Notite Examen Curs Psihologie cognitiva.docx
ssusere1cdfa
35 views
19 slides
Jan 12, 2025
Slide 1 of 19
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
About This Presentation
Notite Examen Psihologie cognitiva
Slide Content
1
1.Specializarea emisferica- semnificatie si cercetari privind efectele ei.
2.Rezolvarea de probleme: etapele rezolvarii de probleme. Experti si novici.
3.Ed. de Bono si gandirea laterala.
4.Modelul dual al mintii (Calaretul si Elefantul) si aplicatiile lui in viata de zi cu zi.
1.Specializarea emisferica- semnificatie si cercetari privind efectele ei. Pg 61-69
-Cortexul cerebral = strat care înfăşoară suprafa a
ț
creierului
-multiplele circumvolu iuni
ț
ale cortexului au 3 elemente: şan urile
ț
mici, fisurile sau văile şi giri –
umflături între şan urile şi fisurile alăturate. Aceste şan uri măresc suprafa a cortexului;
ț ț ț
-Cortexul cuprinde 80% din neuroni.
-Suprafa a
ț
cortexului cerebral este de culoare gri, uneori fiind numită şi „materia cenuşie” =
celule nervoase gri care procesează informa ia pe care creierul o primeşte şi o transmite mai departe.
ț
materia albă = con ine în cea mai mare cantitate, axoni albi, mieliniza i.
ț ț
– emisferele cerebrale: emisfera stângă şi emisfera dreaptă - se diferen iază
ț
dpdv al func ionalită ii
ț ț
.
-ex: receptorii din piele de pe partea dreaptă a corpului trimit, în general, informa ii prin medula
ț
oblongata ariilor din emisfera stângă, iar receptorii din partea stângă transmit informa ii emisferei
ț
drepte. În mod asemănător, emisfera stângă transmite răspunsurile în partea dreaptă a corpului, iar
emisfera dreaptă, în partea stângă a corpului.
-nu întreaga transmitere a informa iei
ț
este contralaterală, are loc şi o transmitere ipsilaterală
(„de aceeaşi parte”). Ex: informa iile olfactive din nara dreaptă ajung, în primul rând, în partea dreaptă
ț
a creierului şi jumătate din informa iile ochiului
ț
drept ajung în partea dreaptă a creierului.
-Emisferele comunică între ele direct. Corpul calos (lat. „corp dens”) = ansamblu dens de fibre
nervoase care conectează cele două emisfere cerebrale. El permite transmiterea informa iei înapoi şi
ț
înainte. O dată ce informa ia a ajuns la o emisferă, corpul calos o transferă celeilalte emisfere. Dacă
ț
acesta este înlăturat chirurgical, cele două emisfere cerebrale nu mai pot comunica între ele.
II.1.1.Specializarea emisferică
-Studierea specializării emisferelor cerebrale -1836, Marc Dax, doctor Fran a - tratase mai mult
ț
de 40 de pacien i care suferiseră
ț
pierderea vorbirii ca rezultat al afec iunii cerebrale = afazie (gr. „fără
ț
grai”). Dax a observat o rela ie între pierderea vorbirii şi zona cerebrală afectată. studia creierele
ț
pacien ilor săi deceda i - în fiecare caz era vorba de afectarea emisferei
ț ț
stângi a creierului. nici măcar
un caz de pierdere a vorbirii determinat exclusiv de afectarea emisferei drepte. articolul său nu a
prezentat interes în rândul oamenilor de ştiin ă în
ț
acel moment istoric.
-Paul Pierre Broca (1824-1880). 1861 un pacient care suferea de afazie a prezentat la autopsie o
leziune în emisfera stângă. Până în 1864, Broca a fost convins că emisfera stângă a creierului este
critică pentru vorbire, aria specifică identificată de Broca care contribuie la vorbire îi poartă şi astăzi
numele („aria Broca”) - în lobul frontal stâng şi este răspunzătoare de procesul articulării cuvintelor,
de elaborarea lor şi de în elegerea constructelor
ț
gramaticale.
-Karl Wernicke (1848- 1905) - pacien i cu
ț
probleme de limbaj şi a atribuit limbajul verbal
emisferei stângi, dar unei alte arii precise care îi poartă numele („aria Wernicke”). Regiunea din creier
cea mai importantă pentru în elegerea
ț
vorbirii este aria Wernicke. - este „interesată” în func ionalitatea
ț
în elegerii şi elaborării vorbirii
ț
– prin transformarea notelor perceptive şi de gândire în elemente de
semnifica ie a cuvintelor (
ț
afazia Wernicke). Persoanele cu afazie Wernicke nu pot comunica, au un
deficit de elaborare a vorbirii, dar şi un deficit de în elegere a acesteia. Aceştia nu pot să scrie şi să
ț
citească, nu au cum să comunice cu semenii lor.
-oamenii care prezintă leziuni în aria Broca, nu pot vorbi fluent, dar îşi pot folosi vocile pentru a
cânta şi striga.
1.Specializarea emisferica- semnificatie si cercetari privind efectele ei.
2.Rezolvarea de probleme: etapele rezolvarii de probleme. Experti si novici.
3.Ed. de Bono si gandirea laterala.
4.Modelul dual al mintii (Calaretul si Elefantul) si aplicatiile lui in viata de zi cu zi.
1.Specializarea emisferica- semnificatie si cercetari privind efectele ei. Pg 61-69
-Cortexul cerebral = strat care înfăşoară suprafa a
ț
creierului
-multiplele circumvolu iuni
ț
ale cortexului au 3 elemente: şan urile
ț
mici, fisurile sau văile şi giri –
umflături între şan urile şi fisurile alăturate. Aceste şan uri măresc suprafa a cortexului;
ț ț ț
-Cortexul cuprinde 80% din neuroni.
-Suprafa a
ț
cortexului cerebral este de culoare gri, uneori fiind numită şi „materia cenuşie” =
celule nervoase gri care procesează informa ia pe care creierul o primeşte şi o transmite mai departe.
ț
materia albă = con ine în cea mai mare cantitate, axoni albi, mieliniza i.
ț ț
– emisferele cerebrale: emisfera stângă şi emisfera dreaptă - se diferen iază
ț
dpdv al func ionalită ii
ț ț
.
-ex: receptorii din piele de pe partea dreaptă a corpului trimit, în general, informa ii prin medula
ț
oblongata ariilor din emisfera stângă, iar receptorii din partea stângă transmit informa ii emisferei
ț
drepte. În mod asemănător, emisfera stângă transmite răspunsurile în partea dreaptă a corpului, iar
emisfera dreaptă, în partea stângă a corpului.
-nu întreaga transmitere a informa iei
ț
este contralaterală, are loc şi o transmitere ipsilaterală
(„de aceeaşi parte”). Ex: informa iile olfactive din nara dreaptă ajung, în primul rând, în partea dreaptă
ț
a creierului şi jumătate din informa iile ochiului
ț
drept ajung în partea dreaptă a creierului.
-Emisferele comunică între ele direct. Corpul calos (lat. „corp dens”) = ansamblu dens de fibre
nervoase care conectează cele două emisfere cerebrale. El permite transmiterea informa iei înapoi şi
ț
înainte. O dată ce informa ia a ajuns la o emisferă, corpul calos o transferă celeilalte emisfere. Dacă
ț
acesta este înlăturat chirurgical, cele două emisfere cerebrale nu mai pot comunica între ele.
II.1.1.Specializarea emisferică
-Studierea specializării emisferelor cerebrale -1836, Marc Dax, doctor Fran a - tratase mai mult
ț
de 40 de pacien i care suferiseră
ț
pierderea vorbirii ca rezultat al afec iunii cerebrale = afazie (gr. „fără
ț
grai”). Dax a observat o rela ie între pierderea vorbirii şi zona cerebrală afectată. studia creierele
ț
pacien ilor săi deceda i - în fiecare caz era vorba de afectarea emisferei
ț ț
stângi a creierului. nici măcar
un caz de pierdere a vorbirii determinat exclusiv de afectarea emisferei drepte. articolul său nu a
prezentat interes în rândul oamenilor de ştiin ă în
ț
acel moment istoric.
-Paul Pierre Broca (1824-1880). 1861 un pacient care suferea de afazie a prezentat la autopsie o
leziune în emisfera stângă. Până în 1864, Broca a fost convins că emisfera stângă a creierului este
critică pentru vorbire, aria specifică identificată de Broca care contribuie la vorbire îi poartă şi astăzi
numele („aria Broca”) - în lobul frontal stâng şi este răspunzătoare de procesul articulării cuvintelor,
de elaborarea lor şi de în elegerea constructelor
ț
gramaticale.
-Karl Wernicke (1848- 1905) - pacien i cu
ț
probleme de limbaj şi a atribuit limbajul verbal
emisferei stângi, dar unei alte arii precise care îi poartă numele („aria Wernicke”). Regiunea din creier
cea mai importantă pentru în elegerea
ț
vorbirii este aria Wernicke. - este „interesată” în func ionalitatea
ț
în elegerii şi elaborării vorbirii
ț
– prin transformarea notelor perceptive şi de gândire în elemente de
semnifica ie a cuvintelor (
ț
afazia Wernicke). Persoanele cu afazie Wernicke nu pot comunica, au un
deficit de elaborare a vorbirii, dar şi un deficit de în elegere a acesteia. Aceştia nu pot să scrie şi să
ț
citească, nu au cum să comunice cu semenii lor.
-oamenii care prezintă leziuni în aria Broca, nu pot vorbi fluent, dar îşi pot folosi vocile pentru a
cânta şi striga.
2
Fa ă
ț
Vedere lateral-stânga Spate
-Neil R. Carlson (1991) - cele două arii sunt inseparabile. Ele sunt aflate în interconexiune în
substan a albă care trece prin lobul parietal inferior. „Acest bloc neuronal este absolut necesar pentru
ț
recunoaşterea cuvintelor rostite (limbajul vorbit), în elegerea şi elaborarea structurii gramaticale şi
ț
articularea cuvintelor. Se în elege
ț
că aceste arii nu pot func iona
ț
izolat: recunoaşterea cuvintelor este o
latură, un aspect al procesului, iar în elegerea o altă latură. exprimarea fluentă se realizează când
ț
articularea este posibilă. Comunicarea înseamnă, de fapt, un bloc verbal, un bloc auditiv, un bloc de
percepere a mi cărilor
ș
(secven e motrice),
ț
un bloc de percepere vizuala (când apare scris/cititul),
dar şi un fel de supervizor al înţelegerii care depinde de existen a
ț
memoriei. Aceste elemente
mnezice se referă la denumiri de obiecte, ac iuni, dar şi la rela iile complexe din realitate.
