitate
echivalent ă de grăsimi de rezerv ă, pentru a o compensa şi se va constata o pierdere în greutate.
În schimb, dac ă aportul caloric se stabile şte, de acum, la nivelul a 2000 de calorii, fa ţă de cele 2500 dinainte,
organismul – determinat de instinctul s ău de supravie ţuire – îşi va ajusta foarte rapid nevoile energetice la nivelul aportului.
Din moment ce nu i se dau decât 2000 de calorii, nu va consuma decât 2000. Prin urmare, pierderea de greutate va fi
întrerupt ă rapid. Dar organismul nu se va opri aici. Instinctul de supravie ţuire îl va împinge la o pruden ţă mai mare. Iar
această pruden ţă va fi atât de important ă, încât el î şi va face din nou rezerve. Dac ă nu i se dau, de aici înaintea decât 2000 de
calorii, ei bine, î şi va diminua şi mai mult nevoile energetice, pân ă la, de exemplu, 1700 şi va stoca diferen ţa de 300 de
calorii ca gr ăsimi de rezerv ă.
Se ajunge, astfel, la un rezultat opus celui scontat, pentru c ă – în mod paradoxal – în timp ce subiectul m ănâncă mai
puţin, el începe din nou s ă se îngra şe.
De fapt, fiin ţa umană, animată permanent de instinctul de conservare, nu se comport ă deloc diferit fa ţă de câinele
care îşi îngroap ă osul, de şi moare de foame. Este, într-adev ăr, paradoxal, dar câinele hr ănit foarte neregulat recurge la
instinctul s ău ancestral şi îşi îngroap ă hrana, constituindu- şi, astfel, rezerve pentru când va fi înfometat.
Câţi dintre dumneavoastr ă nu aţi fost victimele în şelate ale acestei teorii – f ără fundament – a caloriilor?
Cu siguran ţă că aţi întâlnit în anturajul dumneavoastr ă obezi care mureau de foame. Acest fapt este deosebit de
adevărat pentru subiec ţii de sex feminin. Cabinetele psihiatrilor sunt pline de femei a c ăror depresie nervoas ă rezultă prea
adesea din aplicarea teoriei, caloriilor. De cum intr ă în aceast ă horă infernal ă, ele îi devin foarte repede sclave, deoarece ştiu
că orice oprire duce la o nou ă creştere în greutate, mai mare decât aceea pe care o aveau la început.
Majoritatea membrilor corpului medical se ascund dup ă deget. Ei. î şi dau foarte bine seama c ă pacientele lor nu
slăbesc, dar le b ănuiesc, mai degrab ă, că nu respect ă regulile jocului şi că mănâncă pe ascuns. Unii dieteticieni profesioni şti
au organizat chiar şedinţe de terapie de grup
1
, unde fiecare obez vine şi îşi declară public, în fa ţa colegilor, pierderea în
greutate, primit ă cu aplauze, ori câ ştigul în greutate, sanc ţionat cu fluier ături. Cruzimea mental ă a unor asemenea practici nu
este departe de cea medieval ă.
Omul în halat alb (cu excep ţia unor anumi ţi specialişti) îşi va pune cu atât mai pu ţine întreb ări asupra cuno ştinţelor
sale de baz ă în acest domeniu cu cât acestea din urm ă sunt mai curând simbolice. În afara unor locuri comune, cultura sa
ştiinţifică în materie de nutri ţie este cam redus ă.
De altfel, nutri ţia nu este un domeniu care s ă-i intereseze în mod deosebit pe medici. Am remarcat c ă, printre cei
douăzeci de medici cu care am lucrat înainte de a scrie aceast ă carte, to ţi, fără excepţie, au fost adu şi în situa ţia de a se
interesa de nutri ţie, de a face cercetare şi de a realiza experimente numai pentru c ă, iniţial, avuseser ă ei înşişi grave probleme
de greutate pe care doreau s ă le rezolve.
Ceea ce este consternant, ba chiar scandalos, este faptul c ă – în rândurile marelui public – a fost l ăsată să se dezvolte
ideea conform c ăreia teoria caloriilor ar avea o baz ă ştiinţifică reală. Aceast ă teorie a dobândit, din p ăcate, autoritate şi
constituie, de acum, un dat cultural esen ţial al civiliza ţiei noastre occidentale.
Teoria caloriilor este atât de adânc ancorat ă în mentalitatea noastr ă, încât nu exist ă vreun restaurant al unei
colectivit ăţi, cafenea de cartier sau cantin ă militară care să nu afişeze num ărul de calorii al fiec ărui fel de mâncare, pentru ca
oricine s ă poată fi în cuno ştinţă de cauz ă. Nu trece o s ăptămână fără ca vreuna dintre numeroasele reviste feminine s ă nu aibă
pe pagina întâi un articol asupra problemelor de sl ăbire, înf ăţişând ultimele meniuri puse la punct de echipe de speciali şti în
dietetică care, în lumina teoriei caloriilor, propun aproape f ără deosebire, “o mandarin ă la micul dejun, o jum ătate dintr-un
biscuit la ora 11, un bob de n ăut la prânz şi o măslină seara...”.
Totuşi, se poate pune întrebarea cum de a reu şit aceast ă acordare hipocaloric ă a problemei s ă ne iluzioneze atâta
timp? Exist ă două răspunsuri. Primul este c ă un regim hipocaloric d ă întotdeauna rezultate. Privarea de hran ă pe care se
bazează duce obligatoriu la o oarecare sl ăbire. Dar acest rezultat, dup ă cum am v ăzut, este întotdeauna efemer. Revenirea la
situaţia iniţială este nu numai sistematica, dar în majoritatea cazurilor, kilogramele puse dep ăşesc pragul anterior. Al doilea
motiv este acela c ă, în zilele noastre, “sc ăderea caloriilor” a devenit o formidabil ă miză economic ă.
Exploatarea acesteia se realizeaz ă la un asemenea nivel, încât avem de-a face cu un adev ărat lobby, ai c ărui
principali beneficiari sunt industria alimentar ă şi câţiva bucătari (interesa ţi), cu complicitatea speciali ştilor în dietetic ă.
Teoria caloriilor este fals ă şi acum ştiţi şi de ce, dar nu înseamn ă că sunteţi şi debarasa ţi de ea. Pentru c ă este atât de
adânc înfipt ă în mintea dumneavoastr ă, încât v ă veţi surprinde înc ă mult timp, de aici înainte, comportându-v ă după
principiile sale.
Când vom aborda metoda de alimenta ţie pe care o recomand în cartea de fa ţă, veţi fi foarte tulbura ţi, în măsura în
care tot ceea ce v ă propun poate ap ărea în total ă contradic ţie cu aceast ă faimoas ă teorie.
Dacă este cazul, reciti ţi acest capitol, pân ă când lucrurile vor deveni perfect clare.

CALVARUL CELUI SUB-ALIMENTAT SAU
MARTIRIUL OBEZULUI
(după Dr. J.-P. Ruasse)
Această curbă arată foarte bine c ă regimurile hipocalorice succesive ajung s ă creeze o rezisten ţă la slăbire.

1
Acestea sunt deosebit de r ăspândite în Statele Unite. (n.a.).

7. 7
Se vede, prin urmare, c ă, pe măsură ce se reduce ra ţia caloric ă, randamentul regimului scade şi organismul tinde nu
numai s ă-şi regăsească greutatea ini ţială, ci şi să-şi constituie rezerve suplimentare.

8. 8
CAPITOLUL II
CLASIFICAREA ALIMENTELOR
Cred că acest capitol este singurul pu ţin mai complicat de citit şi mai dificil de asimilat, din cauza caracterului s ău
tehnic, lucru pentru care ve ţi avea bun ăvoinţa să mă iertaţi. Restul c ărţii va putea fi citit, dac ă vreţi, ca un roman.
De-a lungul întregii expuneri, voi men ţiona diverse categorii de alimente. Se cuvine s ă ştiţi despre ce este vorba,
altfel în ţelegerea global ă a metodei risca s ă vă scape.
Am încercat s ă reduc capitolul de fa ţă la cea mai simpl ă expresie a sa. Prin aceasta, în ţeleg că nu conţine decât
esenţialul a ceea ce trebuie s ă ştiţi.
Dacă, totuşi, veţi începe s ă căscaţi şi veţi adormi dup ă al zecelea rând, trece ţi repede la rezumatul capitolului. Dar
înainte de a aborda metoda propriu-zis ă, va trebui neap ărat să va întoarce ţi la el, altfel asimilarea acesteia poate fi
compromis ă.
Alimentele sunt substan ţe comestibile care con ţin un anumit num ăr de elemente organice, ca: proteinele, lipidele,
glucidele, precum şi săruri minerale şi vitamine. Totodat ă, ele sunt compuse şi din ap ă şi materii nedigerabile, ca fibrele.
A. PROTEINELE (sau PROTIDELE)
Acestea sunt celulele organice ale materiei vii, adic ă ale muşchilor, organelor, ficatului, creierului, oaselor etc. Sunt
formate din cei mai simpli componen ţi, numiţi aminoacizi. Unii dintre ace ştia sunt fabrica ţi de către organism. Majoritatea
celorlalţi aminoacizi provin îns ă dintr-un aport exterior, realizat prin intermediul alimenta ţiei, în care proteinele pot avea o
dublă origine:
– origine animal ă: cantităţi mari se g ăsesc în carne, pe şte, brânz ă, ouă, lapte;
– origine vegetal ă: în soia, migdale, alune, cereale integrale şi în unele leguminoase.
Idealul este de a consuma atât proteine de origine vegetal ă, cât şi proteine de origine animal ă.
Proteinele sunt indispensabile pentru organism:
– pentru construc ţia structurilor celulare,
– ca eventual ă sursă de energie, dup ă transformarea în glucoza (ciclul KREBS),
– pentru producerea anumitor hormoni şi neuromediatori
2
,
– pentru constituirea acizilor nucleici (necesari reproducerii). Un regim alimentar cu deficit de proteine poate
avea grave, consecin ţe asupra organismului: topirea mu şchilor, ofilirea pielii etc.
Raţia zilnic ă de proteine trebuie s ă fie de circa 60 grame la copil, şi 90 de grame la adolescent.
La adult, ea trebuie s ă reprezinte un gram pe kilogramul de greutate, cu un minimum de 55 de grame pe zi la
femeie, şi 70 de grame pe zi la b ărbat.
Altfel spus, consumul de proteine, pentru un adult, trebuie s ă reprezinte cel pu ţin 15% din aportul energetic zilnic.
Dacă însă consumul de proteine este, într-adev ăr, prea mare, iar activitatea fizic ă este insuficient ă, reziduurile proteice vor
persista în organism şi se vor transforma în acid uric, substan ţă responsabil ă pentru îmboln ăvirile de gută.
Cu excep ţia oului, proteinele animale sau vegetale nu aduc cantitatea echilibrat ă de aminoacizi necesari
organismului.
Absenţa unui aminoacid poate constitui “factorul limitativ” care s ă stânjeneasc ă asimilarea altor aminoacizi. De
aceea, alimenta ţia trebuie s ă asocieze proteinele de origine animal ă cu cele de origine vegetal ă.
O alimenta ţie bazată numai pe proteine vegetale (vegetarianism) ar fi dezechilibrat ă, ar fi lipsit ă, în special, de
cisteină, ceea, ce ar provoca tulbur ări ale cornoaselor (unghii, p ăr).
În schimb, un regim vegetarian, care include ou ă şi lactate poate fi echilibrat.
B. GLUCIDELE (sau HIDRA ŢII DE CARBON)
Glucidele sunt molecule compuse din carbon, oxigen şi hidrogen.
Glicemia
Glucoza este principalul “carburant” al organismului. Ea este stocat ă, ca rezerv ă, sub form ă de glucogen, în mu şchi
şi ficat.
Glicemia reprezint ă procentul de glucoz ă din sânge. Pe nemâncate, are de obicei valoarea de un gram de glucoz ă la
litrul de sânge.
Când se absoarbe – pe nemâncate – o glucid ă (pâine, miere, f ăinoase, cereale, dulciuri etc.), se observ ă o varia ţie a
procentului de glucoz ă din sânge, dup ă cum urmeaz ă:
– într-un prim timp, glicemia cre şte (mai mult sau mai pu ţin, în func ţie de natura glucidei),
– într-un al doilea timp (dup ă secretarea insulinei, de c ătre pancreas), glicemia scade, iar glucoza p ătrunde, astfel,

2
Neuromediator, adic ă substanţă chimică eliberat ă de celulele nervoase, sub influen ţa unei excita ţii şi care produce un efect
biologic adaptat (n.a.)

9. 9
în celule,
– într-un al treilea timp, glicemia revine la normal ( vezi schema de mai jos ).
Multă vreme, glucidele au fost încadrate în dou ă categorii bine diferen ţiate, în func ţie de capacitatea lor de a fi
asimilate de c ătre organism: zaharuri rapide pe de o parte, şi zaharuri lente, de cealalt ă.
La rubrica zaharuri rapide , figurau zaharurile simple şi zaharurile duble, ca: glucoza şi zaharoza, care se g ăsesc în
zahărul rafinat (din trestie de zah ăr sau din sfecl ă), miere şi fructe.
Denumirea de “zaharuri rapide” se baza pe credin ţa conform c ăreia – având în vedere simplitatea moleculei de
hidrat de carbon – asimilarea lor de c ătre organism se f ăcea rapid, la pu ţin timp dup ă ingerare.
În schimb, se încadrau în categoria zaharurilor lente toate glucidele a c ăror molecul ă complex ă trebuia s ă facă
obiectul unei transform ări chimice în zaharuri simple (glucoz ă) în cursul procesului de digestie, a şa cum este, în special,
cazul amidonului din f ăinoase, care elibereaz ă glucoza în organisme, în mod lent şi progresiv .
Această clasificare este complet depa şită, în prezent, deoarece; corespunde unei credin ţe eronate.
Experimente recente dovedesc, efectiv, c ă molecula de hidrat de carbon nu condi ţionează prin complexitate
rapiditatea cu care glucoza este eliberat ă şi asimilată de către organism.
Se constat ă că vârful glicemic al tuturor glucidelor (adic ă absorbţia lor maxim ă), luat în mod izolat, pe nemâncate,
survine în acela şi interval de timp (dup ă circa o jum ătate de or ă de la ingerare).
Astfel c ă, în loc s ă vorbim de viteza de asimilare, este mai adecvat s ă studiem glucidele în func ţie de cre şterea
glicemiei pe care o induc, adic ă in func ţie de cantitatea de glucoza produs ă.
Este admis, prin urmare, de c ătre toţi oamenii de ştiinţă (vezi bibliografia) c ă, de acum, clasificarea glucidelor
trebuie s ă se facă în func ţie de puterea lor glicemic ă, definit ă prin conceptul de indice glicemic .
Zaharuri simple (glucoza şi fructoza din fructe şi miere)
Zaharuri complexe (cereale, f ăină, cartofi, legume uscate)
Zaharuri duble (zah ăr alb, maltoza din bere, lactoza din lapte)
Indicele glicemic
Puterea glicemic ă a fiecărei glucide este definit ă prin indicele glicemic, care a fost adoptat în anul 1976. El
corespunde suprafe ţei triunghiului de pe curba hiperglicemiei induse de c ătre glucida ingerata.
Se da arbitrar glucozei indicele 100, care reprezinta suprafa ţa triunghiului de pe curba hiperglicemiei
corespunz ătoare. Indicele glicemic al altor glucide este, astfel, calculat dupa urm ătoarea formula:

Indicele glicemic este cu atât mai ridicat, cu cât hiperglicemia indusa de glucida testata este mai mare.
Să remarc ăm că prelucrarea industrial ă a glucidelor m ăreşte indicele glicemic al acestora (corn-flakes = 85,
porumb = 70, fulgi de cartofi instant = 95, cartofi fier ţi = 70).
Se ştie, de asemenea, c ă nu numai cantitatea, ci şi calitatea p ărţii fibroase a glucidei îi d ă acesteia un indice mic sau
mare (pâine foarte alb ă – franzel ă = 95; pâine alb ă – baghet ă = 70; pâine integral ă = 50; pâine graham = 35; orez alb = 70;
orez neprelucrat = 50).


INDICE GLICEMIC RIDICAT INDICE GLICEMIC SC ĂZUT
Maltoză 110 Fulgi de ov ăz 50
Glucoză 100 Cereale cu t ărâţe 50
Pâine foarte alb ă 95 Orez complet 50
Fulgi de cartofi instant 95 Pâine de grâu integral ă 50
Miere, dulcea ţă 90 Paste din f ăină – cernut ă 45
Corn flakes 85 Pâine de secar ă complet ă 40
Morcov 85 Mazăre verde 40
Zaharoz ă (zahăr alb) 75 Fasole alb ă 40
Pâine alb ă 70 Pâine integral ă 35
Orez alb 70 Lactate 35
Cartofi 70 Fructe proaspete 35
Porumb 70 Linte 30
Sfeclă 70 Năut 30
Biscuiţi 70 Fasole uscat ă 25
Paste (f ăină albă) 65 Ciocolată amăruie 22
Banane 60 Fructoz ă 20
Stafide 60 Arahide 15
Legume verzi < 15


Din dorin ţa de a simplifica, propun ca glucidele s ă fie clasificate în dou ă categorii: “glucide bune” (cu indice
glicemic sc ăzut) şi “glucide rele” (cu indice glicemic ridicat), deoarece aceast ă distincţie vă va permite s ă descoperi ţi, printre
altele, în capitolele urm ătoare, cauzele excedentului dumneavoastr ă ponderal.

10. 10
Glucidele rele
Acestea sunt glucidele a c ăror asimilare provoac ă o creştere mare a glucozei din sânge (hiperglicemie).
Este cazul zah ărului de mas ă, sub toate formele sale (pur sau combinat cu alte alimente, ca pr ăjiturile), dar este şi
cazul tuturor glucidelor rafinate industrial, ca f ăina albă şi orezul alb, sau al alcoolului (în special alcoolul distilat), precum şi
al cartofului şi al porumbului.
Glucidele bune
Contrar celor prezentate mai sus, acestea sunt glucidele a c ăror asimilare de c ătre organism este slab ă şi provoac ă,
prin urmare, o cre ştere redus ă a glucozei din sânge.
Este cazul cerealelor brute (f ăină cu tărâţe), al orezului integral şi al unor f ăinoase ca lintea şi bobul, dar mai ales
cazul majorit ăţii fructelor şi al tuturor legumelor, pe care le includem şi în categoria fibrelor alimentare (praz, nap, salat ă,
fasole verde) şi care con ţin, toate, o cantitate redus ă de glucide.
C. LIPIDELE (sau GR ĂSIMILE)
Acestea sunt molecule complexe, numite – în mod obi şnuit – corpi gra şi.
În funcţie de originea lor, se deosebesc dou ă mari categorii de lipide:
– lipidele de origine animal ă sunt lipidele pe care le con ţin carnea, pe ştele, untul, brânza, smântâna proasp ătă
etc.;
– lipidele de origine vegetal ă sunt lipidele din uleiul de arahide, margarina etc.
Se pot clasifica lipidele şi în dou ă categorii de acizi gra şi:
– acizii gra şi satura ţi, care se g ăsesc în carne, mezeluri, ou ă şi lactate (lapte, unt, smântân ă, brânză);
– acizii gra şi mono-nesatura ţi sau poli-nesatura ţi; acestea sunt gr ăsimile care r ămân lichide la temperatura
ambiental ă (uleiul de floarea-soarelui, de rapi ţă şi măsline), de şi unele pot fi solidificate prin hidrogenare (fabricarea
margarinei). Totodat ă, în aceast ă categorie trebuie incluse toate gr ăsimile de pe şte.
Lipidele sunt necesare în alimenta ţie. Pe lâng ă aceasta ele con ţin numeroase vitamine (A, D, E, K) şi acizi gra şi
esenţiali (acidul linoleic şi acidul linolenic) şi servesc la elaborarea unor hormoni.
Numai gr ăsimile presate la rece – ob ţinute din prima presare – garanteaz ă conţinutul de acizi gra şi esenţiali.
Asimilarea gr ăsimilor este perturbat ă când acestea sunt amestecate cu glucidele rele, ceea ce are drept consecin ţă o
important ă stocare de energie, sub forma gr ăsimilor de rezerv ă.
În general, mânc ăm prea multe gr ăsimi. Pr ăjelile, gogo şile, sosurile inutile şi preparatele cu gr ăsime ne-au invadat
alimenta ţia, când, de fapt, putem prepara foarte bine mânc ărurile cu mult mai pu ţine grăsimi, dar la fel de delicioase, f ără a
abuza de acestea din urm ă.
Anumite lipide sunt responsabile pentru excesul de colesterol, dar – în realitate – exist ă două tipuri de colesterol: cel
“bun” şi cel “rău”, obiectivul nostru fiind men ţinerea colesterolului total la cel mai sc ăzut nivel posibil, prin reunirea tuturor
condiţiilor pentru ca procentul de colesterol bun s ă fie cel mai mare
3
.
Trebuie s ă ştim că nu toate lipidele favorizeaz ă creşterea colesterolului “r ău”. Dimpotriv ă, sunt unele care au
tendinţa de a-l face s ă scadă simţitor.
De fapt, pentru a fi obiectivi, gr ăsimile trebuie împ ărţite în trei categorii:
1. grăsimile care m ăresc colesterolul
Acestea sunt gr ăsimile saturate care se reg ăsesc în carne, mezeluri, unt, brânz ă, untură, lactate;
2. grăsimile care nu au decât o mic ă influen ţă asupra colesterolului
Acestea sunt con ţinute de crustacee, ou ă, carnea de pasare – (f ără piele);
3. grăsimile care scad colesterolul
Acestea sunt uleiurile vegetale: m ăsline, rapi ţă, floarea-soarelui, porumb etc. Cât despre pe şte, grăsimea acestuia nu
intervine cu adev ărat în metabolismul colesterolului, ci constituie un mod de prevenire a bolilor cardiovasculare, f ăcând să
scadă trigliceridele şi împiedicând trombozele. Prin urmare, trebuie s ă mâncăm peşte gras (somon, ton, scrumbie, hering,
sardină).
Metoda de sl ăbire pe care o propun se bazeaz ă, în parte, pe alegerea f ăcută între glucidele “bune” şi cele “rele”. De
asemenea, trebuie s ă alegeţi între gr ăsimile “bune” şi cele “rele”, dac ă aveţi un colesterol cu tendin ţă de creştere sau dac ă
doriţi să fiţi asigura ţi împotriva riscului bolilor cardio-vasculare
4
.

3
Vezi capitolul VIII, cu privire la supercolesterol. (n.a.)
4
Un capitol întreg este consacrat hipecolesterolului ca şi influen ţei sale asupra riscurilor cardio-vasculare. V ă recomand ăm
să-l citiţi cu aten ţie, pentru a fi siguri c ă alegerea alimentelor pe baza acestei metode va fi cea adecvat ă. (n.a.)

11. 11
D. FIBRELE ALIMENTARE
Acestea sunt substan ţele conţinute în special de legume, leguminoase, fructe şi cereale în stare brut ă.
Deşi ele nu au nici o valoare energetic ă a priori, fibrele alimentare joac ă un rol extrem de important în digestie, în
special datorit ă celulozei, ligninei, pectinei şi a mucilagiilor pe care le con ţin. Ele asigur ă un bun tranzit intestinal, iar
absenţa lor stă la originea majorit ăţii cazurilor de constipa ţie. Fibrele fiind, totodat ă, foarte bogate în vitamine,
oligoelemente
5
şi în săruri minerale, insuficien ţa lor poate duce la grave caren ţe.
Ele împiedic ă absorbţia, pe cale digestiv ă, a lipidelor, diminuând astfel riscul de ateroscleroz ă.
Pe de altă parte, fibrele au avantajul de a limita efectele toxice ale anumitor substan ţe chimice, cum sunt aditivii şi
coloranţii. După opinia unor medici gastro-energologi, anumite fibre ar avea capacitatea de a proteja colonul împotriva a
numeroase riscuri şi, mai ales, împotriva cancerelor digestive.
În ultimii ani, cre şterea nivelului de via ţă din ţările industrializate a avut ca urmare sc ăderea consumului de fibre.
Francezii consum ă, actualmente, sub 20 de grame de fibre pe zi, în vreme ce aportul zilnic necesar ar fi de 40 de
grame.
În 1925, consumul de legume uscate (deosebit de bogate în fibre) era de 7,3 kg anual, pe cap de locuitor. Ast ăzi nu
mai este decât de 1,3 kg.
Baza hranei italienilor a fost dat ă întotdeauna de paste f ăinoase. Dar acum 30 de ani esen ţialul hranei lor era înc ă
alcătuit din legume (bogate în fibre) şi paste f ăcute din f ăină integral ă, adică făină brută, care con ţinea fibrele de celuloza din
grâu.
Astăzi, o dat ă cu creşterea nivelului de via ţă, carnea a înlocuit în cea mai mare m ăsură legumele, iar pastele sunt
fabricate cu f ăină albă, cernut ă, adică făină din care au fost eliminate fibrele. În acest mod explic ă autorităţile medicale din
Italia nu numai frecven ţa mai mare a obezit ăţii, ci, în special, proliferarea alarmant ă a cancerelor digestive.
6


SURSELE DE FIBRE (CELULOZ Ă)
şi concentra ţia lor la 100 g de alimente


Produse cerealiere Legume uscase Fructe uscate oleaginoase
Tărâţe 40 g Fasole uscat ă 25 g Nuc ă de cocos uscat ă 24 g
Pâine integral ă 13 g Maz ăre uscat ă 23 g Smochine uscate 18 g
Făină necernut ă 19 g Linte 12 g Migdale 14 g
Orez integral 5 g N ăut 2 g Stafide 7 g
Orez alb 1 g
Pâine alb ă 1 g Curmale 9 g
Arahide 9 g



Legume verzi Fructe proaspete
Mazăre verde fiart ă 12
g
Varză 4 g Zmeur ă 8 g
Pătrunjel 9 g Ridichi 3 g Pere cu coaj ă 3 g
Spanac fiert 7 g Ciuperci 2,5 g Mere cu coaj ă 3 g
Fetică
7
5 g Morcovi 2 g C ăpşuni 2 g
Anghinare 4 g Salat ă verde
(lăptucă)
2 g Piersici 2 g
Praz 4 g


S-a demonstrat c ă fibrele (celuloza) au o ac ţiune benefic ă în cazul obezit ăţii. Introducerea lor în alimenta ţie are ca
efect scăderea glicemiei, ca şi a insulinemiei (adic ă a secre ţiei de insulin ă), care sunt r ăspunzătoare – dup ă cum vom vedea în
capitolul urm ător – pentru constituirea gr ăsimii de rezerv ă.

Dintre cele patru mari familii de substan ţe alimentare, proteinele sunt absolut necesare organismului, deoarece
conţin aminoacizi cu atât mai indispensabili, cu cât corpul nostru nu ştie să-i fabrice. Tot a şa stau lucrurile în privin ţa unor

5
Oligoelemente – adic ă metale sau metaloizi aflate în cantit ăţi infinitezimale în corpul uman şi care sunt necesare pentru
anumite reac ţii chimice din organism, îndeplinind un rol de catalizator. (n.a.)
6
Vezi publica ţiile Profesorului Giacosa, Şeful Serviciului de Nutri ţie din Centrul Na ţional de Cercetare a Cancerului,
Genova. (n.a.)
7
Fetică, lat. Valerienella olitoria, plant ă folosită pentru salat ă. (n. tr.)

12. 12
anumite gr ăsimi care con ţin vitamine şi a doi acizi gra şi esenţiali (acidul linoleic şi acidul linolenic), pe care celulele noastre
sunt incapabile s ă le sintetizeze. Numai glucidele ar putea fi considerate cel mai pu ţin necesare, pentru c ă organismul ştie să
producă glucoză din grăsimile de rezerv ă.
Dar trebuie ştiut că lipidele şi proteinele se g ăsesc deseori combinate în acelea şi alimente, cum este cazul c ărnii.
Pe de altă parte, numai glucidele şi lipidele au o putere energetic ă mare.
De aceea – pentru ca expunerea noastr ă să fie clară – vom (l ăsa deoparte, în mare m ăsură, proteinele. Astfel, de
fiecare dat ă când vom vorbi de un aliment, îl vom defini prin apartenen ţa sa la doar trei categorii:
– glucide sau hidra ţi de carbon (f ăcând precizarea ,,bune” sau ,,rele”)
– lipide
– fibre alimentare
Când un aliment va con ţine, în acela şi timp, şi glucide şi lipide, ca în cazul arahidelor, vom spune c ă este glucido-
lipidic.
REZUMAT
Proteinele sunt substan ţe care se afl ă în numeroase alimente de origine animal ă şi vegetală: carne, pe şte, ouă, lactate
şi leguminoase. Sunt indispensabile organismului şi nu îngra şă.
Glucidele sau hidra ţii de carbon sunt substan ţe care sunt transformate în glucoz ă. Se găsesc în alimente care, la
origine, con ţin fie zah ăr (fructe, miere), fie amidon (f ăină, cereale, f ăinoase). Absorb ţia glucidelor se face pe stomacul gol, la
un interval de timp egal cu ingerarea lor. Sunt clasificate în func ţie de puterea lor glicemic ă, măsurată prin indicele glicemic.
Se poate face, de asemenea, diferen ţa între “glucidele bune”, cu indice sc ăzut, şi ,,glucidele rele”, cu indice glicemic ridicat.
Lipidele sunt substan ţe a căror origine poate fi atât animal ă, cât şi vegetală. Acestea sunt gr ăsimi (carne, mezeluri,
peşte, unt, ulei, brânzeturi). Unele dintre ele pot m ări colesterolul (carne, lactate), altele, dimpotriv ă, contribuie la sc ăderea
lui (uleiul de m ăsline etc.).
Fibrele alimentare (celuloza): în aceast ă categorie intr ă toate legumele verzi (salate, andive, praz, spanac, fasole
verde), dar şi unele legume uscate, fructele şi cerealele în stare brut ă, care con ţin fibre în mare cantitate. Trebuie s ă fie
consumate frecvent, deoarece insuficien ţa lor duce la caren ţe grave.

CLASIFICAREA LIPIDELOR, GLUCIDELOR, GLUCIDO-LIPIDELOR ŞI A FIBRELOR ALIMENTARE

LIPIDE
8
GLUCIDE ALIMENTE
GLUCIDO-
LIPIDICE
FIBRE ALIMENTARE
9

CARNE FĂINĂ LAPTE SPARANGHEL
– OAIE PÂINE NUCI SALAT Ă VERDE
– VACĂ BISCUI ŢI ALUNE SPANAC
– VIŢEL OREZ ARAHIDE VINETE
– CAL CARTOFI MIGDALE ROŞII
– PORC PASTE CREIER DOVLECEI
MEZELURI GRIŞ FICAT ŢELINĂ
PASĂRE CUŞ-CUŞ SOIA (f ăină) VARZĂ
IEPURE TAPIOCA GERMENI DE
GRÂU
CONOPID Ă
PEŞTE FASOLE
USCAT Ă
PASTE CU OU VARZĂ ACRĂ
CRAB MAZĂRE NUCĂ DE CAJOU FASOLE VERDE
CREVETE LINTE NUCĂ DE COCOS PRAZ
LANGUST Ă NĂUT CIOCOLAT Ă ARAHIDE
LANGUST Ă MORCOVI ZAHĂR ARDEI GRAS
OU MIERE MĂSLINE ANDIVE
UNT ALCOOL CASTANE CIUPERCI
BRÂNZETURI PORUMB CASTANE DULCI NAPI
ULEIURI FRUCTE SCOICI SALASIFI
10

MARGARINE FRUCTE
USCATE
ST. JAQUES FRUCTE
STRIDII LEGUME USCATE

8
Toate alimentele care figureaz ă în aceast ă coloană (cu excep ţia untului, uleiurilor şi margarinelor) con ţin şi proteine
(protide). (n.a.)
9
Conţin o foarte slab ă proporţie de glucide. (n.a.)
10
Salsifi, lat. Scorzonera hispanica (n.tr.)

13. 13
AVOCADO


CLASIFICAREA GLUCIDELOR

GLUCIDE RELE GLUCIDE BUNE
ZAHĂR DIN TRESTIE
(alb sau ro şcat)
CEREALE BRUTE
(grâu, ov ăz, orz, mei etc.)
ZAHĂR DIN SFECL Ă FAINĂ BRUTĂ (necernut ă)
ZAHĂR BRUN NERAFINAT PÂINE integral ă
MIERE PÂINE de secar ă, integral ă
SIROP DE AR ŢAR PÂINE cu t ărâţe
DULCIURI OREZ integral
MELAS Ă PASTE din f ăină integral ă
DULCE ŢURI, JELEURI GERMENE DE GRÂU
ÎNGHE ŢATĂ DE FRI ŞCĂ BOB VERDE
BĂUTURI DULCI LINTE
(sucuri acidulate, coca cola) FRUCTE
FĂINĂ RAFINAT Ă ŢELINĂ
(pentru baghete, franzel ă, pesme ţi) NAP
PRĂJITURI DIN F ĂINĂ ALBĂ ŞI
ZAHĂR ŞI ZAHĂR
GERMENI DE SOIA
PIZZA MUGURI DE BAMBUS
BRIOŞE, CORNURI, BISCUI ŢI INIMĂ DE PALMIER
FOIETAJE, SUFLEURI SALSIFI
PASTE ALBE VINETE
(spaghete, ravioli etc.) DOVLECEI
OREZ ALB (rafinat) CASTRAVE ŢI
AMIDON DIN CARTOFI ROŞII
MORCOVI RIDICHI
PORUMB CIUPERCI
AMIDON DIN PORUMB VARZĂ
GRIŞ, CUŞ-CUŞ CONOPID Ă
AMIDON FASOLE VERDE
CEREALE cernute PRAZ
– FULGI DE PORUMB ANGHINARE
– PETALE DE PORUMB ARDEI GRAS
– OREZ SUFLÉ SALAT Ă VERDE
ALCOOL (în special distilat) SPANAC
NĂUT
MAZĂRE USCAT Ă
FASOLE USCAT Ă
CIOCOLAT Ă cu minimum 60% cacao

14. 14
CAPITOLUL III
CUM SE PRODUC KILOGRAMELE ÎN EXCES?
Am văzut în capitolul I c ă soldul pozitiv dintre “caloriile absorbite” şi “caloriile arse” nu putea explica excesul
ponderal. Cu alte cuvinte, el nu justific ă grăsimile de rezerv ă. Prin urmare, exist ă o altă explica ţie, pe care o propun spre
studiu în acest capitol.
A. INSULINA
Procesul de constituire sau de neconstituire a gr ăsimii de rezerv ă fiind legat direct de secre ţia de insulin ă, este
necesar s ă începem capitolul de fa ţă cu câteva cuvinte asupra acestui hormon. Insulina
11
este un hormon secretat de pancreas,
rolul ei fiind vital în metabolism. Func ţia sa este aceea de a ac ţiona asupra glucozei adic ă asupra zah ărului) din sânge, astfel
încât aceasta s ă intre în ţesuturile organismului. În acest stadiu, glucoza este folosita fie pentru a satisface nevoile energetice
imediate ale corpului, fie – dac ă există în cantitate mare – s ă constituie rezerve de gr ăsime.
Vom prezenta, acum, diverse ipoteze, pentru a determina în ce condi ţii, cu ce tip de alimenta ţie şi în ce propor ţii se
constituie rezervele de gr ăsime.
B. INGERAREA UNEI GLUCIDE
De exemplu, o felie de pâine, mâncata singură (fără alt adaos).
Pâinea este o glucid ă al cărui amidon transformat în glucoz ă trece direct în sânge. Organismul se afl ă, subit, în
hiperglicemie
12
(creşterea procentului de zah ăr din sânge). Pancreasul se decide, atunci, s ă secrete insulin ă. Aceast ă secreţie
de insulin ă are, de fapt, dou ă obiective:
1. – Să fixeze glucoza în ţesuturile organismului, fie pentru a constitui o rezerv ă de energie pe termen scurt, folosit ă
pentru nevoile vitale imediate ale corpului (glicogen), fie pentru a constitui un stoc pe termen mai lung, ca rezerv ă de
grăsime;
2. – Să scadă procentul de zah ăr din sânge (vezi capitolul asupra hipoglicemiei).
C. INGERAREA UNEI GLUCIDE ŞI A UNEI LIPIDE
De exemplu, o felie de pâine cu unt.
În ceea ce prive şte fenomenul metabolic, ne aflam în fa ţa unui proces identic celui descris la paragraful precedent.
Glucida se transform ă in glucoz ă; procentul de zah ăr din sânge cre şte; pancreasul secret ă insulină.
Diferen ţa fundamental ă, însă, este aceea c ă, în acest caz, lipida se reg ăseşte în sânge, transformat ă in acid gras.
Dacă pancreasul se afl ă in perfect ă stare, doza de insulin ă pe care o va secreta va fi exact în raport cu cantitatea de
glucoză ce trebuie prelucrat ă. Dacă pancreasul are o func ţionare defectuoas ă, cantitatea de insulin ă pe care o va elibera va fi
mai mare decât cea necesar ă pentru prelucrarea glucozei şi, astfel, o parte din energia lipidei (care, în mod normal, ar fi fost
evacuat ă), va fi stocat ă anormal, ca rezerv ă de grăsime. În ţelegeţi, acum, c ă starea pancreasului este aceea care îl deosebe şte
pe individul cu tendin ţă la îngrăşare de cel care poate mânca orice, f ără să se îngra şe, primul fiind afectat de hiper-
insulinism.
D. INGERAREA LIPIDELOR SINGURE
De exemplu, o bucat ă de brânz ă mâncata singură (fără alt, adaos).
Metabolismul unei lipide singure nu are nici un efect glicemic, adic ă nu are loc nici un fel de eliberare de glucoz ă în
sânge. În consecin ţă, pancreasul nu secret ă practic insulin ă.
În absen ţa insulinei nu exist ă, prin urmare, stocare de energie.
Ceea ce nu înseamn ă că ingerarea respectivelor lipide nu folose şte la nimic. C ăci, în cursul procesului de digestie,
organismul ia din alimentul în cauz ă toate substan ţele care sunt necesare metabolismului s ău energetic şi, în special,
vitaminele, acizii gra şi esenţiali, precum şi sărurile minerale (calciul din lactate).
Această demonstra ţie este voit schematic ă şi, cu toate c ă mi-a fost f ăcută de oameni de ştiinţă eminen ţi, îi face pe
mulţi să zâmbeasc ă din cauza simplit ăţii ei. Căci realitatea, v ă daţi seama, f ără îndoială, este pu ţin mai complicat ă.
În schimb, ea precizeaz ă esenţa fenomenului care ne intereseaz ă, esenţa din ceea ce trebuie cunoscut pentru a
înţelege regulile fundamentale pe baza c ărora vom lucra.
Dar, cu toate c ă acest capitol este cel mai important – dup ă părerea mea – pentru c ă, define şte procesul fundamental
al constituirii gr ăsimilor de rezerv ă, el este înc ă insuficient pentru ca s ă înţelegeţi de ce, continuând s ă mâncaţi absolut
normal, dar “ diferit”, puteţi pierde – într-o prim ă etapă – toate kilogramele excedentare, iar – într-o a doua etap ă – să vă
menţineţi la un nivel ideal.


11
Insulina este un hormon secretat de un mic grup de celule din pancreas, numite insulele Langerhans. (n.a.)
12
Vezi capitolul VI asupra hipoglicemiei. (n.a.)

15. 15
Notă: Pancreasul este, întrucâtva, şeful de orchestr ă al metabolismului. Dac ă este în bun ă stare, îşi va
îndeplini normal func ţia care const ă în scăderea glicemiei prin producerea dozei adecvate de insulin ă.
Dacă este afectat, deci dac ă suferă de hiperinsulin ă, va avea tendin ţa să declanşeze o stocare anormal ă
de acizi gra şi, adică grăsimi de rezerv ă. De aceea, pancreasul – prin func ţia sa insulinic ă – va fi
responsabil pentru kilogramele excedentare. Vom vedea mai departe c ă o alimenta ţie hiperglucidic ă
duce, în timp, la o disfunc ţie pancreatic ă.

