Ilie Moromete: Portretul unui țăran învăluit în conflictele dintre tradiție și modernitate.pdf

Ilie Moromete este personajul central al romanului Moromeții de Marin Preda, simbol al țăranului român prins între presiunile schimbărilor sociale și atașamentul de pământ și tradiție. El este un om muncitor, dar și orgolios, dominat de o dualitate internă: pe de o parte, își iubește familia și moșia, iar pe de alta, se zbate cu impulsurile sale egoiste și cu tentativa de a se adapta la noile realități economice. Prin conflictele sale – cu fiul său, Niculae, sau cu vecinii –, Ilie devine un reprezentant complex al lumii rurale în tranziție. Personalitatea lui puternică, dar contradictorie, îl transformă într-un erou tragic, măcinat de nemulțumire și de nostalgie.

1. Caracterizare - pe scurt
Caracterizarea lui Ilie Moromete
Afirmat într-o perioadă în care politicul controla cultura, Marin Preda a fost unul dintre scriitorii care au
reușit să salveze literatura română. Asemenea lui Rebreanu, nuvelele sale de început („Întâlnirea din
pământuri”, „Salcâmul”) anticipe ază temele și personajele din Moromeții. Romanul, alcătuit din două
volume (1955 și 1967), sur prinde satul românesc într-o perioadă de criză, marcând transformările lumii
rurale.
Estetic, proza lui Preda se înscrie în realismul postbelic (neorealism) și în realismul psihologic (Eugen
Simion). Moromeții marchează sfârșitul romanului doric (N. Manolescu), prin îmbinarea perspectivei
naratorului obiectiv cu cea a reflectorilor (Ilie și, ulterior, Niculae Moromete) și a informatorilor ca
Parizianu. Această tehnică limitează omnisciența narativă.
Titlul romanului anunță tema centrală: destrămarea gospodăriei tradiționale țărănești. Alte teme
importante sunt criza comunicării și timpul viclean, care subliniază conflictul tragic dintre individ și
istorie. Primul volum, compus din trei părți, surprinde vara dinaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război
Mondial, folosind tehnica decupajului și accelerarea narativă.
Ilie Moromete, inspirat de tatăl scriitorului, Tudor Călărașu, este un personaj emblematic. Destinul său
exprimă sfârșitul unei lumi tradiționale. Complexitatea sa este redată prin caracterizare directă („Era cu
zece ani mai mare decât Catrina...”), autocaracterizare („am dus o viață independentă”) și caracterizare
indirectă din fapte, gesturi, replici. De exemplu, glasurile lui diferite (amenințător sau ironic) subliniază
frământările sale.
Din punct de vedere social, Moromete este țăran mijlocaș, hotărât să păstreze pământul. Moral, el este un
om puternic, care ține la valorile tradiționale. Este sfătos, discuțiile din poiana lui Iocan având loc sub
conducerea sa. Disimularea îl definește: scena plății „fonciirei” relevă această trăsătură, când joacă teatru
în fața agenților fiscali. Ironia și puterea de a face haz de necaz sunt alte trăsături: răspunsurile sale
sarcastice către copii sunt memorabile.
Spirit contemplativ, Moromete vede miracole în banal, în timp ce Niculae observă doar realitatea crudă.
Pentru el, pământul înseamnă independență, iar banii sunt un obstacol în păstrarea modului de viață
tradițional, de aici și conflictul cu fiii săi.
Deși autoritar, Moromete nu comunică eficient cu familia, fapt ilustrat în scena cinei și la serbarea
școlară. Lipsa comunicării conduce la destrămarea familiei. Meditația de la hotarul pământului și
monologul interior reflectă criza sa sufletească.
După plecarea fiilor, Moromete devine distant, pierzându-și fantezia și vitalitatea. În volumul al doilea, el
intră într-o zonă de umbră: respectul comunității scade, prietenii dispar, iar familia se destramă.
Personajele secundare (Tudor Bălosu, Țugurlan, Aristide, Guica) completează tabloul social, ilustrând
diversitatea lumii rurale. Moromeții este astfel o veritabilă cronică a destrămării satului tradițional și a
crizei valorilor morale, ilustrând destinul ultimului țăran adevărat (N. Manolescu).Caracterizare - pe scurt 1