ț ț
-Karl Spencer Lashley (1890-1958), părintele neuropsihologiei, localizarea (1915). a implantat
chirurgical electrozi în arii specifice ale creierului animalelor; apoi el a stimulat electric acele arii şi a
înregistrat rezultatele, cum ar fi răspunsul motor al animalului. Pentru a se asigura că ele au localizat
un răspuns motor specific, Lashley a repetat procedurile pe acelaşi animal de-a lungul diferitelor
sesiuni de testare. El a observat că în locuri aparent identice se ob ineau rezultate diferite şi că locurile
ț
diferite au oferit, în mod paradoxal, rezultate identice.
Cercetătorii care i-au urmat, microelectrozi, loca iile specifice corelează cu răspunsuri motorii
ț
specifice de-a lungul mai multor şedin e
ț
de testare.
Lashley - nu este posibil să demonstreze localizarea unei amintiri în sistemul nervos. De atunci
însă, psihologii au identificat multe structuri cerebrale implicate în memorie, dar încă nu au descoperit
locuri specifice pentru amintiri specifice (dacă aceste locuri există într-adevăr!)
Fa ă
ț
Vedere lateral-stânga Spate
-Neil R. Carlson (1991) - cele două arii sunt inseparabile. Ele sunt aflate în interconexiune în
substan a albă care trece prin lobul parietal inferior. „Acest bloc neuronal este absolut necesar pentru
ț
recunoaşterea cuvintelor rostite (limbajul vorbit), în elegerea şi elaborarea structurii gramaticale şi
ț
articularea cuvintelor. Se în elege
ț
că aceste arii nu pot func iona
ț
izolat: recunoaşterea cuvintelor este o
latură, un aspect al procesului, iar în elegerea o altă latură. exprimarea fluentă se realizează când
ț
articularea este posibilă. Comunicarea înseamnă, de fapt, un bloc verbal, un bloc auditiv, un bloc de
percepere a mi cărilor
ș
(secven e motrice),
ț
un bloc de percepere vizuala (când apare scris/cititul),
dar şi un fel de supervizor al înţelegerii care depinde de existen a
ț
memoriei. Aceste elemente
mnezice se referă la denumiri de obiecte, ac iuni, dar şi la rela iile complexe din realitate.
ț ț
-Karl Spencer Lashley (1890-1958), părintele neuropsihologiei, localizarea (1915). a implantat
chirurgical electrozi în arii specifice ale creierului animalelor; apoi el a stimulat electric acele arii şi a
înregistrat rezultatele, cum ar fi răspunsul motor al animalului. Pentru a se asigura că ele au localizat
un răspuns motor specific, Lashley a repetat procedurile pe acelaşi animal de-a lungul diferitelor
sesiuni de testare. El a observat că în locuri aparent identice se ob ineau rezultate diferite şi că locurile
ț
diferite au oferit, în mod paradoxal, rezultate identice.
Cercetătorii care i-au urmat, microelectrozi, loca iile specifice corelează cu răspunsuri motorii
ț
specifice de-a lungul mai multor şedin e
ț
de testare.
Lashley - nu este posibil să demonstreze localizarea unei amintiri în sistemul nervos. De atunci
însă, psihologii au identificat multe structuri cerebrale implicate în memorie, dar încă nu au descoperit
locuri specifice pentru amintiri specifice (dacă aceste locuri există într-adevăr!)
3
Dr. Karl Specer Lashely - psiholog reprezentativ care a abordat învăţarea şi memoria prin
prezentarea efectelor pe care le au asupra lor leziunile cerebrale.
-Roger Sperry (1920-1994), un psiholog care a primit Premiul Nobel. (1964) fiecare emisferă se
comportă din anumite puncte de vedere ca un creier de sine stătător. experiment clasic - sec ionat
ț
corpul calos care lega emisferele cerebrale ale creierului unei pisici. => informa ia prezentată vizual
ț
unei emisfere cerebrale a pisicii nu era recunoscută de cealaltă emisferă.
-oameni diagnostica i
ț
cu epilepsie, la care corpul calos fusese tăiat. - previne răspândirea crizelor
de epilepsie de la o emisferă la alta, reducându-se astfel severitatea lor. Dar, pierderea comunicării
dintre cele două emisfere - persoana avea două creiere de sine stătătoare, specializate, care procesau
diferit informa ia şi îndeplineau func ii separate.
ț ț
-Splitarea creierului - modurile în care gândim. Ex: emisfera stângă e responsabilă pentru
vorbire (limbaj), iar vederea spa ială
ț
este localizată în emisfera dreaptă. La oamenii cărora le lipseşte
procesarea în emisfera stângă, dezvoltarea limbajului în emisfera dreaptă re ine capacită i fonemice şi
ț ț
semantice, dar este deficitară în competen a sintactică.
ț
Emisfera stângă este importantă şi pentru mişcare. Oamenii cu tulburări ale mişcărilor
specializate (apraxia) au afectată emisfera stângă. Aceşti oameni şi-au pierdut capacitatea de a
realiza mişcări
Dr. Karl Specer Lashely - psiholog reprezentativ care a abordat învăţarea şi memoria prin
prezentarea efectelor pe care le au asupra lor leziunile cerebrale.
-Roger Sperry (1920-1994), un psiholog care a primit Premiul Nobel. (1964) fiecare emisferă se
comportă din anumite puncte de vedere ca un creier de sine stătător. experiment clasic - sec ionat
ț
corpul calos care lega emisferele cerebrale ale creierului unei pisici. => informa ia prezentată vizual
ț
unei emisfere cerebrale a pisicii nu era recunoscută de cealaltă emisferă.
-oameni diagnostica i
ț
cu epilepsie, la care corpul calos fusese tăiat. - previne răspândirea crizelor
de epilepsie de la o emisferă la alta, reducându-se astfel severitatea lor. Dar, pierderea comunicării
dintre cele două emisfere - persoana avea două creiere de sine stătătoare, specializate, care procesau
diferit informa ia şi îndeplineau func ii separate.
ț ț
-Splitarea creierului - modurile în care gândim. Ex: emisfera stângă e responsabilă pentru
vorbire (limbaj), iar vederea spa ială
ț
este localizată în emisfera dreaptă. La oamenii cărora le lipseşte
procesarea în emisfera stângă, dezvoltarea limbajului în emisfera dreaptă re ine capacită i fonemice şi
ț ț
semantice, dar este deficitară în competen a sintactică.
ț
Emisfera stângă este importantă şi pentru mişcare. Oamenii cu tulburări ale mişcărilor
specializate (apraxia) au afectată emisfera stângă. Aceşti oameni şi-au pierdut capacitatea de a
realiza mişcări
4
familiare inten ionate.
ț
-Emisfera dreaptă este „mută” în cea mai mare măsură (Levy, 2000). Are mai pu in de a face cu
ț
în elegerea gramaticală sau fonetică, dar are de a face cu
ț
cunoştin ele semantice
ț
şi e implicată în
utilizarea practică a limbajului. Oamenii care au afectată emisfera dreaptă întâmpină dificultă i atunci
ț
când poartă conversa ii sau spun poveşti, dar şi atunci când fac inferen e din context şi trebuie să
ț ț
în eleagă exprimările metaforice şi pe cele umoristice.
ț
-Michael Gazzaniga, - nu este de acord cu ideea că cele două emisfere func ionează
ț
complet
independent. fiecare emisferă serveşte unui rol complementar.
-înainte de splitarea cerebrală, oamenii pot desena reprezentări tridimensionale ale unor cuburi cu
fiecare mână (1978). După interven ia chirurgicală, ei pot desena rezonabil un cub numai cu mâna
ț
stângă. La fiecare pacient, mâna dreaptă desenează imagini de nerecunoscut fie că e vorba de cuburi,
fie de obiecte tridimensionale. Această descoperire este importantă datorită asocierii contralaterale
dintre fiecare parte a corpului şi emisfera opusă: deoarece emisfera dreaptă controlează mâna stângă şi
mâna stângă este singura pe care pacientul cu creierul splitat o poate folosi pentru a desena figuri
recognoscibile, acest experiment sus ine că emisfera
ț
dreaptă este dominantă în comprehensiunea şi
explorarea rela iilor
ț
spa iale
ț
.
-Gazzaniga (1985) sus ine că creierul (în special emisfera
ț
dreaptă), e organizat în unită i
ț
func ionale independente care ac ionează în paralel
ț ț
. Fiecare din multiplele unită i discrete ale min ii
ț ț
operează relativ independent de celelalte, adesea în afara focalizării conştiente („conscious awareness”).
În timp ce au loc aceste opera ii variate, independente şi subconştiente, emisfera
ț
stângă încearcă să le
interpreteze. Chiar şi atunci când emisfera stângă percepe că individul se comportă cumva fără sens, tot
găseşte o modalitate de a da sens comportamentului.
-Levy (1974) - emisfera stângă tinde să proceseze informa ia analitic (bucată cu bucată, de
ț
obicei secven ial)
ț
, iar emisfera dreaptă tinde să o proceseze holistic (ca întreg). Această interpretare a
fost contestată de Gazzaniga (1985) - datele din experimente pot fi în elese altfel.
ț
Disponibilitatea pentru procesarea informaţiei
Emisfera stângă Emisfera dreaptă
–verbal spatial
–logic – intuitiv
–convergent – divergent
–secvential – holistic
–faptic – relational
–analitic – sintetic
–detaliat – ideativ
II.1.2.Lobii emisferelor cerebrale
-emisferele cerebrale şi cortexul sunt diviza i
ț
în patru lobi . nu sunt unită i
ț
distincte, ci regiuni
anatomice arbitrare.
-Func ii
ț
particulare au fost identificate pentru fiecare lob, dar interac ionează
ț
unii cu al ii.