16. 16
CAPITOLUL IV
GESTIONAREA DEPOZITELOR DE GR ĂSIME
În capitolul precedent am pus în eviden ţă cauza principal ă a formării grăsimilor de rezerv ă. Acesta este, de fapt,
răspunsul la întrebarea “de ce ne îngr ăşăm?”.
Aţi înţeles că asociaţia lipide-glucide, în cadrul unei func ţionări pancreatice detectuoase, poate sta la originea
kilogramelor excedentare. În realitate în loc s ă vorbesc despre glucide, ar trebui s ă precizez c ă mă refer la “glucidele rele”,
pentru c ă, aşa ..cum am v ăzut în Capitolul II, cauza gr ăsimii ar fi mai degrab ă calitatea, decât prezen ţa acestora din urm ă în
alimenta ţie.
Poate că ştiţi deja acest lucru. Dar ceea ce poate c ă nu cunoa şteţi este mecanismul ştiinţific al fenomenului.
Probabil c ă nu cunoa şteţi nici metoda prin care se pun în aplicare principiile de baz ă ale modului de alimenta ţie
special, care vă poate permite reg ăsirea şi menţinerea echilibrului ponderal.
Să ne imaginam c ă sunteţi un bărbat în greutate de 87 kg, când, de fapt – ţinând cont de în ălţimea pe care o ave ţi –
greutatea dumneavoastr ă ideală ar trebui s ă fie de 72 de kilograme. Ave ţi, prin urmare, o greutate excedentar ă de 15
kilograme. Unii oameni au avut dintotdeauna o corpolen ţă şi o greutate mai mare decât cea “normal ă”, dar acesta nu este
cazul cel mai frecvent. Oricum, asta nu înseamn ă că noul model alimentar pe care vi-l propun nu va fi eficace. Dimpotriv ă!
Ca şi în cazul unui mare num ăr de contemporani de-ai no ştri, greutatea dumneavoastr ă era aproape ideal ă, pe când
aveaţi 20-25 de ani. Dar, pu ţin câte pu ţin, fără ca să vă daţi seama, a ţi luat câteva kilograme, în mod progresiv.
Motivele se pare c ă sunt aproape acelea şi pentru toat ă lumea: sedentarism şi schimbarea regimului alimentar.
Prima schimbare important ă de regim alimentar are loc dup ă căsătorie şi prin avansarea pe scara social ă. Pentru
femei, aceasta poate fi şi consecin ţa maternit ăţii.
Dar ceea ce m ăreşte cel mai mult circumferin ţa taliei sunt – în general – obi şnuinţele alimentare dobândite în cadrul
vieţii profesionale şi sociale.
Deci ave ţi mai multe kilograme în plus şi se pune problema cum s ă scăpaţi de ele.
În cele ce urmeaz ă ne vom m ărgini să luam în considera ţie numai aspectul tehnic al fenomenului.
Principiul de baz ă al noului mod de alimenta ţie descris în cartea de fa ţă se bazeaz ă, în parte, pe faptul c ă, în
majoritatea cazurilor, se evit ă amestecarea lipidelor cu glucidele rele, având grij ă să preferăm lipidele bune, în scopul
prevenirii bolilor cardio-vasculare.
Lipidele vor fi înso ţite de diferite legume, în special de fibre (ceea ce vom vedea, mai departe, în detaliu).
Iată exemple de meniuri în care glucidele rele nu figureaz ă:

Nr. 1.
Sardele (lipide bune + proteine)
Omletă cu ciuperci (lipide + fibre)
Salată verde (fibre)
Brânză (lipide + proteine)

Sau Nr. 2
Crudităţi (fibre)
Pulpa de berbec cu fasole
verde
(lipide + proteine + fibre)
Salată verde (fibre)
Zmeură (glucide bune + fibre)

Sau Nr. 3
Salată de roşii (fibre)
Ton cu vinete (lipide bune + proteine + fibre)
Salată verde (fibre)
Brânză (lipide + proteine)

Nici unul dintre aceste trei meniuri nu con ţine glucide rele. Este evident c ă fiecare dintre aceste feluri va n mâncat
fără pâine. Aten ţie la brânzeturile de vaci, care con ţin 5 g de glucide la 100 de grame. Este mai bine sa le consuma ţi la micul
dejun sau la gustare, evitând s ă le mânca ţi la sfâr şitul unei mese care con ţine lipide.
13

Să ne oprim câteva clipe la aspectul tehnic, pentru a descoperi |cum are loc pierderea în greutate.
În capitolul precedent am v ăzut că, dacă alimenta ţia ar fi lipsit ă de glucide, pancreasul nu ar secreta insulin ă şi că,
în consecin ţă, nu s-ar constitui gr ăsimi de rezerv ă.
Deoarece organismul are nevoie de energie pentru a- şi menţine echilibrul vital (men ţinerea temperaturii corporale la

13
Mai mult, alege ţi de preferin ţă, brânză de vaci cu 0% materii grase, bine scurs ă (în sedil ă), pentru a elimina zerul care
conţine glucide (lactoz ă). (n.a)

17. 17
aproape 37
o
C şi consumul energetic pentru mi şcare), el va recurge la gr ăsimile de rezerv ă pentru a ob ţine energia care îi este
necesară.
Astfel, alimentându-se absolut normal (aport de vitamine, s ăruri minerale etc.), organismul î şi va reduce de la sine
grăsimile de rezerv ă, care constituie excesul de greutate. Întrucâtva, el va arde, cu prioritate, stocurile de gr ăsime acumulate
în prealabil.
Poate cunoa şteţi regula de gestionare aplicat ă stocurilor din întreprinderi: “ultimul intrat – ultimul ie şit, primul
intrat – primul ie şit”.
În prezen ţa glucidelor rele, regula stocurilor nu este niciodat ă respectat ă, din moment ce, dup ă cum am v ăzut în
capitolul precedent, în acest caz se constituie rezerve pe termen scurt pentru nevoile imediate (ultimul intrat – primul ie şit),
iar dacă este un surplus, acesta este înmagazinat sub form ă de grăsime de rezerv ă, fără nici o speran ţă de ieşire.
Eliminând glucidele rele din bolul alimentar, organismul î şi regăseşte deci una dintre func ţiile sale primare, care
este aceea de a folosi cu prioritate stocurile, pentru a se aproviziona cu energie.
Dar întrebarea pe care v-o pune ţi cu siguran ţa, în gând, este: ce se întâmpl ă când nu mai exist ă grăsimi de rezerv ă?
Atunci când acestea au fost complet utilizate şi ne găsim, întrucâtva, în “lichidare de stoc”, atunci când organismul
şi-a regăsit practic greutatea normal ă, el hotărăşte să păstreze un “stoc tampon minim”, pe care şi-l va alimenta treptat, el
însuşi, pe măsura nevoilor.
Organismul, asemenea celui mai performant ordinator, va pune la punct o gestiune optim ă a stocurilor sale de
grăsime. Şi aceasta, atâta timp cât programul nu va fi perturbat prin interferen ţa glucidelor rele.
Dar, de aici, nu ar trebui s ă faceţi deducţia prematura c ă aplicarea principiilor noului nostru mod de alimenta ţie vă
va interzice pe vecie s ă mâncaţi cartofi pr ăjiţi, prăjituri şi alte dulciuri. Glucidele rele vor putea face parte întotdeauna din
alimenta ţie, cu condi ţia de a nu le ingera decât în mod excep ţional şi, pe cât posibil, întotdeauna separat de lipide, ceea ce va
constitui, totu şi, o abatere de care va trebui s ă ţineţi cont în gestiunea dumneavoastr ă alimentar ă. Vom vedea în capitolul
următor cum s ă aplicaţi această regulă cu uşurinţă.
Vom vedea, mai ales, c ă – după ce surplusul de gr ăsimi de rezerv ă a fost resorbit – atunci când ve ţi intra în faza de
stabilizare, ve ţi putea include iar, în mesele care con ţin lipide, o anumit ă cantitate de glucide rele. Dar va trebui s ă fiţi
prudenţi şi selectivi.
Deoarece afec ţiunea de care suferi ţi, pentru a folosi un termen medical, este o proast ă toleran ţă la glucoz ă. Aceasta
este singura diferen ţă dintre dumneavoastr ă, care vă hrăniţi normal, dar “ depuneţi grăsimea” şi vecinul, care este uscat ca un
bâţ, deşi “bagă în el ca într-un spital”.
Aveţi o intoleran ţă la zaharuri, poate de natur ă ereditară, dar sunte ţi, cu siguran ţă, una dintre mult-prea-
numeroasele victime ale deplorabilelor obi şnuinţe alimentare proprii civiliza ţiei noastre.
Totul începe chiar din copil ărie: apa îndulcit ă, piureurile, pr ăjiturelele, bomboanele şi acadelele. Apoi, pastele şi
orezul. Sunt cu mult mai u şor de preparat decât o spum ă de ţelină sau o mâncare de praz. Au fost, dup ă aceea, gust ările,
tartinele groase de pâine cu unt, chiflele cu lapte, brio şele, dulce ţurile şi turta dulce de la bunica. Mai târziu, la internat şi la
armată, în cazul b ărbaţilor, au mai fost cartofii, macaroanele şi orezul. Era nevoie de lucruri hr ănitoare, care s ă umple burta.
Şi, întotdeauna, mult ă pâine şi zahăr. Vi se spunea c ă zahărul este bun pentru mu şchi.
În continuare, pe vremea studen ţiei, era fie “haleala” de la cantina Universit ăţii, fie vreun fast-food ori un sandvici
mâncat la birtul din col ţ. Micile “chiolhanuri simpatice”, la colegi acas ă, sau organizate pe neprev ăzute în “ogeacul”
dumneavoastr ă, nu erau, în realitate, decât ni şte “hidra ţi de-carbon-party”.
Iar de când a ţi intrat în activitate, chiar dac ă alimenta ţia dumneavoastr ă este mult mai de calitate, sunte ţi mereu
victima jalnicelor obi şnuinţe alimentare ale anturajului.
14

Acasă, mânca ţi ca bebelu şii eternele paste, orezul, cartofii, ad ăugând uneori şi un sos alb. Este rapid şi uşor de făcut,
mai ales c ă, în zilele noastre, f ăina nu mai face cocoloa şe.
Nici la serviciu nu e mai bine. Nu ai întotdeauna timp s ă mergi la cantin ă. Este mult mai u şor să mănânci un
sandvici. E mai rapid şi mult mai simplu.
Şi, apoi – productivitatea oblig ă – încerci s ă câştigi timpul care î ţi lipseşte în permanen ţă. Pe durata orei de pauz ă
pentru masa î ţi aranjezi diverse treburi, de exemplu, te duci la coafor sau profi ţi, -pur şi simplu, ca s ă mergi la cump ăraturi.
Aceasta î ţi permite s ă-ţi rezolvi unele probleme, dar te oblig ă să sari peste masa de prânz. Şi, pentru c ă trebuie s ă rezişti, bei
cafea.
15
Cafea tare, pe cât posibil, şi cu mult zah ăr, bineîn ţeles, zahăr normal, fiindc ă este bun pentru mu şchi, chiar şi când
aceştia nu lucreaz ă.
Sâmbăta şi duminica avem “p ăpică bună” sau un “couscous-party” împreuna cu prietenii, sau, din nou, mesele
tradiţionale de familie. Cartofii cop ţi în spuză – la ţară, la mam'mare – sau gratina ţi şi pe care ar fi o crim ă să nu-i mănânci
cu o pulp ă de berbec a şa de bun ă.
Şi iată cum, întocmai ca “Bibendum”, omule ţul lui Michelin, v ă fabrica ţi propriul pneu, o roat ă de rezerv ă de care n-
o să vă folosiţi niciodat ă şi care devine cu atât mai greoaie, cu cât cre şte văzând cu ochii.
Dar, mai ales, iat ă cum aţi fost sau sunte ţi intoxica ţi cu glucide de proast ă calitate, adic ă glucide care elibereaz ă
glucoza în cantitate mult prea mare.
De aceea, va trebui s ă faceţi o cură de dezintoxicare, ceea ce, de altfel, va coincide cu pierderea excedentului de

14
Un studiu – publicat la 23 ianuarie 1986, în “New-England Journal of Medicine” – f ăcut asupra unui num ăr de 540 de
adulţi, toţi adopta ţi din copil ărie, arat ă că obezitatea are, în primul rând, o origine ereditar ă (părinţii biologici). (n.a)
15
Cafeaua, dup ă cum vom vedea în Capitolul V, are ca efect stimularea secre ţiei de insulin ă şi măreşte, astfel, sensibilitatea
la hidra ţii de carbon. (n.a.)

18. 18
grăsime.
Întrucâtva, va trebui să vă ridicaţi pragul de toleran ţă la zaharuri. Pentru c ă, pe moment, îl ave ţi foarte sc ăzut. Ceea
ce înseamn ă că, de îndat ă ce absorbi ţi cea mai redus ă cantitate de glucide – şi, în special, de glucide rele – pancreasul
dumneavoastr ă se pune pe treab ă şi produce o doz ă anormal ă de insulin ă.
Cu alte cuvinte, doza de insulin ă produsă de pancreasul dumneavoastr ă nu se mai raporteaz ă la cantitatea de glucoz ă
eliberata în sânge. Şi, pentru c ă este excedentar ă, ea are ca efect recuperarea unei p ărţi din acizii gra şi pentru a-i stoca sub
formă de grăsimi de rezerv ă. Faceţi pur şi simplu, hiperinsulinism.
Dar aceste faimoase obi şnuinţe alimentare d ăunătoare, care vi s-au imprimat sau pe care le-a ţi adoptat din u şurinţă,
nu au drept singur ă consecin ţă grăsimea dumneavoastr ă. Ele mai sunt r ăspunzătoare şi pentru un mare num ăr de afec ţiuni de
care aţi suferit şi suferiţi încă, dintre care, cele mai importante sunt oboseala şi tulburările digestive, cu toate implica ţiile
cunoscute. Aceste dou ă aspecte speciale vor fi studiate detaliat în capitolele despre hipoglicemie şi despre digestie.
În acest stadiu, ţin să-mi lini ştesc imediat cititorul. Originalitatea principiilor pe care vi le recomand nu const ă în
aceea că vi se lasă cum se întâmpl ă în majoritatea regimurilor tradi ţionale – un spa ţiu de manevr ă nesemnificativ.
Dimpotriv ă. Am precizat lucrul acesta înc ă de la introducere. Ve ţi putea pune în practic ă, foarte u şor, regulile
enunţate în capitolul urm ător deoarece sunt foarte simple şi au o latur ă practică rar întâlnit ă.
Chiar la început, când va trebui s ă suprima ţi categoric unele alimente sau combina ţii, vă va fi cu atât mai u şor s-o
faceţi, cu cât ve ţi lua masa în ora ş.
Acasă poate c ă va fi mai greu s ă schimba ţi de la o zi la alta principiile obi şnuite. Pentru c ă nu poţi pregăti fiecăruia
un meniu. Dar, când gospodina casei va în ţelege (v ăzând rezultatele şi citind aceast ă carte) c ă noile reguli alimentare sunt
bune şi eficace pentru toat ă lumea, inclusiv pentru copii, ea î şi va schimba repede p ărerea şi vă va întâmpina cererile cu mai
mult entuziasm.
În general, în via ţă, un principiu – oricare ar fi el – este relativ u şor de admis. Ceea ce ridic ă întotdeauna probleme
este aplicarea lui. Şi poate c ă, deşi unele reguli prezentate în cartea de fa ţă nu vă sunt necunoscute, aceasta este ra ţiunea
pentru care mul ţi dintre dumneavoastr ă, lipsiţi de un ghid, nu au putut niciodat ă să le aplice în mod eficient.
Prin urmare, studia ţi în amănunt capitolul urm ător, pentru c ă, mulţumită lui, veţi câştiga şi “bătălia pneului”, dar
veţi dobândi şi o excelent ă formă fizică şi intelectual ă.

19. 19
CAPITOLUL V
METODA
Iată-ne ajun şi în miezul problemei. Capitolele precedente vi s-au p ărut, poate, pu ţin cam lungi, dat ă fiind ner ăbdarea
pe care o avea ţi de a ajunge la metoda propriu-zis ă, pentru a aplica, f ără întârziere, noile principii care trebuie s ă vă
înlesneasc ă realizarea obiectivului: pierderea în greutate, f ără ca să vă mai îngr ăşaţi vreodată; şi aceasta, continuând s ă
duceţi o viaţă socială, familială şi profesional ă neschimbat ă.
Dar insist foarte mult – adresându-m ă în special celor care ar avea tendin ţa să nu-i dea importan ţă – asupra faptului
că lectura capitolelor precedente este absolut indispensabil ă pentru ca aplicarea în practic ă a acestor principii s ă fie bine
înţeleasă şi să devină un succes. Este, cu adev ărat, esen ţial să cunoaşteţi anumite mecanisme şi, astfel, s ă vă scoateţi pentru
totdeauna din minte idei primite de-a gata, ca aceasta care se refer ă la calorii.
Aşa cum am ar ătat mai sus, descrierea metodei se va face în dou ă etape:
1. – pierderea propriu-zis ă în greutate;
2. – menţinerea echilibrului ponderal , adică faza de stabilizare sau “ritmul de croazier ă”.
A. PIERDEREA ÎN GREUTATE – FAZA I
Primul lucru care trebuie f ăcut când începi s ă pui în aplicare un proiect – care mai este şi un proiect ambi ţios – este
să-ţi fixezi un obiectiv.
Prin urmare, trebuie s ă determina ţi care este num ărul de kilograme pe care le ave ţi în exces, fiind con ştienţi de
faptul ca fiecare organism are o sensibilitate proprie. Exist ă mai mul ţi factori care pot explic diferen ţa: sexul, vârsta, trecutul
alimentar, istoricul dietetic, ereditatea. De aceea, este greu de spus câte kilograme ve ţi putea pierde într-o s ăptămână. Pentru
unii, va fi un kilogram, pentru al ţii, mai pu ţin. În alte numeroase cazuri, s-ar putea ob ţine o sc ădere important ă la început,
apoi una mai lent ă. Nu fiţi neliniştiţi dacă, pentru dumneavoastr ă, acest proces va fi mai lent decât la o alt ă persoan ă din
anturaj. Poate c ă v-aţi făcut deja o idee mai mult sau mai pu ţin precis ă despre kilogramele pe care dori ţi să le pierde ţi. Ştiu,
de exemplu, c ă, dacă aţi putea sc ăpa de 4-5 kg (din cele 10-12, pe care le ave ţi în exces), a ţi fi foarte ferici ţi.
În ceea ce m ă priveşte, eu vă încurajez sa fi ţi mai exigen ţi. Fără îndoială că sunteţi ambiţioşi în viaţa profesional ă.
Fiţi, prin urmare, şi în privin ţa greutăţii dumneavoastr ă.
a. ALIMENTELE SUB STRICT Ă SUPRAVEGHERE
Ştiu din experien ţă că, din punct de vedere psihologic, nu este bine s ă începi prin a nega. Şi, foarte mult timp, am
încercat s ă insist, mai întâi, asupra aceea ce este permis, înainte de a semnala ce nu este. Dar, în realitate, este destul de
complicat, deoarece lista lucrurilor permise este atât de lung ă, încât nu s-ar mai termina. În schimb, ce este interzis se afl ă pe
o listă mult mai scurt ă, dar mult mai important ă, aşa că este mai bine s ă ne ocup ăm de ea, în primul rând.
a. ZAH ĂRUL
Este campion la toate categoriile de glucide rele.
Zahărul ar trebui s ă fie înso ţit întotdeauna de simbolul pericolului. Pentru c ă este un produs care poate fi periculos,
când este consumat în cantitate mare, a şa cum este, din p ăcate, cazul majorit ăţii contemporanilor no ştri şi, mai ales, al
copiilor.
I-am consacrat un capitol întreg, pentru c ă este indispensabil s ă fiţi convin şi o dată pentru totdeauna de rolul s ău
nefast în alimenta ţie şi de consecin ţele sale, nu numai în privin ţa excesului ponderal, ci mai ales în privin ţa oboselii (vezi
capitolul asupra hipoglicemiei), a diabetului, gastritelor, ulcerelor, cariilor dentare şi maladiilor coronariene.
Dar zahărul este indispensabil, poate c ă vă gândiţi dumneavoastr ă. Ei bine, nu! nu este indispensabil. Dovada este
că, timp de zeci de mii de ani, omul nu 1-a avut la dispozi ţie şi nu i-a fost r ău din cauza asta, ci dimpotriv ă.
Zahărul, cu mai pu ţin de dou ă secole în urm ă, era înc ă un produs de lux, pu ţin accesibil pentru majoritatea
oamenilor. Ast ăzi, zahărul face acelea şi ravagii cât alcoolul şi drogul la un loc.
Dar, veţi întreba, dac ă suprim ăm zahărul în totalitate, cum îi vom putea p ăstra procentul minim indispensabil din
sânge?
Bună întrebare!
Aflaţi că organismul nu are ce face cu un aport exterior de zah ăr (de altfel, tocmai în acest caz este perturbat, la
nivelul glicemic) c ăci el ştie să şi-l fabrice singur, sub form ă de glucoz ă, când are nevoie, şi asta şi preferă, glucoza fiind,
într-adev ăr, singurul carburant al organismului.
Pe măsură ce organismul î şi determin ă nevoile de zah ăr, acesta din urm ă este fabricat direct din rezervele de
grăsime. Gr ăsimile sunt, pur şi simplu, transformate în glucoz ă.
De aceea, nu mai consuma ţi zahăr!
Din dou ă una: ori v ă lipsiţi de el, şi eu vă felicit, ori îl înlocui ţi cu un îndulcitor de sintez ă
16
.

16
Vezi capitolul IX, asupra zah ărului. (n.a)

20. 20
b. PÂINEA
Pâinea ar fi putut face obiectul unui capitol întreg, c ăci sunt multe de spus despre ea. De bine, în cazul “pâinii bune”,
atât de rar ă în zilele noastre, dar mai ales de r ău, în cazul produsului de proast ă calitate, care este vândut în marea majoritate
a brutăriilor.
Pâinea obi şnuită este fabricat ă cu făina cernut ă (fără să mai vorbim de aluaturile industriale congelate) şi, de aceea,
este total lipsit ă de ceea ce este necesar unui metabolism normal. Pe plan nutritiv, ea nu aduce nimic altceva decât energie
sub form ă de glucoz ă.
Pe plan digestiv, pâinea nu aduce decât tulbur ări, dat fiind c ă toate elementele care ar fi trebuit s ă-i asigure o bun ă
digestie au disp ărut în procesul de rafinare a f ăinii.
De altfel, cu cât o pâine este mai alb ă, cu atât este mai “rea”. Pentru c ă albeaţa indică un grad înalt de cernere a
făinii.
Pâinea cu t ărâţe
17
sau pâinea integral ă, fabricat ă după moda veche, cu f ăina necernut ă, este mult mai acceptabil ă,
pentru c ă ea conţine fibre (celuloz ă). Cantitatea de glucoz ă pe care o elibereaz ă este cu mult inferioar ă celei din pâinea alb ă.
Deci “îngra şă” mai pu ţin.
Dar, oricât ar fi de bun ă, şi această pâine va fi suprimata de la masă. În schimb, va trebui sa mânca ţi pâine, în
cantitate normal ă, la micul dejun, a şa cum vom vedea, în detaliu, mai târziu.
Vă îngrijoreaz ă cumva suprimarea pâinii? Dac ă da, vă voi lini şti imediat.
Dacă sunteţi un consumator obi şnuit cu pâine alb ă cum este cazul pentru 45% din popula ţie, nu ave ţi nimic de
pierdut, dac ă nu o mai mânca ţi (cu excep ţia kilogramelor). În schimb, ave ţi totul de câ ştigat, pentru c ă este atât de d ăunătoare
sănătăţii dumneavoastr ă, încât hot ărârea luat ă este foarte în ţeleaptă.
Dacă însă mâncaţi exclusiv pâine neagr ă sau pâine integral ă, fabricat ă din făină necernut ă (ceea ce dovede şte că
aveţi deja o bun ă cultură dietetică), riscaţi, într-adev ăr, să pierdeţi ceva, mai ales la nivelul tranzitului intestinal.
Dar fiţi pe pace, nu numai c ă veţi putea s-o mânca ţi la micul dejun, în continuare, dar v ă vom recomanda, în
compensa ţie, consumul de legume bogate în fibre, al căror rol în tranzitul intestinal este la fel sau chiar mai important.
c. FĂINOASELE
Făinoasele sunt constituite din amidon. Acestea sunt, în majoritate, glucide rele, iar unele vor trebui s ă fie excluse.
Cartoful
Primul dintre f ăinoase este cartoful. Ca anecdot ă, vă relatăm că, în 1540, când a fost adus din lumea nou ă, de către
navigatori, francezii au aruncat cu bun ă ştiinţă această rădăcină bună de dat doar la porci. Au considerat-o atât de rea, încât
au refuzat s-o consume, ceea ce, nu s-a petrecut cu popoarele nordice – germani, scandinavi, irlandezi... care au adoptat-o.
Trebuie s ă mărturisim c ă nu prea aveau încotro, fiindc ă deseori altceva de mâncare nici nu prea g ăseau.
Francezii au tratat cu dispre ţ acest “tubercul pentru porci”, timp de peste dou ă secole.
Au trebuit s ă aştepte publicarea, în 1789, a Tratatului privind cultivarea şi folosirea cartofului , scris de Parmentier,
pentru ca s ă se decid ă să consume tuberculul în chestiune.
Mai târziu s-a descoperit c ă acesta era plin de vitamine şi de săruri minerale, dar c ă îşi pierdea majoritatea calit ăţilor
prin fierbere şi, mai ales, prin cur ăţarea cojii.
Experimente recente demonstreaz ă că glucoza eliberat ă de cartof în cadrul proceselor metabolice este foarte mare.
Dieteticienii tradi ţionali clasific ă, în general, cartoful ca “zah ăr lent”, ceea ce este o eroare. În raport cu un indice
100, care este cel al glucozei pure, s-a putut demonstra c ă indicele cartofului este 70, ceea ce face din el unul dintre glucidele
rele, în ciuda complexit ăţii moleculei sale de hidrat de carbon (vezi capitolul II). În afar ă de aceasta, s-a putut verifica faptul
că prelucrarea industrial ă a cartofului (piureul instant) îi face s ă crească indicele glicemic la 95.
Prin urmare, uita ţi-vă la cartoful aburind, din farfuria dumneavoastr ă, cu cel mai adânc dispre ţ!
Dar cartoful se poate şi prăji, iar aici simt cum hot ărârea dumneavoastr ă se zdruncin ă.
Cartoful pr ăjit, în sine, este un aliment glucido-lipidic, întru-câtva ca pâinea cu unt. El nu poate fi consumat f ără
riscul de a v ă îngrăşa, deoarece uleiul de pr ăjit care îl îmbib ă va fi stocat sub forma de gr ăsime de rezerv ă.
Friptura cu cartofi pr ăjiţi este deci o erezie!
Alungaţi-vă din minte imaginea aceasta, care este a celei mai proaste combina ţii alimentare! Lipidele din carne şi
glucidele rele din cartofii pr ăjiţi constituie un amestec contra naturii.
Eu ştiu cât v ă costă abandonarea acestui fel “na ţional”, dar este pre ţul care trebuie pl ătit pentru a v ă atinge
obiectivul. Când ve ţi fi ajuns la rezultat, nu ve ţi regreta.
Citind capitolul asupra digestiei, ve ţi înţelege şi mai bine pericolul reprezentat de amestecul de carne şi glucide şi vă
veţi da seama pentru cât de multe tulbur ări intestinale şi efecte secundare este r ăspunzător. Aţi putea face şi singuri acest joc
de cuvinte: “Nici un cartof, dac ă vrei sa nu fii o cartoaf ă”.
De vreo dou ă ori pe an, mi se mai întâmpl ă, totuşi, nu să cedez în fa ţa unor cartofi pr ăjiţi, ci să hotărăsc deliberat s ă-
i mănânc (atunci când nu mai ai nici un gram de dat jos, po ţi hotărî orice), dar nu oricum. Pentru c ă, dacă tot te aba ţi, măcar
să bei cupa pl ăcerii pân ă la fund şi să alegi tot ce e mai bun. Dac ă vreţi să limitaţi considerabil paguba, atunci mânca ţi
cartofii pr ăjiţi cu salată. Este excelent ă, dar, mai ales, fibrele de celuloz ă din salată permit, într-un fel, captarea amidonului şi

17
La 100 g de pâine, sunt 90 mg de magneziu în pâinea integral ă. şi doar 25 mg în pâinea alb ă. (n.a.)

21. 21
fac din acest amestec o glucid ă care elibereaz ă glucoza într-o cantitate extrem de limitat ă.
Atunci când v ă comanda ţi friptura, la restaurant, forma ţi-vă reflexul de a întreba imediat cu ce garnitur ă este servit ă.
Există întotdeauna şi altceva în afara cartofilor. Lua ţi fasole verde, ro şii, spanac, vinete, ţelină, conopid ă, dovlecei. Iar dac ă,
din nefericire, nu sunt decât garnituri care con ţin glucide rele; atunci lua ţi numai salat ă verde.
Acasă, folosiţi-vă de acela şi reflex, când trebuie s ă alegeţi legumele cu care ve ţi servi carnea.
Fasolea uscat ă
Unii se a şteaptă, desigur, s ă condamn f ără rezerve fasolea uscat ă, pentru c ă am spus cele mai de sus, cu privire la
cartof. Ei bine, se în şeală! In prima versiune a c ărţii de faţa, nu cru ţăm nici fasolea şi nici cel mai nobil mod de a o prepara:
iahnia.
Astăzi, îmi recunosc gre şeala şi îmi cer iertare de la locuitorii din Castelnaudary, dar, mai ales, de la fra ţii
Spanghero, pentru ignoran ţa mea.
De atunci, am descoperit cu surprindere şi mare satisfac ţie virtuţile bobului de fasole. Acesta trebuie clasificat
printre glucidele bune, dat fiind c ă prezint ă un incide glicemic foarte sc ăzut.
18

Totuşi, vă recomand s ă evitaţi fasolea uscat ă în Faza I, cu excep ţia cazului în care v ă hotărâţi s-o consuma ţi în
exclusivitate, la micul dejun, în locul pâinii negre.
Vom reveni ulterior asupra acestui element, care va putea face obiectul unui consum – în limite ra ţionale – în Faza
II.
Orezul
Orezul, la origine şi aşa cum era consumat, prin tradi ţie, de către asiatici, este – în sine – un aliment complet,
deoarece con ţine toate elementele nutritive indispensabile pentru men ţinerea vie ţii.
În schimb, orezul alb, consumat – în general – ast ăzi, este foarte rafinat. Şi asta într-o asemenea m ăsură, încât nu-i
mai rămâne aproape nici un fel de elemente nutritive, cu excep ţia unuia de care te-ai lipsi bucuros: amidonul.
Orezul obi şnuit (decorticat) trebuie, prin urmare, exclus, pentru c ă – la fel ca şi făina cernut ă – este o glucid ă rea,
care elibereaz ă o mare cantitate de glucoz ă.
Dimpotriv ă, orezul complet şi, chiar mai bine, orezul s ălbatic canadian vor putea intra în meniul dumneavoastr ă, cu
condiţia de a nu le mânca împreun ă cu lipidele (unt sau brânzâ). Asociat cu ro şiile (scăzute prin fierbere) şi cu ceapa, poate
constitui un fel complet, bun pentru întreaga familie şi apreciat de toat ă lumea (vezi re ţeta din anex ă).
La restaurant se întâmpl ă să găseşti foarte rar orez neprelucrat, ceea ce este, cu adev ărat, un mare p ăcat.
Probabil c ă această absenţă se datoreaz ă aspectului s ău gri-maroniu.
Prorumbul
Porumbul este cultivat de secole şi, totuşi, este mâncat doar de câteva decenii.
Acum patruzeci de ani, nu g ăseai o cutie cu porumb în toat ă Europa, pentru c ă era un aliment rezervat exclusiv
animalelor.
În Statele-Unite, porumbul a fost folosit – pân ă în 1929 – la îngr ăşatul animalelor.
Dar seceta din acel an a decimat turmele şi i-a ruinat pe fermierii din Middle-West. A urmat o perioad ă de adev ărată
foamete şi pentru c ă nu se mai puteau mânca vitele, care muriser ă, popula ţia înfometat ă a mâncat hrana acestora sau ceea ce
mai rămăsese din ea.
Astfel, America a început s ă consume porumb, obi şnuinţă care a fost adus ă şi în Europa, o dat ă cu ocupa ţia
american ă de după război.
Cum să te mai miri, ast ăzi, că porumbul are un indice glicemic ridicat ceea ce-l clasific ă printre glucidele rele – de
vreme ce a folosit secole întregi la îngr ăşatul vitelor? Dar mai interesant de ştiut este faptul c ă prelucrarea industrial ă a
porumbului îi m ăreşte considerabil indicele glicemic, ceea ce face ca pop-corn-ul şi corn-flakes-urile s ă aibă o putere
hiperglicemic ă, altfel spus, de ,,supraîngr ăşare”.
Pastele
Chiar dac ă este vorba de paste f ăinoase proaspete, este mai bine s ă le exclude ţi din alimenta ţie. Prin natura lor,
pastele sunt glucide rele, fabricate, aproape întotdeauna, din f ăină cernută, cu adaos de lipide: unt, ou ă. brânză, uleiuri etc. Şi,
să ne scuze creatorii faimoaselor slogane publicitare, dar, cu, cât sunt mai “bogate”, cu atât pastele devin mai glucido-lipidice
şi, astfel, contrarii principiilor noastre.
Vă înţeleg am ărăciunea la gândul c ă trebuie s ă suprima ţi pastele, pentru c ă – atunci când sunt proaspete şi bine
făcute – sunt de-a dreptul delicioase.
Totuşi, dacă din nefericire sunte ţi serviţi cu paste proaspete (pentru c ă celelalte nu merit ă decât un profund dispre ţ),
aveţi forţa de a nu v ă atinge de ele, cât timp sunte ţi în Faza I, adic ă în faza de pierdere în greutate. Atunci când a ţi atins
“ritmul de croazier ă” din Faza II, gusta ţi-le, dac ă sunteţi siguri c ă merită acest sacrificiu.

18
Vezi capitolul II (n.a.)

22. 22
Cât despre pastele integrale, adic ă acelea fabricate din f ăină necernut ă, vor putea face parte din alimenta ţia normal ă
a Fazei II şi vă voi spune mai târziu în ce moment al zilei este mai convenabil s ă le mânca ţi.
Pastele complete sunt clasificate în categoria glucidelor bune, în m ăsura în care indicele lor glicemic este numai de
45.
Trebuie, totu şi, să deplângem faptul c ă acest produs este clasificat (în Fran ţa), în mod abuziv, printre produsele
dietetice. Comercian ţii pot, astfel, s ă le vând ă de 2-3 ori mai scump decât pastele normale, ceea ce este cu atât mai scandalos,
cu cât pre ţul lor de cost este mai mic, dat fiind c ă materia prima sufera mai pu ţine prelucr ări industriale.
În ţările nordice, şi mai ales în Germania, pastele integrale sunt vândute la acela şi preţ ca şi celelalte. Putem deci
spera că deschiderea definitiva a frontierelor europene s ă reglementeze aceast ă situaţie într-un mod fericit.
Celelalte “glucide rele”
M-am extins, în mod deliberat, asupra celor mai importante, a celor pe care le consuma ţi cu regularitate şi la care va
trebui să renunţaţi cel puţin temporar.
Există şi alte glucide rele: ve ţi găsi o listă exhaustiv ă la sfârşitul capitolului II. Este mai bine s ă le cunoa şteţi, ca să
le puteţi evita cât nu e prea târziu, când le întâlni ţi într-un meniu, într-o mâncare sau în farfuria dumneavoastr ă. Să cităm, la
grămadă cuş-cuşul, ca şi toate celelalte cereale prelucrate şi îmbogăţite cu gr ăsimi, zaharuri şi caramel, pe care le mânca ţi
deseori la micul dejun, ca s ă avem con ştiinţa împăcată.
Cât despre linte, n ăut, mazăre uscat ă, v-aţi fi aşteptat să le vede ţi figurând în aceea şi lista. Le vom rezerva îns ă un
tratament de favoare, pentru c ă, deşi sunt făinoase, au avantajul de a nu elibera decât o cantitate redus ă de glucoz ă. Vor fi
excluse, totu şi, din Faza I, dar vor putea fi integrate dup ă aceea în meniu, în cadrul fazei de stabilizare.
În afară de acestea, mai exista un fel deosebit de glucide, despre care vreau s ă vorbesc în continuare: fructele.
d. FRUCTELE
Fructul este un subiect tabu şi, dacă – din stâng ăcie – aş îndrăzni să spun că este mai bine s ă-l suprima ţi din
alimenta ţie, mulţi dintre dumneavoastr ă ar închide cartea la aceast ă pagină şi nu ar mai continua lectura, atât ar fi de
scandalizaţi de o asemenea sugestie.
Pentru c ă, în cultura noastr ă, fructul este un simbol. Un simbol de via ţă, de “bog ăţie” şi de sănătate. Fructul este,
înainte de toate, o surs ă de vitamine, în orice caz, a şa se consider ă. Mă grăbesc să vă dau toate asigur ările; nu vom suprima
fructele. Ins ă va trebui s ă le mânca ţi într-un mod diferit şi să vă bucuraţi de binefacerile lor f ără a suferi şi inconvenientele
lor. Pentru c ă sunt mult mai greu de asimilat decât a ţi crede.
Fructul este alc ătuit din celuloz ă, dar este şi o glucid ă, deoarece con ţine “zahăr” sub form ă de fructoz ă. Iar fructoza
trebuie s ă facă obiectul unei aten ţii cu totul speciale, pentru c ă se transform ă în glicogen (energie disponibil ă rapid). Din
fericire, cantitatea de zah ăr din fructe nu este prea mare şi, oricum este eliberat ă în cantitate mic ă, datorit ă fibrelor pe care le
conţin acestea. Cantitatea de energie transformat ă nu constituie o problem ă. În orice caz, este o energie care va fi folosit ă
pentru nevoile imediate. Regula important ă (şi dacă ar trebui s ă reţineţi doar una, atunci pe asta s-o re ţineţi) este c ă fructele –
în general – nu pot fi combinate cu nimic altceva; nici cu lipide şi nici cu proteine.
Această observa ţie nu este f ăcută doar în lumina pierderii în greutate care ne intereseaz ă. Ea se bazeaz ă pe legile
chimiei digestiei. Când sunt mâncate într-o combina ţie, fructele perturb ă digestia altor alimente digerate şi, cu aceea şi ocazie,
îşi pierd majoritatea propriet ăţilor (vitamine etc.) pentru care au fost mâncate. De aceea, cea mai grav ă greşeală pe care o
puteţi face este s ă consuma ţi fructe la sfâr şitul mesei.
Pentru c ă vă ghicesc sceptici, v ă voi da chiar aici câteva explica ţii, deşi acesta este subiectul capitolului despre
digestie.
Amidonul trebuie obligatoriu – pentru a fi digerat – s ă fie înso ţit de o enzim ă, numita ptialin ă, şi care este secretat ă
la nivelul salivei. Majoritatea fructelor au proprietatea de a distruge ptialina. De aici, rezult ă că amidonul nu mai este
digerabil în prezen ţa fructelor. Bolul alimentar r ămâne, prin urmare, ,,în suferin ţă” în stomac, unde va fermenta sub ac ţiunea
căldurii şi a umidit ăţii. Consecin ţa directă a acestui fenomen va fi o anumit ă balonare datorat ă gazelor precum şi tulburările
digestive, în general. Poate c ă deja înţelegeţi mai bine unele simptome care v ă sunt familiare.
Când fructele sunt consumate împreun ă cu lipidele şi proteinele, de exemplu carne sau brânzeturi, ele r ămân blocate
un timp anume în stomac, în loc s ă treacă – aşa cum ar trebui – în intestin, unde sunt digerate normal. Dar carnea are
proprietatea de a r ămâne mai mult ă vreme în stomac, unde sufer ă cea mai important ă fază din digestia sa, mul ţumită unor
enzime adecvate.
Fructele vor r ămâne prizoniere în stomac, unde, sub efectul c ăldurii şi al umidit ăţii, vor fermenta, producând chiar şi
alcool. Deci toat ă digestia va fi perturbat ă.
În acela şi timp, fructele î şi vor pierde toate propriet ăţile (vitamine), dar – cum o nenorocire nu vine niciodat ă
singură – metabolismul proteinelor va fi şi el tulburat, de aici ap ărând balon ările datorate putrefac ţiei anormale.
Fructele trebuie deci consumate singure ! Iată o regulă care ar trebui înv ăţată la şcoală. Copiii no ştri ar avea mai
puţine probleme gastrice. Dar, la vârsta lor, organismul are alte resurse pentru a reac ţiona. În schimb, pentru un adult – şi în
special, o persoan ă vârstnic ă – fructele la sfâr şitul mesei sunt o adev ărată otravă
Şi, atunci, când trebuie mâncate?
De fiecare dat ă când sunte ţi pe stomacul gol. Diminea ţa, de exemplu, înainte de micul dejun. Dar, dup ă aceea, va
trebui să aşteptaţi, până să începeţi să mâncaţi, astfel: o jum ătate de orâ, dac ă micul dejun este glucidic (adic ă pe bază de
cereale, de exemplu) şi o oră, dacă este lipidic (ou ă, şuncă, brânzeturi).

23. 23
De asemenea, ve ţi putea mânca fructe seara, târziu, înainte de culcare. Adic ă, la cel pu ţin 2-3 ore dup ă ce aţi luat
cina.
Pentru cei care au probleme de insomnie (care, de altfel, ar trebui s ă se rezolve în parte datorit ă metodei de
alimenta ţie expuse în aceast ă carte), se recomand ă să nu consume portocale la culcare, vitamina C având un efect care
stimuleaz ă starea de trezie.
Un fruct poate-fi consumat, eventual, şi la mijlocul dup ă-amiezii. Dar va trebui s ă vă asigura ţi că a trecut suficient
timp de la prânz (circa trei ore) şi că mai este destul ă vreme pân ă la cină (cel pu ţin o oră).
Puteţi chiar s ă luaţi mese compuse numai din fructe. Cu condi ţia să nu mânca ţi decât atâta.
Lămâia aproape c ă nu conţine zahăr, de aceea, pute ţi să-i beţi sucul (neîndulcit) în orice moment sau s ă-l folosi ţi la
mâncare.
Totodat ă, evitaţi pepenele galben la începutul mesei, pentru c ă el ar provoca o mic ă secreţie de insulin ă susceptibil ă,
de a “capta”, dup ă aceea, lipidele din felul principal.
Voi încheia aceste rânduri cu privire la fructe printr-o precizare suplimentar ă. Pe cât posibil, mânca ţi fructul
împreun ă cu coaja. Ea con ţine celuloz ă, ceea ce v ă ajută în tranzitul intestinal; în coaj ă se află cea mai mare cantitate de
celuloză (şi, uneori, chiar vitamine).
Coaja fructelor limiteaz ă puterea lor glicemic ă. Deci ve ţi slăbi mai mult (sau v ă veţi îngrăşa mai pu ţin), dac ă
respecta ţi această regulă.
Dintre alimentele pe care trebuie s ă le supraveghea ţi cu cea mai mare stricte ţe, ne-au mai r ămas de prezentat
băuturile şi, în primul rând, alcoolul.
e. ALCOOLUL
Alcoolul îngra şă! Aşa credeţi, pentru c ă aşa vi s-a spus. Poate c ă aţi avut şi remuşcări la gândul c ă toate kilogramele
dumneavoastr ă excedentare trebuie puse pe seama alcoolului, a şa cum se insinueaz ă. Nu era nevoie s ă căutaţi mai departe.
Vom încerca s ă stabilim, cu obiectivitate, care este situa ţia în aceast ă privinţa.
Este adev ărat că alcoolul îngra şă. Dar mult mai pu ţin decât zah ărul, pâinea alb ă, cartofii şi orezul. De aceea, dup ă ce
aţi pierdut kilogramele în exces, pute ţi reintroduce rapid vinul, într-o cantitate absolut acceptabil ă (circa o jum ătate de litru
pe zi). Alcoolul îngra şă pentru c ă este o glucid ă rapid metabolizat ă şi pusă în rezerv ă imediată, după ce a stimulat secre ţia de
insulină. Dar aceasta se întâmpl ă în special când sunte ţi pe stomacul gol. Când este deja plin, mai ales cu protide-lipide
(carne, pe şte, brânzeturi), alcoolul se metabolizeaz ă mai pu ţin rapid, prin combinarea sa cu alimentele, şi produce, astfel, o
cantitate redus ă de grăsimi de rezerv ă.
Cele care trebuie s ă fie eliminate hot ărât sunt b ăuturile aperitive. Dac ă nu pute ţi altfel, şi trebuie s ă ţineţi companie
invitaţilor dumneavoastr ă, atunci lua ţi o băutură nealcoolizat ă, un suc de ro şii sau un Perrir.
Singura b ăutură-aperitiv nobil ă, este, dup ă părerea mea, şampania sau un vin bun, în special alb. Dar, pentru
Dumnezeu, nu accepta ţi să vi se pun ă în ea (în majoritatea cazurilor, pentru a ascunde calitatea mediocr ă a şampaniei sau a
vinului) lichiorul de coac ăze sau alt sirop bizar, pe care se c ăzneşte câte unul s ă-l inventeze pentru a- şi dovedi originalitatea.
Dacă nu pute ţi altfel, accepta ţi ca aperitiv un pahar de şampanie bun ă, dar în nici un caz să nu o be ţi pe stomacul
gol! Începe ţi, mai întâi, s ă mâncaţi niste antreuri.
Dar fiţi atenţi! Antreul f ără glucide. Ve ţi învăţa foarte repede s ă le recunoa şteţi.
Sunt acceptabile: m ăslinele, brânza, mezelurile (salam sau cârnat uscat, de exemplu) sau chiar pe ştele.
Totuşi, în Faza I va trebui s ă încerca ţi să suprima ţi complet b ăuturile-aperitiv, deoarece aceasta este o faz ă riguroas ă,
în care regulile de baz ă ale metodei trebuie s ă fie aplicate cu absolut ă stricteţe, pentru a avea eficien ţă în procesul de sl ăbire.
BĂUTURILE DIGESTIVE
Cât despre b ăuturile digestive, trebuie s ă le pune ţi cruce. Coniacurile, armagnacul sau rachiurile de pere sunt
delicioase, dar d ăunătoare din toate punctele de vedere, pentru echilibrul dumneavoastr ă ponderal. L ăsaţi producătorilor
naţionali grija de a- şi vinde produc ţia la export. Este bine pentru balan ţa (comercial ă) a Fran ţei, însă rău pentru a
dumneavoastr ă.
Dar poate c ă sunteţi adepţi ai băuturilor tari deoarece a ţi crezut c ă vă ajută la digestie. Ei bine! n-ave ţi nici o team ă,
după ce veţi adopta cu succes principiile alimentare prezentate în aceast ă carte, nu ve ţi mai avea deloc probleme de digestie,
chiar, şi după o masă copioas ă!
BEREA
Nici în privin ţa berii nu am s ă fiu mult mai blând. Pentru c ă eu o consider o b ăutură care trebuie consumat ă cu
foarte mult ă modera ţie.
După cum cunoa şteţi slăbănogi care se îndoap ă cu glucide rele, f ără să pună pe ei un gram, tot a şa aţi întâlnit – cu
siguranţă – mari b ăutori de bere al c ăror stomac este la fel de uscat “ca o pensie de b ătrâneţe” (acesta este cazul so ţiei unuia
dintre prietenii mei cei mai buni).
Nu este necesar s ă fi stat mult în Germania, pentru a şti care sunt efectele secundare ale berii: balonare, cre ştere în
greutate, respira ţie urât mirositoare, indigestie, în ciuda prezen ţei diastazelor, micile enzime a c ăror menire este tocmai de a
ajuta digestia. S-o spunem de-a dreptul: f ără diastaze, rezultatul ar fi catastrofal.
Berea con ţine tot ce e mai r ău: alcool (desigur, în cantitate moderat ă), acid, dar, mai ales, o mare cantitate dintr-o
glucidă – maltoza (4 g la litru) – al c ărei indice glicemic este 110, adic ă şi mai ridicat decât al glucozei. De altfel, asocierea

24. 24
dintre alcool şi zahăr favorizeaz ă hipoglicemia, care st ă la originea oboselii, deci a performan ţelor scăzute (vezi capitolul
despre hipoglicemie). Prin urmare, berea este o b ăutură cu o mare putere energetic ă, dacă ne referim la constituirea
grăsimilor de rezerv ă. De aceea, abandona ţi berea, mai ales între mese. Dac ă nu pute ţi rezista, face ţi ca şi în cazul cartofilor
prăjiţi. Îndeplini ţi-vă această dorinţă de vreo dou ă ori pe an, bând 1-2 halbe, într-una din cele mai bune cârciumi din ora şul
dumneavoastr ă, după ce v-aţi asigurat, cel pu ţin, că este o bere de calitate.
În Faza I, v-a ş recomanda s ă elimina ţi definitiv berea. În Faza II, în schimb, a şa cum ve ţi reintroduce o cantitate
rezonabil ă de vin, pute ţi – din timp în timp – s ă beţi un pic de bere la o mas ă (maximum 33 de centilitri).
VINUL
Am păstrat vinul la urm ă, deoarece este singura b ăutură alcoolică in privin ţa căreia rezervele mele vor r ămâne mai
nuanţate.
Nu se face nici o distinc ţie între vinul alb şi vinul ro şu, cu excep ţia menţiunii că vinul ro şu, conţine – în general –
mai mult tanin. Taninul are, într-adev ăr, virtuţi terapeutice speciale, în m ăsura în care procianidina pe care o con ţine permite
limitarea form ării de ateroame.
De aici şi până la a spune c ă vinurile bogate în tanin contribuie, într-o oarecare m ăsură, la prevenirea bolilor
cardiovasculare, nu este decât un pas, pe care numero şi oameni de ştiinţă, ca profesorul Masquelier
19
l-au făcut.
În 1979, o anchet ă foarte serioas ă, realizată în Anglia – şi referindu-se la 18 ţări – a eviden ţiat faptul c ă mortalitatea
prin infarct miocardic este deosebit de sc ăzută la popula ţiile care consum ă de obicei vin (de 3-5 ori mai redus ă în Fran ţa şi
Italia, decât în Europa de nord).
Prin urmare, vinul va putea face parte din alimenta ţia normal ă din cadrul metodei, cu condi ţia de a ramâne la o
cantitate rezonabil ă (circa o jum ătate de litru pe zi) şi de a fi b ăut, pe cât posibil, la sfâr şitul mesei, adic ă atunci când
stomacul s-a umplut deja cu hran ă.
In Faza I, este bine s ă renunţaţi la vin cât mai repede posibil. În Faza II, vinul va putea fi consumat zilnic, f ără
prejudicii pentru men ţinerea greut ăţii. Totuşi, cantitatea b ăută va trebui s ă fie administrat ă abil, cu celelalte glucide (m ă
gândesc în special la ciocolat ă sau la deserturi, în general). Dar acesta va face obiectul unui paragraf detaliat, pu ţin mai
departe.
Când ve ţi fi în Faza I, adic ă aceea în care trebuie s ă fiţi foarte fermi, poate c ă o să vă fie greu s ă luaţi masa în familie
sau cu prietenii, f ără să beţi o picătură de vin. Pentru c ă, dacă anunţaţi din capul locului c ă nu beţi, ceilalţi pot fi jena ţi.
Sfatul meu este acesta: l ăsaţi să vi se umple paharul şi luaţi-l în mân ă la fel de des ca şi atunci când a ţi bea normal.
Înmuiaţi-vă buzele, în loc s ă beţi.
Am practicat aceast ă metodă mai multe s ăptămâni şi vă rog să mă credeţi că nimeni nu a observat c ă nu beam nimic.
În acela şi mod, nimeni nu a remarcat vreodat ă că nu mânc ăm nici o f ărâmitur ă de pâine. Pentru a da aceast ă iluzie,
îmi încep întotdeauna bucata de pâine, dar r ămâne rupt ă, pe masă. Niciodat ă nu m-am “atins” de ea s-o m ănânc.
f. CAFEAUA
Adevărata cafea, tare de tot, espresso italienesc, a c ărui doză de cofein ă ar scula şi un mort, trebuie proscris ă. Beţi
cafea decofeinizat ă sau cafea arabic ă slabă, care con ţine mult mai pu ţină cofeină. Acum, se g ăseşte practic peste tot cafea
decofeinizat ă şi este în general, bun ă. Chiar şi acasă puteţi face o cafea decofeinizat ă foarte bun ă. Iar marii amatori de cafea
nici nu bag ă de seam ă.
Dacă sunteţi un băutor înr ăit de cafea foarte tare, f ără îndoială că simţiţi nevoia s-o be ţi ca pe un excitant, pentru a
vă trezi.
Dacă aveţi, de obicei, momente de oboseal ă bruscă şi, mai ales, spre ora 11 diminea ţa sau pe la mijlocul dup ă-
amiezii, în timpul digestiei, aceasta este din pricina hipoglicemiei (vezi capitolul care îi este consacrat).
Cofeina este interzis ă pentru c ă, deşi nu este o glucid ă, are ca efect stimularea pancreasului şi genereaz ă o secre ţie
de insulin ă.
Dacă aţi luat o mas ă fără glucide rele, a c ărei energie este pe punctul de a fi eliberat ă, ar fi o prostie s ă compromite ţi
această situaţie bună, provocând o secre ţie de insulin ă “mobilizatoare” printr-o cea şcă de cafea tare. Dac ă sunteţi băutori de
cafea, nu v ă va fi deloc greu s ă treceţi la cafeaua decofeinizat ă, de îndat ă ce veţi începe s ă aplicaţi metoda. La pu ţin timp
după aceea, ve ţi fi surprin şi să constataţi că aţi şi uitat de nevoia de cafea.
Este important de subliniat, totodat ă, că marii b ăutori de cafea (cu sau f ără cofeina) se expun unui risc suplimentar:
creşterea procentului de colesterol din sânge (vezi capitolul asupra hipercolesterolului).
Atenţie, de asemenea, la ceai; teina are acelea şi efecte ca şi cofeina şi, în plus, afecteaz ă absorbţia fierului!
g. LIMONADELE ŞI BĂTURILE ACIDULATE
Aceste b ăuturi sunt preparate, în general, din extracte aproape întotdeauna sintetice de fructe sau de plante şi toate
au acela şi defect major: con ţin mult zah ăr.
Deci sunt d ăunătoare şi, ca urmare, trebuie total excluse, nu numai pentru c ă au în compozi ţie mult zah ăr, ci şi
pentru c ă acidul din ele are ca efect iritarea stomacului, gastrita şi aerofagia.
Chiar dac ă sunt făcute pe baz ă de extracte naturale, trebuie s ă vă feriţi de ele, pentru c ă pot fi toxice. S-a observat c ă
extractele naturale de citrice con ţin, într-adev ăr, urme importante de substan ţe nocive, cum sunt terpenele.

