I.10.-Opera-franceza-si-rusa.pptx.pdf.opera

I.9.-Franz-Liszt.pptx.pdf

1. Opera franceză și rusă
în prima jumătate a secolului 19

2. Opera franceză (1)
•În prima jumătate a sec. 19, interesul publicului francez se îndreaptă
aproape exclusiv asupra genului operei, în cele două ipostaze tradiționale
autohtone: grand-opera și opera comique;
•Muzica de cameră sau simfonică este arareori prezentă;
•În sala de operă domină aspectul virtuozității interpreților, strălucirea
belcanto-ului;
•Este perioada afirmării unor mari cântărețe (Pasta, Malibran, Pauline
Viardot) și cântăreți (Lablache, Tamburini, Levasseur);
•gustul publicului francez impune, de asemenea, obligativitatea
elementului coregrafic în componența operei (cel mai cunoscut nume
este cel al Mariei Taglioni, care se pare că a inventat efectul ridicării en
pointe);

3. Maria MalibranMarie Taglioni

4. Opera franceză (2)
•În primele decenii ale sec. 19, elementul romantic se afirmă mai
pregnant în libretele operelor, în factorul vizual al montărilor decât în
partiturile muzicale;
•Comparând repertoriile promovate în cele trei mari săli de operă din
Paris, Opera mare, Teatrul italian și sala Favart (Opera comică), se
remarcă:
-predominanța unor manifestări cosmopolite: compozitori francezi
care aleg subiecte italiene (Daniel François Auber, Muta din Portici),
compozitori italieni care prezintă publicului francez subiecte germane
(Gioachino Rossini, Wilhelm Tell), compozitori germani care se pliază
gustului francez, după ce studiază în Italia (Giacomo Meyerbeer);
-o linie stilistică mai fidelă tradiției naționale, prin unele partituri de
Daniel François Auber, Ferdinand Hérold și mai târziu Charles Gounod (la
Opera comică);

5. Opera franceză (3)
•Primul deceniu este încă dominat de creații mai vechi, semnate de:
Étienne Méhul (opera Joseph, operă admirată de Weber și Wagner),
François Joseph Gossec (Toinon et Toinette),
Luigi Cherubini, compozitor italian care a format mai multe generații de
compozitori francezi la Conservatorul din Paris, al cărui director a fost timp
de aproape 20 de ani (Medeea);

Jean François Le Sueur, Ossian sau Barzii:
-prima operă concepută într-un spirit mai nou, preromantică, ce depășește
estetica lui Gluck (prezența unor fragmente simfonice – în actul IV, Somnul lui
Ossian; experimente în orchestrație – utilizarea a 12 harpe);
-opera îl va influența pe cel mai cunoscut elev al lui Le Sueur, Berlioz.

6. Gasparo Spontini (1774-1851)
•-compozitor italian care a impus mai pregnant spiritul romantic;
•-opera Vestala (1807) a trezit admirația lui Beethoven și mai târziu a lui
Berlioz;
•-în operă, Spontini acordă un rol important orchestrei simfonice pentru
exprimarea stărilor sufletești;
•-prin Vestala și prin următoarea sa operă, Fernand Cortez (1809), Spontini
a trasat linia de evoluție a operei romantice franceze către stilul somptuos,
de mare montare, grand-opera.
•-opera Fernand Cortez e considerată, în stilul grand-opera, prototipul
teatrului muzical inspirat de istorie;
•Prezența compozitorilor italieni pe tot parcursul perioadei romantice e o
trăsătură caracteristică pentru viața muzicală pariziană;
•Stagiunile Teatrului italian includ frecvent creații ale marilor compozitori
italieni din epocă: Gioachino Rossini, Gaetano Donizetti și Vincenzo Bellini.