ț
-denumi i
ț
după oasele craniului de deasupra lor: frontal, parietal, temporal şi occipital.
1.lobul frontal - procesarea motorie şi procesele cognitive superioare, precum gândirea abstractă
-rol în realizarea ra ionamentelor, rezolvarea
ț
de probleme, personalitate şi mişcarea
voluntară.
-con ine
ț
cortexul motor primar - planificarea, controlul şi executarea mişcării, în
special a mişcării care presupune orice tip de răspuns întârziat. Dacă cineva v-ar stimula
electric cortexul motor, a i
ț
reac iona
ț
prin mişcarea păr ii
ț
de corp corespunzătoare locului
din cortexul motor care a fost stimulat. - hartă a cortexului motor - în ce propor ii
ț
sunt
familiare inten ionate.
ț
-Emisfera dreaptă este „mută” în cea mai mare măsură (Levy, 2000). Are mai pu in de a face cu
ț
în elegerea gramaticală sau fonetică, dar are de a face cu
ț
cunoştin ele semantice
ț
şi e implicată în
utilizarea practică a limbajului. Oamenii care au afectată emisfera dreaptă întâmpină dificultă i atunci
ț
când poartă conversa ii sau spun poveşti, dar şi atunci când fac inferen e din context şi trebuie să
ț ț
în eleagă exprimările metaforice şi pe cele umoristice.
ț
-Michael Gazzaniga, - nu este de acord cu ideea că cele două emisfere func ionează
ț
complet
independent. fiecare emisferă serveşte unui rol complementar.
-înainte de splitarea cerebrală, oamenii pot desena reprezentări tridimensionale ale unor cuburi cu
fiecare mână (1978). După interven ia chirurgicală, ei pot desena rezonabil un cub numai cu mâna
ț
stângă. La fiecare pacient, mâna dreaptă desenează imagini de nerecunoscut fie că e vorba de cuburi,
fie de obiecte tridimensionale. Această descoperire este importantă datorită asocierii contralaterale
dintre fiecare parte a corpului şi emisfera opusă: deoarece emisfera dreaptă controlează mâna stângă şi
mâna stângă este singura pe care pacientul cu creierul splitat o poate folosi pentru a desena figuri
recognoscibile, acest experiment sus ine că emisfera
ț
dreaptă este dominantă în comprehensiunea şi
explorarea rela iilor
ț
spa iale
ț
.
-Gazzaniga (1985) sus ine că creierul (în special emisfera
ț
dreaptă), e organizat în unită i
ț
func ionale independente care ac ionează în paralel
ț ț
. Fiecare din multiplele unită i discrete ale min ii
ț ț
operează relativ independent de celelalte, adesea în afara focalizării conştiente („conscious awareness”).
În timp ce au loc aceste opera ii variate, independente şi subconştiente, emisfera
ț
stângă încearcă să le
interpreteze. Chiar şi atunci când emisfera stângă percepe că individul se comportă cumva fără sens, tot
găseşte o modalitate de a da sens comportamentului.
-Levy (1974) - emisfera stângă tinde să proceseze informa ia analitic (bucată cu bucată, de
ț
obicei secven ial)
ț
, iar emisfera dreaptă tinde să o proceseze holistic (ca întreg). Această interpretare a
fost contestată de Gazzaniga (1985) - datele din experimente pot fi în elese altfel.
ț
Disponibilitatea pentru procesarea informaţiei
Emisfera stângă Emisfera dreaptă
–verbal spatial
–logic – intuitiv
–convergent – divergent
–secvential – holistic
–faptic – relational
–analitic – sintetic
–detaliat – ideativ
II.1.2.Lobii emisferelor cerebrale
-emisferele cerebrale şi cortexul sunt diviza i
ț
în patru lobi . nu sunt unită i
ț
distincte, ci regiuni
anatomice arbitrare.
-Func ii
ț
particulare au fost identificate pentru fiecare lob, dar interac ionează
ț
unii cu al ii.
ț
-denumi i
ț
după oasele craniului de deasupra lor: frontal, parietal, temporal şi occipital.
1.lobul frontal - procesarea motorie şi procesele cognitive superioare, precum gândirea abstractă
-rol în realizarea ra ionamentelor, rezolvarea
ț
de probleme, personalitate şi mişcarea
voluntară.
-con ine
ț
cortexul motor primar - planificarea, controlul şi executarea mişcării, în
special a mişcării care presupune orice tip de răspuns întârziat. Dacă cineva v-ar stimula
electric cortexul motor, a i
ț
reac iona
ț
prin mişcarea păr ii
ț
de corp corespunzătoare locului
din cortexul motor care a fost stimulat. - hartă a cortexului motor - în ce propor ii
ț
sunt
5
reprezentate diferitele păr i ale corpului la nivel cerebral. = „homunculus” (lat. „mica
ț
persoană”) - desenat ca o sec iune a cortexului
ț
înconjurată de reprezentarea inversă a unui
omule ale
ț
cărui păr i ale corpului prezintă o coresponden ă cu zonele din cortex.
ț ț
2.lobul parietal - procesarea somatosenzorială (senza iile
ț
din piele şi muşchii corpului, soma)
-cortexul somatosenzorial primar (localizat în spatele cortexului motor
primar al lobului frontal) primeşte informa ii de la sim uri despre
ț ț
presiune,
structură, temperatură şi durere. - cu cât avem o mai mare nevoie de sensibilitate
şi control fin într-o parte specifică a corpului, cu atât mai mare este aria cortexului
destinată acelei păr i. Ex: depindem foarte mult de mâinile şi fe ele noastre în
ț ț
interac iunea
ț
cu lumea înconjurătoare => arii mari destinate senza iilor
ț
resim ite
ț
la
nivelul mâinilor şi fe ei şi răspunsul b motor la, mâinile şi fa a noastră
ț ț
-procesarea senzorială - arii de proiecţie, nervii care con in informa ia
ț ț
senzorială merg la talamus, de la care informa ia senzorială este proiectată pe aria
ț
de proiec ie corespunzătoare din lobul corespunzător. În mod asemănător, aceste
ț
arii proiectează informa ii motorii descendent, prin cordul spinal muşchilor
ț
corespunzători „via” sistemul nervos periferic.
3.lobul temporal - procesarea auditivă
-analiză auditivă complexă pentru a în elege
ț
vorbirea umană sau pentru
ascultarea unei compozi ii muzicale.
ț
-specializat : unele păr i
ț
mai sensibile la sunetele înalte, altele la cele joase.
-Zona auditivă este contralaterală, deşi ambele păr i ale ariei auditive au cel
ț
pu in o reprezentare de la fiecare ureche.
ț
4.lobul occipital - procesarea vizuală
-cortexul occipital. Unele fibre nervoase poartă informa ia vizuală şi
ț
călătoresc ipsilateral de la ochiul stâng la emisfera cerebrală stângă şi de la ochiul
drept la emisfera cerebrală dreaptă. În mod deosebit, fibrele nervoase merg de la
partea stângă a câmpului vizual pentru fiecare ochi spre partea dreaptă a
cortexului vizual; în mod complementar, nervii din partea dreaptă a fiecărui câmp
vizual al ochilor trimite informa ii păr ii stângi a cortexului vizual.
ț ț
II.1.3.Arii de asociere
= Ariile lobilor care nu fac parte din cortexul somatosenzorial, motor, auditiv şi vizual
-75% din cortexul cerebral,
-Când ariile de asociere sunt stimulate electric, nu există o reac ie
ț
observabilă.
-afectate ariile de asociere nu pot ac iona, vorbi sau gândi normal; comportamentul anormal
ț
specific depinde de locul afectat.
-par să integreze unită ile variate de informa ie de la cortexurile senzoriale şi să transmită
ț ț
informa ia
ț
integrată cortexului motor; se ini iază
ț
un comportament care are un scop şi
expresia gândirii logice, ra ionale.
ț
-Aria de asociere frontală din lobii frontali - crucială pentru rezolvarea de probleme,
planificare şi ra ionament.
ț
-Ariile vorbirii Broca şi Wernicke sunt, de asemenea, localizate în arii de asociere.
-rolurile ariilor de asociere în gândire nu sunt în elese complet, aceste arii apar ca locuri din
ț
creier în care se află o varietate de capacită i intelectuale.
ț
reprezentate diferitele păr i ale corpului la nivel cerebral. = „homunculus” (lat. „mica
ț
persoană”) - desenat ca o sec iune a cortexului
ț
înconjurată de reprezentarea inversă a unui
omule ale
ț
cărui păr i ale corpului prezintă o coresponden ă cu zonele din cortex.
ț ț
2.lobul parietal - procesarea somatosenzorială (senza iile
ț
din piele şi muşchii corpului, soma)
-cortexul somatosenzorial primar (localizat în spatele cortexului motor
primar al lobului frontal) primeşte informa ii de la sim uri despre
ț ț
presiune,
structură, temperatură şi durere. - cu cât avem o mai mare nevoie de sensibilitate
şi control fin într-o parte specifică a corpului, cu atât mai mare este aria cortexului
destinată acelei păr i. Ex: depindem foarte mult de mâinile şi fe ele noastre în
ț ț
interac iunea
ț
cu lumea înconjurătoare => arii mari destinate senza iilor
ț
resim ite
ț
la
nivelul mâinilor şi fe ei şi răspunsul b motor la, mâinile şi fa a noastră
ț ț
-procesarea senzorială - arii de proiecţie, nervii care con in informa ia
ț ț
senzorială merg la talamus, de la care informa ia senzorială este proiectată pe aria
ț
de proiec ie corespunzătoare din lobul corespunzător. În mod asemănător, aceste
ț
arii proiectează informa ii motorii descendent, prin cordul spinal muşchilor
ț
corespunzători „via” sistemul nervos periferic.
3.lobul temporal - procesarea auditivă
-analiză auditivă complexă pentru a în elege
ț
vorbirea umană sau pentru
ascultarea unei compozi ii muzicale.
ț
-specializat : unele păr i
ț
mai sensibile la sunetele înalte, altele la cele joase.
-Zona auditivă este contralaterală, deşi ambele păr i ale ariei auditive au cel
ț
pu in o reprezentare de la fiecare ureche.