19
Vezi cartea doctorului Maury, Medicina cu ajutorul vinului, Editura ARTULEN. (n.a.)

25. 25
Cât despre cele mai rele dintre aceste b ăuturi, cele pe baz ă de cola, ar trebui s ă fie ori interzise, ori semnalate printr-
o eticheta special ă, cum sunt pachetele de ţigări în SUA: “Acest produs este periculos...”.
Este, oricum, regretabil c ă în Europa consumul de cola a luat o asemenea amploare. Îi las doctorului Emile-Gaston
Peeters sarcina de a face comentariile asupra acestei probleme
20
:
,,La ora actual ă, băuturile numite “pe baz ă de cola”, prezentate pe pia ţa european ă, conţin, la 19 centilitri
(conţinutul mediu al unei sticle mici), circa 21 mg de cofein ă şi 102 mg de acid fosforic. Cofeina are propriet ăţi excitante.
Acidul fosforic este un acidifiant intens, iar marea lui concentra ţie de fosfor risc ă să dezechilibreze raportul calciu/fosfor din
alimenta ţie, cu un grav pericol de deficit în privin ţa fixării calciulul în oase. În sfâr şit, ar trebui s ă existe asigurarea c ă acidul
fosforic utilizat nu con ţine urme prea b ătătoare la ochi de metale toxice grele. Concluzia este simpl ă. Băuturile numite “pe
bază de cola” – având compozi ţia actual ă – trebuie s ă fie categoric interzise copiilor şi adolescen ţilor. Ele nu sunt
binefăcătoare pentru nimeni.”
Cred că această declara ţie nu mai are nevoie de comentarii.
Indiferent dac ă este vorba de copii sau de dumneavoastr ă, recomandarea mea ferm ă este aceea şi: fără limonad ă, fără
băuturi acidulate, f ără cola!
h. LAPTELE
Laptele natural este un aliment glucido-lipidic, adic ă are în compozi ţie atât gr ăsimi, cât şi glucide. Prin urmare, este
mai bine s ă-l evitaţi şi să nu cump ăraţi decât lapte degresat.
Glucidele se afl ă în zer şi sunt eliminate în momentul fabric ării brânzeturilor, care nu mai p ăstrează decât lipidele şi
proteinele (cu excep ţia brânzei “Cantal” şi a brânzeturilor de capr ă).
În brânza de vaci cu 0% materii grase, nu mai r ămân decât proteinele şi puţine glucide (5 g la 100 de grame de
brânză).
i. SUCURILE DE FRUCTE
Nu mă voi extinde asupra acestui subiect, deoarece comentariul general cu, privire la fructe este valabil, dup ă cum
bănuiţi, şi în cazul sucurilor de fructe.
Vă recomand, totu şi, să prefera ţi fructele pentru a beneficia, astfel, de celuloza din pulpa acestora. Bineîn ţeles că
numai sucurile de fructe pe care le ve ţi face singuri din fructele proaspete sunt acceptate. Nu consuma ţi niciodat ă aşa-zisele
sucuri de fructe din fermer ţi, lipsite complet de vitamine, prea acide şi în care se adaug ă sistematic zah ăr.


PUNEREA ÎN APLICARE A FAZEI I
PIERDEREA ÎN GREUTATE
Faza I a metodei noastre nu este, în mod obligatoriu, cea mai dificil ă, pentru c ă, în general, va fi de ajuns s ă
suprimaţi total doar unele lucruri. Dar, pentru a reu şi cu adev ărat, va trebui, totu şi, să vă însuşiţi perfect elementele de baz ă
ale sistemului.
Dacă ar fi să mă încred în experien ţa mea, tocmai la acest nivel se înregistreaz ă unele rateuri.
Departe de mine ideea de a m ă îndoi de capacit ăţile dumneavoastr ă intelectuale de a asimila un nou concept. Dar, în
cazul de fa ţă, trebuie s ă eliminăm mai întâi ideile mo ştenite, care sunt cu mult mai înr ădăcinate în subcon ştientul nostru, cu
cât ele sunt în de aproape legate de “cultura” noastr ă. Ideile destul de simple expuse aici – al c ăror fundament ştiinţific este
opera unor medici şi a unor cercet ători
21
– nu au ie şit, din p ăcate, dintre pere ţii unor cabinete. Nu trebuie deci s ă contaţi pe
cei din anturajul dumneavoastr ă să va sprijine în ceea ce ve ţi întreprinde.
Va trebui, de exemplu, s ă înţelegeţi că, dacă luaţi o masă proteino-lipidic ă (compus ă din carne sau pe şte cu legume),
veţi putea s ă mâncaţi, dacă doriţi smântân ă
22
fără a abuza şi fără nici un prejudiciu pentru noile reguli alimentare pe care le
respecta ţi.
În schimb, daca vre ţi să mâncaţi brânză de vaci în cursul unei mese pe baz ă de glucide, singura brânz ă care vă este
îngăduită este cea cu 0% materii grase.
Iata, mai jos, un fel de ghid pentru punerea în practic ă a Fazei I.
MICUL DEJUN
Micul dejun nr. 1:

20
Ghidul de dietetic ă, Editura Marabout. (n.a.)
21
Vezi bibliografia.
22
Acest fapt fiind valabil doar în ipoteza c ă aveţi un colesterol normal (vezi capitolele II şi VIII), o smântân ă mai slab ă e
permisă. (n.a.)

26. 26
Este un mic dejun glucidic .
– Un fruct (mâncat cu minimum 20 de minute înaintea restului de alimente)
– cereale prelucrate (fulgi)
– pâinea neagr ă sau integral ă
– brânză de vaci cu 0% materii grase
– cafea decofeinizat ă sau ceai slab
– lapte degresat
– îndulcitor sintetic (la nevoie).
Caracteristica acestui mic dejun este faptul c ă este alcatuit pe baz ă de glucide bune, ceea ce înseamn ă o eliberare de
glucoză moderat ă şi, mai ales, absen ţa oricărui lipid .
Prin urmare, el cuprinde succesiv:
UN FRUCT : Acesta poate fi de orice fel. Personal, a ş recomanda mai degrab ă o portocal ă, două mandarine sau un
kiwi, deoarece, pe nemâncate, absorb ţia vitaminei C este foarte eficace.
Dacă vreţi un măr, mânca ţi-l foarte încet, cu coaj ă.
Banana, prea bogat ă în glucide, nu ne intereseaz ă.
Respecta ţi cu stricte ţe cele 20 de minute sau mai mult de la ingerarea – pe nemâncate – a acestui fruct şi până la
începutul micului dejun propriu-zis. Recomandarea mea este s ă mâncaţi fructul la sculare, apoi s ă vă faceţi toaleta şi să nu
luaţi micul dejun decât dup ă ce v-aţi îmbrăcat, ceea ce v ă va lua, chiar dac ă sunteţi foarte rapizi, cel pu ţin o jum ătate de or ă.
A mânca un fruct la micul dejun, în Faza I nu este o obliga ţie şi nici o condi ţie de reu şită. Este op ţional. Dac ă nu
mâncaţi niciodat ă fructe, ceea ce este regretabil la urma urmei, nu le mânca ţi sistematic, doar pentru c ă le menţionez aici. În
schimb, pentru cei care m ănâncă fructe în fiecare zi şi care ar fi foarte frustra ţi dacă ar fi lipsi ţi complet de ele, am indicat,
mai sus, c ă diminea ţa, pe nemâncate, este unul dintre rarele momente permise când le pot mânca. De altfel, pute ţi, dacă
doriţi, să luaţi un mic dejun compus exclusiv din fructe. Dac ă alegeţi micul dejun nr. 2, care este proteino-lipidic, nu ve ţi
putea mânca fructul decât dac ă respecta ţi intervalul de cel pu ţin o oră.
PÂINEA NEAGR Ă: Cumpăraţi de la brut ărie pâine neagr ă. În general, se g ăseşte peste tot, dar este f ăcută mai mult
sau mai pu ţin bine, pentru c ă, deseori, este produs ă dintr-un amestec de sortimente de f ăină, în care f ăina complet ă nu
reprezint ă decât 25-30%. Pentru a-i recunoa şte calitatea, asigura ţi-vă că textura ei este relativ grosier ă. Feriţi-vă de pâinea
neagră care nu are decât numele şi culoarea acesteia. Ideal este s ă consuma ţi pâine neagr ă “integral”, adic ă având toate
componentele bobului de grâu (100% din fibrele lui), ceea ce face din aceast ă o glucid ă bună, cu indice glicemic foarte
scăzut. Pâinea german ă sau suedez ă are, în general, aceste caracteristici, dar trebuie s ă fiţi atenţi, căci i se adaug ă deseori
zahăr sau gr ăsimi.
Pâinea neagr ă se îmbib ă mai rapid cu lichidele din stomac. Deci ve ţi avea mai repede senza ţia de sa ţietate. Pentru c ă
noi nu vom m ăsura niciodat ă cantitatea, a ş fi tentat s ă vă spun că puteţi mânca tot ce dori ţi. În realitate, m-a ş mulţumi să
spun, în privin ţa pâinii: mânca ţi-o ,,raţional”.
Puteţi consuma, de asemenea, chifle pr ăjite (deseori de provenien ţă suedeză), ca si crakeri fabrica ţi din făină
necernut ă. Există mai multe m ărci, dar este important – înainte de a alege una – s ă o verifica ţi bine, ca s ă nu conţină zahăr
sau grăsimi.
La fel, dac ă luaţi pesme ţi, nu-i alege ţi decât pe cei care sunt f ăcuţi din făină necernut ă, în mod integral, şi care nu
conţin nici zah ăr, nici gr ăsimi, lucru deosebit de rar.
Dar ce ve ţi pune pe pâine? În Faza I este, cu adev ărat exclus s ă puneţi unt sau margarin ă, spre deosebire de ceea ce
veţi putea face în Faza II. Exclus, totodat ă, să puneţi miere sau dulcea ţă. Mierea şi dulceaţa sunt glucide rele, cu o foarte mare
concentra ţie de zah ăr. De aceea, trebuie eliminate cu desăvârşire.
Prin urmare, v ă propun s ă puneţi brânză de vaci cu 0% materii grase, pe felia de pâine. Dac ă amestecul vi se pare
cam fad, pute ţi presăra pe deasupra un îndulcitor – dar pute ţi decât foarte pu ţin, deoarece puterea sa de a îndulci este foarte
ridicată – sau, dac ă prefera ţi, sare.
Dar pute ţi să alegeţi şi fulgii de cereale, pentru micul dejun.
Pentru aceasta, ar trebui s ă-i prefera ţi pe cei grosieri, care nu con ţin nici un adaos indezirabil, ca zah ărul, grăsimile,
caramelul, mierea. Verifica ţi bine compozi ţia, care trebuie s ă fie men ţionată pe cutie. Va trebui, în orice caz, s ă excludeţi tot
ceea ce este produs pe baz ă de orez şi porumb.
CAFEAUA DECOFEINIZAT Ă SAU CEAIUL SLAB
23
: Nu voi mai reveni aici asupra necesit ăţii imperative de a nu
bea cafea tare. În schimb, dac ă aveţi o cafea slab ă, merge. Dar, dac ă v-aţi putea obi şnui cu cafea decofeinizat ă, amestecat ă,
eventual, cu cicoare (,,este excelent ă pentru s ănătatea dumneavoastr ă”) ar fi şi mai bine. Dac ă beţi ceai, nu-l face ţi prea tare.
Şi ceaiul con ţine cofein ă.
LAPTELE DEGRESAT : Dacă puneţi lapte în cafea sau în ceai, folosi ţi numai lapte degresat. Chiar şi laptele semi-
gras este interzis, pentru c ă are, în con ţinut, lipide. Cel mai bine este s ă luaţi lapte degresat-praf, pentru c ă puteţi realiza, în
acest mod, un amestec mai concentrat.
Bineînţeles că nu veţi mânca zah ăr obişnuit (deja vi l-a ţi alungat complet din minte). Folosi ţi zaharina.
Micul dejun nr. 2

23
Dacă doriţi să beţi cacao, asigura ţi-vă ca aceasta s ă nu conţină zahăr.

27. 27
Micul dejun nr. 2, din Faza I, este s ărat (proteino-lipidic), adic ă nu va con ţine nici un fel de glucide, fie ele “bune”
sau ,,rele”. Este cel pe care vi-l recomand când sunte ţi la hotel, deoarece nr. 1 nu este întotdeauna u şor de luat în exterior.
24

Prin urmare, micul dejun nr. 2 con ţine, la alegere:
– ouă
– şuncă şi/sau jambon, cârna ţi
– brânză
– cafea decofeinizat ă, cafea slab ă sau ceai slab
– smântân ă sau lapte (de preferin ţă smântân ă)
– zaharin ă (la nevoie).
Acesta este, întrucâtva, un mic dejun anglo-saxon, cu singura diferen ţă că nu are nici pâine pr ăjită, nici fulgi de
cereale, nici dulcea ţă şi bineîn ţeles, nici zah ăr.
Excluderea oric ăror glucide din acest mic dejun este capital ă.
PRÂNZUL
Prânzul, luat acas ă sau în ora ş, va fi întotdeauna proteino-lipidic, ceea ce nu înseamn ă că trebuie s ă conţină o mare
cantitate de gr ăsimi (vezi capitolul II, asupra lipidelor “bune” şi “rele”).V ă voi da îns ă câteva exemple, pentru ca s ă fiu sigur
că, nu veţi face nici o gre şeală.
Vă recomand s ă consulta ţi, mai ales, lista glucidelor (vezi Anexa nr. 1) şi s-o copia ţi, ca s-o ave ţi mereu la
dumneavoastr ă. Dar o s-o înv ăţaţi repede pe dinafar ă.
Meniul tip pentru prânz va fi urm ătorul
– crudităţi
– peşte şi/sau came
– legumele permise (vezi lista)
– salată
– brânză
– băutură: apă neacidulat ă.
Antreuri
Sunt permise toate salatele, cu condi ţia ca printre componentele sale s ă nu fie glucide. Este, în special, cazul salatei
“à la Nisa”.
De aceea, asigura ţi-vă, înainte de a comanda un fel de mâncare, c ă nu conţine nici cartofi, nici porumb, nici
morcovi, nici sfecl ă.
Evitaţi, totodat ă (numai în Faza I), alimentele glucido-lipidice, cum sunt nucile. Daca sunte ţi la restaurant, nu
comanda ţi salată cu nuci, ci mai degrab ă, o salată cu slăninuţa. Totuşi, fiţi atenţi: va trebui s ă precizaţi foarte bine, în
momentul când face ţi comanda: salata s ă nu aibă crutoane, pentru c ă, de multe ori, buc ătarii au supr ătoarea manie de a le
adăuga.
Fiţi vigilen ţi! Nu începe ţi prin a tolera aceste “mici gre şeli” care sunt, de fapt, enorme, dac ă aveţi în vedere
obiectivul urm ărit. Arătaţi-vă exigenţi în faţa chelnerilor. Dac ă aţi precizat “f ără crutoane” sau ,,f ără porumb”, nu le accepta ţi
,,de data asta”, numai pentru c ă au mul ţi oameni de servit.
Dacă doriţi ca şeful de sal ă sau chelnerul s ă vă ia în serios, trebuie s ă fiţi conving ători, insistând asupra faptului că
este absolut exclus s ă accepta ţi chiar şi cea mai mic ă urmă din ceea ce nu dori ţi, în felul care vi se va servi
În ceea ce m ă priveşte, am g ăsit că cel mai bun mod de a m ă face respectat pe acest plan este s ă spun că sunt alergic.
Şi merge de fiecare dat ă. Atâta timp cât ve ţi găsi în salată fasole verde, praz, anghinare, varz ă, conopid ă, roşii, andive,
sparanghel, ciuperci, ridichi, brânz ă sau mezeluri, mânca ţi cât vre ţi. Veţi exclude din aceast ă listă salata de sfecl ă roşie,
deoarece con ţine zahăr, precum şi morcovii.
Cât despre ou ă, nu exist ă – după cum ştiţi – nici o restric ţie, chiar dac ă au maionez ă.
25
Ei, da! Maioneza şi smântâna
sunt permise la mesele proteino-lipidice. Dar nu este nici un motiv s ă faceţi din asta o orgie. Dac ă vă place maioneza,
mâncaţi în mod normal. Dar ar fi mai bine s-o evita ţi, în cazul în care ave ţi tendin ţa la hipercolesterol (vezi capitolele II şi
VIII).
Puteţi lua, ca antreuri, şi ton, sardele în ulei, crab, langustine, somon afumat sau marmat. Evita ţi, totuşi, în Faza I,
stridiile, scoicile Saint Jacques sau pateul de ficat de gâsc ă. Acestea con ţin o cantitate de glucide şi, astfel, risc ă să vă întârzie
rezultatele f ără a le compromite. Nu vă fie team ă însă, în Faza II le ve ţi putea mânca dup ă cum dori ţi.
Felul principal
Felul principal va putea fi compus, în special din carne sau pe şte. Nu exista nici o restric ţie în acest domeniu – poate
doar în privin ţa prepar ării – deşi ar fi de dorit s ă prefera ţi peştele.

24
În ipoteza c ă aveţi hipercolesterol, acest mic dejun nu v ă este recomandat. Pentru cei care nu au astfel de probleme, este
necesar s ă-şi echilibreze bine consumul de lipide (vezi cap. II şi VIII). (n.a.)
25
Dacă este maionez ă din tub sau din borcan, verifica ţi-i compozi ţia. Probabilitatea de a con ţine zahăr, glucoz ă sau făină este
foarte mare. (n.a.)

28. 28
Carnea şi peştele nu vor fi preparate pané. Pesmetul face parte dintre glucide. Pe ştele nu va fi dat prin f ăină. Feriţi-
vă de limba-de-mare “meuniere”. Comanda ţi întotdeauna pe ştele la grătar. Evitaţi, de asemenea, gr ăsimile pentru pr ăjit,
“saturate” de c ăldură, nu întotdeauna u şor de digerat, şi periculoase din cauza colesterolului.
Atenţie la sosuri! Daca sunte ţi adepţii “noii buc ătării”, sosurile sunt, în general, foarte u şoare, în m ăsura în care nu
conţin făină. În majoritatea cazurilor, sosul este rezultat prin combinarea cu o smântân ă având con ţinutul de gr ăsimi foarte
redus.
Când mânca ţi carne, pute ţi să luaţi, eventual, un sos bearnez
26
, dacă vă place şi nu ave ţi probleme de colesterol. Dar
evitaţi muştarul, în Faza I. Acesta este f ăcut cu făină extrasă din planta cu acela şi nume şi este o glucid ă. În cantitate mic ă nu
deranjeaz ă prea mult. De aceea, îl reintroducem în Faza II.
În ceea ce prive şte garniturile, ve ţi alege cu prioritate legumele bogate în fibre. De la ro şii la dovlecei, trecând prin
fasole verde, vinete sau conopida, ave ţi de unde alege. Consulta ţi lista din anex ă, pentru ca s ă le cunoa şteţi pe toate, deoarece
sunt numeroase.
Aşa cum v-am recomandat mai înainte, dac ă nu găsiţi altceva la restaurant, mânca ţi pur şi simplu salat ă verde,
fetică, salată creaţă, cicoare sau p ăpădie. Şi o puteţi mânca atât cât dori ţi, ca antreu, fel principal, precum şi înainte sau o dat ă
cu brânza.
Brânza
De acum, trebuie s ă va obişnuiţi să mâncaţi brânza fără pâine. Nu este deloc imposibil şi veţi vedea, dup ă aceea, că
o savura ţi mai bine. De altfel, o ve ţi aprecia cu atât mai mult, cu cât ve ţi putea – în curând – s ă o însoţiţi şi cu puţin vin.
În orice caz, oamenii bine crescu ţi mănâncă brânza exclusiv cu cu ţitul şi cu furculi ţa. De aceea, nu mai este loc şi
pentru pâine ca suport. Dac ă, totuşi, vă deranjeaz ă prea mult, încerca ţi să mâncaţi brânza cu salat ă. lată şi o altă tehnică:
întrebuin ţaţi caşcavalul ca suport pentru alte brânzeturi.
În Faza I, v ă vor fi permise aproape toate brânzeturile. Totu şi veţi fi rezerva ţi în privin ţa brânzei de Cantal
27
, ca şi a
brânzeturilor de capr ă, care con ţin o cantitate mic ă de glucide. Este mai bine s ă le evitaţi în perioada de început.
Deserturile
Unele deserturi pot fi preparate cu zaharin ă în măsura în care prepararea nu implic ă mult timp de coacere sau
fierbere – de exemplu, tarta cu crem ă englezeasc ă
28
sau laptele de pas ăre.
Băuturile
Am spus deja c ă, în Faza I, trebuie s ă evitaţi orice b ăutură alcoolică, inclusiv vinul. Deci be ţi apă, ceai rusesc sau
ceai de plante, dac ă vă place. Dar evita ţi apele gazoase, pentru c ă vă umflă şi vă perturb ă digestia.
Oricum v ă recomand s ă nu beţi decât foarte pu ţin în timpul mesei, deoarece risca ţi să vă “înecaţi” sucurile gastrice şi
să vă deranja ţi digestia. Dac ă, totuşi, trebuie s-o face ţi, începe ţi numai dup ă a doua jum ătate a mesei. Nu be ţi din momentul
în care v ă aşezaţi să mâncaţi. Acesta este un obicei d ăunător, pe care îl au prea mul ţi semeni ai no ştri. Şi este responsabil
pentru o parte dintre tulbur ările de metabolism ce se reflect ă asupra digestiei. Beţi mai bine între mese (minimum un litru de
apă).
Dacă mergeţi la mese festive, în Faza I, v ă reamintesc c ă trebuie s ă vă sustrage ţi de la consumarea b ăuturilor-
aperitiv alcoolice. Lua ţi un suc de ro şii. Dacă nu aveţi încotro, accepta ţi o băutură alcoolică (un kir
29
, de exemplu, preg ătit
pentru toat ă lumea), primi ţi-o, dar nu o be ţi. Muiaţi-vă din când în când buzele, pentru a “participa”, dar nu o consuma ţi.
Apoi, o pute ţi “face uitat ă” pe undeva, într-un moment în care nimeni nu bag ă de seam ă. În anumite împrejur ări, poate o s ă
fie mai greu s ă vă debarasa ţi de ea. Atunci, da ţi dovadă de imagina ţie. Pune ţi paharul la îndemâna amatorilor de b ăutură,
care se aranjeaz ă ei, cumva, s ă ia “din neaten ţie” paharul altora, mai ales dac ă este plin: Dac ă această | specie nu mai exist ă
în anturajul dumneavoastr ă apropiat – ceea ce m-ar mira – atunci v ă rămâne posibilitatea ghiveciului de flori, a frapierei de
şampanie, a ferestrei, dac ă este var ă, sau chiuvetei.
Dacă sunteţi în Faza I şi vă aflaţi la o recep ţie, iată câteva sfaturi:
Accepta ţi paharul de şampanie care vi se pune în mâna. Ţineţi-l în mân ă o bucat ă de vreme. Muia ţi-vă buzele în el,
din când în când, dac ă aveţi siguran ţa că nu-l ve ţi bea. Apoi, pune ţi-l, cu discre ţie, jos.
Mâncarea servit ă la o recep ţie constituie, în schimb, o adev ărată problem ă. Dar nu exist ă problem ă fără soluţie.
Este exclus s ă mâncaţi sandvi şuri, oricât ar fi ele de mici. Dar ce se afl ă pus pe pâine este foarte bun pentru
dumneavoastr ă: o felie de somon, salam, o rondel ă de ou, sparanghel etc. Dac ă sunteţi destul de iste ţ ca să separaţi partea de
deasupra de suportul de pâine, bravo vou ă! Dar la recep ţii există întotdeauna lucruri conforme cu regimul nostru alimentar.
Căutaţi brânza! întotdeauna ve ţi găsi şi brânză sub o form ă sau alta. Mai ales în cubule ţe mici. Căutaţi şi

26
Verifica ţi-i compozi ţia. Dacă sunteţi la restaurant, exist ă şansa ca sosul s ă fie natural, f ără zahăr ori alt adaus nedorit.
(n.a.) / Sos bearnez, adic ă sos de ou ă cu unt topit. (n.tr.)
27
Cantal, sort de brânz ă cu past ă dură, obţinută din lapte de vac ă, numită astfel dup ă locul de origine (Cantal, din provincia
Auvergne). (n.tr.)
28
Crema englezeasc ă este o crem ă de bază, fiartă în bain marie, parfumat ă cu fructe. (n.tr.)
29
Kir, amestec de lichior de coac ăze cu vin sau cu şampanie (n.tr.).

29. 29
cârnăciorul! Aş fi foarte surprins s ă nu fie. Cârn ăciorii mici, pentru cocktail, sunt mereu prezen ţi la ceremonii. Profita ţi ca să
mâncaţi câţi doriţi, în măsura în care sunte ţi convin şi că nu conţin făină. Însă atenţie la muştar!
Dacă veţi considera c ă faceţi parte dintre oamenii care nu rezist ă în faţa mâncărurilor expuse, dac ă vă temeţi că veţi
ceda, inevitabil, pentru c ă nu vă puteţi domina atunci când v ă este foame, iat ă o soluţie: înainte de a merge la recep ţie,
ronţăiţi ceva permis, c ă să vă asigura ţi stomacul.
Pe la jum ătatea secolului XIX, str ă-străbunicul meu, care avea şase copii. era invitat, o dat ă pe an, împreun ă cu
familia, s ă ia masa la directorul companiei la care lucra. Str ă-străbunica mea, dup ă cum mi s-a povestit, avea mare grij ă să le
dea copiilor s ă mănânce, în prealabil, o sup ă foarte deas ă. Cu burta bine “pus ă la cale”, încânt ătorii copila şi arătau un
entuziasm mai pu ţin excesiv în fa ţa mâncărurilor grozave, pe care nu le aveau niciodat ă acasă. Astfel c ă stră-străbunicii mei
au dobândit repede reputa ţia de a avea ni şte copii extrem de bine educa ţi.
Dacă vă este team ă că nu veţi rezista, mânca ţi, înainte de a merge la recep ţie, 1-2 ou ă tari sau o bucat ă de brânz ă.
De altfel, obi şnuiţi-vă să aveţi întotdeauna la dumneavoastr ă bucăţele de brânz ă “Babybel” sau “Vache qui rit”.
30

Dacă aveţi “un mic gol” m stomac, în orice moment al zilei, pute ţi să uzaţi şi chiar s ă abuzaţi de acest subterfugiu.
În general, în aceste momente pute ţi mânca orice, de pe lista alimentelor permise. Aten ţie doar s ă nu ingera ţi prea multe
lipide, dup ă ce aţi luat o mas ă glucidic ă. De exemplu, nu mânca ţi o bucat ă de brânz ă la ora 9 diminea ţa, dacă aţi luat micul
dejun la ora 8.
În ipoteza c ă veţi fi invitaţi acasă la prieteni, situaţia va fi – prin defini ţie – mai dificil ă, în măsura în care
posibilitatea de manevr ă vă va fi considerabil redus ă.
Să examinăm situaţia sub toate unghiurile. Poate c ă aceşti prieteni sunt oameni pe care îi cunoa şteţi bine. Poate sunt
chiar membri ai familiei dumneavoastr ă. Atunci, profita ţi de libertatea raporturilor cu ei şi “vinde ţi-le pontul” în mod discret.
Întrebaţi-i dinainte ce va fi de mâncare şi nu vă fie team ă să le daţi sugestii.
În ipoteza c ă sunteţi foarte pu ţin intimi cu gazdele, va trebui s ă reflecta ţi şi să improviza ţi. Dacă invitaţia are un
caracter “excep ţional”, nivelul mânc ărurilor va fi pe m ăsură. De aceea, a ş fi foarte surprins s ă vi se serveasc ă orez, paste sau
cartofi.
Dacă este pateu de ficat de gâsca, mânca ţi-l, cu toate c ă nu este recomandat în Faza I ca aliment pe care s ă-l
mănânci în voie. Dar o dat ă, din când în când, nu are nici o importan ţă. Totuşi, pentru Dumnezeu, nu mânca ţi şi pâinea
prăjită cu care a fost servit: Nimeni nu v ă obligă. Nici m ăcar buna cre ştere.
Dacă vi se ofer ă un minunat sufleu de brânz ă, mânca ţi-l, aşa cum face toat ă lumea, de şi conţine făină. Dar nu v ă
lăsaţi duşi de val, sub pretext c ă “merge”. Şi nu vă agravaţi situaţia acceptând s ă luaţi de trei ori.
Dacă aveţi ca antreu im pateu în aluat, mânca ţi doar miezul, care este – în general – proteino-lipidic şi lăsaţi restul,
discret, pe marginea farfuriei. Când nu sunte ţi m compania unor persoane apropiate, nimeni nu va face impolite ţea să vă
spună: “ia uite, ai l ăsat ce era mai bun!” Chiar dac ă îşi pune întreb ări în sinea ei, st ăpâna casei se va ab ţine să întrebe “de ce
nu ţi-a plăcut cojiţa?”
În ceea ce prive şte felul principal, cred c ă nu veţi avea nici o problem ă, deoarece garniturile sunt, de obicei, la
discreţie. Puteţi lua, simbolic. pu ţin orez sau paste, dar nimeni nu v ă obligă să le mânca ţi.
Dacă, după aceea, continua şi să muriţi de foame, scoate ţi-vă pârleala cu salat ă şi, mai ales, cu brânz ă. Dacă mâncaţi
multă brânză, stăpâna casei va aprecia faptul şi vă va ierta mai u şor pentru c ă i-aţi lăsat deoparte coaja pateului. Un platou cu
brânzeturi este frumos când este bine garnisit cu o rnare varietate de sorturi. De obicei, invita ţii nu prea iau din ele deoarece,
după toată pâinea pe care au mâncat-o, nu mai au loc şi pentru brânz ă. Prin urmare, onora ţi platoul!
Evident c ă momentul critic este cel al desertului, fiindc ă este întotdeauna greu sa spui “nu, mul ţumesc, nu doresc”.
Atunci, insista ţi să nu vi se dea decât o bucăţică mică de tot şi faceţi ca cei c ărora nu le mai este foame: l ăsaţi-o, în bun ă
parte, în farfurie.
În sfârşit, aşteptaţi cât mai mult, pân ă când ve ţi începe s ă beţi. Mai întâi, be ţi vinul ro şu, în special cu brânz ă.
Dar, dac ă situaţia a fost mai rea decât v-a ţi aşteptat, dac ă nu aţi putut absolut deloc s ă aveţi imagina ţie în faţa
agresiunii glucidelor rele, şi asta chiar la mijlocul Fazei I, nu v ă rămâne decât s ă fiţi mai vigilen ţi, pe viitor, în aplicarea
noilor dumneavoastr ă principii alimentare.
Trebuie s ă ştiţi că, în Faza I, sunte ţi încă foarte sensibili la glucoz ă. Metoda de fa ţă vizează ridicarea pragului
dumneavoastr ă de toleran ţă, dar atât timp cât acesta nu a atins nivelul bun, sensibilitatea la glucoz ă vă rămâne mare.
Şi este absolut evident c ă, dacă aduceţi în organism – de azi pe mâine – o mare cantitate de glucide rele, dup ă ce
fusese privat de ele câtva timp, acesta o s ă le asimileze cu mare bucurie. Şi veţi capitaliza, într-o singur ă seară, toate
grăsimile de rezerv ă pe care le-a ţi pierdut într-o s ăptămână sau dou ă.
Cu cât ve ţi fi mai avansa ţi în Faza I (care trebuie s ă se întind ă pe 2-3 luni), cu atât recâ ştigarea în greutate va fi mai
puţin catastrofal ă.
În schimb, dac ă faceţi “un mare exces”, la 2-3 s ăptămâni dup ă ce aţi început Faza I, risca ţi să reveniţi subit la un
nivel foarte apropiat celui la care v ă aflaţi la început. Acest fapt v ă poate descuraja complet. Totu şi, spune ţi-vă, ca şi în alte
împrejur ări, că o bătălie pierdut ă nu vă compromite şansele de a câ ştiga războiul.
CINA
Cina va fi ori proteino-Iipidic ă ori pe baz ă de “glucide bune”.

30
Încă o dată, aceste recomand ări sunt valabile doar pentru cei ce nu au probleme de colesterol. Cine are hipercolesterol, ar
face bine s ă mănânce fibre (mere sau kiwi). (n.a.)

30. 30
Cina nr. 1:
Dacă este proteino-lipidic ă, cina va sem ăna, ca o sor ă, cu prânzul. Diferen ţa rezult ă din faptul c ă, în majoritatea
cazurilor, aceast ă masă este luat ă acasă. Şi, acasă, alegerea este întotdeauna mai limitat ă. Dar dac ă aţi ştiut să vă convinge ţi
familia şi să daţi recomanda ţiile care v ă convin, nu ar trebui s ă întâmpina ţi nici o dificultate. Idealul ar fi s ă începeţi masa de
seară supă deasă. În ea ve ţi putea pune napi, praz, ţelină, varză etc. Va fi compus ă, în exclusivitate, din legumele din Anexa
nr. 1. Aten ţie, exist ă riscul ca buc ătăreasa să fie tentat ă să pună şi cartofi. C ăci, pentru ea, supa de legume f ără cartofi nu este
posibilă. Cartoful are, într-adev ăr, capacitatea de a “lega” supa. Dar acest rol poate fi jucat şi de ţelină. Există şi un alt mijloc
de a lega o sup ă de legume: ad ăugaţi un gălbenuş sau câteva ciuperci pasate cu mixerul şi transformate în piureu.
Pentru a îmbun ătăţi gustul supei de legume, pute ţi să-i adăugaţi, în momentul m care o servi ţi la masă, o bucăţică de
unt cât o nuc ă sau o linguri ţă de smântân ă, bineîn ţeles, dac ă nu trebuie s ă vă supraveghea ţi cu stricte ţe colesterolul.
Dacă doriţi, puteţi mânca la cina orice fel de carne. Recomandarea f ăcută persoanelor vârstnice, de a nu consuma
carne seara, rezult ă din faptul c ă eliminarea toxinelor din carne se face mai dificil atunci când, în cursul aceleia şi mese, s-au
ingerat şi glucide. Digestia şi, ca urmare, somnul risc ă să fie, astfel, perturbate.
La tineri, toxinele, mobilizate cu concursul glucidelor, se evalueaz ă mai uşor, datorit ă activităţii fizice. Iat ă un motiv
suplimentar pentru ca sedentarul care sunte ţi, cu siguran ţa, să nu amesteca ţi glucidele cu carnea, chiar dac ă aveţi puţine
kilograme de pierdut!
În afară de carne, exista ou ăle, care se pot prepara în diverse moduri. Mânca ţi omlete cu salat ă. Sunt delicioase!
Totuşi, seara prefera ţi peştele, este mai u şor şi vă protejeaz ă pe plan vascular.
La capitolul brânzeturi, pe lâng ă faptul c ă nu aveţi restric ţii, profita ţi că sunteţi acasă şi mânca ţi iaurt
31
. Acesta este
excelent pentru digestie, deoarece con ţine elemente ce reconstituie-flora intestinal ă. Dar fiţi atenţi! Nu mânca ţi decât iaurturi
bune, fără arome sau fructe. Verifica ţi ca fermentul lactic s ă fie natural. Ve ţi fi sigur c ă nu vă înşelaţi dacă veţi cumpăra iaurt
de ferm ă sau cu standard înalt.
Dacă luaţi masa acas ă, profitaţi, în orice caz, pentru a mânca lucruri permise, simple, şi care vă plac, ca rasolul.
Mâncaţi lucruri pe care nu le ve ţi găsi niciodat ă la restaurant, ca anghinarea fiart ă. Este delicioas ă, plină de vitamine şi de
săruri minerale, are multe fibre ceea ce v ă ajută mult m privin ţa tranzitului intestinal şi scade glicemia. Nu uita ţi, mai ales, s ă
mâncaţi legume: ro şii, spanac, andive, vinete, conopid ă, praz, dovlecei, ciuperci.
Cina nr. 2:
Cina nr. 2 va fi glucidic ă.
În afară de elementele care v ă sunt interzise în toate cazurile (zah ărul, cartofii etc.), va trebui s ă evitaţi, cu stricte ţe,
să mâncaţi lipide la o mas ă glucidic ă.
Fără lipide înseamn ă fără carne, pe şte, ulei, unt, ou ă, brânză (cu excep ţia brânzei de vaci cu 0% gr ăsimi, cum este
aceea pe care o mânca ţi la micul dejun).
Rămân, prin urmare, toate legumele verzi şi orezul neprelucrat, fasolea şi lintea. Dar, aten ţie, fără unt, margarin ă,
ulei sau alte gr ăsimi animale. Am putea include în aceast ă listă pastele f ăcute din f ăină necernut ă, numai c ă sunt greu de
găsit. Dac ă, totuşi, aveţi şansa de a le fi ob ţinut, va trebui neap ărat să le verifica ţi, ca să nu conţină, sub nici un motiv, materii
grase. Când le ve ţi mânca f ără unt şi fără brânză, veţi evita jalea care v-ar cuprinde încurajându-v ă cu un sos de busuioc sau
de roşii, ambele recomandate la orezul neprelucrat (vezi orezul, la Capitolul IV, despre f ăinoase).
Pentru a încheia, iat ă o idee pentru cina nr. 2:
– Supă de legume (fără unt sau smântân ă)
– orez neprelucrat cu sos tomat
– salată
– brânză de vaci cu 0% gr ăsimi.
V-am dat ca exemplu aceast ă masă glucidic ă pentru a fi cât mai exhaustiv posibil. Îl recomand numai exclusivi ştilor,
care sunt siguri c ă nu vor face nici o gre şeală. Pentru c ă, dacă faceţi cea mai mic ă eroare, totul va fi compromis.
Vă recomand, prin urmare, s ă luaţi la cină, ca şi la prânz, o mas ă proteino-Iipidic ă pe bază de ouă, carne f ără
grăsime – ca pas ărea sau pe ştele – înso ţită de numeroasele legume permise.
GUSTAREA (PICNICUL)
Vi se întâmpla uneori, cu siguran ţă, din diverse motive, s ă nu ave ţi timp s ă mâncaţi. În general, exist ă tendinţa de a
sări peste masa de prânz şi – pentru a v ă simplifica via ţa – din dou ă una: ori renun ţaţi la masă ori vă mulţumiţi să înfulecaţi
repede un sandvi ş.
Nu săriţi niciodat ă peste vreo mas ă. Este una dintre regulile de aur ale dieteticii. La limit ă, mânca ţi de 4-5 ori pe
zi, dacă vă face plăcere, dar nu renun ţaţi niciodat ă la una dintre cele trei mese principale. Este cea mai grav ă eroare pe care o
puteţi face. Este cel mai bun mijloc de a v ă destabiliza întregul metabolism. Interzice ţi-vă această practica şi blamaţi-i pe to ţi
cei care o adopt ă. Dacă proceda ţi în acest fel, organismul dumneavoastr ă se va g ăsi în situa ţia câinelui hr ănit în mod
neregulat care î şi face rezerve, de cum g ăseşte ceva de ros.
În stadiul la care ne afl ăm, sunt convins c ă aţi izgonit definitiv din minte ideea sandvi şului cu unt şi şuncă, mâncat
în localul dumneavoastr ă preferat, sau a chiflei infame cu “burger” tocat. În încheierea c ărţii de faţă vă voi spune tot r ăul pe

31
Iaurtul este, totu şi, un amestec glucido-lipidic. De aceea, nu se recomand ă să mâncaţi mai mult de unul la o mas ă. (n.a.)