7. Opera franceză (5)
•Compozitori francezi:

Adrien Boildieu (1775-1834)
-cunoaște succesul cu câteva lucrări compuse în spiritul operei
comice franceze, caracterizat prin accesibilitatea subiectelor și a muzicii;
-Califul din Bagdad (1801) și Doamna Albă (1825) (aceasta bazată
pe episoade din mai multe lucrări de Walter Scott)
-printre elogiile primite de compozitor pentru aceste două lucrări,
s-a numărat și aprecierea sa drept „un Mozart francez”.

8. Daniel François Auber (1782-1871)
-aduce o așteptată înnoire a scenei franceze în direcția romantică prin opera Muta
din Portici (1828);
-acțiunea se desfășoară în peisajul napolitan;
-personajul principal, o tânără mută, Fenella, se sinucide aruncându-se în focul
Vezuviului;
-Auber tratează acest subiect romantic cu un deosebit simț al sugestiei
dramatice: în locul cuvintelor pe care eroina nu le poate pronunța, orchestra preia
rolul de a reda muzical sentimentele ei, de a realiza unele comentarii simfonice;
-Auber este deschizătorul epocii grand opera franceze și totodată muzicianul
care particularizează stilistic virtuozitatea vocală franceză față de belcanto-ul
italian, prin: stilul de ornamentație, coloratura înaltă, structura melodică ce
amintesc de scriitura lui Lully, dar aduse într-o manieră nouă; aria „L’eclat de rire”
din Manon Lescaut – prim pagină importantă de virtuozitate vocală, distinctă de
belcanto-ul italian;
•Alți compozitori francezi care au contribuit la evoluția genului de operă în prima
jumătate a sec. 19: Fromental Halévy, Ferdinand Hérold, Adolphe Adam
(creatorul baletului romantic, cu Giselle).

9. Un german la Paris: Giacomo Meyerbeer (Jakob Liebmann Meyer,
1791-1864)
- elev al lui Georg Joseph Vogler, coleg și prieten cu Carl Maria von
Weber;
-încă de tânăr s-a manifestat ca un compozitor prolific;
-toată viața, modelul lui a rămas Mozart;
-în 1814 a mers la Paris, pe care l-a considerat cel mai important loc
pentru formarea lui în domeniul dramei muzicale;
-din 1816, timp de aproape 9 ani, a frecventat Italia unde a compus
mai multe opere (aspru criticate de fostul său coleg Weber): Romilda e
Constanza (1817), Semiramide ricognosciuta (1819), Margherita d’Anjou
(1820), Il cruciato in Egitto (1824) ș.a.
-la Paris a compus: Robert le diable (1831); Hughenoții (1836);
Profetul (1849); Steaua nordului (1854); Dinorah (1859); Africana
(1865).

10. Giacomo Meyerbeer

11. Profetul (Act 4, Scena 2) – montarea originală

12. Meyerbeer (2)
•-operele sale răspund gustului publicului francez pentru spectaculos, acțiuni
cu situații încordate, demoni, eroi și fantome, balet și parade de costume;
•-dincolo de compromisurile pe care le face pentru a obține succesul imediat,
Meyerbeer s-a manifestat ca un excelent om de teatru, foarte inventiv, ale
cărui soluții au influențat în mare măsură teatrul muzical european;
•-Meyerbeer poseda un simț muzical dramatic eficient, o știință orchestrală
remarcabilă, de care nu au putut face abstracție Berlioz și nici chiar Wagner;
•-era un foarte bun promotor al propriei muzici (își organiza singur campanii
publicitare pentru lansarea operelor în fața publicului parizian);
•-cedarea sa în fața gustului mediocru al publicului burghez, amator de
senzații, a fost potențată de întâlnirea cu libretistul Eugene Scribe, care se
conformase acelorași preferințe ale publicului în literatură;

13. Meyerbeer (3)
•-primul mare succes parizian al lui Meyerbeer, Robert diavolul, a suferit
o serie de transformări față de forma inițială, determinate de cerințele
publicului: gândită inițial ca operă comică, a fost transformată într-un
balet feerie, apoi într-o grand opera în 5 acte (varianta definitivă).
•-Hughenoții, pe un libret de Scribe și Emile Deschamps după
evenimente istorice reale: Noaptea Sfântului Bartolomeu (1572) –
masacrarea a mii de francezi protestanți (hughenoți), de către catolici
pentru a stăvili influența protestantă în Franța;
•-muzica e superioară intrigilor complicate ale libretului; deși
impregnată de un stil emfatic, cuprinde și fragmente de certă valoare;
•-alte numere celebre din operele sale: „Ombra legerra” din Dinorah;
„O, Paradiso” din Africana.