ț
4.lobul occipital - procesarea vizuală
-cortexul occipital. Unele fibre nervoase poartă informa ia vizuală şi
ț
călătoresc ipsilateral de la ochiul stâng la emisfera cerebrală stângă şi de la ochiul
drept la emisfera cerebrală dreaptă. În mod deosebit, fibrele nervoase merg de la
partea stângă a câmpului vizual pentru fiecare ochi spre partea dreaptă a
cortexului vizual; în mod complementar, nervii din partea dreaptă a fiecărui câmp
vizual al ochilor trimite informa ii păr ii stângi a cortexului vizual.
ț ț
II.1.3.Arii de asociere
= Ariile lobilor care nu fac parte din cortexul somatosenzorial, motor, auditiv şi vizual
-75% din cortexul cerebral,
-Când ariile de asociere sunt stimulate electric, nu există o reac ie
ț
observabilă.
-afectate ariile de asociere nu pot ac iona, vorbi sau gândi normal; comportamentul anormal
ț
specific depinde de locul afectat.
-par să integreze unită ile variate de informa ie de la cortexurile senzoriale şi să transmită
ț ț
informa ia
ț
integrată cortexului motor; se ini iază
ț
un comportament care are un scop şi
expresia gândirii logice, ra ionale.
ț
-Aria de asociere frontală din lobii frontali - crucială pentru rezolvarea de probleme,
planificare şi ra ionament.
ț
-Ariile vorbirii Broca şi Wernicke sunt, de asemenea, localizate în arii de asociere.
-rolurile ariilor de asociere în gândire nu sunt în elese complet, aceste arii apar ca locuri din
ț
creier în care se află o varietate de capacită i intelectuale.
ț
6
-neuroştiin a
ț
cognitivă - localizarea func iei
ț
şi reconceptualizarea raportului minte – corp
„Unde sunt localizate opera iile
ț
cognitive specifice în sistemul nervos?”.
2.Rezolvarea de probleme: etapele rezolvarii de probleme. Experti si novici in rezolvarea
de probleme.
Rezolvarea de probleme este o altă activitate esen ială a gândirii
ț
, datorită faptului că aceasta nu
intră în func iune decât în situa iile problematice care cer o rezolvare.
ț ț
Principala finalitate a sistemului cognitiv este de a rezolva probleme .
-este o „rezultantă a func ionării interactive” a mecanismelor cognitive studiate anterior (aten ia,
ț ț
memoria etc.).
= obiectivul de a depăşi obstacolele găsind calea către o solu ie
ț
(Reed, 2000).
-putem rezolva mai bine problemele dacă utilizăm cunoştin ele
ț
sau insight-urile creative.
-Solu iile
ț
descoperite de grupuri sunt adesea mai bune decât cele individuale.
I.1.Procesualitatea rezolvării de probleme
-când îşi propun să depăşească anumite obstacole pentru a răspunde la o întrebare sau pentru a
atinge un scop.
-Dacă putem recupera rapid un răspuns din memorie, atunci nu ne confruntăm cu o problemă.
Dacă nu putem face acest lucru, atunci avem o problemă pe care trebuie să o rezolvăm.
etapele procesului, ciclului rezolvării de probleme („problem-solving cycle”, R.J. Sternberg,
2006). - flexibilitatea etapelor sale. Rezolvarea cu succes - tolerarea unei anumite ambiguită i
ț
privind
determinarea celei mai bune căi de rezolvare. nu sunt parcurse rigid în această ordine
1.Identificarea problemei.
-uneori o etapă dificilă. Putem să nu ne dăm seama că avem un scop (ex. trebuie să fugim din
drumul unei maşini care se apropie de noi), sau, calea către atingerea scopului este
obstruc ionată
ț
(ex. nevoia de a ob ine
ț
mai mul i
ț
bani deoarece nu avem destui pentru a
cumpăra un obiect dorit) sau că solu ia pe care o avem în minte nu func ionează (ex. job-ul pe
ț ț
care ne aşteptăm să-l primim nu este de fapt disponibil).
2.Definirea şi reprezentarea problemei.
-este crucială deoarece dacă nu defini i
ț
şi nu reprezenta i
ț
corect problema, este pu in
ț
probabil să
o rezolva i (Funke, 1991; Hegarty, 1991).
ț
3.Formularea strategiei.
-Strategia poate implica analiza – descompunerea problemei complexe în elemente cu care
putem opera; sau sinteza, un proces complementar – reunirea elementelor variate cu scopul de
a le aranja într-o formă utilă.
-Atunci când vă scrie i referatul trebuie să vă analiza i componentele temei alese, să cerceta i
ț ț ț
aceste componente şi apoi să sintetiza i ob inând schi a referatului.
ț ț ț
-strategii complementare - gândirii divergente se pot genera diferite tipuri de solu ii alternative
ț
la problemă. Odată ce a i luat în considerare mai multe posibilită i, trebuie să vă solicita i
ț ț ț
gândirea convergentă, pentru a reduce multitudinea de posibilită i la
ț
una singură.
-Atunci când vă hotărâ i la tema referatului, folosi i mai întâi gândirea divergentă pentru a
ț ț
genera mai multe subiecte de studiu şi apoi pe cea convergentă pentru a o selecta pe cea care
vă interesează.
-În via a reală, pute i avea nevoie atât de analiză, cât şi de sinteză, atât de gândirea divergentă,
ț ț
cât şi de cea convergentă.
-neuroştiin a
ț
cognitivă - localizarea func iei
ț
şi reconceptualizarea raportului minte – corp
„Unde sunt localizate opera iile
ț
cognitive specifice în sistemul nervos?”.
2.Rezolvarea de probleme: etapele rezolvarii de probleme. Experti si novici in rezolvarea
de probleme.
Rezolvarea de probleme este o altă activitate esen ială a gândirii
ț
, datorită faptului că aceasta nu
intră în func iune decât în situa iile problematice care cer o rezolvare.
ț ț
Principala finalitate a sistemului cognitiv este de a rezolva probleme .
-este o „rezultantă a func ionării interactive” a mecanismelor cognitive studiate anterior (aten ia,
ț ț
memoria etc.).
= obiectivul de a depăşi obstacolele găsind calea către o solu ie
ț
(Reed, 2000).
-putem rezolva mai bine problemele dacă utilizăm cunoştin ele
ț
sau insight-urile creative.
-Solu iile
ț
descoperite de grupuri sunt adesea mai bune decât cele individuale.
I.1.Procesualitatea rezolvării de probleme
-când îşi propun să depăşească anumite obstacole pentru a răspunde la o întrebare sau pentru a
atinge un scop.
-Dacă putem recupera rapid un răspuns din memorie, atunci nu ne confruntăm cu o problemă.
Dacă nu putem face acest lucru, atunci avem o problemă pe care trebuie să o rezolvăm.
etapele procesului, ciclului rezolvării de probleme („problem-solving cycle”, R.J. Sternberg,
2006). - flexibilitatea etapelor sale. Rezolvarea cu succes - tolerarea unei anumite ambiguită i
ț
privind
determinarea celei mai bune căi de rezolvare. nu sunt parcurse rigid în această ordine
1.Identificarea problemei.
-uneori o etapă dificilă. Putem să nu ne dăm seama că avem un scop (ex. trebuie să fugim din
drumul unei maşini care se apropie de noi), sau, calea către atingerea scopului este
obstruc ionată
ț
(ex. nevoia de a ob ine
ț
mai mul i
ț
bani deoarece nu avem destui pentru a
cumpăra un obiect dorit) sau că solu ia pe care o avem în minte nu func ionează (ex. job-ul pe
ț ț
care ne aşteptăm să-l primim nu este de fapt disponibil).
2.Definirea şi reprezentarea problemei.
-este crucială deoarece dacă nu defini i
ț
şi nu reprezenta i
ț
corect problema, este pu in
ț
probabil să
o rezolva i (Funke, 1991; Hegarty, 1991).
ț
3.Formularea strategiei.
-Strategia poate implica analiza – descompunerea problemei complexe în elemente cu care
putem opera; sau sinteza, un proces complementar – reunirea elementelor variate cu scopul de
a le aranja într-o formă utilă.
-Atunci când vă scrie i referatul trebuie să vă analiza i componentele temei alese, să cerceta i
ț ț ț
aceste componente şi apoi să sintetiza i ob inând schi a referatului.
ț ț ț
-strategii complementare - gândirii divergente se pot genera diferite tipuri de solu ii alternative
ț
la problemă. Odată ce a i luat în considerare mai multe posibilită i, trebuie să vă solicita i
ț ț ț
gândirea convergentă, pentru a reduce multitudinea de posibilită i la
ț
una singură.
-Atunci când vă hotărâ i la tema referatului, folosi i mai întâi gândirea divergentă pentru a
ț ț
genera mai multe subiecte de studiu şi apoi pe cea convergentă pentru a o selecta pe cea care
vă interesează.
-În via a reală, pute i avea nevoie atât de analiză, cât şi de sinteză, atât de gândirea divergentă,
ț ț
cât şi de cea convergentă.
7
-Nu există o strategie ideală pentru fiecare problemă.
-Strategia optimă depinde de problemă şi de preferin ele
ț
celui care o rezolvă fa ă de metodele
ț
rezolutive.
4.Organizarea informaţiilor.
-într-un mod care vă permite să implementa i
ț
strategia.
-Desigur, în timpul ciclului rezolvării de probleme organiza i
ț
şi reorganiza i
ț
constant informa ia.
ț
-organiza i informa ia
ț ț
strategic, descoperind o reprezentare care vă permite cel mai bine să
implementa i strategia.
ț
-Ex: organiza i informa ia pentru referat, pute i folosi o schi ă pentru organizarea ideilor. găsi i
ț ț ț ț ț
un loc, pute i să vă organiza i şi reprezenta i informa ia sub forma unei hăr i. Dacă problema
ț ț ț ț ț
este să câştiga i mai mul i bani până la o anumită dată,
ț ț
pute i concepe un calendar pe care să
ț
vă nota i sumele câştigate la diferite date până la cea finală.
ț
5.Alocarea resurselor.
-resursele limitate, cum ar fi timpul, banii, echipamentul, spa iul
ț
etc.
-este util să ştim ce alocăm şi când alocăm.