31. 31
care îl cred despre groaznicele obi şnuinţe alimentare care ne vin direct din ţara pe care o consider ăm cea mai civilizat ă din
lume, cu toate c ă admira ţia şi stima pe care ni le insufl ă sunt în anumite privin ţe (care nu au nimic de-a face cu gastronomia
sau dietetica) pe deplin îndrept ăţite. Prin ce vom înlocui toate astea? Dup ă tot ce a ţi învăţat până acum, este de ajuns doar
puţină imagina ţie.
Iată, la grămadă, tot ce pute ţi cumpăra pentru a lua comod o “gust ărică” la locul de munc ă sau în timpul unei
călătorii, oricare ar fi condi ţiile:
– şuncă de Praga, întotdeauna t ăiată în felii foarte sub ţiri, care pot fi mâncate cu mâna;
– salam
32
: aici veţi avea nevoie de cu ţit. Un coupe-papier poate folosi foarte bine;
– ouă tari: le puteţi cere şi în localuri;
– roşii: dacă aveţi grijă să aveţi în permanen ţă la îndemân ă nişte şerveţele, roşia este ideal ă. Poate fi mâncat ă,
efectiv, ca un fruct;
– brânzeturi: toate merg, dar – pentru c ă trebuie s ă fim, înainte de toate, practici – voi exclude din oficiu
brânzeturile de tip camembert, ale c ăror manifest ări de simpatie risc ă să nu fie deloc apreciate de vecinii apropia ţi,
mai ales dac ă sunteţi în tren. Alege ţi, dintre ele, tipul “Babybel” sau “Vache qui rit”.
Dar dac ă sunteţi absolut lipsit de merinde, pute ţi, aşa cum v-am mai semnalat, s ă luaţi o gustare alc ătuită numai din
fructe. Mânca ţi cât dori ţi, până vă săturaţi. Necazul, în privin ţa fructelor, este c ă sunt digerate rapid.
De aceea, dup ă vreo dou ă ore, vă puteţi pomeni cu o ,,fomic ă” pe care o ve ţi potoli u şor, cu ajutorul unui m ăr, de
exemplu. Chiar şi în cazuri limit ă, nu recurge ţi niciodat ă la glucidele rele cum sunt pr ăjiturile uscate, care v ă sunt interzise,
sau, şi mai pu ţin, la napolitane ori altele asemenea, ca s ă vă taie foamea.
Ajungem, acum, la sfâr şitul Fazei I.
Dacă înainte de a adopta aceste principii alimentare mânca ţi zahăr în mod normal sau era ţi un mare amator de
dulciuri şi prăjituri, ve ţi putea sl ăbi 2-3 kg înc ă din prima s ăptămână. În nici un caz s ă nu vă opriţi în acest moment,
deoarece ve ţi avea toate şansele s ă puneţi la loc, în dou ă zile, tot ceea ce a ţi pierdut în opt.
După această primă perioad ă, slăbirea va deveni mai progresiv ă şi, în măsura în care ve ţi aplica cu scrupulozitate
recomand ările mele, pierderea în greutate va fi neregulat ă.
Această pierdere în greutate ar trebui deci s ă aibă un ritm sus ţinut, de şi se face în mod absolut individual, a şa după
cum am precizat mai înainte.
Experien ţa arată că rezultatele se ob ţin mai u şor la bărbaţi decât la femei, cu excep ţia, poate, a hiperanxio şilor sau a
celor care fac tratamente medicamentoase deosebite (unele medicamente favorizeaz ă efectiv cre şterea în greutate). Femeile
însă reţin mult mai mult ă apă (în momentul ciclului sau ca reac ţie la stres şi la problemele afective), ceea ce poate infirma
calculele, pentru o scurt ă perioad ă. Dar asta nu înseamn ă că nu vor ob ţine rezultate la fel de bune, ci dimpotriv ă.
S-a remarcat c ă unii subiec ţi de sex feminin aveau, câteodat ă, mai multe dificult ăţi decât al ţii, în ob ţinerea
rezultatelor.
Au fost identificate patru cauze posibile:
– anxietatea, care stimuleaz ă într-un mod anormal secre ţia de insulin ă;
– dereglările hormonale din momentul adolescen ţei sau al menopauzei;
– problemele tiroidiene, destul de rare, de altfel;
– o anumit ă formă de rezisten ţă, proprie organismului feminin respectiv, manifestat ă cel puţin la început şi
explicat ă prin multiplele priva ţiuni la care a fost supus, ca urmare a regimurilor hipocalorice abuzive şi succesive.
Dacă înainte a ţi avut unele probleme în privin ţa procentului de colesterol, de acum nu mai ave ţi nici cel mal mic
motiv de team ă. Pentru c ă, în măsura în care a ţi ştiut să vă gestiona ţi cu inteligen ţă consumul de lipide, în foarte scurt timp
ar trebui s ă vă debarasa ţi de aceast ă grijă.
Fugiţi de grăsimi, nu mânca ţi prea gras şi, mai ales, evita ţi grăsimile saturate care v ă măresc colesterolul; alege ţi
grăsimile care scad colesterolul r ău, făcându-l s ă crească pe cel bun.
Aceste no ţiuni au fost definitiv admise de c ătre toţi specialiştii din lume, iar num ărul de publica ţii ştiinţifice din
acest domeniu este impresionant (vezi Capitolul VIII asupra hipercolesterolului).
Deşi este improbabil, s-ar putea ca medicul dumneavoastr ă să nu fie cu totul de acord în privin ţa acestei noi abord ări
a problemei, care nu corespunde cu ceea ce a fost înv ăţat el. Evolu ţia mentalităţilor se face, în acest domeniu, ca şi în multe
altele, cu o anumit ă încetineal ă, chiar şi atunci când se înf ăţişează fapte ştiinţifice irefutabile.
În mod normal, dac ă respecta ţi regulile Fazei I, este imposibil s ă nu obţineţi rezultate. Dac ă lucrurile stau altfel sau
dacă slăbirea se ob ţine după o perioad ă anormal de lung ă, înseamn ă că există un lucru pe care nu l-aţi îndeplinit corect.
De fapt, ar trebui s ă faceţi, câtva timp, o list ă exhaustiv ă cu tot ceea ce mânca ţi de diminea ţă şi până seara. În
lumina acestei c ărţi, veţi găsi, cu siguran ţă, ceea ce nu merge.
S-ar putea, de exemplu, s ă consuma ţi prea mult iaurt sau prea mult ă brânză de vaci normal ă (glucido-lipidic ă) ori să
mâncaţi cu regularitate supe care, dup ă spusele celor din familie, nu con ţin decât legume “permise”, ca: ro şii, măcriş, praz
etc. Fiţi mai circumspec ţi şi verifica ţi sursa. A ţi putea, de exemplu, descoperi c ă faimoasele supe sunt din pachet sau din
cutie. Or, dac ă sunteţi atenţi la compozi ţia înscris ă obligatoriu pe ambalaj, ve ţi remarca uimi ţi că, pe lâng ă legumele permise,
există şi glucide rele, sub form ă de amidon, zaharuri, dextroz ă, precum şi agenţi de îngro şare sau coloran ţi.
Prin urmare, fi ţi grijulii! Chiar dac ă aceste principii alimentare nu sunt greu de pus în practic ă, ele cer – cel pu ţin în
primă fază – unele eforturi şi, hai să recunoa ştem, unele sacrificii. Dar nu le compromite ţi prosteşte.

32
Nu se recomand ă în caz de hipercolesterol. În locul lor pute ţi mânca pe şte sau crab. (n.a.)

32. 32
Atenţie! Dacă ţineţi, în prezent, un regim hipocaloric, nu trece ţi brusc la aplicarea acestei metode. Organismul
dumneavoastr ă se află într-o perioad ă de frustrare, iar o cantitate mai mare de hran ă, survenit ă brutal, l-ar putea determina
să-şi facă rezerve. Ve ţi risca s ă luaţi 2-3 kg, înainte de a sl ăbi. Pentru a evita aceste kilograme inutile, începe ţi să aplicaţi
metoda socotind caloriile timp de câteva zile, în continuare şi mărind progresiv ra ţia cu câte 100 de calorii pe zi.
DURATA FAZEI I
Întrebarea legitim ă care se pune, f ără îndoială, o dată ajunşi la sfâr şitul acestui capitol este:
Cât timp trebuie s ă stai în Faza I?
Cu riscul de a v ă face să zâmbiţi, voi răspunde cu o formul ă dragă unuia dintre marii no ştri comici, ast ăzi dispărut:
“câtva timp!”. Pentru c ă aceasta depinde de un mare num ăr de parametri.
Am putea r ăspunde c ă faza I trebuie s ă dureze atât cât este nevoie pentru a sc ăpa de excesul ponderal, ştiind că
progresia sl ăbirii se face, în general, dup ă criterii individuale.
Dar am putea enun ţa, ca regul ă, că sfârşitul fazei I corespunde momentului în care a ţi atins greutatea ideal ă. Şi,
pentru a o calcula, este de ajuns s ă citiţi Capitolul XIII.
În loc să vorbim de greutatea ideal ă, ar trebui s ă vorbim, mai curând, de greutatea de form ă sau de echilibru, o
noţiune foarte individual ă, ce corespunde atingerii unui prag dincolo de care organismul însu şi decide s ă nu mai sl ăbească,
stabilizându-se.
Dacă aveţi de slăbit 10-15 kg, Faza I ar putea dura de la câteva s ăptămâni la câteva luni.
Dacă nu aveţi de pierdut decât 4-5, pute ţi fi tentat s-o scurta ţi, de îndat ă ce v-aţi atins obiectivul.
Or, vă reamintesc c ă scopul Fazei I, în afar ă de a va sc ăpa de kilogramele în exces este, în special, acela de a odihni
pancreasul, pentru a-i permite s ă-şi ridice pragul de toleran ţa la glucoz ă.
În consecin ţă, dacă scurtaţi prematur Faza I, risca ţi – cu toate c ă eventualele kilograme au disp ărut – să nu-i fi
acordat pancreasului timpul necesar pentru a- şi recăpăta sănătatea.
În ipoteza c ă nu aţi avea de sl ăbit şi că aţi aplica metoda numai pentru a redobândi o vitalitate fizic ă şi intelectual ă
mai mare, problema ar fi, desigur, aceea şi. Aveţi interesul s ă prelungi ţi cât mai mult posibil faza I, pentru a v ă reechilibra în
mod definitiv toate func ţiile metabolice şi digestive.
În realitate, problema duratei fazei I nu ar trebui pus ă, deoarece trecerea în faza II nu se va face de azi pe mâine, ci
progresiv.
Şi, apoi, ve ţi constata c ă faza I nu v ă supune deloc la constrângeri, pentru c ă nu face obiectul unor priva ţiuni.
De altfel, ve ţi vedea c ă vă veţi simţi atât de bine în cursul ei, încât o s ă vă vină greu s-o p ărăsiţi.
SĂ REZUM ĂM PRINCIPIILE DE BAZ Ă ALE FAZEI I
Nu amesteca ţi niciodată glucidele rele (pâinea alb ă, făina, făinoasele) cu lipidele (carnea, gr ăsimile, uleiurile) în
cursul aceleia şi mese.
Evitaţi toate elementele glucido-lipidice (ciocolata, avocado, ficatul, alunele).
Elimina ţi în totalitate zah ărul din alimenta ţie.
Nu mânca ţi decât f ăină necernut ă.
Nu mânca ţi decât pâine neagr ă cu tărâţe sau integral ă, fabricat ă cu făină necernut ă (o mânca ţi numai la micul
dejun).
Uitaţi cartofii şi, mai ales, pe cei pr ăjiţi.
Uitaţi orezul alb. Mânca ţi numai orez neprelucrat sau sălbatic (cu modera ţie).
Nu mânca ţi niciodată paste făinoase f ăcute cu f ăină cernută.
Renunţaţi provizoriu la alcool, sub toate formele: aperitiv, vin, bere, digestiv. Este o m ăsură esenţială, în Faza I.
După aceea, vinul va putea fi reintrodus, în doze rezonabile.
Evitaţi cafeaua prea tare. Obişnuiţi-vă să beţi cafea decofeinizat ă.
Nu săriţi niciodată peste o mas ă. Repartiza ţi alimentele în trei mese, luate – pe cât posibil – la aceea şi oră.
Limitaţi consumul de “lipide rele”, preferându-le pe cele “bune”, pentru a preveni bolile cardio-vasculare (vezi
Capitolul II).
Încerca ţi să beţi cât mai pu ţin când mânca ţi, pentru a evita diluarea sucurilor gastrice. Nu be ţi niciodat ă la începutul
mesei.
Nu mânca ţi în grab ă. Mestecaţi bine şi evitaţi orice încordare în timpul mesei.
Prepara ţi-vă singuri sucurile de fructe. Evita ţi băuturile acidulate şi sucurile de fructe fabricate industrial, care
conţin zahăr.
Aşteptaţi 3 ore dup ă o masă glucidic ă (de exemplu, dup ă micul dejun) înainte de a ingera lipide.
Aşteptaţi 5 ore dup ă o masă lipidică, pentru a ingera glucide.
Mâncaţi multe fibre alimentare (celuloz ă), salate, legume verzi, fructe (vezi tabelul din Capitolul II).
Avertisment: cele enun ţate mai sus nu constituie decât rezumatul câtorva principii prezentate în text. În nici un caz
nu trebuie s ă le considera ţi ca pe metoda îns ăşi, sub form ă condensat ă. Aplica ţia anarhic ă a acestora,
de către cineva care nu ar fi luat cuno ştinţă de capitolele anterioare şi următoare, ar putea duce la un
dezechilibru alimentar ce ar risca s ă devină periculos datorit ă unei proaste gestiuni a lipidelor.
Notă: În cursul acestei prime p ărţi am descoperit, în mod progresiv, dou ă noi categorii de glucide: cele “bune”, pe
care le vom putea consuma f ără a pune în pericol pierderea în greutate, şi cele “rele”, pe care va trebui sa le

33. 33
controlăm şi să le evităm sistematic. Diferen ţa dintre ele nu este bazat ă doar pe m ărimea procentului de
glucide, ci, în special, pe modul în care î şi elibereaz ă glucoza poten ţială în timpul digestiei. Cu cât f ăina va fi
mai prelucrat ă, cu atât va fi considerat ă mai “rea”, ca glucid ă. Cu cât pâinea va con ţine mai multe cereale
brute, va fi integral ă – deci cu cât va con ţine mai mult ă celuloz ă – cu atât va fi mai “bun ă”, din punct de
vedere glucidic (vezi Capitolul II).
Exemple de meniuri pentru FAZA I
33

Meniuri pentru prânz:
Salata de ro şii
Iepure cu p ătrunjel
Fasole verde
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai
de plante
Salată de castrave ţi
Fileu de morun (cu sos tomat)
Spanac
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai de plante
Ridichi cu unt
Escalop de curc ă
Andive în ăbuşite
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai
de plante
Scrumbie cu vin alb
Biftec tocat la gr ătar
Broccoli
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai de plante
Salată de ciuperci
Pui fript
Dovlecei gratina ţi
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai
de plante
Salată de inim ă de palmier
Cotlet de porc
Piureu de ţelina
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai de plante
Praz cu so S vinegret ă
Rinichi la gr ătar
Salsifi
34

Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai
de plante
Ţelină cu sos rémoulade
Pulpă de miel
Dovlecei gratina ţi
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai de plante
Sardine în ulei
Cârnaţi francfurter
Varză
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai
de plante
Sparanghel
Caltabo ş la grătar
Piureu de conopid ă
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai de plante
Salata verde crea ţă cu slăninuţă
Pui la gr ătar
Mazăre verde
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai
de plante
Supă de carne
Rasol
Napi – praz – varz ă
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai de plante
Somon afumat
Raţă
Ciuperci cu p ătrunjel
Salată
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai
de plante
Ton în ulei
Biftec tartar
Salată verde
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai de plante
Varză roşie
Calcan cu capere
Piureu de fasole verde
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai
Şuncă de Praga
Somon afumat
Spanac
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai de plante

33
În caz de hipercolesterol, brânza va fi eliminat ă sau înlocuit ă cu salată verde, ori cu o brânza dietetic ă (conţinut de gr ăsimi
redus). (n.a.)
34
Salsifi, r ădăcinoase asem ănătoare cu p ăstârnacul (Scorzonera hispanica). (n.tr.)

34. 34
de plante
Brânză Mozzarella
Escalop de vi ţel
Varză de Bruxelles
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai
de plante
Ouă “mimoza” (cu maionez ă)
Antricot
Vinete
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc slab, ceai de plante

Meniuri pentru cin ă (proteino-Iipidice)

Supă de legume (f ăcută în casă)
Ochiuri
Zacuscă
Iaurt natur (unul singur)
Băuturi: ap ă, ceai de plante
Supă de peşte
Şunca de Praga (slab ă)
Salată verde
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai de plante
Supă de legume
Roşii umplute (vezi re ţeta din
anexă)
Salată verde
Iaurt natur (unul singur)
Băuturi: ap ă, ceai de plante
Anghinare cu sos vinegret ă
Ouă jumări cu roşii
Salată verde
Băuturi: ap ă, ceai de plante
Supă de ceap ă
Flan de ton (vezi re ţeta din anex ă)
Salată verde
Brânză de vaci slab ă
Băuturi: ap ă, ceai de plante
Supă de legume
Piept de pui rece, cu maionez ă
Salată verde
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai de plante
Salată cu brânz ă Mozarella, ro şii şi
busuioc
Vinete gratinate (vezi re ţeta din
anexă)
Salată de andive
Băuturi: ap ă, ceai de plante
Salată de ciuperci
Vinete umplute
Salată verde
Brânză de vaci (scurs ă)
Băuturi: ap ă, ceai de plante
Castrave ţi cu smântân ă dietetică (cu
conţinut de gr ăsime redus)
Omletă cu măcriş
Salată verde
Băuturi: ap ă, ceai de plante
Sparanghel
Fileu de pe şte alb, în ăbuşit
Spanac
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai de plante

Diverse meniuri glucidice permise în faza I, dar recomandate, în special, pentru faza II

Supă de legume (f ăcută în casă)
Orez neprelucrat sau s ălbatic, cu
roşii
Un iaurt cu 0% gr ăsimi
Supă de legume (f ăcută in casă)
Paste făinoase integrale, cu ro şii
Brânză de vaci cu 0% gr ăsimi
Pepene verde
Mâncare de linte (cu sos de brânz ă
de vaci cu 0% materii grase)
Salată cu lămâie
Un iaurt cu 0% gr ăsimi
Tomate cu p ătrunjel la cuptor
Mâncare de fasole uscat ă (cu sos de brânz ă
de vaci cu 0% gr ăsimi)
Un iaurt cu 0% gr ăsimi
Cuş-cuş cu legume (f ără carne şi
fără grăsimi)
Sos de brânz ă de vaci cu 0% gr ăsimi
şi sos “harissa”
35

Grapefrut
Vinete umplute cu piureu de ciuperci şi
brânză de vaci cu 0% gr ăsimi
Un iaurt cu 0% gr ăsimi
Notă: Este absolut interzis consumul gr ăsimilor în aceste meniuri glucidice.


35
Harissa, sos picant cu boia şi ulei, specialitate nord-african ă. (n.tr.)

35. 35
B. FAZA II: MEN ŢINEREA ECHILIBRULUI PONDERAL
Iată-ne în pragul “regimului de croazier ă” (regim de între ţinere). V-a ţi însuşit perfect principiile noului mod de
alimenta ţie. Aţi eliminat pentru totdeauna unele alimente “periculoase”. A ţi adoptat, de câteva s ăptămâni, obi şnuinţe
alimentare noi. A ţi pierdut num ărul de kilograme care constituise obiectivul dumneavoastr ă şi sunteţi pregătiţi să treceţi în
Faza II.
Spre deosebire de Faza I, care nu putea decât s ă fie limitată în timp, Faza II se va prelungi, cu siguran ţă, până la
sfârşitul zilelor dumneavoastr ă. În ceea ce m ă priveşte, mă aflu de zeci de ani în Faza II şi nu m-am mai îngr ăşat nici cu un
gram. Şi, totuşi, nu îmi impun nici o priva ţiune.'
Faza II, dup ă cum o indic ă titlul, este faza menţinerii echilibrului ponderal. De-abia din acest stadiu vom înv ăţa, cu
adevărat, să ne gestionăm alimenta ţia.
În Faza I a ţi suprimat, în special, unele alimente despre care v-am spus c ă în anumite cazuri – sunt interzise. În Faza
II, nimic sau aproape nimic nu mai constituie o interdic ţie totală. Vor fi doar unele lucruri pe care le ve ţi evita, dar numai în
unele condi ţii.
În Faza II, principiile vi se vor p ărea mai pu ţin stricte, mai nuan ţate. Aceasta este latura proprie oric ărei gestiuni.
Gestiune nu înseamn ă doar aplicarea, în sens strict, a unor reguli perfect definite o dat ă pentru totdeauna, ci şi arta
de a le aplica.
Orice imbecil este capabil s ă aplice ni şte reguli. Şi asta încerc ăm pe pielea noastr ă atunci când avem de-a face cu o
organizaţie administrativ ă, fie ea public ă sau privat ă. Pentru administra ţie există regulile, toate regulile, şi nimic altceva
decât regulile. Dac ă acum nu v ă mai propun o administrare a alimenta ţiei, aşa cum a ţi făcut-o în Faza I, este pentru c ă ar
deveni inutil ă şi obositoare. Şi tocmai în aceast ă subtilitate, proprie artei, rezid ă toată diferen ţa <pag102-103>
îndemână, ca în cazul unei c ălătorii, pute ţi mânca – în mod excep ţional – smântân ă sau lapte gras, în cantitate foarte
moderat ă.
Micul dejun glucidic, a şa cum v ă este el recomandat în Faza I, nu v ă supune la constrângeri. Organiza ţi-vă, de
aceea, în consecin ţă, pentru a adopta definitiv aceste reguli.
Mi se întâmpl ă, din când în când, s ă iau câte un mic dejun de lucru, într-unul din marile hoteluri pariziene. În
asemenea împrejur ări, nu m ă pot împiedica s ă nu gust din delicioasele brio şe ori din minunatele cornuri care mustesc de
untul cel mai bun.
Când ies de la un astfel de mic dejun, în minte înscriu automat aceast ă abatere la pasivul echilibrului meu
alimentar.
Ceea ce înseamn ă, cu alte cuvinte, c ă voi ţine cont de ea în momentul alegerii prânzului şi a cinei. Este probabil c ă,
în acea zi, nu voi lua un desert cu ciocolat ă la prânz sau m ă voi abţine, pe cât posibil, s ă beau vin la cin ă.
Aţi înţeles deja c ă secretul unei bune gestiuni este repartizarea armonioas ă a abaterilor. Să spunem c ă există o
anumită toleran ţă în privin ţa amestecului de lipide-glucide. Şi că, atât timp cât nu ve ţi depăşi limita rezonabil ă, vă veţi
menţine echilibrul ponderal.
Nu vă pot spune care este aceast ă limită, pentru c ă diferă de la individ la individ. Ea depinde de sensibilitatea la
glucoză şi, mai ales, de felul în care va reac ţiona pancreasul fiec ăruia. Dac ă s-a mărit pragul de toleran ţă la glucoz ă, după o
fază I dusă la capăt cu seriozitate, este probabil c ă producţia de insulin ă va fi mai bine controlat ă şi secretat ă exact în
cantitatea necesar ă pentru a elimina excedentul de zah ăr din sânge. Dar fi ţi pe pace, ve ţi descoperi singur, cu u şurinţă, care
este aceast ă limită, cântărindu-vă cu foarte mare regularitate.
Pentru c ă, natural, va trebui – ca orice bun gestionar – s ă staţi în permanen ţă cu ochii pe cântar şi să vă
supraveghea ţi greutatea a şa cum v ă supraveghea ţi bugetul personal. Ştiţi, fără îndoială, că abaterile sunt u şor de compensat
dacă acţionaţi la timp.
La prânz, fie că luaţi acasă, la cantina întreprinderii ori într-un mare restaurant, ve ţi respecta una dintre regulile de
aur: fără pâine! Dacă aţi comandat stridii, mai bine cere ţi 3-4 în plus, de şi acestea sunt glucido-lipidice, decât s ă mâncaţi o
felie de pâine cu unt.
Dacă sunteţi în restaurant, nu mânca ţi pâinea pr ăjită care v-a fost servit ă împreun ă cu somonul afumat. Comanda ţi,
mai bine, somon proasp ăt marinat cu m ărar. Este minunat şi nu va fi înso ţit de pâine pr ăjită. Deci nu ve ţi fi tentat.
Dacă mâncaţi ficat de gâsc ă, pâinea pr ăjită este categoric interzis ă. Cu atât mai mult, cu cât ficatul este cam glucido-
lipidic. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu era pe lista alimentelor permise în Faza I.
Renunţând la pâine – cu excep ţia micului dejun – v ă veţi obişnui treptat s ă savuraţi mai mult mânc ărurile rafinate cu
care veţi fi servi ţi. Acest fapt este deosebit de adev ărat în cazul ficatului de gâsc ă, mai ales dac ă este proasp ăt, şi pe care vi-l
recomand cu prioritate la restaurant. Pentru c ă ficat pr ăjit puteţi mânca întotdeauna şi acasă. Iar aici este vorba de o alt ă
regulă, care are prea pu ţin de-a face cu obiectul c ărţii de faţă, dat fiind c ă se refer ă la principii legate mai degrab ă de
gastronomie în general. Regula este urm ătoarea: la restaurant, mânca ţi ceea ce nu pute ţi mânca acas ă.
Deseori, sunt uluit în fa ţa conservatorismului de care fac dovad ă cei ce m ă însoţesc la restaurant, fie c ă sunt francezi,
fie că sunt str ăini. Când se uit ă în lista de mânc ăruri, aleg negre şit ceea ce este mai comun şi mai clasic, adic ă ceea ce
mănâncă în fiecare zi, indiferent dac ă se află acasă ori în str ăinătate. Este nevoie de toat ă diploma ţia şefului de sal ă pentru a-i
convinge s ă renunţe la friptura banal ă care seam ănă cel mai bine cu hrana lor obi şnuită.
Dacă dau dovad ă de tot atât de pu ţină imagina ţie şi creativitate în activitate, atunci îi plâng pe patronii sau pe
acţionarii lor.
La restaurant, comanda ţi mai ales pe şte. Tocmai în prepararea pe ştelui şi-au demonstrat marii buc ătari francezi
talentul. Fran ţa este una dintre pu ţinele ţări din lume unde – chiar şi la 500 de kilometri de ţărm – se g ăseşte întotdeauna

36. 36
peşte. Profita ţi şi încuraja ţi această excepţională stare de fapt.
Pentru a reveni la pâine, voi face o concesie doar când o mânca ţi cu brânz ă.
Dacă sunteţi într-unul din locurile rare, unde se serve şte pâine neagr ă, voi închide ochii, numai în cazul în care nu
aţi avut nici o abatere important ă până atunci, şi vă voi îng ădui excep ţionala combina ţie dintre brânz ă de capr ă, pâinea
neagră şi un vin de Médoc, vechi de câ ţiva ani.
c. Făinoasele
Chiar şi în Faza II, persist s ă tratez cu dispre ţ cartofii, orezul prelucrat, pastele albe şi porumbul.
Aţi înţeles, desigur, în Faza I, c ă acestea sunt, al ături de pâinea alb ă, principalele vinovate pentru cre şterea în
greutate şi că, de fiecare dat ă când sunt amestecate cu lipidele, creeaz ă condiţii favorabile depunerii kilogramelor în exces. Ca
şi în cazul pâinii, este mai bine s ă le elimina ţi de la masa de prânz şi de sear ă, cu excep ţia împrejur ării când lua ţi, în mod
deliberat, o alt ă decizie.
Dacă, de exemplu, v-a ţi hotărât să vă îndeplini ţi pofta de cartofi pr ăjiţi, nu pierde ţi din vedere s ă-i mânca ţi cu o
salată mare, ale c ărei fibre vor mic şora efectul acestei abateri. Uneori, poate ve ţi fi în situa ţia de a nu putea refuza abaterea.
Dar nu înseamn ă că trebuie s ă cedaţi cu uşurinţă. Prin aceasta în ţeleg că trebuie s ă vă “programa ţi” într-un asemenea mod,
încât – din instinct – s ă reacţionaţi negativ, respingând-o din oficiu. Dar fi ţi liniştiţi, chiar dac ă veţi ajunge la o asemenea
performan ţă, vor exista suficiente împrejur ări când ve ţi fi obliga ţi să faceţi excepţii de la regul ă, pentru ca s ă vă satisface ţi o
poftă.
În ,,buc ătăria modern ă” unde mânc ărurile sunt servite cu farfuria, exist ă, în general, 3-4 legume oferite drept
garnitur ă. Dacă din patru l ăsaţi una, nu va observa nimeni.
Numai c ă, se poate întâmpla s ă fiţi invitaţi la vreo vecin ă de palier ori la vreo m ătuşă bătrână şi acră. Şi, dacă aţi
lăsa în farfurie cea mai mic ă fărâmiţă de cartof gratinat ori vreun bob de orez care nu s-a dezlipit, rela ţiile dumneavoastr ă
socio-familiale ar avea de suferit. Atunci, va trebui s ă admiteţi o abatere în plus, cu atât mai sup ărătoare, cu cât nu v ă aduce
nici o pl ăcere în compensa ţie.
În orice caz, trebuie s ă ştiţi că, după ce v-aţi mâncat – cu pl ăcere sau nu – farfuria de glucide rele, va trebui s ă le
scădeţi din altă parte, fie din b ăutură, fie din desert. Dac ă, din nefericire, sunte ţi obliga ţi să înghiţiţi nu numai orezul, ci şi
prăjitura înec ăcioasă, cu stafide şi rom, pe care gazda a preparat-o special pentru dumneavoastr ă, vă veţi îngreuna
considerabil pasivul. Şi poate c ă veţi fi nevoi ţi, în func ţie de gravitatea abaterii, s ă vă întoarce ţi vreo dou ă zile la Faza I,
pentru a restabili echilibrul.
În schimb, trebuie s ă vă pun în gard ă în privin ţa unei tendin ţe naturale de a considera – în cazurile disperate – c ă,
dacă tot s-a dus totul de râp ă, măcar să nu vă mai face ţi griji. Şi de a vă spune, lăsându-vă păgubaş, că ,,o să vedeţi
dumneavoastr ă cum o s ă vă descurca ţi cu pagubele”. Acesta este un pericol care v ă paşte şi trebuie, cu orice pre ţ, să nu
cedaţi în faţa lui!
Nu înceta ţi niciodat ă să aplicaţi principiile înv ăţate, sub pretextul c ă ,,de Cr ăciun este imposibil s ă le aplici”.
Ştiu asta, pentru c ă este o situa ţie în care m-am aflat de multe ori: chiar şi în împrejur ările cele mai critice este
posibil s ă-ţi gestionezi bine alimenta ţia. Aţi făcut o abatere din obliga ţie, de acord, dar trebuie s ă ştiţi cum să o compensa ţi,
atât în prezent. cât şi în perioada urm ătoare, evitând – cel pu ţin – ceea ce este posibil de evitat. Dac ă începeţi să puneţi în
practică recomanda ţiile mele “dup ă ureche”; atunci nu ve ţi reuşi niciodat ă să ieşiţi la liman.
Ceea ce trebuie – şi aţi înţeles acest lucru – este s ă vă ridicaţi cât mai mult pragul de toleran ţă la glucoz ă. Dacă
reveniţi în Faza I ori de câte ori a ţi luat în greutate 3-4 kilograme, nu ve ţi avea chiar o reu şită.
Vă pot spune, din experien ţă, că după zece ani, în care mi-am gestionat bine Faza II –pragul meu de toleran ţă la
glucoza este extrem de ridicat. Aceasta însemnând c ă, cu cât e şti mai vigilent în primii ani, cu atât po ţi să suporţi mai bine,
după aceea, abaterile mari.
Metoda pe care o propun are ca scop s ă vă scoată de sub dependen ţa faţă de proastele obi şnuinţe alimentare pe care
le aveţi din copil ărie. Una dintre cheile succesului este adaptarea unor obi şnuinţe pozitive. Dacă acestea sunt bine însu şite în
Faza I, nu ve ţi mai avea practic nici un efort de f ăcut în Faza II. Prin aceasta în ţeleg că veţi dobândi o serie de reflexe care
vor induce, în permanen ţă, alegerea cea bun ă, în cadrul gestiunii dumneavoastr ă.
Dacă, într-un restaurant, vede ţi pe lista de mânc ăruri că au nişte spaghete care v ă fac poftă, comanda ţi-le. Dar face ţi
asta în cuno ştinţă de cauz ă. Profitaţi la maximum de pl ăcerea de a le mânca, dar ţineţi-le bine minte, pentru a compensa
ulterior efectele negative.
În ipoteza c ă vă decideţi, în cursul unei mese, s ă mâncaţi pateu de ficat de gâsc ă, stridii şi scoici Saint Jacques – f ără
să vă lipsiţi de sticla de Brouilly, care merge a şa de bine la crustacee – şi întâlni ţi în felul principal un cartof, pu ţin orez sau
nişte paste, evitaţi-le cu orice pre ţ. Nu sunte ţi chiar a şa de slabi, ce naiba, ca s ă nu fiţi în stare s ă rezistaţi!
Citind aceste rânduri, ştiu că nu sunte ţi total convin şi că veţi fi capabili s ă faceţi faţă şi să aveţi destulă voinţă pentru
a lăsa în farfurie, cu hot ărâre, ceva ce v ă place.
Ei bine! ve ţi vedea c ă, de fapt, va fi mai u şor decât v ă imagina ţi. Când ve ţi constata, cu bucurie, rezultatele
spectaculoase la care a ţi ajuns în Faza I, cump ătarea va veni de la sine. În mod incon ştient, ve ţi avea mari dificult ăţi de a
ceda în fa ţa tentaţiilor.
Veţi ajunge, treptat, la o auto-reglare. Într-un fel, v ă veţi auto-gestiona.
d. Fructele

37. 37
În ceea ce prive şte fructele, regulile pe care vi le-am dat în capitolul consacrat Fazei I vor fi aplicate m continuare.
Prin urmare, trebuie s ă continua ţi să mâncaţi fructele pe stomacul gol.
Cu siguran ţă, aţi înţeles că această regulă îşi are originea nu atât în cantitatea foarte relativ ă de glucide (fructoz ă şi
glucoza) din fructe, cât – mai ales – în faptul c ă acestea din urm ă, ingerate o dat ă cu altă mâncare, sunt prost digerate. Citi ţi
bine capitolul asupra digestiei şi veţi afla mai multe. Exist ă însă anumite fructe, al c ăror procent de glucide este atât de mic,
încât nu este nici un inconvenient daca le mânca ţi în Faza II, chiar şi în fiecare zi, dac ă vă plac. Acestea sunt c ăpşunile,
zmeura şi murele.
La prânz şi la cină, la restaurant şi acasă, mânca ţi căpşuni şi zmeur ă.
Dacă masa dumneavoastr ă este autentic una proteino-lipidic ă, le pute ţi adăuga smântân ă. Dar fiţi atenţi, fără zahăr
praf, ci –la nevoie – cu zaharin ă.
Dacă nu aţi avut nici un fel de abateri (în afara vinului) sau dac ă acestea au fost mici, pute ţi cere chiar şi frişcă, deşi
conţine puţin zahăr. Acasă, puteţi prepara fri şca folosind zaharin ă.
Mai exist ă un fruct pe care îl pute ţi mânca f ără grijă în Faza II, la începutul mesei, bineîn ţeles: acesta este pepenele
galben. În cazul în care îl mânca ţi ca antreu, a şteptaţi, dacă este posibil, un sfert de or ă înainte de a ingera altceva, mai ales
când urmeaz ă peşte sau carne. Aceasta se întâmpl ă în general, la mesele luate la restaurant. Dac ă pepenele se g ăseşte printre
antreuri, îl pute ţi amesteca f ără probleme cu toate salatele, în afara de cele f ăcute cu ou, maionez ă, sau mezeluri. Dar şi aici,
recomandarea nu are în vedere decât eventualele probleme de digestie. Pentru c ă, în privin ţa pepenelui galben, riscurile de
îngrăşare sunt foarte mici.
Numero şi cititori ai edi ţiilor precedente mi-au scris, întrebându-m ă dacă trebuie s ă considere fructele fierte la fel ca
fructele crude. A ş fi tentat s ă răspund afirmativ, cu unele nuan ţe. Fructele fierte fermenteaz ă mai pu ţin decât cele crude. Deci
tulburările gastrice ar fi mai reduse. Un compot, o par ă coaptă sau o piersic ă “melba” nu reprezint ă, prin urmare, decât o
abatere foarte mic ă.
În schimb, trebuie s ă ştiţi că fibrele fructelor fierte î şi pierd în cea mai mare parte propriet ăţile, mai ales în ceea ce
priveşte puterea lor hipoglicemic ă.
Cât despre fructele în sirop, trebuie s ă le exclude ţi în totalitate din pricina con ţinutului mare de zah ăr.
Fructele uscate al c ăror indice glicemic este mediu, care con ţin, în majoritate, fibre binef ăcătoare, vor putea fi
incluse în alimenta ţie, pentru a sus ţine un efort fizic mare. Smochinele uscate sunt, desigur, cele mai bune dintre ele, iar
bananele cele mai rele.
e. Deserturile
Acest subcapitol, ca şi cel consacrat vinului, este cel mai apropiat de sufletul meu, pentru c ă, de felul meu, îmi plac
“dulciurile” în general, şi la sfâr şitul mesei, în special.
Fiecare are punctul s ău slab. Dar este suficient s ă ştie să şi-l controleze.
În ceea ce m ă priveşte, m-aş putea lipsi de cartofi toat ă viaţa, de paste cam vreun an, dar f ără ciocolată n-aş rezista
mai mult de o s ăptămână.
“Noua buc ătărie” include şi “o noua cofet ărie” şi trebuie s ă recunoa ştem că, de peste zece ani, marii no ştri bucătari,
care sunt to ţi şi mari cofetari, au f ăcut progrese considerabile în domeniul creativit ăţii şi al ingeniozit ăţii.
Cofetarii francezi au devenit, de la distan ţă, cei mai buni din lume, prin originalitatea, frumuse ţea, parfumul natural
şi, mai ales, prin dietetica produselor lor –Gaston Lenôtre
36
este, cu siguran ţă unul dintre cei mai mari mae ştri în materie şi
este fericit c ă şi-a făcut atâţia discipoli, care nu sunt departe de a- şi egala profesorul. Chiar şi cofetăria “Framboisier”
37
din
cartierul nostru, merit ă să fie recunoscut ă ca un model al genului, atât sunt de extraordinare spumele de acolo, unele mai
uşoare şi mai ingenioase decât altele.
În Faza II ve ţi putea aprecia aceste delicii, în limitele sistemului nostru. Dac ă vă plac pr ăjiturile, nu le mânca ţi decât
pe cele mai u şoare, care sunt şi cele mai bune. Cele mai compatibile cu metoda noastr ă sunt, natural, cele care con ţin cea mai
puţină făină şi cel mai pu ţin zahăr. După cum sosurile “noii buc ătării” nu cuprind f ăină, nici “noile pr ăjituri” – şi, mai ales,
spumele – nu o con ţin (decât în cantitate mic ă sau deloc), iar zah ărul este, întotdeauna, foarte pu ţin. Crema fondant ă de
ciocolată amăruie, a c ărei reţetă o veţi găsi în anex ă, nu con ţine decât 50 grame de f ăină, la o greutate total ă a prăjiturii de
circa 1 kg, adic ă 5%. Cât despre zah ăr, nici m ăcar nu a fost prev ăzut. Puţinul pe care îl con ţine ciocolata am ăruie folosit ă
este suficient. Iat ă deci o pr ăjitură cu care v ă puteţi delecta, înscriind doar o abatere modest ă în pasivul dumneavoastr ă
cotidian.
Vă recomand, totodat ă, spuma de ciocolat ă, deoarece aceasta nu con ţine aproape deloc glucide, cu excep ţia puţinului
care se g ăseşte în ciocolata am ăruie. Iar dac ă nu este suficient de dulce, dup ă gustul dumneavoastr ă, ceea ce m-ar mira,
adăugaţi puţină zaharin ă (vezi re ţeta din anex ă).
Am început cu ciocolata pentru c ă este pasiunea mea. Îmi place foarte mult şi, dacă este de cea mai bun ă calitate (cu
conţinut mare de cacao), nu are decât pu ţine glucide, iar indicele s ău glicemic – egal cu 20 – este sc ăzut.
38

Dar exist ă şi alte lucruri la fel de bune printre “noile deserturi”. Bavareza, de exemplu, este o spum ă de fructe (lua ţi,
de preferin ţă bavareza cu c ăpşuni sau cu zmeur ă), care are consisten ţa unei tarte. Con ţine destul zah ăr şi câteva glucide rele,
dar în cantitate rezonabil ă. Să spunem, totu şi, fără a cădea în patima calculelor, c ă felia de bavarez ă conţine mai pu ţine

36
Gaston Lenôtre, rue Auteuil 44, Paris 16.
37
Framboisier, Avenue Colonel Bonnet 11, Paris 16.
38
Conform lucr ării Virtuţile terapeutice ale ciocolatei de Dr. Hervé ROBERT, Ed. Artulen, Paris. (n.a.)