14. Opera rusă (1)
•-fenomenul generalizat în Europa de „deșteptare a conștiințelor naționale”, cu
rolul decisiv jucat de „momentul 1848”, a avut un impact extrem de favorabil
pentru ascensiunea (și) în plan muzical a unor țări fără o tradiție cultă
propriu-zisă;
•-eforturile de sincronizare cu valorile europene („universale”) și, în același timp,
de impunere a spiritualității naționale sunt cel mai fidel reflectate de „școlile
naționale” apărute în această perioadă: rusă, poloneză, cehă, maghiară,
norvegiană.
•-într-o primă fază, în ultimele decenii ale sec. 18, centrele importante ale muzicii
ruse, Petersburg, Moscova au fost dominate de opera italiană;
•- în 1806, apare primul teatru de operă la Moscova;
•-primele manifestări autohtone sunt dominate de influențe italiene și franceze,
sondând totodată posibilități de afirmare a propriului idiom muzical
(particularități legate de sonoritatea limbii ruse și de preluarea unor sugestii din
folclor);

15. Opera rusă (2)
Mihail Ivanovici Glinka (1804-1857)
-2 opere: Viața pentru țar (Ivan Susanin, 1836); Ruslan și Ludmila (1840)
Viața pentru țar
-influențat de Bellini și Donizetti, propune o tematică în spiritul epocii:
exprimarea sentimentelor naționale, alegând drept figură centrală un erou
popular, Ivan Susanin;
-construită în 4 acte, opera e concepută din numere închise (arii, duete,
coruri, ansambluri mici, dansuri);
-se poate observa importanța acordată corului, gândit ca personaj colectiv al
dramei, cu semnificații multiple de angajare a sentimentului național;
-la conturarea „specificului rus” al muzicii contribuie și amprenta modală
melodico-armonică, utilizarea vocilor grave pentru personajele principale (alto,
bas profund);
-din muzică răzbat și ecouri ale unui lirism tipic romantic (Romanța Antonidei,
fiica lui Ivan Susanin, Actul III).

16. Opera rusă (3)
Ruslan și Ludmila

- libretul după Pușkin;
-se estompează reminiscențele stilului italian, recreând un climat al
basmului, dominat de fantastic, exotic;
-semnele romantismului sunt evidente: se manifestă atât în subiect,
cât și în sinteza dintre pitoresc și național;

17. M.I. GlinkaA. Dargomâjski

18. Alexandr Dargomâjski (1813-1869)
-continuator al lui Glinka;
-primele sale încercări în genul operei reflectă contactele cu cultura franceză
(schițe pentru drama Lucreția Borgia și opera Esmeralda, după Cocoșatul de la
Notre-Dame);
-noutatea, sub influența lui Glinka, este dată de opera Rusalka (1856), după
basmul lui Pușkin despre fata apelor (o temă romantică existentă și în
povestirile fantastice germane, Undine, și franceze, Ondine);
-apelează la recitativul bazat pe elementele limbii ruse, anticipând stilul
declamației cântate practicat ulterior de Modest Musorgski;
-cealaltă operă de referință a sa, Oaspetele de piatră, are drept sursă
versiunea lui Pușkin la legenda lui Don Juan; Dargomâjski a pus pe muzică
textul lui Pușkin fără a aduce nici o schimbare textului literar;
-lucrarea e alcătuită integral din recitative melodice;
-rămasă neterminată, partitura a fost încheiată de Cesar Cui și Nikolai
Rimski-Korsakov (care a realizat orchestrația în întregime)