-exper ii
ț
(şi studen ii
ț
buni la învă ătură)
ț
tind să-şi dedice – mai mult decât novicii – din
resursele lor psihice planificării globale („big picture”).
-Novicii şi studen ii slabi la învă ătură,
ț ț
tindă să aloce mai mult timp planificării locale, orientate
pe detalii („detail-oriented”)
-ex: studen ii
ț
buni petrec mai mult timp în faza ini ială
ț
pentru a decide cum să rezolve
problema şi mai pu in timp pentru a o rezolva, comparativ cu studen ii slabi la învă ătură.
ț ț ț
-când o persoană alocă mai multe resurse mentale pentru a planifica la scară largă, ea poate
economisi timp şi energie şi poate evita frustrarea mai târziu.
-atunci când vă scrie i referatul aloca i
ț ț
mai mult timp pentru coordonarea cercetării, organizarea
noti elor şi planificarea referatului.
ț
6.Monitorizarea.
-gestionare bună a timpului
-Cei eficien i
ț
nu stabilesc o cale către o solu ie şi apoi
ț
aşteaptă până ajung la capăt pentru a
verifica unde au ajuns. Ei fac verificări pe tot parcursul „drumului” pentru a se asigura că se
apropie de obiectivul stabilit. Dacă acest lucru nu se întâmplă, ei îşi reevaluează demersul,
concluzionează (probabil) că au avut un start fals, că au eşuat undeva pe drum şi pot stabili o
altă cale, mai promi ătoare, o nouă direc ie.
ț ț
-Dacă scrie i
ț
referatul, monitoriza i
ț
dacă face i
ț
progrese. Dacă nu progresa i,
ț
întreba i-
ț
vă de ce
se întâmplă acest lucru.
7.Evaluarea.
-evalua i
ț
solu ia
ț
după ce a i
ț
terminat.
-Unele evaluări au loc imediat, altele pu in
ț
mai târziu, iar altele foarte târziu.
-Ex: după ce vă scrie i referatul, îl evalua i, îl revizui i şi îl corecta i de câteva ori până când
ț ț ț ț
ob ine i varianta finală.
ț ț
-Adesea vă pot veni idei importante în timpul procesului de evaluare.
-pot fi identificate noi probleme, problema poate fi redefinită, pot apărea noi strategii şi noi
resurse devin disponibile sau cele deja existente sunt utilizate mai eficient. Ciclul este încheiat
atunci când apar insight-uri noi; apoi se reia un nou ciclu.
I.2.Tipuri de probleme
-în func ie
ț
de prezen a
ț
sau lipsa unor căi clare către o solu ie
ț
.
-modalită i
ț
clare - probleme bine definite („well-structured problems”; ex. „Cum
stabili i care este aria unui dreptunghi?”);
ț
-Nu există o strategie ideală pentru fiecare problemă.
-Strategia optimă depinde de problemă şi de preferin ele
ț
celui care o rezolvă fa ă de metodele
ț
rezolutive.
4.Organizarea informaţiilor.
-într-un mod care vă permite să implementa i
ț
strategia.
-Desigur, în timpul ciclului rezolvării de probleme organiza i
ț
şi reorganiza i
ț
constant informa ia.
ț
-organiza i informa ia
ț ț
strategic, descoperind o reprezentare care vă permite cel mai bine să
implementa i strategia.
ț
-Ex: organiza i informa ia pentru referat, pute i folosi o schi ă pentru organizarea ideilor. găsi i
ț ț ț ț ț
un loc, pute i să vă organiza i şi reprezenta i informa ia sub forma unei hăr i. Dacă problema
ț ț ț ț ț
este să câştiga i mai mul i bani până la o anumită dată,
ț ț
pute i concepe un calendar pe care să
ț
vă nota i sumele câştigate la diferite date până la cea finală.
ț
5.Alocarea resurselor.
-resursele limitate, cum ar fi timpul, banii, echipamentul, spa iul
ț
etc.
-este util să ştim ce alocăm şi când alocăm.
-exper ii
ț
(şi studen ii
ț
buni la învă ătură)
ț
tind să-şi dedice – mai mult decât novicii – din
resursele lor psihice planificării globale („big picture”).
-Novicii şi studen ii slabi la învă ătură,
ț ț
tindă să aloce mai mult timp planificării locale, orientate
pe detalii („detail-oriented”)
-ex: studen ii
ț
buni petrec mai mult timp în faza ini ială
ț
pentru a decide cum să rezolve
problema şi mai pu in timp pentru a o rezolva, comparativ cu studen ii slabi la învă ătură.
ț ț ț
-când o persoană alocă mai multe resurse mentale pentru a planifica la scară largă, ea poate
economisi timp şi energie şi poate evita frustrarea mai târziu.
-atunci când vă scrie i referatul aloca i
ț ț
mai mult timp pentru coordonarea cercetării, organizarea
noti elor şi planificarea referatului.
ț
6.Monitorizarea.
-gestionare bună a timpului
-Cei eficien i
ț
nu stabilesc o cale către o solu ie şi apoi
ț
aşteaptă până ajung la capăt pentru a
verifica unde au ajuns. Ei fac verificări pe tot parcursul „drumului” pentru a se asigura că se
apropie de obiectivul stabilit. Dacă acest lucru nu se întâmplă, ei îşi reevaluează demersul,
concluzionează (probabil) că au avut un start fals, că au eşuat undeva pe drum şi pot stabili o
altă cale, mai promi ătoare, o nouă direc ie.
ț ț
-Dacă scrie i
ț
referatul, monitoriza i
ț
dacă face i
ț
progrese. Dacă nu progresa i,
ț
întreba i-
ț
vă de ce
se întâmplă acest lucru.
7.Evaluarea.
-evalua i
ț
solu ia
ț
după ce a i
ț
terminat.
-Unele evaluări au loc imediat, altele pu in
ț
mai târziu, iar altele foarte târziu.
-Ex: după ce vă scrie i referatul, îl evalua i, îl revizui i şi îl corecta i de câteva ori până când
ț ț ț ț
ob ine i varianta finală.
ț ț
-Adesea vă pot veni idei importante în timpul procesului de evaluare.
-pot fi identificate noi probleme, problema poate fi redefinită, pot apărea noi strategii şi noi
resurse devin disponibile sau cele deja existente sunt utilizate mai eficient. Ciclul este încheiat
atunci când apar insight-uri noi; apoi se reia un nou ciclu.
I.2.Tipuri de probleme
-în func ie
ț
de prezen a
ț
sau lipsa unor căi clare către o solu ie
ț
.
-modalită i
ț
clare - probleme bine definite („well-structured problems”; ex. „Cum
stabili i care este aria unui dreptunghi?”);
ț
8
-nu prezintă modalită i
ț
de rezolvare clare - probleme slab definite, insuficient definite
sau „ill-structured problems”:
În lumea reală - cele două categorii formează un continuum al clarită ii
ț
în rezolvarea de probleme şi nu
două clase absolut delimitate una de alta.
- cele două categorii sunt utile pentru a în elege
ț
cum rezolvă oamenii probleme.
I.2.1.Problemele bine definite
-modalită i
ț
de rezolvare clare, nu necesare şi uşoare.
-În cercetarea psihologică, s-a studiat o clasă particulară de probleme bine definite: problemele
de mişcare („move problems”) - necesită o serie de mişcări pentru a atinge obiectivul final.
-studiului modalită ii de rezolvare a problemelor bine definite - simularea pe calculator, în care
ț
sarcina cercetătorilor este de a crea un program care poate rezolva aceste probleme. elaborând
instruc iunile prin care un computer poate rezolva probleme, cercetătorul poate în elege mai bine cum
ț ț
rezolvă oamenii probleme asemănătoare.
-simulărilor pe calculator, Allen Newell şi Herbert Simon (1972) au elaborat un model al
rezolvării de probleme. cel care rezolvă problema (posesor al inteligen ei
ț
umane sau artificiale)
trebuie să privească starea ini ială (problema) şi starea finală (solu ia) în cadrul unui
ț ț
spaţiu al
problemei („problem space”) = universul tuturor ac iunilor posibile
ț
care pot fi aplicate pentru
rezolvarea problemei, orice constrângeri care contribuie la solu ia problemei. => strategia
ț
fundamentală de rezolvare de probleme este de a descompune sarcina problemei într-o serie de paşi,
care vor conduce la solu ia problemei. Fiecare pas implică un
ț
set de reguli pentru proceduri („opera ii”)
ț
care poate fi implementat. Setul de reguli este organizat ierarhic în programe care con in
ț
nivele
interne variate de subprograme (numite regularită i şi subregularită i; engl., „routine” şi
ț ț
„subroutine”).
Multe din programele subnivelare sunt algoritmi, secven e de opera ii care pot fi folosite în mod
ț ț
repetat (Hunt, 1975) şi care, teoretic, garantează ob inerea
ț
unei solu ii
ț
la o problemă (Sternberg, 2000).
-mintea oamenilor nu este specializată în computa ii cu viteză mare a multiplelor combina ii
ț ț
posibile. Limitele memoriei noastre de lucru ne împiedică să luăm în considerare mai mult de câteva
opera ii posibile o dată.
ț
Newell şi Simon au recunoscut aceste limite şi au observat că oamenii trebuie
să utilizeze „scurtături mentale” („mental shortcuts”) în rezolvarea de probleme = euristici-
strategii informale, intuitive şi speculative care conduc uneori la o solu ie eficientă, alteori nu. Dacă
ț
stocăm în memoria de lungă durată câteva euristici simple pe care le putem aplica la o varietate de
probleme, ne putem uşura munca îngreunată de capacitatea limitată a memoriei de lucru.
-problemă la care nu pot găsi imediat un răspuns ei se diferen iază
ț
:
- cei eficien i
ț
- folosesc euristicile analizei mijloace-scopuri („means-ends analysis”)
- cel care rezolvă compară continuu starea curentă cu cea a obiectivului final şi urmează
anumi i paşi care reduc diferen a dintre cele două stări.
ț ț
cele patru euristici şi cum pot fi aplicate pentru a rezolva o problemă obişnuită:
Denumirea euristicii Definiţia euristicii
problemă obişnuită: cum să
călătoreşti cu avionul luat de acasă
până la o altă locaţie folosind cea
mai directă rută posibilă
Analiza mijloace- scopuri
„means-ends analysis”
analizează problema luând în considerare sfârşitul –
obiectivul urmărit – şi apoi încearcă să reducă
distan a
ț
dintre pozi ia curentă din spa iul problemei
ț ț
şi obiectivul final din acel spa iu.