38. 38
glucide rele decât o furculi ţă de cartofi pr ăjiţi, o felie de pâine pr ăjită sau 2-3 fursecuri.
În afară de bavarez ă, mai exist ă şarlota, despre care a ş putea spune c ă este un fel de bavarez ă îmbrăcată în aluat.
Mâncaţi interiorul, care este, deseori, o înghe ţată, şi lăsaţi în farfurie aluatul, care nu prezint ă nici un fel de interes
gastronomic şi care, în schimb, este format din glucide rele cu concentra ţie mare.
Dacă vă place înghe ţata, nu v ă lipsiţi de ea, pentru c ă indicele s ău glicemic este sc ăzut (35). Cantitatea de zah ăr pe
care o con ţine este relativ mic ă (la înghe ţata de bun ă calitate), îns ă indicele glicemic al înghe ţatei de fructe, f ără frişcă, este
de 65.
Trebuie s ă mai ştiţi că răceala înghe ţatei – contrariu a ceea ce se crede – nu contribuie la u şurarea digestiei. Totu şi,
asta tind oamenii s ă creadă, datorit ă impresiei foarte fugitive pe care o genereaz ă răceala.
Şi, dacă vă place înghe ţata, poate c ă prefera ţi s-o mânca ţi cu sos de ciocolat ă caldă, şi cu un munte de fri şcă, pus
delicat sub o umbrelu ţă japonez ă. Nu înghi ţiţi în sec. Ca abatere, nu reprezint ă nici măcar echivalentul unui nesuferit de
cartof.
Cât despre tarte, fie ele preparate industrial, fie în cas ă, au – datorit ă cantităţii de făină şi de zahăr un con ţinut – un
procent de glucide rele care ar trebui s ă vă dea de gândit. Dar, înc ă o dată totul este o chestiune de alegere. Pentru c ă bucata
de tartă nu este mai rea decât un cartof copt în spuz ă sau decât dou ă linguri de orez alb.
Dacă nu v-aţi abătut decât pu ţin sau deloc toat ă ziua, hot ărâţi singuri. Dar, ca şi în toate celelalte privin ţe, nu alege ţi
să mâncaţi ceva decât dac ă sunteţi siguri c ă micul sacrificiu pe care va trebui s ă-l faceţi după aceea este justificat de calitatea
mâncării.
f. Alcoolul
Toate băuturile alcoolice ar trebui s ă facă obiectul unei gestiuni separate. În Faza II, a şa cum v-am dat de în ţeles,
veţi putea bea iar b ăuturi alcoolice, dar în anumite limite. Înseamn ă că va trebui, şi în cazul lor, s ă faceţi o alegere. V ă previn
că nu veţi putea s ă includeţi din oficiu – chiar dac ă este unul dintre vechile obiceiuri – b ăuturile-aperitiv, vinul alb, vinul
roşu şi digestivele. Chiar dac ă sunteţi excepţională, care – prin defini ţie înseamn ă şi alte abateri, nu este în ţelept s-o face ţi.
Va trebui s ă vă gestiona ţi băutura, dup ă cum vă gestiona ţi mâncarea.
h. Băuturile-aperitiv
Ca aperitiv, lua ţi mai curând un pahar de vin sau de şampanie bun ă, decât whisky sau gin, chiar dac ă le adăugaţi
apă sau sifon
39
, pentru c ă abaterea este mai mic ă. Un whisky reprezint ă echivalentul, în alcool, al unei jum ătăţi de litru de vin
roşu. Personal, prefer s ă mă rezerv pentru vin. Acesta este motivul pentru care nu beau niciodat ă aperitive la restaurant, iar
acasă cu totul excep ţional. În chip de aperitiv, şi pentru “a ciocni” cu comesenii, cer, de preferin ţă, un pahar de vin. De altfel,
în majoritatea cazurilor, îi cer chelnerului s ă aducă imediat vinul pe care îl vom bea la mas ă. Dacă este un Bordeaux tân ăr
sau un Beaujolais de calitate superioar ă (Brouilly, FIeurie), merge cu orice. De aceea, nu este nevoie, s ă aşteptaţi până
comanda ţi toate felurile, pentru a şti ce veţi bea. Şi, apoi, pute ţi comanda întotdeauna altceva în timpul mesei, dac ă e necesar,
chiar dac ă nu luaţi decât o jum ătate de sticl ă.
Vinul b ăut ca aperitiv este, paradoxal, o practic ă venită din străinătate. La New York, Berlin sau Singapore pute ţi
cere un pahar de vin, ca aperitiv, f ără ca şeful de sal ă să vă considere – a şa cum se întâmpl ă de multe ori în Fran ţa – drept un
ţăran din creierii mun ţilor Correze sau un muncitor de la Renault.
Cred că este de prisos s ă vă mai recomand s ă nu beţi decât un singur aperitiv. Mai ales când este whisky sau ceva
echivalent. Dac ă nu pute ţi altfel, ceea ce m-ar mira, mai bine lua ţi încă un pahar de vin sau de şampanie.
În general, momentul aperitivului este cel mai greu de dep ăşit, atunci când e şti preocupat de buna gestiune a
alimenta ţiei tale. Dac ă vă aflaţi la nişte prieteni, acesta este momentul cel mai trenant deoarece gazda îi a şteaptă, de multe
ori, pe ultimii invita ţi, pentru a termina prepararea unor anumite mânc ăruri, care poate dura mai mult de o or ă.
Dacă sunteţi printre cei care au polite ţea de a fi punctuali, pute ţi fi puşi în situa ţia de a suporta vreo dou ă ore un
aperitiv. Este prea mult, când nu ai de ron ţăit decât glucide rele şi când e şti hotărât să-ţi păstrezi abaterile pentru vinul ro şu,
pus cu dragoste la învechit, în pivni ţă, de către prietenul dumneavoastr ă sau pentru crema de zmeur ă pe care gazda o
reuşeşte, de obicei, la perfec ţie.
Mesele care, pentru mine, au devenit un adev ărat coşmar sunt cele organizate de anglo-saxoni. E şti rugat s ă fii acolo
la şase şi jumătate, dar, chiar dac ă ajungi cu o jum ătate de or ă mai târziu, s ă nu-ţi faci iluzii c ă ai putea mânca ceva mai
devreme de ora opt sau nou ă.
Mai păstrez, înc ă vie, trista amintire a unei seri petrecute la ni şte englezi, care tocmai se instalaser ă într-o suburbie a
Parisului, şi, unde, la dou ăsprezece f ără un sfert, o pereche de francezi s-a ridicat s ă plece. Nu mic ă le-a fost surpriza, când
stăpâna casei le-a spus cu un accent încânt ător: “Vai, doar nu vre ţi să plecaţi chiar acum, când vom servi cina?” Ace ştia
veniseră, cu scrupulozitate, la ora şapte, gândindu-se c ă englezii m ănâncă foarte devreme. Patru ore dup ă aceea, răstimp în
care nu acceptaser ă decât un singur “drink”, ajuta ţi şi de hipoglicemie, ajunseser ă la limitele disper ării.
Dacă aveţi experien ţa unor asemenea serate, a ţi rămas, cu siguran ţă, uluiţi văzând ce cantitate de alcool pot înghi ţi,
pe stomacul gol, anglo-saxonii. Poate a ţi remarcat şi că cea mai mare grij ă a stăpânului casei este s ă “readucă” în permanent ă
la acela şi nivel lichidul din p ăhărele invita ţilor. Aceast ă practică, pe lâng ă faptul c ă nu-ţi permite s ă ştii cât bei – lucru care
constituie ultima dintre grijile lor – îi determin ă pe anglo-saxoni s ă-şi ia paharul cu aperitiv atunci când sunt ruga ţi să treacă

39
Tonicul b ăut singur sau cu un alcool este o b ăutură care con ţine zahăr. Nu-l mai be ţi! (n.a.)

39. 39
la masă. Aşa ceva poate p ărea logic, din moment ce d ă pe dinafar ă (nu precizez cine anume...).
Am acordat mai mult ă atenţie aperitivului, pentru a sublinia c ă acesta constituie, deseori, o capcană, fapt care îl va
face cu atât mai greu de controlat. Dar, dac ă mă ghidez dup ă experien ţa mea, exist ă întotdeauna modalitatea de a evita
pericolul. Este de ajuns s ă vrei.
Oricum, aminti ţi-vă bine regula de baz ă, în aceast ă privinţă: mânca ţi în prealabil proteine-lipide (brânz ă, salam,
peşte etc.), pentru c ă băutura pe stomacul gol este nu numai o erezie, ci şi începutul unei catastrofe metabolice.
Vinul
În capitolele precedente am prezentat în câteva reprize subiectul respectiv şi aţi putut trage concluzia c ă preferin ţa
mea se îndreapt ă mai ales spre vinul ro şu, în general, şi spre Bordeaux, în special.
Este adev ărat şi mă voi explica aici, dar asta nu înseamn ă că m-aş lepăda de vinurile albe sau de alte vinuri ro şii.
Precizez înc ă o dată: totul este o chestiune de alegere, în cadrul gestiunii fiec ăruia.
Recunosc c ă cel mai bun vin, care merge cu un excelent pateu de ficat de gâsc ă, este vinul de Sauterne. Şi, dacă aveţi
norocul de a avea în farfurie un ficat de gâsc ă excepţional, cel mai bun mod de a-l aprecia este s ă-l însoţiţi cu un pahar de
Sauterne. Dar gestiunea este arta compromisurilor!
Ficatul, dup ă cum ştiţi, este glucido-lipidic, ceea ce înseamn ă – chiar şi pentru cantit ăţile simbolice – c ă a-l mânca
este o mic ă abatere. Sauterne-ul este dulce şi constituie deci o mic ă abatere poten ţială, în plus. Şi, dacă vă folosiţi toţi
“jokerii” chiar de la începutul mesei, cum ve ţi mai gestiona restul?
Dar sunte ţi liberi s ă vă hotărâţi pentru Sauterne, cu condi ţia să vă limitaţi strict la un minimum, adic ă atât cât este
necesar ca s ă vă savuraţi ficatul de gâsc ă. Să ştiţi însă că un pahar de Sauterne echivaleaz ă cu trei pahare de Medoc.
Din moment ce putem bea mai multe pahare de vin – la o mas ă normală – fără a ne compromite echilibrul glucido-
lipidic, atunci s ă bem un vin mai pu ţin dulce, ceea ce constituie o foarte mic ă abatere. Vinul ro şu şi vinurile albe seci
prezintă, în general acest avantaj.
Dar cu toate c ă vă recomand în special vinul ro şu, trebuie s ă precizăm anumite nuan ţe, de mare importan ţă.
Stabilind o ierarhie a vinurilor, pe primul loc a ş plasa vinul ro şu tânăr, al cărui conţinut de alcool se situeaz ă între 9 şi 12. În
această categorie ve ţi găsi vinurile de Beaujolais, de Gamay, de Loara – ca Chinon, Bourgueil, Anjou, Saumur, Champigny –
şi multe alte vinuri de regiune, care se beau tinere, cum este cel de Savoia. Este evident c ă, pe măsură ce cobori mai în sud,
conţinutul de alcool cre şte. Dar asta nu este un motiv de a le da la o parte.
Francezul, în general, şi parizianul, în special, au tendin ţa prea pronun ţată de a considera c ă un vin ro şu de
Bordeaux nu trebuie b ăut decât dup ă ce s-a învechit câ ţiva ani. Este fals! Şi îi felicit pe speciali ştii, ca şi pe redactorii
revistelor de gastronomie, care promoveaz ă ideea c ă foarte multe vinuri de Bordeaux pot fi b ăute tinere. De aceea g ăsim, în
prezent, în majoritatea celor mai bune restaurante franceze, o gam ă vastă de excelente “vini şoare de Bordeaux”. Criticii
gastronomici nu uit ă, de altfel, s ă precizeze acest lucru în comentariile lor şi o fac cu atât mai conving ător, cu cât raportul
dintre calitate şi preţ este întotdeauna satisf ăcător.
Totuşi, asta nu înseamn ă că ar trebui s ă tratăm cu indiferen ţă marile soiuri care mo ţăie în str ăfundurile pivni ţelor
cunoscute, ci dimpotriv ă. Dar trebuie s ă ştiţi că vinurile vechi, fie ele de Bourgogne ori de Bordeaux, nu se beau, ci se
degustă. Învăţaţi să faceţi acest lucru, care trebuie neap ărat să fie o parte component ă a culturii oric ărui francez.
Din păcate, mi s-a întâmplat de mai multe ori s ă constat, în cursul unor mese la care participau str ăini şi francezi, c ă
aceştia din urm ă erau ru şinos de incul ţi într-un domeniu în care numero şi străini se puteau mândri cu ni şte cunoştinţe
impresionante.
Am remarcat întotdeauna c ă acest tip de cuno ştinţe poate fi de mare ajutor în cadrul rela ţiilor publice, în general, şi
la mesele de afaceri, în special. Chiar dac ă discuţia se înnoad ă cu greu, chiar dac ă interlocutorii sunt str ăini, vă garantez, din
experien ţă, ca acesta este un subiect deosebit de pl ăcut şi preferat conversa ţilor cu privire la vreme sau chiar la cursul
dolarului.
Întorcându-ne la recomand ările cu privire la vin, cred c ă în Faza II pute ţi bea trei pahare de vin ro şu fără să tulbura ţi
echilibrul general al noului mod de alimenta ţie. Iată, ca exemplu, o mas ă perfect echilibrat ă:
Ciuperci à la grecque
limbă-de-mare la gr ătar, zacusc ă
salată
zmeură
cafea decofeinizat ă
Trei pahare de vin ro şu băute la aceast ă masă nu vă vor îngr ăşa, cu condi ţia să nu începe ţi să beţi decât la sfâr şitul
primului fel, adic ă după ce aţi avut grij ă să ingeraţi o cantitate de hran ă suficient ă pentru a neutraliza, într-o anumita m ăsură,
efectul alcoolului. Şi, contrariu a ceea ce a ţi putea crede, vinul nu va avea ca efect secundar somnolen ţa de după-amiază.
Daca ave ţi o reuniune de lucru dup ă masă, veţi constata c ă paradoxal, tocmai cei care au mâncat glucide rele – în
special pâine alba – şi nu au b ăut, poate, decât ap ă, vor avea o puternic ă tendinţă de a mo ţăi.
Este absolut evident c ă, dacă nu aţi bea deloc vin, ar fi şi mai, bine. Dar scopul acestei c ărţi este de a v ă arăta că,
respectând anumite reguli fundamentale, v ă puteţi permite, totu şi, să vă satisface ţi şi obliga ţiile socio-profesionale, şi plăcerea
personal ă. În schimb, seara, la cina de acas ă beţi apă, căci nu este de dorit s ă depăşiţi o jumătate de litru de vin pe zi.
Am precizat deja c ă un principiu deosebit de important este acela de a nu bea pe nemâncate. Aceasta este practica pe
care v-am încurajat s-o adopta ţi.
Daca ingera ţi alcool pe stomacul gol, acesta trece imediat în sânge şi este, astfel, metabolizat, cu efectele pe care le

40. 40
cunoaşteţi de acum: secre ţie de insulin ă, stocare de energie şi de grăsimi de rezerv ă, precum şi stare de ame ţeală, atunci când
nu sunte ţi obişnuiţi cu băutura.
Daca alcoolul întâlne şte alimentele din stomac, are loc o combina ţie, iar metabolizarea lui va fi încetinit ă. Cu cât
aceasta va fii mai lent ă, cu atât va declan şa mai pu ţin efecte secundare negative, cum sunt cele de mai sus.
Putem deduce c ă avem tot interesul să începem s ă bem cât mai târziu posibil, putând s ă ne scoatem pârleala la
sfârşitul mesei.
Totodat ă, vă recomand s ă nu beţi niciodat ă apă în cursul mesei. Poate vi se pare paradoxal, dar v ă voi spune care
sunt motivele acestei afirma ţi.
Când be ţi vin pe stomacul deja plin, metabolizarea vinului este – dup ă cum aţi înţeles, întârziat ă, deoarece alcoolul
este absorbit mai întâi de c ătre alimente. Deci va fi digerat o dat ă cu ele. Şi, dacă aceste alimente sunt proteine sau lipide
(carne, pe şte), care – prin defini ţie – se diger ă foarte încet metabolizarea alcoolului va fi, şi ea, cu atât mai întârziat ă. Or, se
ştie că, cu cât aceasta este mai întârziat ă, cu atât vinul “îngra şă” mai pu ţin.
Dacă beţi apă în alternan ţă cu vinul, nu face ţi decât s ă diluaţi alcoolul cu apa, iar acest amestec, în loc s ă se combine
cu celelalte alimente, datorit ă saturaţiei, va fi metabolizat rapid şi va trece în sânge, ca şi cum aţi fi fost cu stomacul gol.
Toată lumea v ă recomand ă să beţi multă apă spre a permite eliminarea de şeurilor organice. Este adev ărat, dar a bea
apă în timpul mesei este o erezie, cu excep ţia cazului când o be ţi foarte moderat. Mai întâi, pentru c ă dăunează digestiei,
sucurile gastrice fiind în mare m ăsură diluate, iar apoi pentru c ă este cel mai bun mijloc de a metaboliza imediat alcoolul pe
care l-aţi băut.
De aceea, obi şnuiţi-vă să beţi cât mai pu ţin în timpul mesei si, mai ales, s ă nu beţi apă atunci când be ţi vin.
i. Băuturi digestive
Pentru c ă aţi înţeles prea bine c ă alcoolul este cu atât mai bine metabolizat cu cât este b ăut mai spre sfâr şitul mesei,
poate vă aşteptaţi să vă spun că, dacă beţi ceva alcoolic dup ă ce aţi mâncat, este mai inofensiv decât un pahar cu ap ă mineral ă
de Vichi. Cred îns ă că vă voi dezam ăgi.
“Păhărelul” b ăut la sfâr şitul mesei poate s ă ajute, totu şi, la digestie. De unde şi numele de “digestiv”. Pentru c ă
alcoolul are proprietatea de a dizolva gr ăsimile. Dac ă masa a fost bogat ă în lipide, alcoolul poate ajuta în procesul digestiv.
Bunica mea (n ăscută în regiunea Bordeaux), care s-a stins cu încetul la vârsta de 102 ani, nu termina niciodat ă o
masă (după amintirile celor ce au cunoscut-o din cea mai fraged ă tinereţe), fără să bea un pahar dintr-un celebru lichior. De
altfel, la mas ă nu a băut niciodat ă altceva decât Bordeaux. Eu însumi nu am v ăzut-o bând vreodat ă apă în cursul mesei.
Cealaltă bunică (originar ă din Gers, regiunea Armagnac) a murit mult mai tân ără: la 99 de ani. Şi ea bea câte o
picătură după masă, dar nu cu regularitate.
De aici şi până la a deduce c ă amândou ă descoperiser ă în “păhărel” secretul longevit ăţii, este un pas pe care nu m ă
hazardez s ă-l fac. Dar trebuie s ă recunoa şteţi că acesta este un fenomen tulbur ător.
Din punct de vedere tehnic, a ş spune c ă, dacă masa nu a fost decât foarte modest “stropit ă”, alcoolul b ăut la sfâr şit
nu poate avea un efect catastrofal, mai ales când a fost b ăut în cantitate foarte mic ă.
În schimb, dac ă vreţi să beţi un coniac dintr-un pahar atât de mare încât v ă intră în el şi capul, n-a ş răspunde pentru
urmări, mai ales dac ă aţi băut deja 4-5 pahare de vin în timpul mesei. Un pahar plin ochi cu alcool reprezint ă echivalentul a
3-4 pahare de vin. Face ţi totalul şi “Ţin-te, Pârleo!”
Vă las să trageţi singuri concluzia.
Cafeaua
În Faza II, v ă recomand s ă păstraţi bunele obiceiuri pe care le-a ţi deprins în Faza I, adic ă să nu consuma ţi decât
cafea decofeinizat ă. În măsura în care a ţi reuşit să elimina ţi oboseala brusc ă datorat ă hipoglicemiei şi stomacului îngreuiat,
nevoia de cafea va disp ărea complet. Renun ţarea la cofein ă este la fel de salutar ă ca şi renunţarea la nicotin ă.
Totuşi, dacă aţi reuşit să vă ridicaţi pragul de toleran ţă dincolo de care are loc secre ţia de insulin ă, eventuala
absorbţie a unei mici cantit ăţi de cofein ă nu va constitui o amenin ţare pentru echilibrul dumneavoastr ă regăsit.
j. Celelalte b ăuturi
Cu privire la celelalte b ăuturi pe care le-am analizat în Faza I – limonadele, sucurile acidulate, laptele şi sucul de
fructe – nu am numic de ad ăugat. Respecta ţi şi în Faza II toate recomand ările pe care vi le-am dat mai înainte.
Concluzie
Faza II este cel mai u şor şi, totodat ă, cel mai greu de respectat. Este mai u şoară decât Faza I, deoarece nu implic ă
decât foarte pu ţine restric ţii, iar interdic ţiile sunt şi mai pu ţine. În schimb, este mai dificil ă pentru c ă cere o gestiune
îndemânatic ă şi subtilă, ale cărei principale caracteristici sunt permanen ţa şi rigoarea. Prin urmare, fi ţi vigilen ţi şi
întotdeauna aten ţi, pentru c ă va trebui s ă evitaţi riscurile.
Primul risc pe care trebuie s ă-l ocoliţi este eroarea de gestiune. Aceasta const ă în gestionarea alimenta ţiei ţinând
cont de un singur factor în acela şi timp. Exemplu: be ţi un whisky înainte de mas ă şi apoi aşteptaţi felul principal, pentru ca
să începeţi unul dintre cele |trei pahare de vin permise. Dac ă aţi reţinut bine c ă acţiunea alcoolului este mai redus ă atunci

41. 41
când ave ţi stomacul plin, s ă nu aşteptaţi un efect spectaculos al acestei practici, când a ţi băut, mai înainte, un aperitiv pe
nemâncate.
La sfârşitul capitolului v-am rezumat regulile de aur ale Fazei II. Studia ţi-le bine, pentru a le aplica în mod
armonios.
Dar riscul cel mai mare este acela de a v ă gestiona alimenta ţia alternând perioadele de “total ă neglijen ţă” cu
revenirea la stricte ţea Fazei I, ca s ă salvaţi “ce mai pute ţi”. Dacă vă lăsaţi duşi de o asemenea practic ă, nu cred c ă veţi rezista
mai mult de trei luni, dup ă care ve ţi abandona totul şi veţi reveni proste şte în punctul de plecare, adic ă la acelea şi kilograme.
Obiectivul pe care trebuie s ă vi-l fixa ţi, şi care este scopul metodei mele, este s ă ajungeţi să vă stabilizaţi. Şi nu veţi
reuşi decât gestionând bine Faza II, care trebuie s ă dureze toat ă viaţa. Dacă, la început, Faza II v ă mai impune câteva
constrângeri, pe zi ce trece va fi tot mai u şor de aplicat. Pentru c ă, pe măsură ce o practica ţi, gestionarea alimenta ţiei va
deveni o obi şnuinţă şi un reflex. Atunci, ve ţi fi ajuns la un nou mod de a tr ăi.
Nu vă lăsaţi impresiona ţi şi descuraja ţi de anturajul dumneavoastr ă.
Nu încerca ţi nici să-i convinge ţi cu orice pre ţ pe cei care n-au nici un chef s ă-şi schimbe deprinderile. Eu am f ăcut
greşeala, la început, de a încerca s ă convertesc pe toat ă lumea la noua mea “religie”. Ocupa ţi-vă exclusiv de dumneavoastr ă.
Gestiona ţi-vă alimenta ţia fără ca să ştie şi vecinii de mas ă. Chiar dac ă greşelile aberante pe care ei le fac în fa ţa
dumneavoastr ă vă trezesc instinctul de Saint-Bernard, nu încerca ţi să-i ajutaţi dacă nu v-o cer. Dorind s ă-i ajutaţi fără voia
lor, risca ţi să-i vedeţi devenind agresivi, pentru c ă îi faceţi să se simtă prost. Căci mulţi dintre ei ştiu că greşesc, dar nu au
nici o voin ţă să iasă din aceast ă stare.
V-am spus deja c ă Faza II înseamn ă o mare libertate, mai ales, în alegere; dar aceasta este o “libertate sub
supraveghere”, o libertate condi ţionată.
Supraveghea ţi-vă în permanen ţă. Nu fiţi prizonierul greut ăţii, ci observa ţi doar ceea ce arat ă cântarul. Trebuie s ă
aveţi un cântar suficient de sensibil pentru a pune în eviden ţă cu precizie rezultatul abaterilor. Prin taton ări, urmărind
întotdeauna obiectivul de a atinge greutatea ideal ă, veţi reuşi să vă păstraţi echilibrul. Dac ă, din nefericire, ve ţi începe s ă vă
abateţi, nu schimba ţi direcţia aleasă. Faceţi, pur şi simplu, corec ţia necesar ă pentru a o lua din nou pe drumul cel bun.
Treptat, ve ţi vedea c ă aţi început s ă fiţi conduşi pe nesim ţite de “pilotul automat”.
REZUMATUL PRINCIPIILOR FAZEI II
Continua ţi să nu amesteca ţi glucidele rele cu lipidele. Dacă sunteţi constrân şi, încerca ţi să nu le absorbi ţi decât în
cantitate minim ă, însoţindu-le cu multe fibre (de exemplu, salat ă).
Nu mânca ţi niciodată nici zah ăr bucăţi, nici tos, nici miere, nici dulcea ţă, nici bomboane, Folosi ţi, în continuare,
zaharin ă dacă este necesar.
Nu mânca ţi deloc – sau doar în cazuri excep ţionale – f ăinoase (excep ţie fac orezul neprelucrat sau s ălbatic, pastele
complete şi legumele uscate).
Continua ţi să nu mânca ţi pâine la prânz şi la cină. Nu mânca ţi decât la micul dejun pâine neagr ă sau integral ă.
Feriţi-vă de sosuri. Asigura ţi-vă că nu conţin făină.
Înlocuiţi de fiecare dat ă, când este posibil, untul cu margarina de floarea-soarelui (în special la micul dejun).
Nu consuma ţi decât lapte degresat .
Mâncaţi mai ales pe şte şi prefera ţi lipidele “bune”, pentru a preveni bolile cardio-vasculare .
Fiţi atenţi la deserturi. Nu mânca ţi decât c ăpşuni, zmeur ă şi mure.
Mâncaţi cu modera ţie ciocolat ă, îngheţată (de fructe) şi frişcă.
Evitaţi, pe cât posibil, pr ăjiturile pe baz ă de făină, grăsimi şi zahăr.
Alegeţi mai degrab ă spumele de fructe cu ou ă sau cremele cu zah ăr puţin (lapte de pas ăre, crem ă englezeasc ă).
Beţi cât mai pu ţin la mas ă.
Nu beţi niciodată băuturi alcoolice pe stomacul gol.
Evitaţi să beţi aperitive şi digestive. Acestea nu trebuie s ă fie băute decât în mod cu totul excep ţional.
Beţi, de preferin ţă, şampanie şi vin, ca aperitiv , dar mânca ţi în prealabil crudit ăţi, brânz ă, mezeluri sau buc ăţele de
crab.
La masă, beţi de preferin ţă apă (nu gazoas ă) sau vin (nu mai mult de o jum ătate de litru pe zi) .
Nu beţi apă, ducă beţi vin.
Beţi apa în r ăstimpul dintre mese (circa un litru şi jumătate pe zi).
Aşteptaţi să mâncaţi suficient, înainte de a începe s ă beţi vin.
Nu beţi niciodată băuturi acidulate, cola şi limonade.
Continua ţi să beţi numai cafea decofeinizat ă ori cafea şi ceai slabe.
Repartiza ţi-vă în mod echilibrat abaterile, pe parcursul mai multor mese.

42. 42
EXEMPLE DE MENIURI ZILNICE DIN FAZA II, PENTRU P ĂSTRAREA
ECHILIBRULUI PONDERAL ŞI ATENUAREA ABATERILOR
Prima zi
Micul dejun Un fruct
Pâine neagr ă
Margarin ă dietetică
40

Cafea decofeinizat ă
Lapte degresat
Prânz Avocado cu sos vinegret ă
Friptură cu fasole verde
Cremă caramel
Băuturi: 2 pahare de vin
41

Cină Sup ă de legume
Omletă cu ciuperci
Salată verde
Brânză de vaci (bine scurs ă)
A doua zi
Micul dejun Suc de portocale
Cornuri şi brioşe
42

Unt
Cafea cu lapte
43

Prânz Crudit ăţi (roşii + castrave ţi)
Fileu de pe şte slab la gr ătar
Spanac
Brânză
Băuturi: un singur pahar de vin
Cină Anghinare cu sos vinegret ă
Ouă jumări cu roşii
Salată verde
Băuturi: ap ă
A treia zi
Micul dejun Un fruct
Pâine neagr ă
Margarin ă dietetică
44

Cafea decofeinizat ă
Lapte smântânit
Prânz Aperitiv: un pahar de vin alb*
+ cubule ţe de brânz ă
Somon afumat
Pulpă de oaie cu fasole pitic ă
Salată verde
Brânză
Spumă de ciocolat ă
45

Băuturi: 3 pahare de vin
46

Cină Sup ă de legume
Roşii umplute (vezi re ţeta)
Salată verde
Brânză de vaci cu 0% gr ăsimi

40
Abatere mic ă.
41
Abatere mare.
42
Abatere mare.
43
Abatere mic ă.
44
Abatere mic ă.
45
Abatere mic ă.
46
Abatere mare.

43. 43
Băuturi: ap ă
A patra zi
Micul dejun Ou ă jumări
Şuncă
Cârnat
Cafea sau cafea decofeinizat ă + lapte
Prânz 1 duzin ă de stridii
Ton la gr ătar cu ro şii
Tartă cu căpşuni
47

Băuturi: 2 pahare de vin
48

Cină Sup ă de legume
Conopid ă gratinat ă
Salată verde
Iaurt
Băuturi: ap ă
A cincea zi
49

Micul dejun Suc de portocale
Fulgi de cereale cu brânz ă de vaci cu 0% gr ăsimi
Cafea sau cafea decofeinizat ă + lapte degresat
Prânz Ficat de gâsc ă
50

Somon la gr ătar cu spanac
Cremă fondant ă de ciocolat ă amăruie
51

Băuturi: 3 pahare de vin
52

Cină Sufleu de brânz ă
Berbec cu linte
53

Brânză
Lapte de pas ăre
54

Băutură: 3 pahare de vin
55

Notă: A cincea zi este dat ă numai cu titlu de exemplu. În nici un caz nu constituie o recomandare, mai ales în
privinţa cantităţii de vin, care este excesiv ă, deoarece şase pahare de vin dep ăşesc cu mult jum ătatea de litru
considerat ă ca un maximum ce nu trebuie dep ăşit în cursul unei zile. Prin urmare, acest tip de abatere va
trebui să fie absolut excep ţional.
A şasea zi – Revenire complet ă la faza I.
Micul dejun Pâine neagr ă
Brânză de vaci cu 0% gr ăsimi
Cafea sau cafea decofeinizat ă + lapte degresat
Prânz Crudit ăţi (castrave ţi, ciuperci, ridichi)
Peşte înăbuşit cu sos tomat
Brânză
Băuturi: ap ă, ceai rusesc sau ceai de plante
Cina Sup ă de legume
Şuncă slabă
Salată verde
1 iaurt
A şaptea zi

47
Abatere mic ă.
48
Abatere mare.
49
Abatere mic ă.
50
Abatere mare.
51
Abatere mic ă.
52
Abatere mic ă.
53
Abatere mic ă.
54
Abatere mare.
55
Abatere mic ă.

44. 44
Micul dejun Pâine neagr ă
Brânză de vaci
Cafea sau cafea decofeinizat ă
Lapte degresat
Prânz Salat ă de andive
Antricot cu fasole verde
Căpşuni
Băuturi: 1 pahar de vin
56

Cină Fructe:
1 portocal ă
1 măr
1 pară
150 grame de zmeur ă
Băuturi: ap ă
A opta zi
Micul dejun Pâine neagr ă
Margarin ă dietetică
Cafea sau cafea decofenizat ă
Lapte degresat
Prânz Cocktail de creve ţi
Ton cu vinete
Salată verde
Brânză
Băuturi: 2 pahare de vin
57

Cină Sup ă de legume
Mâncare de linte
Căpşuni
Băuturi: 1 pahar de vin
58


56
Abatere mic ă.
57
Abatere mic ă.
58
Abatere mic ă.

45. 45
CAPITOLUL VI
HIPOGLICEMIA – BOALA SECOLULUI
Am văzut deja c ă metabolismul este procesul de transformare a alimentelor în elemente vitale pentru corpul uman.
Când vorbim, de exemplu, despre metabolismul lipidelor, prin aceasta în ţelegem procesul de transformare a gr ăsimilor.
Scopul principal al c ărţii de faţă este, în realitate, studierea metabolismului glucidelor şi a consecin ţelor acestuia.
Am văzut, în capitolele precedente, c ă insulina (hormonul secretat de pancreas) joac ă un rol determinant în
metabolizarea glucidelor. Func ţia de baz ă a insulinei este, de fapt, aceea de a func ţiona asupra glucozei din sânge, astfel încât
s-o facă să penetreze în celule, asigurând, în acest mod, formarea glicogenului din mu şchi şi din ficat şi, uneori, depunerea de
grăsimi de rezerv ă.
Insulina gone şte deci glucoza (zah ărul) din sânge, ceea ce are ca efect sc ăderea procentului de zah ăr conţinut de
acesta (glicemie).
Dacă pancreasul produce o cantitate de insulin ă prea mare şi pe care o elibereaz ă prea des, deci dac ă aceasta este, de
fapt, dispropor ţionată în raport cu glucoza pe care o are de metabolizat, procentul de zah ăr din sânge va sc ădea la un nivel
anormal de mic. În acest caz, ne afl ăm în stare de hipoglicemie.
Prin urmare, hipoglicemia nu este datorat ă întotdeauna unei caren ţe de zahăr în alimenta ţie, ci unei prea mari
secreţii de insulin ă (hiperinsulinism), urmare a unui abuz anterior de zah ăr.
Dacă, de exemplu, v ă simţiţi dintr-o dat ă obosiţi, pe la ora 11 diminea ţa, aceasta arat ă, în majoritatea cazurilor, c ă
procentul de zah ăr din sângele dumneavoastr ă este mai mic decât normal. V ă aflaţi în stare de hipoglicemie.
Dacă ingeraţi o glucid ă rea, sub forma unui fursec sau a unor dulciuri oarecare, aceasta va fi transformat ă foarte
repede în glucoz ă. Prezen ţa glucozei în sânge va face s ă crească procentul de zah ăr şi veţi simţi, efectiv, o anumit ă
ameliorare. Dar glucoza din sânge va declan şa automat o secre ţie de insulin ă, care o va face s ă dispară, restituindu-ne
hipoglicemia cu un procent de zah ăr şi mai sc ăzut decât la început. Acesta este, de fapt, fenomenul care va declan şa cursul
vicios ce duce negre şit la abuzuri.
Un mare num ăr de oameni de ştiinţă explică, de altfel, alcoolismul ca fiind consecin ţa unei hipoglicemii cronice. De
îndată ce alcoolicului îi scade procentul de zah ăr din sânge, acesta se simte r ău şi este încercat de dorin ţa de a bea. Alcoolul
este foarte repede transformat în glucoz ă, procentul de zah ăr din sânge se m ăreşte, iar b ăutorul simte o mare u şurare. Din
nefericire, senza ţia de bine va disp ărea foarte rapid, c ăci insulina va face s ă scadă şi mai mult procentul de zah ăr din sânge.
La câteva minute dup ă ce şi-a terminat primul pahar, alcoolicul resimte o nevoie şi mai mare de a bea altul, pentru a
face să dispară – din nefericire, pentru un timp prea scurt – efectele insuportabile ale hipoglicemiei. Astfel, în ţelegem mai
bine fenomenul de “lips ă”.
Adolescen ţii, mari consumatori ai b ăuturilor foarte dulci, au o curb ă glicemic ă a cărei configura ţie seam ănă cu dinţii
de ferăstrău, aproape ca la alcoolici. De aceea – medicii americani au constatat acest fapt – situa ţia respectiv ă îi predispune pe
tineri la alcoolismul care bântuie, de altfel, din ce în ce mai mult în campusurile universitare. Organismul lor este, întrucâtva,
pregătit şi aproape programat pentru a trece de la b ăuturile r ăcoritoare la alcool. Acesta este un motiv în plus pentru a atrage
atenţia părinţilor asupra riscurilor poten ţiale ale abuzului de glucide rele.
Simptomele de hipoglicemie sunt urm ătoarele:
– oboseală bruscă,
– iritabilitate,
– nervozitate,
– agresivitate,
– nerăbdare,
– nelinişte,
– căscat, lips ă de concentrare,
– dureri de cap,
– transpira ţie excesiv ă,
– palme umede,
– randament şcolar sc ăzut
– tulburări digestive,
– greţuri,
– dificultăţi în exprimare.
Lista nu este exhaustiv ă şi, totuşi, este impresionant ă. Dar a fi în stare de hipoglicemie nu înseamn ă că ai toate
aceste simptome. Şi nu înseamn ă nici că aceste simptome apar în mod permanent. Unele sunt foarte efemere şi pot disp ărea
după ce mănânci ceva. A ţi observat, de exemplu, c ă unele persoane devin treptat nervoase, instabile, chiar agresive, pe
măsură ce se apropie ora la care iau masa.
Printre aceste simptome este unul, totu şi, mai frecvent decât, celelalte, pe care l-a ţi remarcat, probabil, chiar la
dumneavoastr ă şi la cei din jur: este oboseala.
O caracteristic ă a epocii noastre este, într-adev ăr, generalizarea oboselii.
Cu cât dorm, se distreaz ă şi au mai mult timp liber, cu atât oamenii sunt mai obosi ţi. Diminea ţa, când se scoal ă, sunt
deja “istovi ţi”, la sfâr şitul dimine ţii, nu mai pot s ă reziste. În primele ore ale dup ă-amiezii dorm cu capul pe birou. Este

46. 46
oboseala brusc ă de după masa de prânz. La sfâr şitul zilei de lucru, î şi epuizeaz ă ultimele resurse pentru a se întoarce acas ă.
Se târăsc, literalmente. Seara nu fac nimic, mo ţăie în faţa televizorului. Noaptea, î şi caută somnul. Când l-au g ăsit, a venit
timpul s ă se scoale şi un nou ciclu reîncepe. Atunci, învinov ăţesc stresul vie ţii moderne, zgomotul, transportul, poluarea,
lipsa de magneziu, iar pentru a lupta împotriva acestui fenomen, nu ştiu ce să facă altceva decât s ă bea cafea tare, s ă ia
vitamine şi săruri minerale sau s ă facă yoga. În majoritatea cazurilor, oboseala este o problem ă de glicemie şi de dezechilibru
alimentar.
Procentul de zah ăr din sângele contemporanilor no ştri este, în mod cronic, anormal de sc ăzut. Iar aceast ă situaţie
este consecin ţă directă a unei alimenta ţii excesiv de bogate în glucide rele. Prea mult zah ăr, prea multe b ăuturi dulci, prea
multă pâine alb ă, prea mul ţi cartofi, paste, orez alb şi biscuiţi care genereaz ă o secre ţie excesiv ă de insulin ă.
Mult timp a existat convingerea c ă numai subiec ţii care au tendin ţa de a se îngr ăşa cu uşurinţă pot fi hipoglicemici.
Dar studii recente efectuate în special în Statele Unite, au ar ătat – în ultimii 10 ani – c ă şi foarte mul ţi oameni slabi sunt
afectaţi de hipoglicemie, din cauza consumului excesiv de zah ăr şi de glucide rele. Diferen ţa dintre cele dou ă categorii se afl ă
la nivelul metabolismului: primii se îngra şă, pe când cei din urm ă nu: Totu şi, în ceea ce prive şte procentul de zah ăr din
sânge, fenomenul şi consecin ţele sale sunt acelea şi.
Studiile pun în eviden ţă şi faptul c ă femeile sunt deosebit de sensibile la varia ţiile glicemice. Se crede c ă aceasta ar fi
o explica ţie pentru frecventele lor schimb ări de dispozi ţie. În orice caz, s-a dovedit c ă depresiile post-natale sunt o consecin ţă
directă a stării hipoglicemice legate de na ştere.
Dacă veţi pune cu seriozitate în practic ă metoda prezentat ă în capitolul precedent, ve ţi putea constata rapid, în afar ă
de pierderea în greutate, şi alte consecin ţe pozitive. Veţi regăsi, efectiv, mai mult ă bucurie de a tr ăi, mai mult optimism şi
vitalitate. Dacă aveaţi stări de oboseal ă bruscă, nu le ve ţi mai avea. Ve ţi fi ca noi, din punct de vedere fizic şi mental.
Suprimând consumul de zah ăr şi limitându-l pe cel de glucide rele, deci suprimând orice secre ţie excesiv ă de
insulină, procentul de zah ăr din sânge se fixeaz ă la nivelul s ău ideal. Organismul î şi regăseşte treptat instinctul de a fabrica
el însuşi zahărul de care are nevoie, din gr ăsimile de rezerv ă. Numai cu aceast ă singură condiţie procentul optim este
asigurat.
După opinia medicilor şi a oamenilor de ştiinţă cu care am colaborat, hipoglicemia este una dintre afec ţiunile cele
mai prost diagnosticate. C ăci simptomele sunt atât de numeroase şi variate, încât medicii generali şti nu o admit decât foarte
rar. Unul dintre motive ar fi, se pare, o proast ă informa ţie asupra subiectului, de care înv ăţământul medical se ocup ă doar
câteva ore, în to ţi anii de studiu.
Dar cel mai bun mod de a şti dacă sunteţi sau nu hipoglicemici este de a pune în practic ă regulile alimentare
enunţate în capitolul precedent. La mai pu ţin de o s ăptămână după ce aţi început, ve ţi constata, cu entuziasm o fenomenal ă
ameliorare a “formei”. Ve ţi descoperi “aceast ă vitalitate pe care o avea ţi în dumneavoastr ă” şi care – în ciuda consumului de
apă mineral ă medicinal ă – nu s-a exteriorizat pân ă acum.
De multe ori, oboseala inexplicabil ă îşi poate g ăsi originea în caren ţa de vitamine, s ăruri minerale şi oligo-elemente.
Adepţii regimurilor hipocalorice sunt lipsi ţi de aceste elemente, datorit ă cantităţilor mici de alimente ingerate. Fenomenul
este accentuat şi de faptul c ă solul, prea solicitat, este s ărăcit de aceste substan ţe.
De aceea, pentru a fi în form ă, trebuie s ă mâncaţi fructe, legume, cereale neprelucrate, pâine integral ă şi să
consuma ţi uleiuri vegetale în cantitate mic ă.
Astfel, ve ţi avea asigurat ă raţia corectat ă de micronutrimente, ceea ce v ă garanteaz ă o funcţionare optim ă a
organismului.

47. 47
CAPITOLUL VII
DIGESTIA
Poate ve ţi fi tenta ţi să treceţi cu vederea lectura acestui capitol crezând c ă esenţialul pe care dorea ţi să-l aflaţi din
cartea de fa ţă a fost prezentat în paginile anterioare.
Dacă aceasta v ă este inten ţia, vreau s ă vă conving c ă riscaţi să pierdeţi informa ţii extrem de interesante.
Nu numai c ă veţi descoperi, în sfâr şit, motivul pentru care ave ţi unele probleme gastro-intestinale, dar ve ţi şti – mai
ales – cum s ă le evitaţi în viitor.
Este adev ărat că digestia este un subiect de specialitate, ceea ce ar putea s ă vă îndepărteze de el a priori. Dar mă voi
limita la o prezentare simplificat ă, respectând, totu şi, esenţialul pe care trebuie s ă-l ştiţi pentru a în ţelege perfect mecanismele
digestive.
ASPECTUL TEHNIC AL PROBLEMEI DIGESTIEI
Digestia este procesul fiziologic care duce la metabolizarea alimentelor. Acesta are un aspect fizic sau mecanic şi,
mai ales – pentru c ă aceasta ne intereseaz ă aici – un aspect chimic. În digestie se disting patru etape principale, legate de:
1. – gura
2.– stomac
3.– intestinul sub ţire
4. – intestinul gros (colonul)
1. Gura
• Rolul mecanic
– mastica ţia
– deglutiţia
• Rolul chimic
– secreţia salivar ă
Saliva con ţine o enzim ă
59
foarte important ă, numită ptialina , ce are proprietatea de a transforma amidonul în
maltoză, adică într-un zah ăr complex, a c ărui digestie se va prelungi pân ă în intestin.
De fapt, în cavitatea bucal ă, nu are loc nimic mai important decât formarea bolului alimentar.
Singurul care î şi începe transformarea aici, sub efectul ptialinei, este amidonul. De unde rezult ă importan ţa unei
mastica ţii suficiente şi a unei denti ţii sănătoase.
2. Stomacul
• Rolul mecanic
Ca şi în cazul intestinului, acest rol este pur peristaltic. Adic ă stomacul este animat – în momentul digestiei – de
contracţii musculare al c ăror scop este evacuarea con ţinutului s ău în intestin.
• Rolul chimic
Stomacul va secreta, mai întâi sucuri digestive (acid clorhidric, mucin ă) pentru a crea un mediu acid, permi ţând,
astfel, pepsinei (enzima diastaz ă din stomac) s ă-şi îndeplineasc ă misiunea.
Pepsina va ataca proteinele (carnea şi peştele) şi va începe transformarea acestora.
Lipidele (gr ăsimile) fac obiectul unui început de hidroliz ă care va continua în intestin.
3. Intestinul sub ţire
• Acţiunea mecanic ă
– peristaltică
• Acţiunea chimic ă
Amidonul, devenit maltoz ă, se transform ă – mulţumită enzimelor din secre ţia pancreatic ă – în glucoz ă (zahăr
simplu).
Lipidele sunt transformate în acizi gra şi.
Proteinele sunt transformate în aminoacizi.
Dacă totul s-a petrecut bine în intestinul sub ţire, substan ţele nutritive prelucrate vor putea fi direct asimilate de c ătre
organism.
Glucoza (fost ă glucidă), aminoacizii (anterior proteine) şi acizii gra şi (anterior lipide) vor fi asimila ţi prin eliberare
în sânge.

59
O enzim ă este un catalizator. Se ştie că numeroase substan ţe nu se amestec ă între ele. De aceea, trebuie folosit ă o a treia
substant ă, a cărei prezen ţă declanşează combina ţia sau reac ţia. Aceasta a treia substan ţă se nume şte catalizator. (n.a.)