ț
Încearcă să reducă distan a
ț
dintre casă
şi destina ie.
ț
Strategia prospectivă
(„working forward”)
începe cu începutul şi încearcă să rezolve problema
de la început la sfârşit.
rutele aeriene posibile şi alege rutele
care par cele mai directe către
destina ie.
ț
Strategie retrospectivă
„working bacward”
începe cu sfârşitul şi încearcă să continue
demersul rezolutiv către început.
Găseşte rutele aeriene posibile care
ajung la destina ie
ț
şi le leagă cu loca ia
ț
de unde pleacă, alegându-le pe cele mai
-nu prezintă modalită i
ț
de rezolvare clare - probleme slab definite, insuficient definite
sau „ill-structured problems”:
În lumea reală - cele două categorii formează un continuum al clarită ii
ț
în rezolvarea de probleme şi nu
două clase absolut delimitate una de alta.
- cele două categorii sunt utile pentru a în elege
ț
cum rezolvă oamenii probleme.
I.2.1.Problemele bine definite
-modalită i
ț
de rezolvare clare, nu necesare şi uşoare.
-În cercetarea psihologică, s-a studiat o clasă particulară de probleme bine definite: problemele
de mişcare („move problems”) - necesită o serie de mişcări pentru a atinge obiectivul final.
-studiului modalită ii de rezolvare a problemelor bine definite - simularea pe calculator, în care
ț
sarcina cercetătorilor este de a crea un program care poate rezolva aceste probleme. elaborând
instruc iunile prin care un computer poate rezolva probleme, cercetătorul poate în elege mai bine cum
ț ț
rezolvă oamenii probleme asemănătoare.
-simulărilor pe calculator, Allen Newell şi Herbert Simon (1972) au elaborat un model al
rezolvării de probleme. cel care rezolvă problema (posesor al inteligen ei
ț
umane sau artificiale)
trebuie să privească starea ini ială (problema) şi starea finală (solu ia) în cadrul unui
ț ț
spaţiu al
problemei („problem space”) = universul tuturor ac iunilor posibile
ț
care pot fi aplicate pentru
rezolvarea problemei, orice constrângeri care contribuie la solu ia problemei. => strategia
ț
fundamentală de rezolvare de probleme este de a descompune sarcina problemei într-o serie de paşi,
care vor conduce la solu ia problemei. Fiecare pas implică un
ț
set de reguli pentru proceduri („opera ii”)
ț
care poate fi implementat. Setul de reguli este organizat ierarhic în programe care con in
ț
nivele
interne variate de subprograme (numite regularită i şi subregularită i; engl., „routine” şi
ț ț
„subroutine”).
Multe din programele subnivelare sunt algoritmi, secven e de opera ii care pot fi folosite în mod
ț ț
repetat (Hunt, 1975) şi care, teoretic, garantează ob inerea
ț
unei solu ii
ț
la o problemă (Sternberg, 2000).
-mintea oamenilor nu este specializată în computa ii cu viteză mare a multiplelor combina ii
ț ț
posibile. Limitele memoriei noastre de lucru ne împiedică să luăm în considerare mai mult de câteva
opera ii posibile o dată.
ț
Newell şi Simon au recunoscut aceste limite şi au observat că oamenii trebuie
să utilizeze „scurtături mentale” („mental shortcuts”) în rezolvarea de probleme = euristici-
strategii informale, intuitive şi speculative care conduc uneori la o solu ie eficientă, alteori nu. Dacă
ț
stocăm în memoria de lungă durată câteva euristici simple pe care le putem aplica la o varietate de
probleme, ne putem uşura munca îngreunată de capacitatea limitată a memoriei de lucru.
-problemă la care nu pot găsi imediat un răspuns ei se diferen iază
ț
:
- cei eficien i
ț
- folosesc euristicile analizei mijloace-scopuri („means-ends analysis”)
- cel care rezolvă compară continuu starea curentă cu cea a obiectivului final şi urmează
anumi i paşi care reduc diferen a dintre cele două stări.
ț ț
cele patru euristici şi cum pot fi aplicate pentru a rezolva o problemă obişnuită:
Denumirea euristicii Definiţia euristicii
problemă obişnuită: cum să
călătoreşti cu avionul luat de acasă
până la o altă locaţie folosind cea
mai directă rută posibilă
Analiza mijloace- scopuri
„means-ends analysis”
analizează problema luând în considerare sfârşitul –
obiectivul urmărit – şi apoi încearcă să reducă
distan a
ț
dintre pozi ia curentă din spa iul problemei
ț ț
şi obiectivul final din acel spa iu.
ț
Încearcă să reducă distan a
ț
dintre casă
şi destina ie.
ț
Strategia prospectivă
(„working forward”)
începe cu începutul şi încearcă să rezolve problema
de la început la sfârşit.
rutele aeriene posibile şi alege rutele
care par cele mai directe către
destina ie.
ț
Strategie retrospectivă
„working bacward”
începe cu sfârşitul şi încearcă să continue
demersul rezolutiv către început.
Găseşte rutele aeriene posibile care
ajung la destina ie
ț
şi le leagă cu loca ia
ț
de unde pleacă, alegându-le pe cele mai
9
directe.
Generarea şi testarea
(„generate and test”)
generează direc ii
ț
alternative de ac iune,
ț
nu
neapărat într- un mod sistematic; apoi observă dacă
fiecare direc ie de ac iune func ionează.
ț ț ț
alternativele posibile, variate care pleacă
de acasă, apoi observă care din aceste
rute poate fi folosită pentru a ajunge la
destina ie.
ț
Alege cea mai directă rută. -
> număr mare de combina ii posibile,
ț
nu pare a fi de ajutor.
Exemplu - într-o librărie căuta i cartea lui Tony Malim,
ț
Procese cognitive. Nu sunte i sigur unde
ț
se află şi dacă se află în acea librărie. Ce algoritm a i
ț
putea concepe pentru rezolvarea acestei
probleme? Dar o euristică? Singurul algoritm care poate garanta că ve i
ț
descoperi dacă lucrarea este
în librărie este să verifica i
ț
fiecare carte de acolo până când ve i
ț
găsi cartea lui Malim (sau nu).
Pe de altă parte, există o mul ime
ț
de euristici pe care le pute i
ț
aplica:
1.ruga i
ț
un angajat să vă ajute;
2.căuta i
ț
în lista de căr i
ț
a librăriei (dacă librăria are una);
3.începe i căutarea într-o sec iune legată de subiectul căr ii („psihologie”) şi abia apoi căuta i în
ț ț ț ț
alte sec iuni mai pu in relevante subiectul lucrării.
ț ț
Observa i că dacă folosi i euristici şi nu găsi i cartea, nu pute i fi sigur că lucrarea nu se găseşte
ț ț ț ț
acolo (ex. poate fi în alt loc sau nu a fost trecută pe lista de căr i). Totuşi, nu pierde i timpul: cartea
ț ț
căutată nu există acolo şi chiar dacă ar fi pute i fi sigur că afirma ia este falsă sau că se referă la alte
ț ț
procese decât cele cognitive.
I.2.1.1.Problemele izomorfe
= structura lor formală este aceeaşi, con inuturile
ț
lor diferă.
-set diferit de probleme izomorfe, care ilustrează unele puzzle-uri asociate cu problemele
izomorfe:
căr i cu cifre de la 1 la 9 şi sunt puse mul
ț
jucător care ine trei
ț
căr i care care să nu fie însumată).
ț
Jucătorii se şi nici un jucător nu are un set de
nu a câştigat.
l x, şi celălalt 0. primul jucător care
âştigă jocul. Dacă toate pătratele au
e cu x sau cu 0, nimeni nu a câştigat
x00
0x0
a.Joc cu numere (Newell şi Simon, 1972): se dă un set de
cu fa a
ț
în sus la doi jucători. Scopul jocului este de a fi pri
adunate fac 15. (Jucă- torul poate ine o carte sau două în plus
ț
trebuie să ia câte o carte pe rând. Dacă toate căr ile au fost ale
ț
trei căr i care însumate fac 15, înseamnă că nici unul dintre ei
ț
b.„X şi 0: doi jucători trec pe rând în pătră elele libere, unu
ț
formează o linie orizontală sau o diago- nală de x sau de 0 c
fost marcate şi nici un jucător nu a format o linie de trei pătrat
jocul.
c.
xxx
d.Pătratul magic:
618
753
294
directe.
Generarea şi testarea
(„generate and test”)
generează direc ii
ț
alternative de ac iune,
ț
nu
neapărat într- un mod sistematic; apoi observă dacă
fiecare direc ie de ac iune func ionează.
ț ț ț
alternativele posibile, variate care pleacă
de acasă, apoi observă care din aceste
rute poate fi folosită pentru a ajunge la
destina ie.
ț
Alege cea mai directă rută. -
> număr mare de combina ii posibile,
ț
nu pare a fi de ajutor.
Exemplu - într-o librărie căuta i cartea lui Tony Malim,
ț
Procese cognitive. Nu sunte i sigur unde
ț
se află şi dacă se află în acea librărie. Ce algoritm a i
ț
putea concepe pentru rezolvarea acestei
probleme? Dar o euristică? Singurul algoritm care poate garanta că ve i
ț
descoperi dacă lucrarea este
în librărie este să verifica i
ț
fiecare carte de acolo până când ve i
ț
găsi cartea lui Malim (sau nu).
Pe de altă parte, există o mul ime
ț
de euristici pe care le pute i
ț
aplica:
1.ruga i
ț
un angajat să vă ajute;
2.căuta i
ț
în lista de căr i
ț
a librăriei (dacă librăria are una);
3.începe i căutarea într-o sec iune legată de subiectul căr ii („psihologie”) şi abia apoi căuta i în
ț ț ț ț
alte sec iuni mai pu in relevante subiectul lucrării.
ț ț
Observa i că dacă folosi i euristici şi nu găsi i cartea, nu pute i fi sigur că lucrarea nu se găseşte
ț ț ț ț
acolo (ex. poate fi în alt loc sau nu a fost trecută pe lista de căr i). Totuşi, nu pierde i timpul: cartea
ț ț
căutată nu există acolo şi chiar dacă ar fi pute i fi sigur că afirma ia este falsă sau că se referă la alte
ț ț
procese decât cele cognitive.
I.2.1.1.Problemele izomorfe
= structura lor formală este aceeaşi, con inuturile
ț
lor diferă.
-set diferit de probleme izomorfe, care ilustrează unele puzzle-uri asociate cu problemele
izomorfe:
căr i cu cifre de la 1 la 9 şi sunt puse mul
ț
jucător care ine trei
ț
căr i care care să nu fie însumată).
ț
Jucătorii se şi nici un jucător nu are un set de
nu a câştigat.
l x, şi celălalt 0. primul jucător care
âştigă jocul. Dacă toate pătratele au
e cu x sau cu 0, nimeni nu a câştigat
x00
0x0
a.Joc cu numere (Newell şi Simon, 1972): se dă un set de
cu fa a
ț
în sus la doi jucători. Scopul jocului este de a fi pri
adunate fac 15. (Jucă- torul poate ine o carte sau două în plus
ț
trebuie să ia câte o carte pe rând. Dacă toate căr ile au fost ale
ț
trei căr i care însumate fac 15, înseamnă că nici unul dintre ei
ț
b.„X şi 0: doi jucători trec pe rând în pătră elele libere, unu
ț
formează o linie orizontală sau o diago- nală de x sau de 0 c
fost marcate şi nici un jucător nu a format o linie de trei pătrat
jocul.
c.
xxx
d.Pătratul magic:
618
753
294
1
0
-Stephen Reed (1987) considera că este foarte dificil să observi izomorfismul structural al
problemelor şi să po i aplica strategiile rezolutive ale uneia (un exemplu dintr-un manual) la
ț
cealaltă (o problemă dată la examen).
-Cei care rezolvă probleme nu pot de obicei să detecteze izomorfismele atunci când două
probleme seamănă, dar nu sunt identice ca structură.
-când con inutul sau caracteristicile de suprafa ă ale problemelor diferă clar, detectarea
ț ț
izomorfismului structurii problemelor este şi mai dificil de realizat.
-Ex: elevii de şcoală - dificil să observe asemănarea structurală între problemele de cuvinte
care sunt încadrate în poveşti. studen ii la fizică pot considera dificil să identifice
ț
asemănările
structurale ale diverselor probleme de fizică atunci când utilizează materiale diferite.
I.2.2.Problemele slab definite şi rolul insight-ului
-nu au spa iile
ț
problemei bine definite,
-cei care le rezolvă întâmpină dificultă i în a construi
ț
reprezentări mentale corecte pentru a
modela aceste probleme şi solu iile lor.
ț
-cea mai dificilă este elaborarea unui plan care să con ină o serie de paşi care pe măsură ce sunt
ț
parcurşi asigură apropierea de solu ia finală.
ț
= probleme de insight („insight problems ”) - trebuie să le considerăm dintr-o perspectivă nouă,
diferită de cea în care le-am văzut la început şi diferită în ceea ce priveşte modalitatea de rezolvare. =>
trebuie restructurată reprezentarea problemei pentru a o putea rezolva.
Insight-ul = un moment de inspira ie, de iluminare, în care solu ia unei probleme se impune
ț ț
conştiin ei noastre (T.
ț
Malim, 1999, p. 189). - presupune reconceputalizarea unei probleme sau
strategii de găsire a solu iei într-un mod cu totul nou; par că se produc spontan, ele sunt de obicei
ț
rezultatul unei munci asidue ulterioare, a gândirii. implicat în rezolvarea problemelor bine definite, dar
cel mai adesea este asociat cu acea cale către descoperirea solu iilor la problemele slab definite.
ț
I.2.2.1.Perspectiva gestaltistă
-importan a
ț
întregului care este mai mult decât suma păr ilor
ț
sale.
-gândirea productivă, care implică insight-uri care transced limitele asocia iilor existente
ț
şi pe
care le-a deosebit de gândirea reproductivă, care se bazează pe asocia ii între ceea ce se cunoaşte
ț
deja.
-cimpanzeul Sultan - comportamentul prezenta insight-ul. Una din problemele cu care se
confrunta Sultan era aceea de a ob ine o banană aflată la distan ă fa ă de cuşca sa, folosindu-se de
ț ț ț
câteva be e de bambus. La început, unul dintre be ele de bambus era suficient pentru a-l ajuta să- şi
ț ț
dobândească banana respectivă. Ulterior, Köhler i-a pus la dispo- zi ie două be e, dar nici unul dintre
ț ț
ele nu era suficient de lung pentru ca cimpanzeul să-şi apropie hrana. După tentative repetate de
utilizare a unui singur bă , lui Sultan „îi vine ideea” să monteze cele două be e- unul în prelungirea
ț ț
celuilalt, reuşind să-şi apropie hrana mult dorită. Această „iluminare” bruscă ce duce la solu ia
ț
corectă,
după tentative nereuşite este tocmai insight-ul sau „aha-reac ia” (M. Miclea, 1999,
ț
p. 284).
-procesul insight-ului se produce în câteva situa ii:
ț
(1) salturi inconştiente prelungite în gândire;
(2) procesare mentală foarte accelerată; (3) un anume scurt-circuit al procesului racionativ normal
(Perkins, 1981).
Dacă este jucat ca un puzzle solitar, încercați să aranjați cifrele de la 1
la 9 astfel încât adunate să facă 15, în orice direcție ați face această
adunare (ex. pe orizontală, verticală şi diagonală; o soluție este pre-
zentată aici). Dacă este jucat în doi, jucătorii trebuie să scrie pe rând
fiecare dintre cifrele de la 1 la 9. Primul jucător care formează suma 15
pe orizontală, verticală sau diagonală câştigă. Dacă au fost folosite
toate cifrele şi pătratele au fost completate şi nici un jucător nu a
format o linie de cifre care însumate să dea 15, atunci nu a câştigat nici
unul.
0
-Stephen Reed (1987) considera că este foarte dificil să observi izomorfismul structural al
problemelor şi să po i aplica strategiile rezolutive ale uneia (un exemplu dintr-un manual) la
ț
cealaltă (o problemă dată la examen).
-Cei care rezolvă probleme nu pot de obicei să detecteze izomorfismele atunci când două
probleme seamănă, dar nu sunt identice ca structură.
-când con inutul sau caracteristicile de suprafa ă ale problemelor diferă clar, detectarea
ț ț
izomorfismului structurii problemelor este şi mai dificil de realizat.
-Ex: elevii de şcoală - dificil să observe asemănarea structurală între problemele de cuvinte
care sunt încadrate în poveşti. studen ii la fizică pot considera dificil să identifice
ț
asemănările
structurale ale diverselor probleme de fizică atunci când utilizează materiale diferite.
I.2.2.Problemele slab definite şi rolul insight-ului
-nu au spa iile
ț
problemei bine definite,
-cei care le rezolvă întâmpină dificultă i în a construi
ț
reprezentări mentale corecte pentru a
modela aceste probleme şi solu iile lor.
ț
-cea mai dificilă este elaborarea unui plan care să con ină o serie de paşi care pe măsură ce sunt
ț
parcurşi asigură apropierea de solu ia finală.
ț
= probleme de insight („insight problems ”) - trebuie să le considerăm dintr-o perspectivă nouă,
diferită de cea în care le-am văzut la început şi diferită în ceea ce priveşte modalitatea de rezolvare. =>
trebuie restructurată reprezentarea problemei pentru a o putea rezolva.
Insight-ul = un moment de inspira ie, de iluminare, în care solu ia unei probleme se impune
ț ț
conştiin ei noastre (T.
ț
Malim, 1999, p. 189). - presupune reconceputalizarea unei probleme sau
strategii de găsire a solu iei într-un mod cu totul nou; par că se produc spontan, ele sunt de obicei
ț
rezultatul unei munci asidue ulterioare, a gândirii. implicat în rezolvarea problemelor bine definite, dar
cel mai adesea este asociat cu acea cale către descoperirea solu iilor la problemele slab definite.
ț
I.2.2.1.Perspectiva gestaltistă
-importan a
ț
întregului care este mai mult decât suma păr ilor
ț
sale.
-gândirea productivă, care implică insight-uri care transced limitele asocia iilor existente
ț
şi pe
care le-a deosebit de gândirea reproductivă, care se bazează pe asocia ii între ceea ce se cunoaşte
ț
deja.
-cimpanzeul Sultan - comportamentul prezenta insight-ul. Una din problemele cu care se
confrunta Sultan era aceea de a ob ine o banană aflată la distan ă fa ă de cuşca sa, folosindu-se de
ț ț ț
câteva be e de bambus. La început, unul dintre be ele de bambus era suficient pentru a-l ajuta să- şi
ț ț
dobândească banana respectivă. Ulterior, Köhler i-a pus la dispo- zi ie două be e, dar nici unul dintre
ț ț
ele nu era suficient de lung pentru ca cimpanzeul să-şi apropie hrana. După tentative repetate de
utilizare a unui singur bă , lui Sultan „îi vine ideea” să monteze cele două be e- unul în prelungirea
ț ț
celuilalt, reuşind să-şi apropie hrana mult dorită. Această „iluminare” bruscă ce duce la solu ia
ț
corectă,
după tentative nereuşite este tocmai insight-ul sau „aha-reac ia” (M. Miclea, 1999,
ț
p. 284).
-procesul insight-ului se produce în câteva situa ii:
ț
(1) salturi inconştiente prelungite în gândire;
(2) procesare mentală foarte accelerată; (3) un anume scurt-circuit al procesului racionativ normal
(Perkins, 1981).
Dacă este jucat ca un puzzle solitar, încercați să aranjați cifrele de la 1
la 9 astfel încât adunate să facă 15, în orice direcție ați face această
adunare (ex. pe orizontală, verticală şi diagonală; o soluție este pre-
zentată aici). Dacă este jucat în doi, jucătorii trebuie să scrie pe rând
fiecare dintre cifrele de la 1 la 9. Primul jucător care formează suma 15
pe orizontală, verticală sau diagonală câştigă. Dacă au fost folosite
toate cifrele şi pătratele au fost completate şi nici un jucător nu a
format o linie de cifre care însumate să dea 15, atunci nu a câştigat nici
unul.