48. 48
4. Intestinul gros (colonul drept, ascendent, transversal, stâng şi descendent)
• Acţiunea mecanic ă:
– peristaltică
• Acţiunea chimic ă
Bacteriile din intestinul gros au misiunea esen ţială de a ac ţiona prin intermediul fermenta ţiei, asupra resturilor de
amidon şi de celuloz ă, iar prin intermediul putrefac ţiei acţionează asupra reziduurilor protidice. În acest stadiu, are loc
absorbţia elementelor asimilabile şi formarea materiilor fecale, cu o eventual ă producţie de gaze.
AMESTECURILE ALIMENTARE
Când omul cavernelor pleca la vân ătoare, el se hr ănea toat ă ziua cu fructele s ălbatice pe care le culegea pe parcurs.
Întors la ad ăpostul lui, consuma carnea vânatului pe care îl ucisese. În perioadele dificile sau în cazul penuriei de carne,
supravie ţuia mâncând anumite r ădăcini. Dac ă veţi observa modul în care se hr ănesc animalele în stare de libertate; din sânul
naturii, ve ţi putea remarca faptul c ă nici ele nu amestec ă niciodat ă diferitele alimente pe care le consum ă. Păsările, de
exemplu, m ănâncă râmele şi insectele într-un moment al zilei, iar gr ăunţele în altul. Omul este singura fiin ţă vie care
consum ă alimentele dup ă ce le-a amestecat. Se pare c ă acesta este unul dintre motivele esen ţiale pentru care sufer ă atât de des
de tulbur ări intestinale.
Tulburările intestinale datorate unei digestii perturbate în mod constant stau – de altfel – deseori la originea unui
mare num ăr de boli, f ără ca legătura clară dintre cauz ă şi efect s ă poată fi stabilită.
Nu voi prezenta aici o analiz ă detaliată a tuturor combina ţiilor alimentare posibile şi nici nu voi ar ăta consecin ţele
lor eventuale, pentru fiecare caz în parte, deoarece nu constituie obiectul c ărţii, aşa că las aceast ă sarcină unor speciali şti în
fiziologie.
Mă voi limita, pur şi simplu, s ă vă ajut, pentru ca s ă vă faceţi o idee suficient de cuprinz ătoare în privin ţa
fenomenului şi pentru ca s ă înţelegeţi mai bine anumite efecte secundare pozitive pe care le ve ţi constata dup ă punerea în
aplicare a metodei de gestiune alimentar ă propusă în cartea de fa ţă.
Cu siguran ţă, vă amintiţi una dintre recomand ările mele (vezi Capitolul V): “în general, fructele nu trebuie
combinate cu alt aliment”.
Când sunt asociate cu o alt ă hrană, fructele perturb ă efectiv digestia întregului şi, cu aceea şi ocazie, î şi pierd
propriet ăţile benefice (vitamine etc.) pentru care au fost ingerate.
Dar pentru ca cele de mai sus s ă nu rămână o afirma ţie gratuit ă din partea mea şi pentru c ă, de acum cunoa şteţi, în
mod esen ţial, procesul de digestie, v ă invit să citiţi în continuare.
Combina ţia fructe-amidon
Fructul care con ţine fructoz ă (monozaharid ă sau zahăr simplu), r ămâne foarte pu ţin în stomac, deoarece este digerat,
aproape în întregime, în intestinul sub ţire.
În schimb, amidonul (f ăină, făinoase etc.) începe s ă fie metabolizat înc ă din cavitatea bucal ă, unde, mul ţumită
acţiunii ptialinei, enzima din saliv ă, se transform ă m maltoz ă. Apoi, st ă câtva timp în stomac, pentru a fi dup ă aceea
“digerat” complet în intestinul sub ţire. Se ştie că datorită maltazei (enzima din secre ţia pancreatic ă), maltoza se transform ă
în glucoz ă care este asimilat ă direct de sânge.
Dacă fructul este mâncat o dat ă cu amidonul, se produce fenomenul urm ător: aciditatea fructului va distruge ptialina
care, din aceast ă cauză, nu-şi va mai îndeplini rolul de catalizator pentru amidon. În loc de a trece direct în intestin, fructul
va rămâne împreun ă cu amidonul în stomac. C ăldura şi umiditatea de aici vor face ca fructul – care con ţine un zah ăr simplu
– să înceapă să fermenteze. Aceast ă fermenta ţie va continua în intestin, antrenând-o şi pe cea a amidonului, care, în ciuda
acţiunii amilazei (alt ă enzimă din secre ţia pancreatic ă), nu se va transforma decât foarte pu ţin în maltoz ă (şi apoi în glucoz ă).
Amidonul neprelucrat va începe, la rândul s ău, să fermenteze pân ă în colon.
Consecin ţele tuturor acestor fenomene:
– balonare,
– gaze,
– iritaţia intestinelor,
– deteriorarea vitaminelor din fruct,
– risc de constipa ţie etc.
Combina ţia fructe-proteine (carne, pe şte)
Prima faz ă a digestiei proteinelor are loc în stomac, datorit ă rolului activ al enzimei numit ă pepsină, care se dezvolt ă
în mediul acid creat de sucurile gastrice.
Aţi fi îndrept ăţiţi să credeţi că, dacă pepsina nu se dezvolt ă decât în mediul acid, atunci ingestia fructelor acide ar
trebui să fie în armonic cu proteinele. Ei bine, nu este deloc a şa! Pentru c ă, de, îndat ă ce aciditatea proprie fructului se
dezvoltă în cavitatea bucal ă, se petrece o perturbare a condi ţiilor de elaborare a pepsinei, a c ărei secre ţie este oprit ă.
În consecin ţă, dacă fructele şi proteinele sunt ingerate împreun ă, fructul (ca şi în primul exemplu) va fi imobilizat –
şi mai mult timp decât cu amidonul – în stomac, unde va fermenta. În absen ţa pepsinei, stomacul nu va începe digerarea
proteinelor şi, ca urmare a acestei insuficiente metaboliz ări, ele vor intra – o dat ă ajunse în intestinul gros – într-o putrefac ţie

49. 49
anormală, ale cărei reziduuri toxice vor trebui s ă fie eliminate de c ătre organism.
Una dintre regulile de baz ă ale metodei de alimenta ţie expuse în cartea de fa ţă (al cărei obiectiv este pierderea
kilogramelor excedentare şi păstrarea pentru totdeauna a greut ăţii ideale) este aceasta: evita ţi să mâncaţi glucidele rele
împreun ă cu carnea (proteine + lipide).
Eu însumi am suferit, mai multe zeci de ani, de tulbur ări gastrointestinale. Pentru asta, am mers la cei mai mari
specialişti din ţară. De fiecare dat ă, am ieşit din cabinetul lor cu o list ă impresionant ă de medicamente care nu numai c ă nu-
mi aduceau nici o ameliorare, dar unele îmi provocau efecte secundare mai rele decât boala de care sufeream.
Interlocutorii mei, la care îmi fixam cu multe luni înainte o consulta ţie, erau foarte încurca ţi când le explicam c ă îmi
cădea |părul de la optsprezece ani, în timp ce în familia mea nu avusese nimeni chelie, şi – mai ales – c ă, imediat cum
începeam s ă beau |sau s ă mănânc, transpiram din abunden ţă în cap.
În cele din urm ă, am renun ţat să mai găsesc o solu ţie, atât de enigmatic ă era problema mea pentru domnii de la
Facultate. Cu pu ţină voinţă şi multă filosofie ajungi s ă te obişnuieşti cu toate. Dar apoi, ca prin farmec, simptomele acestea au
dispărut subit acum câ ţiva ani. Ştiţi de ce?
De-abia mai târziu, atunci când am studiat în profunzime nutri ţia, spre marea mea uimire, am f ăcut legătura dintre
noile reguli de alimenta ţie pe care le adoptasem şi dispariţia totală a relelor de care suferisem.
Pe de altă parte, din cea mai fraged ă copilărie, sufeream de angin ă cronică. Cel mai mic curent, cea mai mic ă
diferenţă de temperatur ă erau invariabil urmate de o angin ă. Nu trecea nici o lun ă din an, f ără ca gâtul s ă nu-mi dea de lucru.
Fiind cam alergic la penicilin ă, recurgeam, în mod obligatoriu, la medicamente mai pu ţin eficace şi, în special, la
leacurile b ăbeşti.
Trebuie s ă fi avut vreo zece-doisprezece ani când, într-o minunat ă zi de var ă, în timp ce z ăceam în fundul patului,
un bătrân medic de ţară mi-a spus, vârându-mi degetele lui groase în gur ă: “Cel mai bun leac al anginei este s ă mănânci
brânză camembert bine f ăcută şi să-ţi clăteşti gâtul din abunden ţă cu Bordeaux vechi”.
Am ciulit bine urechile la vorbele lui. Colegii mei din studen ţie îşi mai amintesc, cu siguran ţă, că nu plecam la drum
decât rareori f ără brânza şi sticla mea de vin ro şu. Era un medicament cu adev ărat eficace.
60
Şi, cu toate c ă Asigurările
sociale nu mi l-au rambursat pl ăcerea tratamentului a fost, la urma urmei, o compensa ţie acceptabil ă.
La foarte scurt ă vreme dup ă ce începusem s ă aplic cu seriozitate principiile alimentare care fac obiectul acestei c ărţi,
cei din jur au observat c ă nu mai avusesem de mult ă vreme angin ă. Dar era înc ă prea devreme ca s ă fac o leg ătură între cauze
şi efect.
Însă, la câţiva ani dup ă aceea, pentru mine devenise evident faptul c ă angina cronic ă îmi disp ăruse complet, ceea ce
nu înseamn ă – după cum aţi înţeles – că brânza camembert şi vechiul Bordeaux au fost l ăsate pentru totdeauna în dulapul cu
medicamente.
Abuzul de gr ăsimi
Când mâncarea p ătrunde în stomac, orificul s ău de ieşire, pilorul, se închide pentru a-i l ăsa digestiei timp s ă se
desfăşoare în lini şte. Deschiderea pilorului va avea loc cu atât mai târziu, cu cât masa a fost mai bogat ă în lipide. Astfel,
uneori va fi nevoie de 5-7 ore pentru ca o mâncare prea bogat ă în grăsimi să fie digerat ă, ceea ce poate genera o senza ţie de
greutate nepl ăcută.
Iată un motiv în plus pentru ca s ă nu ne cople şim alimenta ţia cu gr ăsimi inutile. De aceea, va trebui s ă alegem cât
mai des posibil modurile de preparare care nu necesit ă un aport de gr ăsimi. Putem preg ăti alimentele f ără a utiliza sistematic
uleiul sau margarina. Cât despre unt, s ă ne reamintim c ă nu trebuie niciodat ă încins, deoarece se formeaz ă rapid acroleina, o
substanţă cancerigen ă.
A-ţi alege glucidele nu înseamn ă să le compensezi cu un consum excesiv de lipide; trebuie s ă folosiţi alternativa pe
care o constituie fibrele.
Este necesar s ă fiţi conştienţi că multe alimente con ţin grăsimi ascunse (pesme ţi, prăjituri, biscui ţi etc.) care,
asociate cu glucidele rele, nu cer altceva decât s ă fie stocate.

60
Vezi volumul Medicina vinului de Dr. Maury, Ed. ARTULEN, Paris. (n.a.)

50. 50
CAPITOLUL VIII
HIPERCOLESTEROLUL: BOLILE CARDIO-VASCULARE ŞI DIETETICA
Principalul scop al c ărţii de faţă este acela de a v ă învăţa cum s ă vă schimba ţi obişnuinţele alimentare, pentru a
pierde excesul de kilograme pe care îl pute ţi avea şi pentru a face în a şa fel încât s ă vă stabilizaţi definitiv greutatea, mâncând
orice, fără nici o restric ţie.
În capitolele precedente a ţi văzut că lipidele consumate nu sunt r ăspunzătoare pentru constituirea gr ăsimilor de
rezervă decât atunci când le mânca ţi în acela şi timp cu glucidele şi, în special, cu glucidele rele.
Unii s-ar putea gândi c ă au voie s ă mănânce – f ără a suferi nici un fel de urm ări – toate gr ăsimile pe care le vor, cu
condiţia să nu fie într-o combina ţie alimentar ă interzisă.
Bineînţeles că nu este deloc a şa şi am avut grij ă să precizez acest lucru, ori de câte ori s-a ivit ocazia.
Schimbarea obi şnuinţelor alimentare, pentru ca s ă slăbiţi, este un lucru bun, dar la fel de important este s-o face ţi în
scop preventiv cu perspectiva suplimentara de a v ă ameliora starea de s ănătate.
Mi s-a repro şat că în prima versiune a c ărţii mele am trecut sub t ăcere problema colesterolului. Totu şi, aveam înc ă
de la început inten ţia să vorbesc despre el şi, de aceea, am luat leg ătura cu mai mul ţi specialişti. Nici unul dintre ei nu mi-a
vorbit riguros exact în aceia şi termeni despre colesterol şi – cum eu nu sunt medic – nu mi s-a p ărut înţelept să aleg dintre
aceste r ăspunsuri unul anume chiar dac ă experien ţa personal ă mi-a permis s ă-mi fac o p ărere în acest domeniu.
Astăzi, adică după cinci ani, problema colesterolului face obiectul unui consens, iar num ărul de publica ţii care se
ocupă de el este impresionant.
Colesterolul a devenit una dintre marile preocup ări ale epocii noastre, dat ă fiind implicarea sa în bolile cardio-
vasculare. De aceea, m ă voi opri asupra lui, în cele ce urmeaz ă.
Un fals intrus
Colesterolul nu este un intrus. El este chiar indispensabil pentru producerea unor anumi ţi hormoni. Corpul con ţine
circa 100 grame de colesterol, repartizat între ţesuturile sistemului nervos, nervi şi diferite celule.
El este, în mare parte, produs de c ătre organism (70%), în special de bil ă, care îl deverseaz ă, în cantitate de 800-
1200 mg/zi, în intestinul sub ţire.
Colesterolul care ne preocup ă, în general, este cel de origine alimentar ă, deşi aflat în minoritate (30%).
COLESTEROLUL BUN ŞI COLESTEROLUL R ĂU
Colesterolul nu se g ăseşte izolat în sânge, deoarece este fixat pe proteine. Acestea sunt de dou ă categorii:
1 lipo-proteinele cu densitate mic ă sau LDL (Low Density Lipoproteins), ce distribuie colesterolul la celule şi, mai
ales la celulele pere ţilor arteriali, care devin victimele acestor depozite gr ăsoase.
De aceea, LDL – colesterolul a fost botezat “colesterol r ău”, fiindc ă, în timp, el se depune pe pere ţii vaselor de sânge
şi le astup ă.
Această opturare a arterelor poate duce la un accident vascular:
· arterită a membrelor inferioare,
· o angin ă pectoral ă sau un infarct miocardic,
· un accident vascular cerebral, urmat, eventual, de o paralizie.
2 lipo-proteinele cu densitate mare sau HDL (High Density Lipoproteins), care conduce colesterolul în ficat, pentru a
fi eliminat.
HDL – colesterolul se nume şte “colesterol bun”, pentru c ă el nu genereaz ă nici un depozit pe pere ţii vaselor.
Dimpotriv ă, el are proprietatea de a cur ăţa arterele de depozitele lor ateromatoase. De. aici, se deduce c ă riscul de accident
cardio-vascular este cu atât mai redus, cu cât procentul de HDL este mai mare.
DOZAJUL SANGUIN
Normele actuale sunt mult mai pu ţin largi decât cele care au fost luate în considera ţie ani de-a rândul. Trebuie s ă
reţineţi trei no ţiuni:
– colesterolul total (HDL + LDL) trebuie s ă fie mai mic sau egal cu 2 grame la litrul de sânge,
– LDL – colesterolul trebuie s ă fie mai mic de 1,30 g/l,
– HDL – colesterolul trebuie s ă fie mai mare de 0,45 g/l, la b ărbaţi, şi 0,55 g/l, la femei.
RISCURILE CARDIO-VASCULARE
Riscurile cardio-vasculare sunt de dou ă ori mai mari, dac ă procentul de colesterol este de 2,2 g/l şi de patru ori, dac ă
este mai mare de 2,6 g/l.
Dar s-a putut observa c ă 15% dintre infarcturi surveneau la subiec ţi care aveau un procent de colesterol total inferior
valorii de 2 g/l. De aceea, aceast ă noţiune nu mai are decât o semnifica ţie relativă.
Cel mai important este dozajul LDL şi HDL şi, mai ales, raportul dintre colesterolul total şi HDL, acesta trebuind s ă

51. 51
fie în mod imperativ mai mic de 4,5.
45% dintre francezi au procente mai mari decât normal, iar circa 8 milioane au un colesterol mai mare de 2,50 g/1.
Or, ştiind că scăderea procentului de colesterol cu 12,5% permite reducerea cu 19% a num ărului de infarcturi de miocard,
avem tot interesul s ă-l luăm în serios aceast ă problem ă.
TRATAMENTUL DIETETIC
În cazul hipercolesterolului, medicul va putea prescrie anumite medicamente, dar acest lucru ar trebui f ăcut doar în
ultimă instanţă.
O bună gestiune a alimenta ţiei va fi, în majoritatea cazurilor, suficient ă.
Iată recomand ările pe care le pute ţi urma, atât pentru sc ăderea colesterolului, dac ă este prea mare, cât şi pentru
prevenirea lui.
1. – Pierderea în greutate
S-a constatat c ă slăbirea duce, în cele mai multe cazuri, la o ameliorare a tuturor parametrilor biologici. Sc ăderea
procentului de colesterol este, cu siguran ţă, cea care va apare cel mai repede, cu condi ţia să nu face ţi greşeala de a consuma
în exces lipidele rele.
2. – Limitarea aportului de colesterol din alimenta ţie
Alimentele con ţin un procent de colesterol variabil. G ălbenuşul de ou, organele şi drojdia de bere îl au în cantitate
mare.
Organiza ţia Mondial ă a Sănătăţii a preconizat, o lung ă perioad ă, să nu se dep ăşească un aport zilnic de 300 mg.
Or, lucr ările recente au ar ătat, paradoxal, c ă acest aspect al dieteticii era foarte secundar. Un aport alimentar de 1000
mg de colesterol pe zi nu ar duce decât la o m ărire a colesterolului cu circa 5%.
De aceea, se va putea neglija cantitatea de colesterol din alimente. În schimb, va trebui s ă se ţină cont de gradul de
saturaţie a acizilor gra şi ingera ţi.
3.- Lipidele trebuie alese
În capitolul II, despre clasificarea alimentelor, am v ăzut deja c ă grăsimile se împart în trei categorii:
– Grăsimile saturate, care se g ăsesc în carne, mezeluri, pas ăre, ouă, lapte, brânzeturi.
Aceste gr ăsimi măresc procentul de colesterol total şi mai ales pe cel de LDL – colesterol care se depune pe pere ţii
arterelor, favorizând, astfel, accidentele vasculare.
Publicaţii recente arat ă, totuşi, că ouăle ar avea un efect mult mai pu ţin important decât s-a crezut mult ă vreme.
Cât despre pas ăre, dacă i se îndep ărtează pielea, procentul de gr ăsime saturat ă este mic. Deci consumul acestora ar
avea efect redus asupra cre şterii colesterolului.
Acizii gra şi poli-nesatura ţi, de origine animal ă
Aceştia sunt, în mod esen ţial, acizii gra şi conţinuţi în grăsimea de pe şte.
S-a crezut mult timp c ă eschimo şii, care consum ă o hrană compusa în procent de 98% din gr ăsime de pe şte, nu
suferă de boli cardiovasculare datorit ă unor motive genetice. Apoi, s-a ajuns la concluzia c ă tocmai natura hranei lor era cel
mai bun factor de prevenire.
Consumul gr ăsimii de pe şte duce, într-adev ăr, la o important ă scădere a trigliceridelor şi previne trombozele.
Se înţelege, atunci – contrariu a ceea ce s-a crezut mult ă vreme – c ă peştele, cu cât este mai gras, cu atât are o
influenţă mai bun ă pe plan cardio-vascular. De aceea, trebuie încurajat consumul de somon, ton, sardine, scrumbie, an şoa şi
heringi.
Acizii gra şi mono-nesatura ţi
Primul dintre ace ştia este acidul oleic, care se g ăseşte în special în uleiul de m ăsline.
Se poate spune c ă uleiul de m ăsline este campionul la toate categoriile de gr ăsimi care au influen ţă benefic ă asupra
colesterolului. El este singurul care face s ă scadă efectiv colesterolul r ău (LDL) şi să crească cel bun (HDL).
Unii au în ţeles, de acum, c ă tonul cu ulei de m ăsline devine, astfel, o adev ărată “pavăză” împotriva problemelor
circulatorii.
4. – Trebuie m ărită raţia de fibre alimentare
Prezenţa fibrelor în tubul digestiv amelioreaz ă metabolismul lipidelor.
S-a observat, în special, c ă procentul de colesterol scade sim ţitor dac ă se consum ă pectină (mâncând mere), ceea ce
se petrece şi în cazul tuturor celorlalte fibre solubile con ţinute de ov ăz şi leguminoase (fasole uscat ă, linte).

52. 52
5. – Trebuie limitat consumul de cafea
Studii făcute în SUA şi în Norvegia au ar ătat că, la peste şase cafele pe zi, colesterolul total cre şte simţitor, iar HDL
scade uşor.
Acest efect negativ nu se datoreaz ă cofeinei, de aceea, chiar dac ă beţi cafea decofeinizat ă nu veţi îmbun ătăţi valorile.
6. – Se poate bea pu ţin vin
Profesorul Maquelier a izolat, din vin, o molecul ă, “procianidina”, care are avantajul de a sc ădea colesterolul total.
Insula Creta, a c ărei popula ţie consum ă vin şi mult ulei de m ăsline, este regiunea european ă cu cel mai sc ăzut
procent de boli cardio-vasculare.
Totuşi, nu trebuie s ă depăşiţi trei pahare pe zi, când vinul este bogat în tanin.
7. – Trebuie ameliorat ă igiena de via ţă
Stresul, tabagismul şi sedentarismul au, şi ele, o ac ţiune negativ ă asupra colesterolului. O mai bun ă igiena de via ţă
se impune nu numai ca m ăsură curativă, ci şi preventiv ă.
REZUMATUL M ĂSURILOR CARE TREBUIE PUSE ÎN PRACTIC Ă DE CEI CARE AU
HIPERCOLESTEROL
– Dacă sunteţi obezi, trebuie s ă slăbiţi.
– Diminua ţi-vă consumul de carne (maximum l50 g/zi).
– Alegeţi carne f ără grăsime (cal, vac ă slabă).
– Înlocuiţi uneori carnea cu pas ăre (fără piele).
– Evitaţi mezelurile şi organele.
– Preferaţi peştele (minimum 300 g/s ăptămână).
– Mâncaţi unt pu ţin (maximum 10 g/zi).
– Limitaţi-vă consumul de brânzeturi.
– Mâncaţi lapte degresat şi lactate cu 0% materii grase.
– Măriţi-vă consumul de fibre (fructe, cereale, legume).
– Măriţi-vă consumul de acizi gra şi mono şi poli-nesatura ţi vegetali (ulei de m ăsline, floarea soarelui, rapi ţă).
– Asigura ţi-vă un aport suficient de vitamina A şi E, de seleniu şi crom.
– Nu abuza ţi de cafea.
– Beţi (eventual) vin bogat în tanin (maximum 1/2 sticl ă/zi).
– Domina ţi-vă stresul.
– Practica ţi, eventual, un sport de rezisten ţă.
– Încetaţi să fumaţi.

53. 53
CAPITOLUL IX
ZAHĂRUL ESTE OTRAV Ă
Zahărul este otrav ă! Nocivitatea sa asupra omului din secolul XX este la fel de mare ca cea a alcoolului şi a tutunului
la un loc. Toat ă lumea o ştie. Toţi medicii din lume o denun ţă. Nu exist ă colocviu al pediatrilor, cardiologilor, psihiatrilor şi
dentiştilor care s ă nu men ţioneze pericolul zah ărului şi, mai ales, pericolul unui consum care cre şte în ritm exponen ţial.
În Antichitate, zah ărul, ca atare, nu exist ă. Astfel c ă grecii nici m ăcar nu aveau un termen pentru a-l denumi.
Alexandru cel Mare care, c ătre 325 Î.C., î şi împinsese cuceririle pân ă în câmpia Indului, îl descria ca pe “un fel de
miere ce se g ăseşte în trestiile crescute pe marginea apei”.
Plinius cel B ătrân îl men ţiona, în secolul I al erei noastre, tot ca pe o “miere de trestie”.
A trebuit s ă vină epoca lui Nero, pentru ca s ă fie creat termenul saccharum, prin care era desemnat acest produs
exotic.
Abia în secolul VII au început s ă apară culturile de trestie de zah ăr din Persia şi Sicilia. Treptat, şi ţările arabe i-au
prins gustul.
Un savant german, doctorul Rauwolf, remarca în jurnalul s ău, din 1573, c ă “turcii şi maurii numai sunt r ăzboinicii
îndrăzneţi de a altădată, de când m ănâncă zahăr”.
Trestia de zah ăr a fost descoperit ă de Occident cu ocazia Cruciadelor. Spaniolii au încercat s-o cultive în sudul ţării
lor.
Abia dup ă cucerirea Lumii Noi, comer ţul de zah ăr devine important din punct de vedere economic. Portugalia,
Spania şi Anglia se îmbog ăţesc schimbând materia prim ă pe sclavii a c ăror munc ă avea să contribuie tocmai la dezvoltarea
culturilor de trestie de zah ăr. În 1700, Fran ţa avea deja numeroase rafin ării.
Dar înfrângerea de la Trafalgar, din 1805, şi blocada continental ă, care se instaleaz ă după aceea, l-au determinat pe
Napoleon – contrariu recomand ărilor oamenilor de ştiinţă din acea epoc ă – să dezvolte produc ţia de sfecl ă. Acest lucru nu a
fost cu adev ărat posibil decât dup ă descoperirea procedeului de extrac ţie a zahărului, făcută de Benjamin Delessert, în 1812.
Câteva zeci de ani mai târziu, în Fran ţa exista deja o supraproduc ţie de zah ăr, dar consumul s ău nu era, totu şi, atât
de dezvoltat, în raport cu ceea ce cunoa ştem noi ast ăzi.
În 1880, consumul de zah ăr era de 8 kg
61
pe an, pentru o persoan ă, ceea ce reprezent ă circa cinci buc ăţi pe zi.
Douăzeci de ani dup ă aceea, în 1900, consumul s-a dublat, ajungând la 17 kg. În 1960, acesta a ajuns la 30 kg, iar în 1972 la
38 kg.
În două sute de ani, consumul de zah ăr al francezilor a crescut de la sub 1 kg la aproape 40.
Niciodat ă, în trei milioane de ani, omul nu a cunoscut o transformare atât de brutal ă a alimenta ţiei sale, într-un
interval de timp atât de scurt.
Şi, totuşi, francezii sunt departe de a avea cea mai proast ă poziţie, în acest domeniu. Ţările anglo-saxone cunosc o
situaţie şi mai dramatic ă, deoarece consumul lor – în special în Statele Unite – se învârte şte în jurul a 62 kg pe locuitor. Dup ă
statisticile cele mai recente, consumul de zah ăr se înscrie, în ciuda semnalelor de alarm ă, pe o pant ă ascendent ă.
62
Dar faptul
cel mai îngrijor ător este c ă proporţia de “zah ăr ascuns”
63
din consumul total cre şte mult mai rapid. În 1970, propor ţia de
zahăr ingerat indirect (b ăuturi, dulciuri, conserve etc.) era de 50%. În 1970, aceasta a devenit de 63%.
Statistica pune în eviden ţă o situaţie, de fapt, în şelătoare. Căci, o dată cu introducerea îndulcitoarelor de sintez ă şi cu
atitudinea foarte ferm ă a corpului medical, consumul direct de zah ăr (bucăţi sau tos) tinde s ă stagneze şi chiar s ă scadă.
În schimb, a şa cum am ar ătat mai sus, cel care trebuie s ă ne preocupe este consumul indirect; acesta afecteaz ă în
special copiii şi adolescen ţii. Ştiaţi, de exemplu, c ă un pahar de 150 ml cu suc sau cu cola reprezint ă 4 bucăţi de zahăr? Şi
mai ştiţi că gustul dulce este perceput cu atât mai greu, cu cât lichidul este mai rece?
Atracţia pentru b ăuturile dulci (sucuri, limonade, cola) este, de acum, integrat ă perfect în comportamentul nostru
alimentar. Societ ăţile care le fabric ă sunt trusturi multina ţionale foarte puternice, iar impactul lor publicitar este fenomenal.
Este chiar însp ăimântător să vezi cum s-au instalat în ţări subdezvoltate, unde nevoile alimentare primare ale popula ţiei
uneori nici nu sunt satisf ăcute.
Consumul de felurite înghe ţate care, pe timpuri, erau cump ărate în mod excep ţional, cu ocazia unei s ărbători sau a
unei plimb ări, a fost banalizat prin generalizarea congelatorului. Instalarea distribuitoarelor automate de dulciuri în toate
locurile publice reprezint ă, de asemenea, o incitare permanent ă la consum. Iar achizi ţionarea acestor dulciuri este cu atât mai
uşoară şi tentant ă, cu cât este relativ ieftin ă. Într-un supermagazin po ţi cumpăra, astăzi, o pung ă de 1 kg de bomboane care
costă câţiva franci. Solicitarea consumatorului poten ţial este, astfel, omniprezent ă şi permanent ă. A-i rezista înseamn ă
aproape un act de eroism.
Este banal s ă spui că zahărul este vinovat pentru un mare num ăr de boli. Se pare c ă toţi ştim acest lucru, ceea ce nu
înseamnă că ne schimb ăm comportamentul alimentar, iar copiii no ştri cu atât mar pu ţin.
Zahărul este principalul vinovat pentru bolile cardio-vasculare. Doctorul Yutkin citeaz ă cazul triburilor masai şi

61
În 1789, cu un secol înainte, consumul era înc ă foarte redus: sub 1 kg pe an, pentru o persoan ă (n.a.)
62
Nu este cazul Fran ţei care, în ultimii ani, a f ăcut numeroase eforturi în acest sens. În 1978, consumul ajunsese la 37 kg pe
locuitor. S ă sperăm că această lentă scădere se va confirma. (n.a.)
63
Zahărul ascuns este cel ad ăugat în b ăuturile şi alimentele vândute în comer ţ. (n.a.)

54. 54
samburu din estul Africii, a c ăror alimenta ţie – de altfel foarte bogat ă în grăsimi – este efectiv lipsit ă de zahăr. Procentul
bolilor coronariene din aceste triburi este practic inexistent. În schimb, locuitorii insulei Sfânta Elena, care consum ă mult
zahăr şi puţine grăsimi, au un procent de maladii coronariene foarte ridicat.
Caria dentar ă – strâns legat ă de consumul excesiv de zah ăr este atât de r ăspândită în ţările occidentale, încât OMS
aşează bolile buco-dentare în al treilea rând al flagelurilor care afecteaz ă sănătatea oamenilor din ţările industrializate, dup ă
bolile cardio-vasculare şi cancer.
Când asociem termenii “zah ăr” şi “boală”, ne gândim, bineîn ţeles, la diabet. Dar gre şim dacă credem c ă diabetul nu-
i atinge decât pe cei care au factori ereditari favorabili. Nu to ţi diabeticii adul ţi sunt obezi, de şi, în general, a şa stau lucrurile.
Dacă veţi merge într-un loc public din Statele Unite, v ă veţi îngrozi de “monstruozit ăţile” pe care le ve ţi vedea. Astfel, v ă
puteţi face o idee de ceea ce vor deveni, peste dou ăzeci de ani, copiii no ştri de ast ăzi.
Studiile ştiinţifice demonstreaz ă, de asemenea, c ă la originea numeroaselor boli mintale st ă consumul excesiv de
zahăr.
În lumina capitolelor precedente, ve ţi înţelege uşor că zahărul, care este, de fapt, un produs chimic pur, poate genera
hipoglicemia, perturb ă metabolismul, în general, şi provoac ă, astfel, numeroase tulbur ări digestive.
În sfârşit, pentru a încheia aceast ă listă neagră, trebuie s ă ştiţi că zahărul provoac ă un deficit de vitamina B, care
este necesar ă – în mare cantitate – pentru asimilarea tuturor glucidelor. Zah ărul, ca şi orice fel de amidon rafinat (f ăină albă,
orez alb etc.) este complet lipsit de vitamina B. De aceea, el va obliga organismul s ă şi-o ia din rezervele de care dispune,
creând, astfel, un deficit ale c ărui consecin ţe sunt, în general: nevroza, oboseala, depresia, dificult ăţile de concentrare, de
memorie şi de percep ţie.
Iată, în orice caz, un domeniu care ar trebui s ă fie mai des explorat, când copiii au dificult ăţi la şcoală.
ÎNDULCITOARE SINTETICE
V-am recomandat deja s ă suprima ţi zahărul. Este foarte evident c ă nu veţi putea niciodat ă să-l evitaţi, atunci când
este ascuns, ca în cazul deserturilor. Dar dac ă veţi reuşi să elimina ţi zahărul tos şi cubic, ve ţi realiza un mare pas.
Din dou ă una, ori v ă lipsiţi de el ori îl înlocui ţi cu un îndulcitor de sintez ă.
Există patru tipuri principale de edulcoran ţi de sintez ă. Toţi, cu excep ţia poliolilor, au proprietatea de a nu poseda
nici un fel de putere energetic ă. Deci nu au nici o valoare nutritiv ă.
1. – Zaharina
Este cel mai vechi înlocuitor al zah ărului, deoarece a fost descoperit în 1879. Nu este deloc asimilat ă de organismul
uman şi are o putere de îndulcire de 350 de ori mai mare decât a zaharozei din zah ăr. Unele sortimente de zaharin ă au
avantajul de a fi foarte stabile în mediul acid şi de a putea suporta o temperatur ă medie. A fost cel mai comercializat
edulcorant de sintez ă, până la apari ţia aspartamului.
2. – Ciclamatul
Este mai pu ţin cunoscut decât precedenta, de şi a fost descoperit din 1937. Este sintetizat din benzen şi are o putere
de îndulcire mai mic ă decât a zaharinei, iar uneori este acuzat c ă lasă un gust nepl ăcut în gur ă.
Ciclamatul prezint ă, totuşi, avantajul de a fi complet termostabil, adic ă rezistă la temperaturi foarte înalte. Din
familia ciclamatului, cel mai utilizat este ciclamatul de sodiu, dar exist ă şi ciclamatul de calciu şi acidul ciclamic.
3. – Aspartamul
A fost descoperit în 1965, la Chicago, de c ătre James Schlatter, un cercet ător al Laboratoarelor Searle.
Aspartamul este asocia ţia a doi aminoacizi naturali: acidul aspartic şi fenilalanina.
Aspartamul are o putere de îndulcire de 180-200 de ori mai mare decât cea a zaharozei. El nu las ă un gust nepl ăcut
şi amar, iar, în timpul testelor gustative savoarea lui a fost considerat ă ca pură.
Mai mult de şaizeci de ţări îl folosesc la fabricarea produselor alimentare şi a băuturilor, iar noua legisla ţie francez ă
permite utilizarea sa ca aditiv alimentar.
Îndulcitorii de sintez ă au făcut obiectul unei enorme polemici, timp de mul ţi ani. În special zaharina, care a fost
multă vreme suspectat ă de a fi cancerigen ă. Or, ea nu pare s ă prezinte vreo toxicitate, în doza zilnic ă de 2,5 mg/kg, ceea ce ar
corespunde cantit ăţii de 60-80 kg de zah ăr pentru un adult. Unele ţări au interzis, totu şi, folosirea ei (de exemplu, Canada).
Şi ciclamatul a fost mult suspectat, iar în 1969 a şi fost interzis în Statele Unite.
Cât despre aspartam, a f ăcut, chiar de la apari ţie, obiectul aceleia şi polemici, dar toate studiile efectuate asupra lui
au dovedit c ă este lipsit de orice fel de toxicitate, chiar şi în doze mari, fapt recunoscut oficial în SUA, de FDA (Food and
Drug Administration).
64

Aspartamul se prezint ă sub dou ă forme:
– comprimate, care se dizolv ă rapid în b ăuturile calde şi reci;
– pudră, deosebit de recomandat ă pentru deserturi şi preparate culinare.
Un comprimat are puterea de îndulcire a unei buc ăţi de zahăr de 5 grame şi conţine 0,07 g de glucide asimilabile. O

64
FDA este Administra ţia pentru Alimenta ţie şi Medicamente. (n.tr.)

55. 55
linguriţă de pudră de aspartam are puterea de îndulcire a unei linguri de zah ăr pudră şi conţine 0,5 de glucide asimilabile.
În 1980, OMS preconiza o doz ă zilnică admisibil ă de 2 comprimate/kg. Asta înseamn ă că o persoan ă cu greutatea de
60 kg ar putea consuma pân ă la 120 de comprimate pe zi, f ără a se constata, în timp, vreo toxicitate a produsului. Aceast ă
doză a fost confirmat ă, în 1984 şi în 1987, de c ătre Comitetul Ştiinţific pentru Alimenta ţia Umană din Comisia European ă.
Dar aten ţie la edulcoran ţi: dacă există certitudinea c ă sunt lipsi ţi de toxicitate, în schimb ei ar putea, cu timpul, s ă
perturbe metabolismul. C ăci organismul percepe un gust dulce, se prepar ă pentru a digera ni şte glucide, dar acestea nu apar.
După o utilizare îndelung ă a produsului, aceast ă disociere ar putea deteriora sistemele noastre de reglare a
metabolismului.
Cu atât mai mult, cu cât industria agro-alimentar ă ne prepar ă, în acela şi timp, proteine cu gust de lipide, destinate s ă
înlocuiasc ă grăsimile din alimenta ţie!
În faţa acestor false mesaje, corpul nostru risc ă să nu mai ştie ce să creadă!
Astfel, folosirea unui edulcorant ar trebui s ă fie doar temporar ă, căci, la urma urmei, este de dorit s ă ne dezobi şnuim
progresiv de gustul zah ărului.
4. – Poliolii
În gama “zah ărului fals” au ap ărut şi poliolii sau edulcoran ţii în mas ă, care sunt folosi ţi la prepararea anumitor
produse (ciocolat ă gumă de mestecat, bomboane), deoarece ace ştia dau gust dulce numai cu câteva grame de substan ţă.
Din nefericire, poliolii nu prezint ă, în raport cu zah ărul, decât un interes: nu produc carii. Ei au aproape aceea şi
valoare energetic ă pe care o are zah ărul, iar în colon elibereaz ă acizi gra şi care sunt reabsorbi ţi. Indicele lor glicemic este
variabil, între 25 şi 65. Ei pot furniza, datorit ă fermenta ţiei din colon, chiar balon ările şi diareea.
Cu alte cuvinte, spre deosebire de ceea ce ni se spune prea adesea, întrebuin ţarea lor nu ne poate împiedica s ă ne
îngrăşăm şi cu atât mai pu ţin, nu ne poate ajuta s ă slăbim...
Menţiunea “f ără zahăr” ascunde, de multe ori, astfel de polioli: sorbitol, mannitol, xylitol, maltitol, lactitol, lycasin,
polidextroz ă etc.

56. 56
CAPITOLUL X
CUM PUTE ŢI REDOBÂNDI UN ABDOMEN PLAT
Marea majoritatea femeilor î şi face griji în privin ţa greutăţii şi toate se preocup ă de balon ările prea frecvente ale
abdomenului lor.
Abdomenul este, în cazul femeilor, o zon ă anatomic ă deosebit de extensibil ă şi de o foarte mare sensibilitate.
Manifest ările fiziologice interne, al c ăror sediu este abdomenul, se traduc în exterior prin varia ţii de volum dizgra ţioase, din
cauza cărora, cele interesate sunt, în mod legitim, preocupate.
Fenomenul este pus, în cele mai multe cazuri, pe seama func ţionării aparatului genital. Este adev ărat că, înaintea
ciclului, organismul feminin are tendin ţa – aşa cum am mai semnalat, de altfel – s ă reţină apa. Dar, chiar dac ă această
retenţie de ap ă este mai mare la nivelul picioarelor şi a micului bazin, în ansamblul corpului ea este, totu şi, difuză. În schimb,
repartiţia ginoid ă a grăsimii, care se acumuleaz ă la nivelul bazinului şi al coapselor, corespunde, din punct de vedere
“antropologic”, unei rezerve energetice care s ă permită asigurarea al ăptării, chiar şi în perioade de foamete, a şa cum
omenirea a cunoscut deseori în decursul miilor de ani.
Însă retenţia de ap ă nu explic ă, ea singur ă, umflarea permanent ă a abdomenului.
Pântecul umflat nu este, nici mai mult nici mai pu ţin, decât manifestarea evident ă a unor tulbur ări digestive
permanente, legate de proastele obi şnuinţe alimentare.
Când aţi citit capitolul consacrat digestiei, a ţi putut observa c ă tulburările digestive legate de proastele combina ţii
alimentare sunt prezente chiar şi fără ca grăsimile de rezerv ă să fie produse sistematic.
V-aţi dat seama, cu siguran ţă, că proastele combina ţii alimentare nu genereaz ă obligatoriu, la cei care le practic ă,
toate afec ţiunile – dintre care, unele grave – pe care le-am enumerat. Eu am c ăutat să vă fac să înţelegeţi că, dacă una dintre
aceste boli se manifest ă, cauza acesteia este probabil strâns legat ă de proastele combina ţii alimentare.
Indiferent dac ă aveţi sau nu kilograme de pierdut, dac ă sunteţi femeie şi aveţi tendin ţa de “a face burt ă”, va trebui s ă
puneţi în aplicare un anumit num ăr de reguli pe care le-am prezentat deja în capitolele precedente, dar pe care le voi reaminti
pentru cele ce au fost interesate numai de acest aspect şi, prin urmare, nu au citit, cu aten ţie tot ce este scris în carte. Dac ă vă
număraţi şi dumneavoastr ă printre ele, v ă sfătuiesc, totu şi, să citiţi neapărat capitolele urm ătoare:
,,Clasificarea alimentelor”.
“Hipoglicemia”.
“Zahărul este otrav ă”.
“Digestia”.
MÂNCAŢI FRUCTELE PE STOMACUL GOL
Fructele sunt excelente pentru s ănătatea dumneavoastr ă, dar cu o singur ă condiţie: să nu fie amestecate cu nimic
altceva.
V-am explicat deja c ă, dacă fructul – în general acid – este amestecat cu carne, provoac ă serioase tulbur ări digestive.
Dar a fi suferind de tulbur ări digestive nu înseamn ă să fii şi conştient de acest lucru. Unele persoane au o foarte
mare sensibilitate şi reuşesc să determine rapid ceea ce le este contraindicat, deoarece au manifest ări exterioare violente
(colite, crize de ficat, diaree).
La majoritatea indivizilor îns ă, aceste afec ţiuni nu sunt puse imediat în eviden ţă de eventuale simptome alarmante,
fiindcă organismul lor, având o mare rezisten ţă, acţionează prin măsuri de compensa ţie.
Ceea ce nu înseamn ă că nu sunt şi efecte negative pe undeva. R ăul se petrece în profunzime şi, într-o zi, va ie şi la
suprafaţă sub forma unui simptom deosebit. .
Anumite persoane au o senza ţie insuportabil ă de balonare, atunci când m ănâncă fructe dup ă masă. Bineîn ţeles că,
datorită, manifest ărilor evidente, ele vor suprima de la sine practica respectiv ă.
Dacă nu vă număraţi printre aceste persoane, nu a ţi avut nici un motiv ca s ă renunţaţi la un obicei alimentar pe care
îl considera ţi întemeiat.
Însă dacă astăzi aveţi burtă, aflaţi că unul dintre motivele probabile ale acestei balon ări anormale este, totu şi, faptul
că mâncaţi fructele dup ă masă.
După cum v-am explicat în capitolul consacrat digestiei, metabolizarea fructului este foarte rapid ă, ceea ce înseamn ă
că este digerat în circa dou ăzeci de minute.
Prin urmare, dup ă ce a fost ingerat, fructul trebuie s ă se afle –într-un interval de timp foarte scurt – în intestinul
subţire, unde este asimilat. Vitaminele pe care le con ţine sunt transmise organismului exact în acest moment.
Înţelegeţi, acum, de ce – dac ă aţi mâncat fructul la sfâr şitul mesei – metabolizarea lui va fi oprit ă: pentru c ă el va fi
obligat –întrucâtva, s ă stea la coad ă ca să ajungă, în etapa final ă, la nivelul intestinului sub ţire.
Problema este c ă fructul, prin natura lui, e ner ăbdător şi nu poate accepta lini ştit să fie blocat într-un ambuteiaj
digestiv. Şi, în loc s ă-şi aştepte frumos rândul, se va transforma într-un ţâfnos care va provoca o mare z ăpăceală.
Mai întâi, va începe prin a afecta şi chiar a distruge mediul enzimatic necesar şi deseori indispensabil unei bune
digestii – deci unei bune progresii în circuitul digestiv – a alimentelor care se g ăsesc într-o sta ţionare provizorie în stomac.
Astfel, va împiedica producerea pepsinei, enzim ă esenţială pentru metabolizarea c ărnii.
Întregul con ţinut al stomacului va fi, dintr-o dat ă, complet perturbat de sosirea intempestiv ă a fructului. Iar aceast ă

57. 57
perturbare se va traduce printr-o încetinire general ă a procesului de digestie ale c ărei efecte vor fi urm ătoarele:
– amidonul şi carnea vor fi insuficient digerate în stomac. Transformarea lor chimic ă va fi deci imperfect ă, în
acest stadiu, şi va contribui la perturbarea, în continuare, a procesului digestiv;
– fructul care, în mod natural, trebuie s ă traverseze foarte rapid stomacul, va fi prizonierul acestuia, datorit ă
prezenţei celorlalte alimente cu progresie digestiv ă lentă.
Şi, în aceast ă ambianţă umedă şi caldă, fructul se va metamorfoza. Va începe, mai ales, s ă fermenteze, deoarece
conţine glucide care se transform ă rapid în alcool.
Este citat cazul marilor mânc ători de fructe, care au fost victimele cirozei, de şi toată viaţa lor nu puseser ă în gură o
picătură de alcool. Acum în ţelegeţi de ce!
Dar cel mai mare necaz se va produce, de fapt, la nivelul intestinului sub ţire, deoarece “marfa” livrat ă de stomac nu
va fi conform ă “caietului de sarcini”. Iar motivul este acesta: carnea a fost digerat ă insuficient în stomac, iar fructul – care
este complet metamorfozat prin fermenta ţie – şi-a pierdut toate vitaminele.
Primind aceste “m ărfuri” neconforme, intestinul sub ţire va fi cam dezorientat.
Mai întâi va încerca s ă repare cât poate el de bine pagubele. Pentru asta, va fi tentat s ă pună în aplicare proceduri de
excepţie –în ceea ce prive şte metabolismul – care vor avea inconvenientul de a încetini, înc ă o dată, procesul digestiv.
Astfel perturbat, intestinul se irit ă şi se umfl ă.
Şi tocmai repetarea prea frecvent ă a acestor anomalii face ca un abdomen de femeie, având în vedere sensibilitatea
lui, să-şi manifeste progresiv proeminen ţa.
După cum aţi văzut în capitolul consacrat digestiei, perturb ările procesului digestiv duc la o activitate anormala a
intestinului gros, deoarece de şeurile care ajung m el sunt incomplet digerate. Intestinul gros va trebui, şi el, să foloseasc ă
proceduri de excep ţie, al căror principal obiectiv va fi distrugerea de şeurilor alimentare prin fermenta ţie şi putrefac ţie, în
funcţie de natura acestora.
Aceste proceduri digestive de excep ţie, folosite prea frecvent sau în permanen ţă, vor genera o continu ă perturbare a
intestinului gros, a c ărui func ţie va fi constant destabilizat ă, în raport cu activitatea normal ă.
Nu trebuie s ă căutăm mai departe cauza tulbur ărilor func ţionale ale colonului. Unele dintre manifest ările evidente
ale acestora sunt, în orice caz, m ărirea în volum a abdomenului şi balonările permanente.
CUM TREBUIE MÂNCATE FRUCTELE?
Pentru c ă fructele nu se pot combina cu nici un alt aliment, f ără a perturba întregul proces digestiv, trebuie s ă fie
mâncate – dup ă cum am men ţionat – singure, şi mai ales, pe stomacul gol.
În loc să mâncaţi fructele dup ă masă, ar trebui s ă le mânca ţi înainte. Ideal ar fi s-o face ţi cu cel pu ţin o oră înainte de
aceasta. Dar ar trebui s ă proceda ţi în aşa fel, încât ultima mas ă fie complet digerat ă, adică să mâncaţi fructul la circa trei ore
după prânz sau cin ă.
Prin urmare, exista trei momente ale zilei, când pute ţi mânca fructe:
– diminea ţa, la sculare, cu cel pu ţin o jum ătate de or ă înainte de micul dejun;
– la mijlocul dup ă-amiezii (ora 17,30), adic ă la cel pu ţin patru ore dup ă ce aţi terminat prânzul;
– seara, înainte de culcare, cu condi ţia ca intervalul de patru ore de după cină să fie aproximativ respectat.
Vă reamintesc c ă este mai bine s ă evitaţi citricele (portocale, grapefruit, mandarine) înainte de culcare, c ăci vitamina
C pe care o con ţin riscă să vă tulbure somnul. Deci sunt absolut indicate diminea ţa, la sculare, sau la mijlocul dup ă-amiezii,
pentru a v ă biciui pu ţin mole şeala.
ATENŢIE LA SUCUL DE FRUCTE
Adevăraţii specialişti în nutri ţie se strâmb ă întotdeauna când aud de sucul de fructe. Deoarece ei cred, în mod
paradoxal, c ă sucul de fructe 'nu este o b ăutură natural ă.
Mâncăm fructe pentru c ă suntem încredin ţaţi că acestea con ţin excelente substan ţe nutritive, indispensabile s ănătăţii
noastre. Şi sunt citate, în general, vitaminele şi sărurile minerale.
Bând un “concentrat de fructe”, sub forma unui suc, unii au convingerea c ă absorb o cantitate mai mare de vitamine.
Din nefericire, nu este cu totul adev ărat, căci majoritatea vitaminelor care fac parte integrant ă din fruct sunt distruse
la nivelul sucului de fructe. P ăstrarea vitaminelor, în afara mediului lor natural, care e fructul, este extrem de efemer ă.
Pe de altă parte, cea mai mare parte a substan ţei vitale din fruct r ămâne în pulpa care este aruncat ă după ce sucul a
fost extras.
În sfârşit, când este separat de pulp ă, sucului îi cre şte foarte mult şi rapid aciditatea, astfel încât suntem obliga ţi să-l
îndulcim ad ăugându-i zah ăr.
Cu riscul de a v ă surprinde, nu v-a ş recomanda s ă beţi sucuri de fructe, chiar dac ă le faceţi dumneavoastr ă.
Pentru c ă, în afar ă de acţiunea lor asupra celorlalte alimente şi întocmai ca fructul întreg, ingerat în cursul unei
mese, sucurile de fructe irit ă căile digestive prin marea lui aciditate (aciditatea care va distruge alte vitamine, a şa cum ar
face-o o ţetul). Evita ţi, în orice caz, s ă beţi mai mult suc de fructe decât a ţi face-o mâncând fructele din care este extras;
adăugaţi-i puţină apă şi un edulcorant de sintez ă, dacă vreţi să fie mai dulce.
REGĂSIŢI-VĂ ABDOMENUL PLAT
Dacă abdomenul v ă este umflat, dac ă sunteţi balona ţi în permanen ţă, vă sfătuiesc – pentru a v ă regăsi pântecul plat

58. 58
de la optsprezece ani 2 s ă puneţi în practic ă următoarele reguli:
– mâncaţi fructele exclusiv pe stomacul gol,
– nu amesteca ţi niciodată proteino-lipidele cu glucidele,
– nu beţi niciodată băuturi gazoase (bere, ap ă mineral ă, sucuri etc.),
– faceţi puţină gimnastic ă abdominal ă pentru a v ă întări muşchii (1/4 oră în fiecare diminea ţă),
– combate ţi constipa ţia mâncând pâine integral ă, complet ă sau cu t ărâţe şi multe fibre alimentare,
– în sfârşit practicaţi relaxarea (sofrologia).
Anumite afec ţiuni înrudite cu balon ările, ca aerofagia, sunt de origine nervoas ă (dar nu exclusiv).
Relaxarea v ă va ajuta s ă vă regăsiţi abdomenul plat, dar nu va reu şi niciodat ă să răzbească de una singur ă mulţimea
de amestecuri alimentare împotriva naturii, pe care le-a ţi mâncat pân ă în momentul respectiv.

59. 59
CAPITOLUL XI
CUM TREBUIE HR ĂNIŢI COPIII?
Alimenta ţia unui copil mic, mai ales când este înc ă sugar, este principala preocupare a mamei. În timpul primelor
luni de via ţă, modul în care copilul î şi va accepta hrana îi va condi ţiona acestuia starea de s ănătate, adic ă şansele de
supravie ţuire.
Dacă în cursul acestei perioade intervine o problem ă: lipsa poftei de mâncare, vom ă, diaree, alergie etc., specialistul
consultat, analizând situa ţia, va pune neîndoios aceste manifest ări pe seama alimenta ţiei copilului şi o va schimba în
consecin ţă.
Medicii ştiu perfect c ă, la un copil mic, problemele de s ănătate au aproape întotdeauna cauze alimentare. Schimbând
alimenta ţia, ajutând-o, ei au mai multe şanse de a g ăsi o solu ţie eficace, decât prescriind un medicament.
În schimb, când copilul este mai mare şi, mai ales, de îndat ă ce începe s ă fie hrănit “normal” (adic ă într-un mod mai
mult sau mai pu ţin asem ănător adultului, m ănâncă de toate), nu le mai vine în minte nici p ărinţilor şi nici medicilor s ă-i
schimbe modul de alimenta ţie, dacă se îmboln ăveşte.
Este un fapt regretabil, deoarece majoritatea problemelor de s ănătate ar putea fi rezolvate astfel.
Apariţia bolii la un copil, ca şi la oricare alt individ, este mai întâi un semn de sl ăbiciune fizic ă.
Organismul uman este dotat, în mod normal, cu un sistem natural de ap ărare împotriva tuturor agresiunilor
microbiene din mediul înconjur ător. Despre un copil mic, care duce orice obiect la gur ă, se spune c ă “este imunizat împotriv ă
microbilor”. Prin aceasta se subîn ţelege că dispune de un sistem de ap ărare care îl înarmeaz ă împotriva atacurilor
microbiene.
Dar nu numai bebelu şii au privilegiul unei ap ărări imunitare; şi copilul care a crescut (ca şi adultul) î şi păstrează
această capacitate, iar organismul s ău o pune în aplicare în fiecare moment, pentru a-i asigura supravie ţuirea în mediul
microbian care îl înconjoar ă.
Totuşi, când organismul este sl ăbit, mijloacele naturale de ap ărare devin mai pu ţin eficiente, deci mai vulnerabile.
Bolile, cu excep ţia celor de origine viral ă, trebuie puse pe seama unei sl ăbiciuni trec ătoarea organismului.
Or, slăbiciunea organismului are drept cauz ă, în majoritatea cazurilor, o problem ă alimentar ă.
De aceea, modul de hran ă al copiilor trebuie s ă rămână în permanen ţă preocuparea p ărinţilor.
Din păcate, copilul din ţările noastre industrializate, dac ă este bine hr ănit cantitativ, este din ce în ce mai prost
hrănit din punct de vedere calitativ.
Pe de altă parte, anumite combina ţii alimentare sunt prost tolerate de c ătre copii şi, în anumite cazuri, ar trebui mai
bine să fie evitate.
O ALIMENTA ŢIE DE O CALITATE DEPLORABIL Ă
Evocând modul în care sunt hr ăniţi copiii din zilele noastre, nu m ă pot împiedica s ă nu mă gândesc la cel în care
sunt hrănite animalele domestice.
Cu câţiva ani în urm ă, “făceai supa pentru câine” sau “mâncarea pentru pisic ă”. Azi, deschizi o cutie. Este cu mult
mai practic!
Căci vrem s ă avem animale, cu condi ţia să nu trebuiasc ă să ne ocup ăm de ele.
Iată încă o ilustrare a caracteristicii fundamentale a epocii noastre. Dorim toate avantajele f ără a avea şi
inconvenientele. Cu alte cuvinte, şi după expresia de acum celebr ă, “vrem şi untul şi banii pentru unt”.
Toate femeile aspir ă să aibă copii, nimic mai natural! Dar în epoca noastr ă vrem să avem copii, cu condi ţia să nu
trebuiasc ă să ne ocup ăm prea mult de ei.
Pentru a r ăspunde acestei tendin ţe, a trebuit s ă organiz ăm un fel de cresc ătorii industriale destinate minuna ţilor
noştri copila şi: creşe, cămine, gr ădiniţe. Şi, ca şi în cazul animalelor, s-au g ăsit soluţii industriale practice, pentru ca
zgâmboii s ă fie hrăniţi cu uşurinţă. Este de ajuns s ă deschizi o cutie sau “un borc ănel”.
Fiţi liniştiţi, nu sunt atât de învechit încât s ă refuz orice conserv ă, fiindcă unele sunt foarte bune, dar eu m ă revolt
împotriva generaliz ării lor.
Iată deci principiile de alimenta ţie a copiilor, pe care vi le recomand, cu scopul principal de a le asigura acestora o
bună stare de s ănătate, consecin ţă natural ă a unei hrane s ănătoase.
ALIMENTE SUB STRICT Ă SUPRAVEGHERE
Pâinea
Ca şi adultul, nici copilul nu ar trebui s ă mănânce pâine “alb ă”, pâine obi şnuită, fabricat ă cu făină cernută. V-am
precizat, de altfel, c ă sărurile minerale, şi mai ales magneziul, dispar m timpul rafin ării.
Vitamina B este şi ea, distrus ă prin acest procedeu. Or, se ştie că această vitamina este indispensabil ă pentru
metabolismul glucidelor. O caren ţă de vitamina B implic ă deci un risc de tulbur ări digestive şi de oboseal ă.

60. 60
Făinoasele
Când copilul are o corpolen ţă normală, ceea ce înseamn ă că are o bun ă toleran ţă la glucide, nu exist ă nici un motiv
ca să-l privaţi total de f ăinoase. Dar nici nu trebuie ca acestea –a şa cum se întâmpl ă adesea – s ă devină baza alimenta ţiei.
Recurgerea sistematic ă la glucidele rele şi, în special, la cartofi, orez şi paste f ăinoase, este, în majoritatea cazurilor,
consecin ţa unei lipse de imagina ţie. În realitate, felurile pot fi foarte variate, f ără o cheltuial ă în plus. Reciti ţi tabelul din
anexa nr. 3 şi veţi vedea c ă există o cantitate impresionant ă de legume, la care nu v ă gândiţi niciodat ă.
Este absolut necesar s ă-i învăţaţi pe copii s ă mănânce altceva decât glucide rele. C ăci, dacă ei le tolereaz ă, după
toate aparen ţele, la vârsta pe care o au, s-ar putea ca problema s ă nu se mai pun ă în aceia şi termeni când î şi vor termina
creşterea. De aceea, trebuie s ă-i faceţi să aprecieze de foarte timpuriu şi altceva, mai ales legumele de care am vorbit deja.
În privin ţa pastelor, ar fi de dorit s ă fie fabricate cu f ăină nerafinat ă, dar se g ăsesc greu în comer ţ. Va trebui s ă nu le
daţi copiilor prea frecvent, deoarece, ca şi pâinea, risc ă să le provoace un deficit de vitamina B.
Cât despre orez, cel mai bine ar fi s ă le daţi orez nedecorticat, preg ătit după reţeta din anex ă. Orezul natural, cu
roşii, constituie, dup ă cum ştiţi, un fel de sine st ătător.
Când le ve ţi da copiilor f ăinoase, face ţi în aşa fel, încât s ă evitaţi, pe cât posibil, s ă le mănânce în acela şi timp cu
carnea.
Această regulă va fi uşor de aplicat la paste şi orez, dar mai dificil în cazul cartofilor.
Trebuie s ă ştiţi că unele făinoase fac parte din categoria glucidelor bune. Este cazul fasolei uscate şi a lintei. Deci nu
ezitaţi să le prepara ţi cu regularitate.
Fructele
Organismul copiilor are resurse pe care adultul le-a pierdut de mult. Astfel, el metabolizeaz ă, fără prea multe
probleme vizibile, amestecurile alimentare care includ fructe.
De aceea, la copii, se poate men ţine, eventual, consumul unui fruct dup ă masă.
Dar de îndat ă ce se va constata o anumit ă fragilitate pe plan digestiv (balonare, dureri de burt ă, gaze), va fi mai bine
să suprima ţi fructele în cursul mesei. Ca şi adultul, copilul va consuma fructe pe stomacul gol sau la gustare, cu condi ţia să
nu mănânce decât atât.
Băuturile
Apa este şi rămâne singura b ăutură care convine copilului. Tot ce seam ănă, mai mult sau mai pu ţin, cu sucul de
fructe fabricat industrial, cu limonada sau cu cola trebuie s ă fie suprimate, pentru c ă este o adev ărată otravă pentru copil.
În mod excep ţional, la o aniversare sau o s ărbătoare m familie, îl pute ţi lăsa pe copii s ă bea câteva pahare din aceste
băuturi, dar spune ţi-vă că este la fel de r ău ca şi când i-a ţi da să bea alcool. Iar în ceea ce prive şte băuturile cu cola, s-ar putea
spune c ă, pentru copil, este şi mai rău decât dac ă ar bea alcool.
Siropurile diluate cu ap ă nu sunt nici ele recomandabile, pentru c ă au o concentra ţie prea mare de zah ăr. Deci îl
obişnuiesc pe copil cu gustul dulce, creându-io adev ărată dependen ţă.
Nici laptele nu este recomandat în timpul mesei. A ţi văzut, în capitolul despre digestie, c ă este o mare gre şeală să bei
lapte la mas ă, pentru c ă, ajuns în stomac, acesta se coaguleaz ă, formând cocoloa şe care îmbrac ă, apoi, particulele de
alimente, pe care le izoleaz ă astfel de sucurile gastrice. Laptele b ăut la mas ă vă asigură nişte tulbur ări digestive.
Copiii pot s ă bea, totu şi, lapte în cursul zilei, dar va trebui s ă verifica ţi dacă o fac pe stomacul gol.
La micul dejun, problema se pune diferit, pentru c ă laptele cald este mult mai digerabil, iar fenomenele prezentate
mai sus nu se mai petrec în acela şi mod.
Zahărul şi dulciurile
N-am să merg pân ă acolo, încât s ă recomand eliminarea total ă a dulciurilor şi, totuşi, aceasta ar fi cea mai
rezonabil ă măsură. Aş insista, totu şi, asupra unei mari rigori în consumul lor.
În afară de zahărul de la micul dejun, de cel ad ăugat la brânza de vaci sau la iaurt ori de cel pe care îl con ţin
deserturile (pr ăjiturile, înghe ţatele), ceea ce înseamn ă deja o cantitate mare, nu-i l ăsaţi pe copii s ă mănânce zah ăr, sub orice
formă s-ar prezenta el.
Trebuie deci interzise toate dulciurile, bomboanele, pastele de fructe ori “tabletele caramelizate acoperite cu
ciocolată” (acestea din urm ă conţin aproape 80% zah ăr).
Recitiţi, dacă este necesar, capitolul consacrat acestui subiect (Capitolul IX) pentru a v ă convinge o dat ă pentru
totdeauna c ă, dacă zahărul este otrav ă, el este la fel, şi mai ales, pentru copii.
Pe de altă parte, este important s ă feriţi copiii de a deveni dependen ţi de gustul dulce. Este necesar pentru s ănătatea
lor imediat ă şi indispensabil pentru s ănătatea lor viitoare.
Eu ştiu, totu şi, că este greu s ă-i forţezi pe copii s ă se comporte, ca ni şte consumatori marginali, în timp ce tr ăiesc
într-un mediu care-i solicit ă permanent. Dar acesta nu este un motiv pentru a abdica, declarând c ă n-aveţi ce să le faceţi.
Ceea ce pute ţi face, în orice caz, este s ă stabiliţi un control riguros, cel pu ţin acasă, şi să-i păziţi pe copii, de la cea
mai fraged ă vârstă, de obişnuinţa cu gustul dulce, pentru a evita s ă devină, cu timpul, sclavii acestuia.
De aceea, contrariu spuselor unor medici, nu este recomandat s ă le daţi sugarilor ap ă zaharat ă. Îi pute ţi obişnui
foarte bine cu apa curat ă. Când copiii dumneavoastr ă primesc cadouri sub form ă Ide dulciuri (pachete de bomboane, caramele

61. 61
etc.), face ţi în aşa fel încât s ă dispară cea mai mare parte, pe care o ve ţi elimina de tot, ulterior.
Totodat ă, chiar şi dacă dulciurile sunt consumate în cantitate modest ă, trebuie s ă le interzice ţi cu des ăvârşire
înaintea mesei. În acest caz, zah ărul nu numai c ă le taie copiilor foamea, dar contribuie şi la perturbarea metaboliz ării puţinei
hranei pe care ar putea-o, totu şi, mânca.
Trebuie s ă vă amintim înc ă o dată că zahărul consumat provoac ă un deficit de vitamina B. Aceasta, a şa cum am
subliniat deja, este indispensabil ă pentru metabolismul glucidelor. O caren ţă de vitamina B oblig ă, prin urmare, organismul
să ia din rezervele sale, creând astfel un deficit, ale c ărui consecin ţe sunt oboseala, dificult ăţile de concentrare, de aten ţie, de
memorie , adică o anumit ă formă de depresie. Este evident c ă activitatea şcolară va avea, din aceast ă pricină, mult de suferit.
TREBUIE ÎNLOCUIT ZAH ĂRUL COPIILOR CU ÎNDULCITORI?
Dacă adulţilor li se recomand ă să înlocuiasc ă zahărul cu un edulcorant de sintez ă, de ce nu li s-ar recomanda şi
copiilor? Aceasta este, într-adev ăr, o întrebare bun ă.
În cazul în care copilul este prea gras pentru vârsta lui, aceast ă măsură ar fi necesar ă.
În schimb, dac ă are o corpolen ţă normală, nu exist ă nici un motiv pentru a-i suprima categoric cele câteva buc ăţele
de zahăr de la micul dejun sau lingura de zah ăr pudră pe care i-o pune ţi peste iaurt
65
.
Dar, pentru a limita consumul zilnic (aceast ă recomandare prive şte toata familia), pute ţi prepara deserturile cu
edulcoran ţi.
Acestea fiind zise, s ă vedem cum putem organiza cele patru mese ale copiilor.
MESELE
Când alc ătuiţi meniurile copiilor trebuie s ă urmăriţi:
– evitarea supraînc ărcării hranei cu glucide rele, pentru a nu destabiliza metabolismul,
– evitarea combina ţiilor alimentare contra naturii, care sl ăbesc organismul şi genereaz ă numeroase probleme de
sănătate.
În privin ţa alimenta ţiei, toat ă lumea v ă va spune cu cea mai mare convingere – pentru c ă este un lucru ce ţine a
priori de bunul sim ţ – că mesele trebuie s ă fie “echilibrate”. Prin aceasta, se în ţeleg, în general, mesele în compozi ţia cărora
figureaz ă alături proteine, glucide şi lipide.
Această opinie este complet fals ă!
Într-adev ăr, trebuie s ă mâncăm proteine, glucide şi lipide, pentru a fi siguri c ă absorbim toate substan ţele de care are
nevoie organismul. Şi asta, în special pentru copii, al c ăror corp este în formare.
Eroarea comun ă pe care o facem, al ături de corpul medical, este aceea de a crede c ă echilibrul alimentar trebuie s ă se
manifeste la nivelul unei singure mese.
Când vorbim de o mas ă echilibrat ă ar trebui s ă menţionăm că acest echilibru trebuie s ă se refere la mai multe mese
şi nu la una singur ă. Aici este toat ă diferen ţa. Şi este esen ţialul a ceea ce trebuie s ă ştim şi să respectăm, pentru a evita
tulburările de metabolism pe care le-am evocat pe larg, înc ă de la începutul acestei c ărţi.
Altfel spus, ave ţi grijă să alcătuiţi pentru copiii dumneavoastr ă meniuri în care vor domina fie protido-lipidele, fie
glucidele. Dar nu încerca ţi să combina ţi sistematic ambele categorii la o singur ă masă, dimpotriv ă, evitaţi acest lucru.
MICUL DEJUN
Anglo-saxonii au dreptate când pretind c ă micul dejun trebuie s ă fie cea mai consistent ă masă a zilei. Şi asta, în
special pentru copii. În schimb, ei gre şesc când vor s ă-l facă “echilibrat”, alc ătuindu-l din glucide (cereale) şi proteine-lipide
(ouă, mezeluri, şi carne).
Recomandarea mea este de a face din micul dejun al copiilor o mas ă în care domin ă glucidele .
Deci le ve ţi putea da concomitent:
– pâine, de preferin ţă neagră,
– cereale (pe cât posibil brute; evita ţi-le pe cele care con ţin orez decorticat, porumb, zah ăr, miere sau caramel),
– fructe (dar vor trebui neap ărat să înceapă cu ele).
În măsura în care glucidele “bune” trebuie s ă domine clar, la aceast ă masă, este de preferat pentru copil s ă nu
consume decât lapte smântânit sau semi-smântânit, ca şi grăsimi vegetale (margarin ă de masă, mai degrab ă decât unt).
Dacă doreşte să mănânce şi brânză de vaci sau un iaurt, acestea vor trebui neap ărat să conţină 0% grăsimi.
Mă opun categoric consumului de miere sau dulcea ţă, deoarece concentra ţia de zah ăr (chiar dac ă este natural ă, la
miere) este mult prea mare. Dulcea ţa trebuie s ă fie mâncat ă cu totul excep ţional, în afara cazului în care este preparat ă cu un
îndulcitor de sintez ă.
PRÂNZUL
Prânzul va fi dominat, mai ales, de proteine şi lipide. Deci va con ţine carne sau pe şte.
Dar ar fi ideal s ă evitaţi să serviţi, la carne şi la peşte, cartofi, orez sau paste. Legumele pentru garnitur ă ar trebui s ă

65
Puteţi, de asemenea, înlocui zah ărul alb (zaharoza) cu fructoz ă, care se g ăseşte în comer ţ şi al cărei indice glicemic este
mult mai sc ăzut. (n.a.)

62. 62
fie alese, în special, dintre fasole verde, ţelină, conopid ă sau ciuperci) vezi lista complet ă în anexa nr. 3).
Dacă felul principal este pe baz ă de proteine şi de lipide (carne, pe şte, mezeluri), ar fi de dorit s ă limitaţi desertul la
brânzeturi sau lactate (mâncate în cantitatea dorit ă).
Din păcate, copilul – mai ales dac ă este de vârst ă şcolară îşi va lua, poate, masa de prânz în afara casei şi, cel mai
probabil, la cantina şcolii. În acest caz, p ărinţii îi vor sc ăpa alimenta ţia de sub control. Dar dac ă nu este “prea gras”, situa ţia
copilului nu va fi dramatic ă, doar pentru atâta. Dup ă aceea, lucrurile se vor repara şi la masa de sear ă.
Dacă acasă s-a deprins deja cu obi şnuinţa de a nu mânca pâine sau de a nu mânca fructele decât pe stomacul gol,
copilul va putea limita, într-o m ăsură, neajunsurile.
GUSTAREA
Pentru toat ă lumea, în general, şi pentru copii, în special, este mai bine ca num ărul de mese s ă fie mai mare, decât
mai mic. Ca şi micul dejun, gustarea va fi în mod esen ţial glucidic ă.
Dacă le daţi pâine, ar trebui s ă fie neagr ă sau făcută cu făină necernut ă. Pe pâine le pute ţi pune margarin ă de masă
(se va evita dulcea ţa).
În sfârşit, le .pute ţi da ciocolat ă, cu condi ţia să fie de bun ă calitate, adic ă având un procent de cacao ridicat
(minimum 60%).
CINA
Cina copilului va putea fi dominat ă fie de proteino-lipide (carne, pe şte, ouă), fie de o glucid ă “bună”, care s ă
constituie, ea îns ăşi, un fel de mâncare: linte, orez complet, paste complete.
Dar oricare ar fi op ţiunea, primul fel al cinei copilului trebuie s ă fie o sup ă deasă de legume (praz, ro şii, ţelină etc.).
În general, copiii nu m ănâncă suficiente legume verzi, pentru c ă nu le plac; acestea con ţin, totuşi, după cum ştiţi,
fibrele alimentare indispensabile unei bune dinamici a tranzitului intestinal şi sunt bogate în vitamine, s ăruri minerale şi
oligo-elemente. De aceea, cel mai bun mijloc de a-i face s ă le mănânce este s ă le daţi o supă bună de legume, pe care le-a ţi
pasat cu mixerul.
O altă categorie de mânc ăruri ce convin perfect copiilor, care nu mai pot dup ă ele, sunt legumele umplute, ca ro şiile,
vinetele, dovleceii, anghinarea şi varza.
Acesta este un mod foarte simplu de a prepara legumele cu fibre, ceea ce permite l ărgirea gamei de mânc ăruri
dincolo de nelipsitele paste, orez şi cartofi.
La cină, daţi copiilor ca desert lactate f ăcute din lapte semi-smântânit, ca: gelatinele, cremele caramel, pe care le
puteţi prepara înlocuind zah ărul cu fructoza sau cu un îndulcitor de sintez ă.
Există un tip de hran ă pe care v ă sfătuiesc s-o exclude ţi, în orice caz, acas ă: sandviciul, hamburgerul şi hot-dogul.
Nu-l veţi împiedica pe copil s ă-i placă hamburgerul, a şa cum îi plac şi sucurile sau cola. Totu şi, acesta nu este un motiv
pentru a i-l preg ăti şi acasă. Este un tip de hran ă absolut contraindicat pentru s ănătatea lui, deoarece con ţine o cantitate prea
mare de glucide rele asociate cu carnea.
Rezerva ţi acest gen de mâncare pentru ocaziile în care va constitui un mod practic de alimenta ţie, adică atunci când
nu sunte ţi acasă. Hot-dogul şi hamburgerul au fost inventate în SUA, pentru | o alimentare rapid ă, fie la locul de munc ă, când
lucrezi toat ă ziua, fie în deplas ările, întotdeauna lungi, într-o ţară imensă cum este America.
A mânca la tine acas ă un hot-dog sau un hamburger este mai caraghios decât a te culca în sacul de dormit pe un pat
cu baldachin, f ără să mai vorbim despre influen ţa sa asupra s ănătăţii. De aceea, evita ţi să cădeţi, datorit ă comodit ăţii, în
această jalnică extrem ă, aşa cum, din p ăcate, este cazul majorit ăţii oamenilor din numeroase ţări, dintre cele mai civilizate,
unde unii copii nici nu ştiu ce înseamn ă o masă normală.
Luaţi-vă copiii, câte o dat ă, din când în când, la McDonalds sau la Burger King, dac ă le face pl ăcere, sau pentru a
câştiga timp, când sunte ţi în deplasare, dar aceste ocazii trebuie s ă rămână excepţionale. Feri ţi-vă să-i maimuţăriţi pe anglo-
saxoni, adoptându-le proastele obiceiuri.
CAZURI PARTICULARE
Copiii prea gra şi
Unii copii au de foarte timpuriu ni şte kilograme excedentare, f ără ca părinţii lor să fie destul de îngrijora ţi pentru a
consulta un medic.
Dacă se hotărăsc s-o fac ă, doctorul le va spune, în majoritatea cazurilor, c ă, pentru câteva kilograme în plus, nu
înseamnă că au un copil obez. El va aprecia, totodat ă, pe bun ă dreptate, c ă, la un copil în plin ă creştere, nu poate fi vorba de
vreun regim cu calorii reduse. În nou ă cazuri din zece, îi va lini şti pe părinţi, spunându-le c ă, atunci când copilul va fi mai
mare, în special în perioada adolescen ţei, îşi va reg ăsi greutatea normal ă pentru vârsta lui.
Trebuie s ă ştiţi, totuşi, că excesul de greutate la un copil este, în toate cazurile, un semn evident de tulburare a
metabolismului.
Deci trata ţi cu seriozitate un copil durduliu, pentru c ă dacă problema este examinat ă din timp, echilibrul va fi mai
uşor de restabilit.
La copil, ca şi la adult, gr ăsimile de rezerv ă adică o proast ă toleran ţă la glucoz ă. Principiile alimentare enun ţate în
capitolul V vor trebui s ă fie aplicate cu rigoare.

63. 63
Când copilul î şi va reg ăsi greutatea normal ă, în alimenta ţia lui va fi posibil ă – ca şi la adult – reintegrarea
progresiv ă a câtorva glucide rele care constituie abateri ce vor trebui s ă fie gestionate ca atare.
Este exact c ă, o dată cu pubertatea, unii b ăieţi prea gra şi îşi pierd progresiv excesul de greutate, f ără a-şi schimba
regimul alimentar. Adolescentul cunoa şte, în aceast ă perioad ă a vieţii, o transformare fizic ă care genereaz ă un mare consum
de energie. Este o perioad ă de intens ă activitate fizic ă.
Atenţie, totuşi, pentru c ă adolescentul care a fost prea gras în timpul copil ăriei, este în mod invariabil un candidat la
obezitate, când va ajunge la vârsta adult ă.
Pentru fete, situa ţia este, în general opus ă. Riscul de a câ ştiga în greutate apare mai curând în timpul pubert ăţii,
când corpul ei devine cel al unei femei. A şa cum am v ăzut în capitolul precedent, organismul femeii este de o mare
sensibilitate şi orice varia ţie a sistemului hormonal (la pubertate, sarcin ă sau la menopauz ă) este un factor de risc pentru
echilibrul metabolismului s ău.
Fetele şi femeile sunt perfect con ştiente de acest fapt, dar în grija lor de a- şi menţine “silueta”, adopt ă, din păcate,
regimuri alimentare care le fac sa fie moarte de foame şi le duc invariabil c ătre depresii.
Tinerele, pe care pubertatea le face, în general, s ă se îngra şe, ar putea s ă adopte, f ără nici un fel de contraindica ţie,
principiile alimentare din aceast ă carte. Nu numai c ă-şi vor putea p ăstra “linia”, dar î şi vor descoperi, în plus, o vitalitate
nouă, care ar putea s ă le ajute la “cucerirea” lumii.
Copilul obosit
Nu vă frapeaz ă să constataţi câţi copii şi adolescen ţi – din ce în ce mai numero şi – sunt obosi ţi, limfatici, târându- şi
greoi corpul de la pat la fotoliu?
Amintiţi-vă că un exces de glucide rele la micul dejun va favoriza o hipoglicemie, spre ora 11, cu somnolen ţă, lipsă
de concentrare, c ăscat, apatie sau agresivitate, semne pe care profesorii le remarc ă mai ales în orele de la sfâr şitul dimine ţii.
Acest fenomen risc ă să se repete peste zi, dac ă la masa de prânz copilul abuzeaz ă de cartofi, pâine alb ă şi băuturi
dulci.
Gustarea pe baz ă de zahăr asociat cu gr ăsimi (pâine sau ciocolat ă, cornuri) va accentua şi mai mult fenomenul.
Apoi, copilul întors acas ă se instaleaz ă prea frecvent în fa ţa televizorului, dup ă cum am mai ar ătat; este o ocazie
propice pentru ron ţăit, care incit ă aceste tinere fiin ţe maleabile şi prea pu ţin formate pentru a avea spirit critic, s ă consume
dulciuri sau biscui ţi. Un stadion ar fi mai binevent decât acest “sport de salon”.
Absenţa unei diversific ări precoce a alimenta ţiei reuşeşte deseori s ă declanşeze la copil dezgustul pentru fibre
(fructe, legume şi leguminoase), care sunt atât de bogate în vitamine, s ăruri minerale şi oligoelemente.
Toate aceste caren ţe reprezint ă un factor suplimentar de oboseal ă.

64. 64
CAPITOLUL XII
SLĂBIŢI FĂRĂ A FACE SPORT
În cântecul s ău, “Te-ai del ăsat”, Charles Aznavour îi recomand ă soţiei lui care, se pare, are aerul unei sperietoare:
“Ca să slăbeşti, fă şi tu un pic de sport!”
Iată încă o idee primit ă de-a gata; iar mândria noastr ă naţională, Aznavour, nu a avut, cu siguran ţă, niciodat ă
probleme de greutate, fiindc ă altfel şi-ar fi dat seama c ă, spre deosebire de ceea ce crede lumea, sportul nu a f ăcut niciodat ă
pe nimeni s ă slăbească.
Când aţi început s ă fiţi preocupa ţi de excesul dumneavoastr ă ponderal, presupun c ă v-aţi hotărât – ca mul ţi alţii – să
faceţi sau mai degrab ă, să vă apucaţi din nou de sport. Şi pentru asta a ţi ales fie bicicleta, fie jogging-ul, fie, de multe ori, pe
amândou ă.
Fiindcă le-am încercat pe amândou ă, vă pot garanta c ă rezultatul este nul.
Poţi face sport pentru a te mi şca, a te destinde, a te defula, a te oxigena, pentru a- ţi întâlni prietenii sau pentru a avea
un pretext mai bun ca s ă nu rămâi acas ă. Toate obiectivele sunt bune. Cu excep ţia unuia: sl ăbitul. Nu ve ţi slăbi făcând sport,
dacă vă păstraţi proastele obi şnuinţe alimentare, care sunt acelea şi ca ale contemporanilor no ştri.
A face sport pentru a sl ăbi seam ănă mai mult cu teoria caloriilor. Îns ăşi ideea de baz ă este identic ă. Când începi s ă
faci un sport pentru ca s ă pierzi în greutate, ai tendin ţa să măsori rezultatele efortului depus de corpul t ău după cantitatea de
sudoare pe care o faci s ă curgă.
Ceea ce pierzi este, de fapt, apa. Iar dac ă “îţi arzi caloriile”, aceasta este o cheltuial ă energetic ă pe care o vei
sustrage din rezervele temporare (glicogenul), cele care sunt alimentate mai ales de consumul de glucide.
La început, când face ţi sport pute ţi să constataţi, într-adev ăr (dar numai cu un cântar de foarte mare precizie), c ă au
dispărut 200-300 de grame.
Dar după ce vă obişnuiţi să faceţi cu regularitate acest efort muscular, de exemplu sâmb ăta, organismul începe s ă-şi
reajusteze treptat “oferta” dup ă noua “cerere”. Dac ă îi cereţi mai mult, ei bine, el se va descurca astfel încât s ă stocheze
suficient glicogen pentru a v ă satisface cererea.
Foarte repede, ve ţi putea constata nu numai c ă nu mai sl ăbiţi deloc, ci şi că v-aţi recâştigat greutatea ini ţială.
Amintiţi-vă de câinele înfometat, care î ţi îngroap ă osul. Dac ă îi cereţi eforturi suplimentare organismului, acesta nu numai c ă
va produce pu ţin mai mult, dar, din pruden ţă, se va hot ărî să şi stocheze pu ţin mai mult. Şi aşa începe spirala infernal ă.
Pentru a dejuca capriciile propriei naturi, v ă hotărâţi, din reflex, s ă adăugaţi încă cinci kilometri la parcursul ciclist.
Şi, dat fiind c ă micul dumneavoastr ă ordinator cunoa şte bine legea cererii şi a ofertei, face o ajustare.
Iată cum, pentru câteva grame în minus, încasa ţi câteva grame în plus, cu riscuri serioase în privin ţa sănătăţii.
Pentru c ă în sport exist ă o regulă de aur, pe care trebuie s-o respecta ţi întotdeauna “s ă nu forţezi niciodat ă maşina”. Nu v-ar
trece niciodat ă prin minte s ă faceţi circuitul celor 24 de ore de la Le Mans, cu o ma şină de doi cai putere. Totu şi, aşa
proceda ţi când v ă impune ţi parcursuri prea ambi ţioase pentru vârsta, condi ţia fizică şi nivelul dumneavoastr ă de
antrenament.
Faceţi sport pentru toate motivele care sunt invocate de obicei sau numai de pl ăcere, dar nu conta ţi că veţi găsi în
el soluţia pentru problema greut ăţii dumneavoastr ă, dacă nu vă hotărâţi să schimba ţi obişnuinţele alimentare.
Adoptând principiile metodei de alimenta ţie care face obiectul acestei c ărţi, veţi putea accelera sl ăbirea în Faza I, iar
eforturile fizice pe care le ve ţi depune vor contribui la reechilibrarea func ţiilor dumneavoastr ă metabolice.
În Faza I, glicogenul este produs, m mod esen ţial, prin transformarea gr ăsimilor de rezerv ă. Dacă s-ar mări
necesităţile de glicogen, masa gr ăsoasă ar trebui s ă dispară mai rapid.
S-a observat, de asemenea, c ă eforturile fizice sunt deosebit de benefice pentru obezi, ale c ăror celule grase recunosc
în mod defectuos insulina (insulino-rezisten ţă), ceea ce determin ă pancreasul s ă o fabrice m cantitate prea mare
(hiperinsulinism). Trebuie ştiut şi că obezitatea perturb ă termogeneza, adic ă, în mod paradoxal, cu cât e şti mai gras, cu atât
cheltuie şti mai pu ţină energie când faci un efort.
Adoptarea principiilor alimentare ale acestei metode şi un consum rezonabil de energie sunt deci complementare şi
pot contribui, astfel, la o mai bun ă reuşită în redobândirea unui echilibru ponderal normal, deoarece – învingând mai repede
insulino-rezisten ţa – vă veţi pune de acord cu propriul corp, cu atât mai mult, cu cât acesta va c ăpăta forme mai armonioase.

65. 65
CAPITOLUL XIII
GREUTATEA IDEAL Ă
Când ne cânt ărim, ce evalu ăm? Greutatea global ă a unui corp alc ătuit din oase, mu şchi, masă grasă, organe, viscere,
nervi şi apă. Masa gras ă constituie 15% din greutatea b ărbatului şi 22% din greutatea femeii.
Obezitatea se define şte ca un exces de mas ă grasă şi reprezint ă un procent mai mare de 20% fa ţă de valorile medii.
Dar cum s ă apreciem cantitatea exact ă de masă grasă a unui individ? M ăsurarea, cu compasul, a grosimii pliului cutanat este
o posibilitate, printre altele, dar r ămâne foarte imprecis ă.
Suntem nevoi ţi să asociem obezitatea şi excesul de greutate, chiar dac ă pe cântar nu ni se d ă raportul dintre masa
grasă şi masa activ ă (muşchi, organe etc.).
Pentru a ne putea apropia de no ţiunea de greutate ideale, este mai simplu s ă folosim formula lui Lorentz (în care
înălţimea este exprimat ă în cm, iar greutatea în kg), decât s ă recurgem la tabelele de greutate, întocmite cu severitate de
societăţile de asigur ări americane:


Dar acest calcul nu ţine cont nici de vârst ă şi nici de m ărimea osaturii.
În prezent, pe plan intern ţional se folose şte indicele Quetelet sau BMI (Body Mass Index), care define şte raportul
dintre greutate şi înâlţimea la p ătrat.

Valoarea normal ă a indexului este de 20-25, la b ărbat, şi 19-24, la femeie. Pân ă la 30, vorbim despre o suprasarcin ă
ponderal ă, dincolo de 30 este obezitate, iar dac ă indexul trece de 40, ne afl ăm în prezen ţa unei obezit ăţi grave, care trebuie s ă
facă obiectul unor serioase îngrijiri medicale.
Această definiţie are o importan ţă medical ă şi nu estetic ă, dar indexul are avantajul de a fi bine corelat cu valoarea
masei grase.
Indexul se poate calcula foarte simplu, cu ajutorul urm ătorului tabel:

Indexul se situeaz ă pe o linie care leag ă greutatea şi înălţimea
Repartiţia topografic ă a grăsimii ne permite s ă apreciem pronosticul de obezitate, prin intermediul raportului:

Valoarea normal ă a acestuia este de 0,85-1 la b ărbat şi de 0,65-0,85 la femeie.
În obezitatea android ă: grăsimea se acumuleaz ă mai ales în partea superioar ă a corpului (fa ţă, gât şi abdomen,
deasupra buricului). În acest caz, raportul este întotdeauna mai mare decât 1. Complica ţiile sunt precoce şi frecvente: diabet,
hipercolesterol, hipertensiune arterial ă, risc cardio-vascular.
În obezitatea ginoidă: masa gras ă predomin ă în regiunea inmferioar ă a corpului ( şolduri, fese, coapse şi partea de
jos a abdomenului). Riscurile de boli sunt mai reduse, prejudiciul este mai mult estetic, cu atât mai mult cu cât, în acest caz,
femeile pot fi afectate şi de celulit ă.
Dincolo de cifrele medicilor, care încearc ă să cuantifice în mod ştiinţific ceea ce ţine mai mult de o impresie estetic ă
sau de o stare “nepl ăcută”, greutatea cea mai important ă – pe care o va preciza pacientul – este cea dorit ă de acesta, cea cu
care se simte bine... la urma urmei, tocmai “greutatea de form ă”, care constituie scopul ce trebuie atins.
Uneori, aceast ă greutate este mai mare decât în normele teoretice, dar de ce s ă fim mai stric ţi decât însu şi obezul?
Dacă cifra i se pare un obiectiv posibil de atins, înseamn ă că este mai realist ă decât norma teoretic ă impusă de corpul
medical, norm ă care – dac ă este prea rigid ă – poate fi un motiv de descurajare chiar din plecare.
Pe de altă parte, unele femei – ame ţite de imaginile prezentate de mass-media – trebuie s ă fie atente când î şi fixează
ca obiectiv o greutate mitic ă şi ireală, care nu este deloc justificat ă, şi pe care organismul, protejat de ni şte sisteme de reglare
înţelepte, nu va accepta niciodat ă să o ating ă.
Greutatea ideal ă, dacă există, va trebui s ă fie un subiect de analiz ă lucidă, pe care o va face obezul cu el însu şi, şi,
uneori, o negociere critic ă între el şi medic.
CONCLUZIE
Lectura c ărţii de faţă – îndrăznesc să cred – v-a oferit r ăspunsul la întreb ările pe care vi le-a ţi pus. Sper, în orice caz,
că v-a plăcut.
În ceea ce m ă priveşte, mi-a f ăcut mult ă plăcere s-o scriu, pentru c ă mi-a permis s ă-mi limpezesc şi să-mi ordonez în
minte lucruri pe care le înmagazinasem claie peste gr ămadă, timp de mul ţi ani.
Această lucrare de sintez ă mi-a înt ărit ideea care se desprinsese treptat din cercet ările mele şi care, ast ăzi, a devenit
o profund ă convingere: “suntem ceea ce mânc ăm”.
Altfel spus, capitalul fizic pe care îl avem sau ceea ce r ămâne din el, este rezultatul alimenta ţiei noastre din trecut.
Sănătatea şi durata vie ţii noastre sunt consecin ţa alimenta ţiei din trecut. Şi pot afirma – dar dumneavoastr ă aţi înţeles deja
acest lucru – că forma, tonusul, vitalitatea, eficien ţa, dinamismul depind în strâns ă măsură de modul de alimenta ţie.
Dacă veţi reuşi să ştiţi cum să vă gestiona ţi alimenta ţia vă veţi gestiona, de fapt, “propria via ţă”.

66. 66
Omul modern nu mai este – din p ăcate –o fiin ţă raţională, pentru c ă şi-a pierdut toat ă înţelepciunea. În ziua de azi,
este în stare s ă meargă pe lună, dar nu mai ştie să se hrănească.
Cea mai important ă activitate a zoologilor este legat ă de preocuparea pentru hrana animalelor, deoarece ei ştiu că
tocmai la acest nivel se g ăseşte cheia supravie ţuirii speciilor.
De îndat ă ce o maimu ţă nu mai este fecund ă, de îndat ă ce blana unui urs n ăpârleşte, de îndat ă ce leul devine blând,
iar elefantul î şi pierde memoria..., zoologul începe prin a le verifica şi a le modifica mâncarea.
Când omul de rând din secolul XX se scoal ă, într-o diminea ţă, cu o erup ţie pe faţă, cu o migren ă de-i vine s ă se dea
cu capul de pere ţi sau cu o respira ţie mai urât mirositoare decât o gur ă de canal, este foarte probabil c ă medicul care îl va
consulta nici m ăcar nu-l va întreba cum se hr ăneşte. Animalele şi maşinile au dreptul s ă primeasc ă toată atenţia, fiinţa umană
nici una.
Dacă la benzin ărie vi s-ar pune, din gre şeală, benzină ordinar ă în BMW, a ţi face scandal. Pentru c ă ştiţi ceea ce i se
potriveşte maşinii dumneavoastr ă.
Dacă îi veţi servi un antricot unei girafe, exist ă toate şansele s ă fiţi refuzat, chiar dac ă nu a mâncat de opt zile.
Pentru c ă animalele ştiu din instinct ceea ce le convine. Omul, acest mamifer superior, dotat cu inteligen ţă şi limbaj articulat,
este – de fapt – singura fiin ţă vie care poate fi hr ănită cu orice sau aproape cu orice, f ără ca să-şi dea seama şi fără să-şi
manifeste re ţinerea ori dezaprobarea.
Obişnuinţele alimentare care s-au statornicit în ţările industrializate de câteva decenii – ar fi trebuit s ă fie de mult
principala preocupare a guvernan ţilor lor.
Mă găseam, cu câtva timp în urm ă, la Disney-World, în Florida, şi, în mijlocul acestei mul ţimi reprezentative pentru
populaţia american ă, am fost cuprins din nou de un profund sentiment de spaim ă, văzând cât este de mare num ărul obezilor
din Statele Unite. Circa 18% din locuitorii acestei ţări sunt obezi sau pe cale de a deveni obezi, ceea ce înseamn ă un american
din cinci.
Obezitatea din SUA a devenit în asemenea m ăsură un fenomen social, încât este perfect integrat ă m viaţa de toate
zilele, lucru ilustrat de faptul c ă, la intrarea în “Disney-World”, exist ă un num ăr de scaune rulante pentru invalizi, egal cu cel
al cărucioarelor de copii puse la dispozi ţia publicului.
Naţiunea american ă, care este cea mai puternic ă din lume, paradoxal, se afl ă de-a binelea într-un proces de
degenerescen ţă. Dacă progresul trebuie pl ătit cu un asemenea pre ţ, atunci î ţi poţi pune întreb ări foarte serioase în privin ţa
valorii lui.
Această situaţie, după cum o denun ţă unii rari exper ţi, este rezultatul unei intoxica ţii colective prin absorb ţia de
glucide rele şi de grăsimi în exces. Iar lucrul cel mai nelini ştitor este c ă cea mai mare propor ţie de obezi din SUA se g ăseşte
în rândul tinerilor.
Aceasta dovede şte cât se poate de bine c ă fenomenul este legat de jalnicele obi şnuinţe alimentare adoptate dup ă al
doilea r ăzboi mondial.
În Franţa, slavă Domnului, înc ă nu am ajuns acolo şi cred că, mulţumită resurselor noastre culturale şi tradiţiilor
noastre culinare, avem mijloacele de a rezista.
Totuşi, chiar dac ă astăzi acest fenomen este înc ă în fază embrionar ă în ţara noastr ă, el tinde s ă se dezvolte. Şi pentru
a ne convinge, este de ajuns s ă notăm numărul impresionant de localuri “fast-food” care s-au instalat, în ultimii ani, în marile
noastre ora şe. Totodat ă, când prive şti statisticile consumului na ţional de b ăuturi dulci şi, mai ales, curba lor ascendent ă, ai
toate motivele s ă crezi că procesul de intoxica ţie colectiv ă, din păcate, a început de-a binelea.
Cedând la îndemnurile publicit ăţii şi, mai ales, ale superficialit ăţii, ne încuraj ăm, fără să vrem, copiii s ă adopte
obişnuinţe alimentare pe care nu le-am accepta pentru noi în şine. Peste câ ţiva ani, poate c ă va fi prea târziu ca s ă mai putem
acţiona.
Unii or fi ştiind să vă explice, cu sumedenie de detalii, cum s ă păstrezi motorul ma şinii pân ă la 200.000 km. Dar
până la ce vârst ă vor şti să lungeasc ă viaţa copiilor lor? Drama este c ă nici măcar nu le st ă mintea la asta.
Organismul uman este o ,,ma şină” extraordinar ă, capabil ă să suporte atâtea excese, încât omul nu ştie niciodat ă în
ce moment a dep ăşit linia ro şie.
Femeile sunt mai rezistente decât b ărbaţii, pentru c ă sunt înzestrate cu o sensibilitate mai mare. Şi nu vorbesc aici
despre sensibilitatea fizic ă. Ele pot, prin urmare, s ă adopte mai u şor o conduit ă rezonabil ă şi, astfel, s ă-şi menajeze
organismul pe toat ă durata vie ţii.
<?>Bărbatul pe durata vie ţii sale, nu- şi cunoaşte propriile limite.
De aceea, are tendin ţa să întindă coarda la maximum, atât cât rezist ă aceasta. El suport ă, cu rezisten ţa unei stânci,
toate excesele de care se face vinovat. Şi, apoi, într-o bun ă zi, se pr ăbuşeşte întocmai ca un colos cu picioarele de lut.
Toate gre şelile alimentare pe care le-a ţi făcut începând din copil ărie, au fost înregistrate de organism, care, de
fiecare dat ă, a pus în mi şcare o procedur ă excepţională, pentru a le trata.
Deseori, a ţi văzut apărând efectele secundare ale “tratamentului”, sub forma unor simptome diverse dureri de cap,
tulburări gastrice, tulbur ări intestinale etc.).
Acesta este un semn de satura ţie, din partea organismului, dar şi de slăbiciune, care se traduce printr-o sensibilitate
crescută.
Tulburările, deci simptomele, sunt diferite de la un individ la altul. Dar cauza este mereu aceea şi, adică proasta
gestiune a alimenta ţiei.
Fiţi bucuro şi, pentru c ă, în nefericirea voastr ă, aveţi totuşi, o şansă. Prin aceasta în ţeleg că, încercând s ă rezolva ţi,
poate, problema greut ăţii în exces, a ţi găsit şi soluţia tuturor celorlalte afec ţiuni de care a ţi putea suferi.
Este exact ceea ce mi s-a întâmplat mie acum câ ţiva ani.

67. 67
Când eram student, eram înscris la un Institut al c ărui program de înv ăţământ m ă îndruma, prin natura iui, c ătre
înalta administra ţie, adică spre politic ă; ceea ce nu s-a întâmplat, în cazul meu.
În prima zi de curs, directorul ne-a adunat ca s ă ne comunice urm ătorul mesaj:
“Ca director al acestui institut, nu am – în ceea ce prive şte toată perioada dumneavoastr ă de studii – decât o ambi ţie:
să vă învăţ să citiţi, să scrieţi şi să vorbiţi.”
Scriind aceast ă carte, eu nu am avut, în ceea ce m ă priveşte, altă ambiţie decât să vă învăţ să mâncaţi.

68. 68
ANEXE
ANEXA Nr. 1
CLASIFICAREA ALIMENTELOR PERMISE FAZA I: PIERDERE ÎN
GREUTATE
ANTREURI FELUL PRINCIPAL LEGUME DESERTURI
OUĂ CARNE (f ără ficat) ROŞII IAURT
MEZELURI MEZELURI SPANAC BRÂNZETURI
SALATE: PEŞTE (orice fel) ANDIVE CREMĂ
ENGLEZEASC Ă
– ROŞII PASĂRE SALAT Ă VERDE LAPTE DE
PASĂRE
– FASOLE
VERDE
IEPURE CRESON LAPTE DE
PASĂRE
– ANDIVE HOMAR FETICĂ PASĂRE
– CASTRAVE ŢI LANGUST Ă PĂPĂDIE FLAN
– CONOPID Ă OUĂ VINETE
RIDICHI - ŢELINĂ
PRAZ VARZĂ
SALAT Ă
VERDE
PENTRU
GARNITURI:
CONOPID Ă
ŢELINĂ UNT VARZĂ ACRĂ
CIUPERCI ULEI DE M ĂSLINE FASOLE VERDE
SPARANGHEL ULEI DE ARAHIDE NAP
SOMON
AFUMAT
MARGARIN Ă PRAZ
TON MAIONEZ Ă ARDEI GRAS
SOMON
PROASPĂT
SOS BEARNEZ DOVLECEI
SARDELE SARE, PIPER BROCCOLI
SCOICI CEAPĂ, USTUROI BULB DE M ĂRAR
CRAB CEAPĂ VERDE
(ARBAGIC)

HOMAR MĂCRIŞ
LANGUST Ă VERDE ŢURI CIUPERCI
NOTĂ: Consulta ţi cu aten ţie textul capitolului Faza I, pentru ca s ă puteţi folosi cat mai bine acest tabel. Aten ţie la
“PARAZI ŢII” interzi şi care s-ar putea afla în salate (orez, porumb, crutoane etc.).
Atenţie, de asemenea, la mezeluri, brânzeturi şi la excesul de carne, dac ă aveţi probleme de colesterol.
Deserturile vor fi preparate f ără zahăr, dar cu un îndulcitor.

69. 69
ANEXA Nr. 2
CLASIFICAREA ALIMENTELOR PERMISE
FAZA II: MEN ŢINEREA ECHILIBRULUI PONDERAL
ANTREURI FELUL PRINCIPAL LEGUME DESERTURI
(PATEU DE) FICAT DE
GÂSCĂ
CARNE (orice fel) ROŞII ZMEUR Ă
MEZELURI SPANAC CĂPŞUNI
OUĂ PEŞTE (orice fel) ANDIVE PEPENE GALBEN
MEZELURI PASĂRE SALAT Ă
VERDE
IAURT
SALATE: IEPURE CRESON BRÂNZĂ DE VACI
– ROŞII HOMAR FETICĂ BRÂNZETURI
–FASOLEVERDE LANGUST Ă PĂPĂDIE BRÂNZĂ DE CAPR Ă
–ANDIVE OUĂ VINETE
– NUCI ŢELINĂ BRÂNZĂ CANTAL
– CASTRAVE ŢI PENTRU
GARNITURI:VARZ Ă
BAVAREZ Ă
– CONOPID Ă UNT CONOPID Ă ŞARLOT Ă
– CIUPERCI ULEI DE M ĂSLINE VARZĂ ACRĂ SPUMĂ DE CIOCOLAT Ă
RIDICHI ULEI DE ARAHIDE FASOLE
VERDE

PRAZ MARGARIN Ă NAP ÎNGHE ŢATĂ DE
FRUCTE
SALAT Ă VERDE MAIONEZ Ă PRAZ
MORCOVI SOS BEARNEZ MORCOVI SUFLEU DE:
ŢELINĂ SARE ARDEI GRAS – ZMEUR Ă
INIMĂ DE PALMIER PIPER DOVLECEI – CĂPŞUNI
MUŞTAR BROCCOLI – MURE
AVOCADO CEAPĂ BULB DE
MĂRAR
– COAC ĂZE
TON USTUROI MĂCRIŞ
SOMON PROASP ĂT CEAPĂ VERDE
(ARBAGIC)
CIUPERCI
SOMON AFUMAT SALSIFI
SARDELE VERDE ŢURI LINTE
SCOICI BOB
CRAB MAZĂRE
CREVE ŢI FASOLE
USCAT Ă

LANGUSTINE NĂUT
HOMAR
LANGUST Ă
STRIDII*
SCOICI SAINT-
JACQUES*

NOTĂ: Toate alimentele care au asterisc sunt permise doar dac ă sunt mâncate într-o cantitate moderat ă.

70. 70
ANEXA Nr. 3
REŢETE CU CIOCOLAT Ă
SPUMĂ DE CIOCOLAT Ă
Pentru 6-8 persoane:
Ingrediente
– 400 g de ciocolat ă amară “superioar ă” (2 batoane),cu con ţinutul de cacao 60-70%
– 8 ouă
– 1/2 pahar de rom (7 cl)
– 1 portocal ă
– 4 linguri ţe de cafea solubil ă (NESS)
– 1 vârf de cu ţit de sare
Utilaj
– 1 mixer electric
– 1 cratiţă mare
– 1 răzătoare'
– 2 salatiere mari
– 1 spatul ă
Tăiaţi ciocolata în buc ăţele. Pune ţi-le în crati ţă. Faceţi 1/2 ceaşcă de cafea foarte tare şi turnaţi-o, împreun ă cu
romul, în crati ţă. Puneţi pe foc crati ţa, fie în bain-marie, fie pe o plac ă, la flacără foarte mic ă. Lăsaţi ciocolata la topit.
Amesteca ţi cu spatula, pentru ca s ă se lege compozi ţia. Dacă aceasta este prea groas ă, adăugaţi-i puţină apă.
În timp ce se tope şte ciocolata, rade ţi coaja portocalei (numai partea superficial ă a acesteia).
Puneţi jumătate din coaj ă în cratiţă şi amesteca ţi. Sparge ţi ouăle, punând g ălbenuşurile într-o salatier ă şi albuşurile
în cealaltă. Bateţi albuşurile spum ă (după ce le-aţi pus sare), pan ă când se; înt ăresc bine.
Turnaţi ciocolata în prima salatier ă, în care se afl ă ouăle. Amesteca ţi bine, pân ă când ob ţineţi o crem ă foarte
omogen ă. Turnaţi, apoi, aceast ă cremă peste albu şuri şi amesteca ţi cu spatula, pân ă când compozi ţia devine perfect omogen ă.
Verifica ţi bine, să nu rămână particule de albu ş, sau să nu fi rămas la fundul vasului ciocolat ă neamestecat ă.
Puteţi lăsa spuma în salatier ă – după ce îi ştergeţi marginile – sau o pute ţi răsturna într-un castron mare, de compot.
Înainte de-a o b ăga în frigider, pudra ţi-o pe deasupra cu restul de coaj ă de portocal ă.
Pregătiţi spuma cu 5 ore – cel pu ţin – înainte de-a o servi.
Idealul este s-o face ţi din ajun.
CREMA FONDANT Ă CU CIOCOLAT Ă AMĂRUIE
Ingrediente
– 400 g de ciocolat ă amară “superioar ă” (2 batoane), cu con ţinutul de 60-70% cacao
– 300 g de unt
– 5-7 cl de coniac
– 7 ouă
– 1 portocal ă
– 4 linguri ţe de cafea solubil ă
– 50 g de f ăină
66

Utilaj
– 1 mixer electric
– 1 cratiţă mare
– 1 formă de chec
– 1 răzătoare
– 1 spatul ă
– 1 salatier ă
Tăiaţi ciocolata în buc ăţele şi puneţi-le în crati ţă. Faceţi 1/2 ceaşcă de cafea foarte tare şi turnaţi-o, împreun ă cu
coniacul, în crati ţă. Tăiaţi untul cubule ţe şi adăugaţi-le în crati ţă. Puneţi cratiţa în bain-marie sau pe o plac ă, la foc foarte
mic. Lăsaţi totul la topit, în timp ce amesteca ţi cu spatula, pân ă când ob ţineţi o pastă foarte cremoas ă.
Spargeţi ouăle în salatier ă. Bateţi ouăle, turnând treptat f ăina. Verifica ţi să nu rămână cocoloa şe.
Radeţi coaja de portocal ă şi puneţi jumătate din ce a ţi ras în crati ţă (de fapt, portocala este op ţională. Dacă nu vă

66
În raport cu greutatea total ă a prăjiturii (circa 1 kg), aceste 50 g de f ăină nu reprezint ă decât 5% glucide, ceea ce poate fi
considerat drept neglijabil.

71. 71
place ciocolata parfumat ă cu portocal ă – care este, totu şi, o combina ţie remarcabil ă – nu o pune ţi; în caz contrar, întrebuin ţaţi
doar partea superficial ă a cojii de portocala şi în cantitate foarte moderat ă).
Folosiţi, de preferin ţă, o form ă de teflon. Dac ă aceasta este prea mic ă (atenţie: prăjitura cre şte cu 20% din volum, în
timpul, coacerii), utiliza ţi o folie de aluminiu, bine uns ă cu unt, ale c ărei margini s ă depăşească mult marginea formei. Pentru
ca să fiţi siguri c ă aţi întins bine untul, topi ţi-l şi aplicaţi-l cu o pensul ă.
Turnaţi conţinutul crati ţei în salatier ă şi amesteca ţi bine ou ăle şi ciocolata c ălduţă, până obţineţi o spumă perfect
omogen ă. Umple ţi forma. Pres ăraţi-i deasupra restul de coaj ă de portocal ă. Băgaţi-o în cuptor la 150°, timp de 35 de minute.
După ce o scoate ţi din cuptor, l ăsaţi-o să se răcească de tot, la temperatura camerei (3/4 or ă).
Când servi ţi, tăiaţi felii de maximum 1 cm, pe care le pune ţi cu delicate ţe pe o farfurie în care a ţi adăugat 2-3 linguri
de crem ă englezeasc ă.
Crema englezeasc ă la plicule ţ poate fi o solu ţie rapid ă. Dar trebuie s ă ştiţi că are zahăr şi amidon.
De aceea, ar fi mai bine s ă o faceţi acasă, înlocuind zah ărul cu un îndulcitor.
Un ultim sfat: dac ă puneţi restul de pr ăjitură la păstrare, în frigider, scoate ţi-o cu cel pu ţin 4 ore înainte de a o
consuma, pentru c ă frigul o face s ă-şi piardă toată moliciunea.

72. 72
ANEXA Nr. 4
REŢETE DIVERSE
Obiectivul acestei c ărţi nu este acela de a v ă da o list ă impresionant ă de reţete, în raport cu con ţinutul s ău.
Metoda pe care am adoptat-o const ă tocmai în a v ă face să descoperi ţi, în mod concret, care sunt principiile
alimentare de baz ă, pentru a v ă putea îndeplini obiectivul urm ărit.
Rezumând la maximum metoda mea, s-ar putea spune c ă ea se sprijin ă pe şase principii.
1. – Teoria caloriilor este fals ă. Trebuie s ă vă debarasa ţi de aceast ă idee primit ă de-a gata.
2. – Echilibrul alimentar nu trebuie s ă se realizeze în cursul unei singure mese, ci pe parcursul tuturor meselor unei
zile.
3. – Pentru a sl ăbi, trebuie s ă fie evitate anumite amestecuri alimentare incompatibile (glucidele cu lipidele).
4. – Trebuie s ă vă măriţi consumul de fibre alimentare.
5. – Trebuie s ă suprima ţi “glucidele rele” şi să nu accepta ţi decât “glucidele bune”.
6. – Trebuie s ă gestiona ţi cu rigurozitate gr ăsimile, privilegiind “lipidele bune”, astfel încât s ă preveni ţi maladiile
cardio-vasculare.
Dacă păstraţi mereu în minte aceste principii, v ă va fi uşor să vă organiza ţi fiecare mas ă, indiferent dac ă mâncaţi la
restaurant sau acas ă, după cum vă va fi uşor să alegeţi, din orice carte de bucate re ţetele care v ă convin. Prin urmare, în acest
capitol nu ave ţi decât exemple; dup ă aceea, ve ţi putea face propria dumneavoastr ă selecţie.
OREZ NEPRELUCRAT CU RO ŞII
Pentru 4 persoane:
– 1 kg de ro şii (sau o cutie mare de ro şii întregi)
– 3-4 cepe mari
– 250 g de orez neprelucrat
Tăiaţi ceapa foarte fin şi căliţi-o, la foc mic, în pu ţină margarin ă (sau ulei de m ăsline). Pune ţi roşiile într-o crati ţă
mare, dup ă ce le-aţi tăiat în buc ăţele mici, ca s ă scadă.
Când ceapa a devenit aurie, poate fi amestecat ă cu roşiile.
Lăsaţi totul s ă scadă la foc foarte mic, pân ă ce se ob ţine un sos pu ţin consistent.
De asemenea, fierbe ţi orezul 1-1,4 ore, în ap ă cu sare, a şa cum proceda ţi cu orezul obi şnuit. Servi ţi-l fie împreun ă cu
sosul, fie separat.
Această mâncare de orez neprelucrat poate constitui felul de baz ă al unei mese. Înainte, ve ţi putea servi o sup ă de
legume. Dar fi ţi atenţi la desert: dac ă doriţi brânză, alegerea se va limita la brânz ă de vaci sau la iaurtul cu 0% materii grase.
Singurele fructe permise: c ăpşunile sau zmeura.
VINETE GRATINATE
Pentru 6 persoane:
– 4-5 vinete foarte mari
– 500 g umplutur ă de cîrnaţi
– 500 g ro şii
– 200 g ca şcaval ras
– ulei de m ăsline
– tarhon
Tăiaţi vinetele în cubule ţe. Lăsaţi-le la în ăbuşit, pe foc mic, într-o crati ţă sau dou ă, stropindu-le u şor cu ulei de
măsline. Amesteca ţi mereu, pentru ca vinetele s ă fie pătrunse uniform.
După ce culoarea vinetelor s-a schimbat complet, s ăraţi, pipera ţi şi puneţi totul într-un vas mare. B ăgaţi-l în cuptor
şi lăsaţi-l circa 40 de minute la 150°.
Între timp, l ăsaţi roşiile la în ăbuşit, ca în re ţeta precedent ă. Puneţi carnea pentru cârna ţi pe foc, separând bine toate
bucăţile, în timpul prepar ării.
Când vinetele sunt aproape gata, ad ăugaţi carnea de cârna ţi şi sosul de ro şii, obţinând un amestec uniform.
Presăraţi caşcaval ras şi tarhon pe deasupra.
Băgaţi din nou la cuptor, timp de 15 minute, pe gr ătarul mediu. Vinetele gratinate sunt un fel de mâncare care poate
constitui esen ţialul unei mese. Deoarece are carne (lipide-protide), ve ţi putea încheia cu brânz ă sau un produs lactat.
Evitaţi fructele, cu excep ţia pepenelui galben şi a căpşunilor.
Următoarele dou ă reţete sunt mai rafinate, dar la fel de u şor de preparat. Ele sunt un bun exemplu de ceea ce se
cheamă “noua buc ătărie”, uşor de preg ătit acasă. Pot fi un remarcabil antreu la o mas ă mai deosebit ă (recepţie, o reuniune în
familie etc.).

73. 73
FLAN DE TON CU SOS DE PRAZ
Pentru 4-6 persoane:
– 200 g de ton la cutie, în suc propriu
– 200 g de smântân ă
– 4 ouă
– 2 linguri de p ătrunjel tocat
Pentru sos:
– 4 fire de praz (partea alb ă)
– 200 g de smântân ă
– 20 g de unt; sare şi piper.
Ungeţi cu unt o form ă de chec.
Pasaţi tonul cu mixerul, bate ţi ouăle şi adăugaţi-le, împreun ă cu smântâna, în vas. S ăraţi, pipera ţi, puneţi
pătrunjelul.
Încălziţi cuptorul, în prealabil, la 180 (Termostat 7).
Turnaţi compozi ţia în form ă şi băgaţi-o la cuptor, în bain-marie, timp de 35 de minute.
Prepararea sosului de praz:
Spălaţi prazul. În ăbuşiţi-i partea alb ă în unt, la foc foarte mic, şi acoperi ţi-l timp de 20 de minute, dup ă ce l-aţi sărat
şi piperat. Pasa ţi-l cu mixerul. Ad ăugaţi smântâna, apoi, înainte de a-l servi, înc ălziţi-l la foc foarte mic, pe o plac ă.
Serviţi flanul scos din form ă, cald, cu sosul.
Notă: Pentru varia ţie, puteţi înlocui tonul cu alt pe şte (somon etc.).
PATEU DE MIHAL Ţ
Pentru 5 persoane:
– 1 kg de pe şte (mihal ţ), socotind 200 g de persoan ă
– 6 ouă
– 1 cutie mic ă de paste de tomate
– 2 lămâi
Fierbeţi peştele în ap ă cu zarzavat de sup ă. Nu pune ţi peştele înăuntru decât atunci când apa a început s ă
bolboroseasc ă. Adăugaţi sucul celor dou ă lămâi şi coaja lor, în timpul fierberii.
Lăsaţi-l să fiarbă încet 20 de minute.
Scurgeţi şi presaţi peştele cu mâna, pentru ca s ă nu mai r ămână deloc ap ă. Scoateţi-i şira spin ării. Apoi, pune ţi-l
într-o form ă de prăjituri sau de sufleu, bine uns ă cu unt.
Bateţi ouăle omlet ă, adăugaţi pasta de tomate, s ăraţi, pipera ţi, turnaţi totul peste pe şte.
Lăsaţi-l în cuptor timp de 30 de minute, la foc potrivit (150). Servi ţi-l la rece, cu maionez ă, după ce l-aţi scos din
formă.
Pentru a “spori” maioneza, ad ăugaţi-i un albu ş bătut spum ă.
Notă: Acest fel se prepar ă din ajun şi trebuie s ă rămână la frigider minimum o jum ătate de zi.
SUFLEU F ĂRĂ FĂINĂ
Pentru 4-5 persoane:
– 300 g de brânz ă de vaci cu 0% materii grase
– 150 g de ca şcaval ras
– 4 gălbenuşuri
– 4 albuşuri bătute spum ă
– sare, piper
1. – Amesteca ţi brânza, ca şcavalul ras şi gălbenuşurile. Săraţi şi pipera ţi.
2. – Bate ţi albuşurile spum ă foarte tare. Amesteca ţi cele dou ă compozi ţii şi puneţi-le într-o form ă de sufleu cu
diametrul de 20 cm minimum.
Coaceţi în cuptorul înc ălzit (225 sau termostat 7) timp de 30-40 minute.
Mâncaţi-l fără întârziere.
Variant ă: Puteţi adăuga, în compozi ţia Nr. 1,100 g de şuncă slabă sau 115 g de ciuperci pasate cu mixerul.
ROŞII UMPLUTE
(Se poate prepara şi cu vinete, dovlecei, ardei gra şi etc.)
Pentru 4-5 persoane:
– 6 roşii mari
– 400 g de came (umplutur ă de cârna ţi)

74. 74
– 300 g de ciuperci
– 1 ceapă
– 2 linguri de brânz ă de vaci cu 0% materii grase
– sare, piper
– opţional: usturoi şi pătrunjel
Prăjiţi carnea într-o tigaie, eventual s ăraţi şi pipera ţi. Tăiaţi ceapa m ărunt şi pasaţi-o cu mixerul.
Faceţi acelaşi lucru cu ciupercile, dup ă ce le-aţi spălat, pentru a ob ţine un piureu.
Amesteca ţi ceapa cu ciupercile şi înăbuşiţi-le la foc moale, într-o tigaie uns ă uşor cu ulei de m ăsline. Săraţi foarte
puţin.
Tăiaţi în dou ă roşiile, pe l ăţime. Aşezaţi-le într-un vas uns cu pu ţin ulei de m ăsline. Coace ţi-le în cuptorul înc ălzit,
timp de 30 de minute. Face ţi un amestec omogen din carnea pentru cârna ţi şi 2/3 din piureul de ciuperci. Repartiza ţi uniform
amestecul peste ro şiile scoase din cuptor.
Folosiţi 1/3 din piureul de ciuperci pentru a-l pune peste ro şii, ca şi cum ar fi pesmet. Dac ă veţi dori, pute ţi adăuga
usturoi şi
:
pătrunjel fin tocat.
Băgaţi-le în cuptorul foarte încins, timp de 30-40 minute.
Coaceţi, eventual, pe gr ătar, plasând platoul la mijlocul cuptorului, pentru ca s ă nu se ard ă compozi ţia.
MUSACA
Pentru 6 persoane:
– 2 kg de vinete mijlocii
– 1 ceapă mare tocat ă
– 1 kg de came tocat ă (vacă sau miel)
– 1/2 pahar de vin alb
– 1 kg roşii curăţate de coaj ă şi tăiate
– pătrunjel tocat
– ulei de m ăsline
Tăiaţi vinetele în rondele sub ţiri, săraţi-le şi lăsaţi-le să stea timp de o or ă.
Înăbuşiţi ceapa cu 2 linguri de ulei de m ăsline apoi ad ăugaţi carnea tocat ă.
Separaţi carnea, cu furculi ţa, în timp ce se rumene şte.
Adăugaţi roşiile, vinul, p ătrunjelul. S ăraţi şi pipera ţi.
Lăsaţi totul la în ăbuşit timp de 45 de minute.
Clătiţi vinetele şi scurge ţi-le. Prăjiţi-le uşor pe ambele p ărţi, în uleiul de m ăsline.
Ungeţi un vas termorezistent. Pune ţi straturi alternative de vinete şi de carne cu ro şii.
Presăraţi deasupra brânz ă rasă.
Băgaţi musacaua în cuptor, la foc potrivit, timp de 45 de minute.
SPUMĂ DE TON ÎN ASPIC
Pentru 6-8 persoane:
– 100 g de brânz ă de vaci cu 0% materii grase
– 1 cutie de ton natur (400 g net)
– 1 plic de gelatin ă
– 25 cl de vin alb
– 1 lingură de ulei de m ăsline presat la rece
– 1 lingură de pătrunjel tocat
– 1 linguri ţă rasă, de sare
– piper
– muştar
Pentru ornamentare:
– rondele de ou fiert
– rondele de ro şii
– salată verde, pătrunjel
Prepara ţi aspicul conform modului de folosire înscris pe cutie, înlocui ţi jumătatea de pahar de ap ă cu vin alb.
Scurgeţi tonul şi fărâmiţaţi-l (folosi ţi, eventual, un toc ător).
Amesteca ţi bine tonul, mu ştarul, uleiul, p ătrunjelul, sarea, piperul, o ţetul.
Când gelatina ajunge la temperatura camerei (dup ă circa 1/2 or ă), adăugaţi tonul şi brânza, apoi amesteca ţi-le.
Turnaţi compozi ţia într-o form ă de chec uns ă uşor cu ulei.
Lăsaţi-o 2-3.ore la frigider, ca s ă se închege.
Scoateţi-o din form ă si servi ţi-o pe foi de salat ă, ornamentat ă cu roşu, ouă fierte şi pătrunjel.
Adăugaţi un sos la alegere (sos verde sau maionez ă).

75. 75
TURTĂ DE CASTRAVE ŢI CU BRÂNZ Ă DE VACI
Pentru 8 persoane:
– 2 castrave ţi de circa 500 g fiecare
– 750 g de brânz ă de vaci cu 0% materii grase, bine scurs ă
– 10 foi de gelatin ă
– sucul de la o jum ătate de l ămâie
– 50 cl de ap ă
– 1 ceapa ras ă foarte fin sau pasat ă cu mixerul
– 1/4 căţel de usturoi ras foarte fin
– sare, piper, coriandru
Radeţi fin cei doi castrave ţi şi păstraţi 1/4 dintr-unul, pentru ornamentare. S ăraţi-i, lăsaţi-i să se scurg ă într-o
strecurătoare, timp de 40 de minute, svânta ţi-i bine cu hârtie absorbant ă.
Înmuiaţi gelatina m ap ă rece apoi dizolva ţi-o treptat, la cald, în cei 50 cl de ap ă.
Amesteca ţi brânza de vaci, castrave ţii, gelatina topit ă, ceapa, l ămâia, usturoiul şi condimentele.
Ungeţi uşor, cu ulei de m ăsline, pere ţii unei forme înc ăpătoare. Tapisa ţi-o cu felii fine de castrave ţi.
Turnaţi în ea compozi ţia. Acoperi ţi-o cu feliile r ămase. Lăsaţi-o să se închege, la rece, minimum dou ă ore şi
jumătate.
Scoateţi-o din form ă şi termina ţi ornarea cu felii de ro şii, foi de salat ă etc.
Serviţi-o, dac ă vreţi, cu un sos mai mult sau mai pu ţin condimentat, în func ţie de gustul dumneavoastr ă.
TURTA DE CONOPID Ă
Pentru 8-10 persoane:
– 1 conopid ă mare
– 100 g de brânz ă de vaci cu 0% materii grase
– 1/2 pahar de lapte praf smântânit, foarte onctuos, aproape ca o crem ă, şi foarte omogen
– 6 ouă
– sare, piper
Puneţi conopida (dup ă ce aţi rupt-o în buche ţele, aţi spălat cu ap ă şi oţet şi aţi scurs-o) în ap ă clocotită. Săraţi-o.
Lăsaţi-o să mai fiarb ă 5 minute dup ă ce apa a început din nou s ă clocoteasc ă. Scoateţi-o şi scurge ţi-o.
Faceţi din ea un piureu (eventual pasa ţi conopida cu mixerul). Amesteca ţi-o cu brânza, laptele, ou ăle, sarea şi
piperul.
Amesteca ţi bine totul şi turnaţi compozi ţia într-o form ă unsă, în prealabil, cu unt.
Lăsaţi-o la copt circa 1 or ă, în bain-marie; temperatura cuptorului este de 200 (Termostat 5/6).
Scoateţi-o din form ă la un sfert de or ă după ce aţi luat-o din cuptor. Servi ţi-o cu un sos de ro şii.
Acest fel se poate mânca rece sau c ălduţ (la temperatura camerei).
CĂPŞUNI GLACÉ
Pentru 8-10 persoane:
– 500 g de c ăpşuni
– 100 g de brânz ă de vaci cu 0% materii grase, bine scurs ă
– 5 albuşuri
– 2 linguri de suc de l ămâie
– 5-6 linguri de îndulcitor (praf)
Pasaţi căpşunile cu mixerul sau face ţi un piureu, cu ajutorul unui toc ător. Bateţi albuşurile spum ă.
Amesteca ţi căpşunile, albu şul, brânza de vaci şi edulcorantul, pân ă ce compozi ţia este aproape omogen ă.
Adăugaţi sucul de l ămâie şi turnaţi amestecul într-o form ă unsă, în prealabil, cu ulei.
Puneţi totul în congelator, timp de 6-7 ore, aproximativ. Scoate ţi căpşunile cu 1/2 or ă înainte de a fi consumate.
Pentru a ie şi mai uşor, treceţi forma pe sub un curent de ap ă călduţă.
Serviţi-le cu un sos; decora ţi cu căpşuni tăiate în dou ă.
Sosul: amesteca ţi cu mixerul 300 g de c ăpşuni, împreun ă cu 2 linguri de edulcorant praf şi cu sucul de la 1/2 l ămâie.
BAVAREZ Ă DE ZMEUR Ă CU SOS
Pentru 5-6 persoane:
– 500 g de zmeur ă
– 4 gălbenuşuri
– 30 cl de lapte
– 6 linguri de edulcorant praf
– 3 foi de gelatin ă alimentar ă
Înmuiaţi foile de gelatin ă în apă rece.

76. 76
Într-o crati ţă, bateţi gălbenuşurile şi adăugaţi laptele. Pune ţi compozi ţia pe foc moale şi lăsaţi-o să se îngroa şe, până
când se ia pe spatul ă. Luaţi-o de pe foc.
Amesteca ţi cu mixerul zmeura, pentru a ob ţine un piureu; ad ăugaţi îndulcitorul. Scurge ţi gelatina şi dizolva ţi-o în
crema cald ă. Amesteca ţi zmeura cu crema.
Turnaţi amestecul în forma uns ă uşor cu ulei şi lăsaţi-l să se închege, la frigider, timp de cel pu ţin 12 ore.
Serviţi-l rece cu sos de zmeur ă.
Sosul: pasaţi cu mixerul 300 g de zmeur ă, adăugaţi sucul-de l ămâie şi 3/4 lingur ă de edulcorant.

77. 77
Tabla de materii
Pagina
PREFA ŢĂ.........................................................................................................................................1
CUVÂNT ÎNAINTE.........................................................................................................................1
OBEZITATE ŞI CIVILIZA ŢIE........................................................................................................2
INTRODUCERE..............................................................................................................................3
CAPITOLUL I..................................................................................................................................5
MITUL CALORIILOR.....................................................................................................................5
A. ORIGINEA TEORIEI CALORIILOR......................................................................................5
B. TEORIA CALORIILOR...........................................................................................................5
C. EXPLICA ŢIA..........................................................................................................................5
CAPITOLUL II................................................................................................................................8
CLASIFICAREA ALIMENTELOR..................................................................................................8
A. PROTEINELE (sau PROTIDELE)...........................................................................................8
B. GLUCIDELE (sau HIDRA ŢII DE CARBON)..........................................................................8
C. LIPIDELE (sau GR ĂSIMILE)................................................................................................10
D. FIBRELE ALIMENTARE.....................................................................................................11
SURSELE DE FIBRE (CELULOZ Ă) şi concentra ţia lor la 100 g de alimente..............................11
REZUMAT.................................................................................................................................12
CLASIFICAREA LIPIDELOR, GLUCIDELOR, GLUCIDO-LIPIDELOR ŞI A FIBRELOR ALIMENTARE
...................................................................................................................................................12
CLASIFICAREA GLUCIDELOR...............................................................................................13
CAPITOLUL III.............................................................................................................................14
CUM SE PRODUC KILOGRAMELE ÎN EXCES?........................................................................14
A. INSULINA.............................................................................................................................14
B. INGERAREA UNEI GLUCIDE.............................................................................................14
C. INGERAREA UNEI GLUCIDE ŞI A UNEI LIPIDE..............................................................14
D. INGERAREA LIPIDELOR SINGURE..................................................................................14
CAPITOLUL IV.............................................................................................................................16
GESTIONAREA DEPOZITELOR DE GR ĂSIME.........................................................................16
CAPITOLUL V..............................................................................................................................19
METODA.......................................................................................................................................19
A. PIERDEREA ÎN GREUTATE – FAZA I...............................................................................19
a. ZAH ĂRUL..............................................................................................................................19
b. PÂINEA..................................................................................................................................20
c. FĂINOASELE........................................................................................................................20
d. FRUCTELE............................................................................................................................22
e. ALCOOLUL...........................................................................................................................23
BĂUTURILE DIGESTIVE.........................................................................................................23
BEREA.......................................................................................................................................23
VINUL........................................................................................................................................24
f. CAFEAUA..............................................................................................................................24
g. LIMONADELE ŞI BĂTURILE ACIDULATE........................................................................24
h. LAPTELE...............................................................................................................................25
i. SUCURILE DE FRUCTE........................................................................................................25
PUNEREA ÎN APLICARE A FAZEI I........................................................................................25
MICUL DEJUN..........................................................................................................................25
PRÂNZUL..................................................................................................................................27
Felul principal.............................................................................................................................27
CINA..........................................................................................................................................29
GUSTAREA (PICNICUL)..........................................................................................................30
DURATA FAZEI I......................................................................................................................32
SĂ REZUM ĂM PRINCIPIILE DE BAZ Ă ALE FAZEI I............................................................32
Meniuri pentru cin ă (proteino-Iipidice).........................................................................................34
Diverse meniuri glucidice permise în faza I, dar recomandate, în special, pentru faza II.................34
B. FAZA II: MEN ŢINEREA ECHILIBRULUI PONDERAL......................................................35

78. 78
REZUMATUL PRINCIPIILOR FAZEI II...................................................................................41
EXEMPLE DE MENIURI ZILNICE DIN FAZA II, PENTRU P ĂSTRAREA ECHILIBRULUI PONDERAL ŞI
ATENUAREA ABATERILOR.......................................................................................................42
Prima zi.......................................................................................................................................42
A doua zi.....................................................................................................................................42
CAPITOLUL VI.............................................................................................................................45
HIPOGLICEMIA – BOALA SECOLULUI.....................................................................................45
CAPITOLUL VII............................................................................................................................47
DIGESTIA......................................................................................................................................47
ASPECTUL TEHNIC AL PROBLEMEI DIGESTIEI.................................................................47
1. Gura........................................................................................................................................47
2. Stomacul.................................................................................................................................47
3. Intestinul sub ţire......................................................................................................................47
4. Intestinul gros (colonul drept, ascendent, transversal, stâng şi descendent)................................48
AMESTECURILE ALIMENTARE............................................................................................48
CAPITOLUL VIII...........................................................................................................................50
HIPERCOLESTEROLUL: BOLILE CARDIO-VASCULARE ŞI DIETETICA..............................50
COLESTEROLUL BUN ŞI COLESTEROLUL R ĂU.................................................................50
DOZAJUL SANGUIN................................................................................................................50
RISCURILE CARDIO-VASCULARE........................................................................................50
TRATAMENTUL DIETETIC....................................................................................................51
REZUMATUL M ĂSURILOR CARE TREBUIE PUSE ÎN PRACTIC Ă DE CEI CARE AU
HIPERCOLESTEROL................................................................................................................52
CAPITOLUL IX.............................................................................................................................53
ZAHĂRUL ESTE OTRAV Ă..........................................................................................................53
ÎNDULCITOARE SINTETICE..................................................................................................54
CAPITOLUL X..............................................................................................................................56
CUM PUTE ŢI REDOBÂNDI UN ABDOMEN PLAT....................................................................56
MÂNCA ŢI FRUCTELE PE STOMACUL GOL.........................................................................56
CUM TREBUIE MÂNCATE FRUCTELE?................................................................................57
ATENŢIE LA SUCUL DE FRUCTE..........................................................................................57
REGĂSIŢI-VĂ ABDOMENUL PLAT........................................................................................57
CAPITOLUL XI.............................................................................................................................59
CUM TREBUIE HR ĂNIŢI COPIII?...............................................................................................59
O ALIMENTA ŢIE DE O CALITATE DEPLORABIL Ă.............................................................59
ALIMENTE SUB STRICT Ă SUPRAVEGHERE.......................................................................59
TREBUIE ÎNLOCUIT ZAH ĂRUL COPIILOR CU ÎNDULCITORI?.........................................61
MESELE....................................................................................................................................61
MICUL DEJUN..........................................................................................................................61
PRÂNZUL..................................................................................................................................61
GUSTAREA...............................................................................................................................62
CINA..........................................................................................................................................62
CAZURI PARTICULARE..........................................................................................................62
CAPITOLUL XII............................................................................................................................64
SLĂBIŢI FĂRĂ A FACE SPORT..................................................................................................64
CAPITOLUL XIII..........................................................................................................................65
GREUTATEA IDEAL Ă.................................................................................................................65
CONCLUZIE..................................................................................................................................65
ANEXE..........................................................................................................................................68
ANEXA Nr. 1.................................................................................................................................68
CLASIFICAREA ALIMENTELOR PERMISE FAZA I: PIERDERE ÎN GREUTATE...................68
ANEXA Nr. 2.................................................................................................................................69
CLASIFICAREA ALIMENTELOR PERMISE..............................................................................69
FAZA II: MEN ŢINEREA ECHILIBRULUI PONDERAL..............................................................69
ANEXA Nr. 3.................................................................................................................................70
REŢETE CU CIOCOLAT Ă............................................................................................................70
SPUMĂ DE CIOCOLAT Ă.........................................................................................................70

79. 79
CREMA FONDANT Ă CU CIOCOLAT Ă AMĂRUIE................................................................70
ANEXA Nr. 4.................................................................................................................................72
REŢETE DIVERSE........................................................................................................................72
OREZ NEPRELUCRAT CU RO ŞII............................................................................................72
VINETE GRATINATE...............................................................................................................72
FLAN DE TON CU SOS DE PRAZ...........................................................................................73
PATEU DE MIHAL Ţ.................................................................................................................73
SUFLEU F ĂRĂ FĂINĂ.............................................................................................................73
ROŞII UMPLUTE......................................................................................................................73
MUSACA...................................................................................................................................74
SPUMĂ DE TON ÎN ASPIC......................................................................................................74
TURTĂ DE CASTRAVE ŢI CU BRÂNZ Ă DE VACI.................................................................75
TURTA DE CONOPID Ă............................................................................................................75
CĂPŞUNI GLACÉ.....................................................................................................................75
BAVAREZ Ă DE ZMEUR Ă CU SOS.........................................................................................75
Tabla de materii..............................................................................................................................77