11
I.2.2.2.Perspectiva „ nimic special” („the nothing-special view”)
-insight-ul este doar o extensie a percep iei
ț
obişnuite, a recunoaşterii, învă ării
ț
şi imagina iei.
ț
-gestaltiştii au eşuat în a defini insight-ul din simplul motiv că nu există nici un proces cognitiv
numit „insight”. În plus, oamenii par că uneori rezolvă aşa numitele probleme de insight fără a
experimenta nici o restructurare spontană a problemei, iar alteori, ei prezintă o restructurare mentală
bruscă a aşa-numitelor probleme de rutină („routine problems”; Weisberg, 1995). Insight- urile sunt
produsele proceselor cognitive obişnuite.
I.2.2.3.Perspectiva neo- gestaltistă
-probleme de rutină, cei care rezolvă prezintă o mare acurate e în capacitatea lor de a-şi
ț
prezice
propriul succes în rezolvarea unei probleme înainte de a încerca să o rezolve.
-probleme de insight, cei care le rezolvă prezintă o capacitate slabă de a-şi prezice succesul
înainte de a începe să rezolve problema. Persoanele care nu aveau succes în rezolvarea problemelor
erau adesea optimiste în privin a capacită ii lor de a le rezolva; cei pesimişti în privin a capacită ii lor
ț ț ț ț
de a rezolva probleme de insight înregistrau succese în această activitate.
Metcalfe - Din 15 în 15 minute, subiec ii se opreau pu in şi evaluau cât de aproape („cald”) sau
ț ț
departe („rece”) credeau că sunt fa ă de găsirea solu iei. Pentru problemele de rutină (ex. probleme de
ț ț
algebră, Turnul din Hanoi, ra ionamentul
ț
deductiv), participan ii
ț
prezentau o creştere a senza iei
ț
lor de
„cald” pe măsură ce se apropiau de găsirea solu iei corecte. Pentru problemele de
ț
insight, subiec ii nu
ț
prezentau această creştere. => Metcalfe sus in perspectiva gestaltistă – există ceva
ț
specific rezolvării
problemelor de insight, diferit de rezolvarea problemelor de rutină.
I.2.2.4. Perspectiva celor trei procese („the three- process view”)
-trei tipuri de insight - fiecare proces poate fi folosit separat, pot fi complementare atunci când se
folosesc împreună.
Insight-urile encodării selective = diferen ierea
ț
între informa ia
ț
relevantă de cea irelevantă.
encodarea presupune reprezentarea informa iei în
ț
memorie . Encodarea selectivă - filtrare.
Insight-urile comparaţiei selective = percep iile
ț
noi referitoare la modul în care informa ia nouă
ț
se leagă de cea veche. Utilizarea creativă a analogiilor este o formă a compara iei selective.
ț
Insight-urile combinaţiei selective = extragerea fragmentelor de informa ie relevantă encodate şi
ț
comparate selectiv şi combinarea lor într-un mod nou şi productiv.
I.3.Obstacole şi ajutoare în rezolvarea de
probleme factori care împiedică rezolvarea de
probleme:
(1)noutatea mare (ex. obiecte, reguli, opera ii,
ț
manipulări şi cunoştin e
ț
noi);
(2)numărul mare de reguli;
(3)complexitatea mare a regulilor
(4)reguli contra-intuitive (ex. reguli care se opun bunului sim
ț
sau la ceea ce ştie sau inferează
cel care rezolvă probleme).
- modul în care oamenii îşi reprezintă problemele determină uşurin a
ț
cu care rezolvă problemele.
I.3.1.Seturile mentale, apărarea şi fixarea
-set mental specific – un cadru mental, un model de reprezentare a problemei, un context al
problemei sau o procedură rezolutivă. = „apărarea” sau „zidul de apărare” („entrenchment”) sau
fixarea asupra unei strategii
-fixarea pe o utilizare particulară (func ie
ț
) a unui obiect: fixitatea funcţională = incapacitatea de a
recunoaşte că ceva cunoscut a avea o utilizare anume poate fi folosit pentru îndeplinirea altor func ii.
ț
Fixitatea func ională ne împiedică să rezolvăm probleme noi cu ajutorul instrumentelor vechi în
ț
moduri noi.
I.2.2.2.Perspectiva „ nimic special” („the nothing-special view”)
-insight-ul este doar o extensie a percep iei
ț
obişnuite, a recunoaşterii, învă ării
ț
şi imagina iei.
ț
-gestaltiştii au eşuat în a defini insight-ul din simplul motiv că nu există nici un proces cognitiv
numit „insight”. În plus, oamenii par că uneori rezolvă aşa numitele probleme de insight fără a
experimenta nici o restructurare spontană a problemei, iar alteori, ei prezintă o restructurare mentală
bruscă a aşa-numitelor probleme de rutină („routine problems”; Weisberg, 1995). Insight- urile sunt
produsele proceselor cognitive obişnuite.
I.2.2.3.Perspectiva neo- gestaltistă
-probleme de rutină, cei care rezolvă prezintă o mare acurate e în capacitatea lor de a-şi
ț
prezice
propriul succes în rezolvarea unei probleme înainte de a încerca să o rezolve.
-probleme de insight, cei care le rezolvă prezintă o capacitate slabă de a-şi prezice succesul
înainte de a începe să rezolve problema. Persoanele care nu aveau succes în rezolvarea problemelor
erau adesea optimiste în privin a capacită ii lor de a le rezolva; cei pesimişti în privin a capacită ii lor
ț ț ț ț
de a rezolva probleme de insight înregistrau succese în această activitate.
Metcalfe - Din 15 în 15 minute, subiec ii se opreau pu in şi evaluau cât de aproape („cald”) sau
ț ț
departe („rece”) credeau că sunt fa ă de găsirea solu iei. Pentru problemele de rutină (ex. probleme de
ț ț
algebră, Turnul din Hanoi, ra ionamentul
ț
deductiv), participan ii
ț
prezentau o creştere a senza iei
ț
lor de
„cald” pe măsură ce se apropiau de găsirea solu iei corecte. Pentru problemele de
ț
insight, subiec ii nu
ț
prezentau această creştere. => Metcalfe sus in perspectiva gestaltistă – există ceva
ț
specific rezolvării
problemelor de insight, diferit de rezolvarea problemelor de rutină.
I.2.2.4. Perspectiva celor trei procese („the three- process view”)
-trei tipuri de insight - fiecare proces poate fi folosit separat, pot fi complementare atunci când se
folosesc împreună.
Insight-urile encodării selective = diferen ierea
ț
între informa ia
ț
relevantă de cea irelevantă.
encodarea presupune reprezentarea informa iei în
ț
memorie . Encodarea selectivă - filtrare.
Insight-urile comparaţiei selective = percep iile
ț
noi referitoare la modul în care informa ia nouă
ț
se leagă de cea veche. Utilizarea creativă a analogiilor este o formă a compara iei selective.
ț
Insight-urile combinaţiei selective = extragerea fragmentelor de informa ie relevantă encodate şi
ț
comparate selectiv şi combinarea lor într-un mod nou şi productiv.
I.3.Obstacole şi ajutoare în rezolvarea de
probleme factori care împiedică rezolvarea de
probleme:
(1)noutatea mare (ex. obiecte, reguli, opera ii,
ț
manipulări şi cunoştin e
ț
noi);
(2)numărul mare de reguli;
(3)complexitatea mare a regulilor
(4)reguli contra-intuitive (ex. reguli care se opun bunului sim
ț
sau la ceea ce ştie sau inferează
cel care rezolvă probleme).
- modul în care oamenii îşi reprezintă problemele determină uşurin a
ț
cu care rezolvă problemele.
I.3.1.Seturile mentale, apărarea şi fixarea
-set mental specific – un cadru mental, un model de reprezentare a problemei, un context al
problemei sau o procedură rezolutivă. = „apărarea” sau „zidul de apărare” („entrenchment”) sau
fixarea asupra unei strategii
-fixarea pe o utilizare particulară (func ie
ț
) a unui obiect: fixitatea funcţională = incapacitatea de a
recunoaşte că ceva cunoscut a avea o utilizare anume poate fi folosit pentru îndeplinirea altor func ii.
ț
Fixitatea func ională ne împiedică să rezolvăm probleme noi cu ajutorul instrumentelor vechi în
ț
moduri noi.
Imaginați-vă că sunteți un doctor care tratează un pacient cu o tumoare malignă la stomac. Nu puteți să operați
pacientul datorită seve- rității bolii, iar dacă nu reuşiți să distrugeți cumva tumoarea, pacientul va muri. Puteți
folosi raze X de intensitate mare pentru a distruge tumora. Din păcate însă, intensitatea razelor X necesară pentru
a distruge tumora va distruge şi țesutul sănătos prin care razele vor trece. Razele de mai mică intensitate nu vor
afecta țesutul sănătos, dar nu vor avea o putere suficientă pentru a distruge tumora. Problema dumneavoastră
este că trebuie să concepeți o procedură prin care să distrugeți tumora fără a distruge țesutul sănătos din jurul ei.
12
-cogni iei sociale:
ț
stereotipurile = convingeri că membrii unui grup social tind mai mult sau mai
pu in să aibă
ț
anumite tipuri de caracteristici. - pot determina efecte negative nedorite, dintre care
conflictele sociale sunt cele mai grave. apar blocaje în comunicarea dintre cei stereotipiza i şi cei care
ț
stereotipizează, iar intercunoaşterea este minimă.
-limitează gândirea folosind stereotipurile.
I.3.2.Transferul pozitiv şi transferul negativ
-transfer = orice deplasare a cunoştin elor
ț
sau abilită ilor
ț
de la o situa ie
ț
problematică la alta
-Transferul negativ - rezolvarea unei probleme îngreunează rezolvarea alteia care îi urmează.
-Transferul pozitiv - solu ia
ț
ob inută
ț
la o problemă ajuta la rezolvarea următoarei probleme noi.
I.3.2.1.Transferul analogiilor
-transferul pozitiv care implică analogiile - Karl Duckner (1945) „problema radia iei”
ț
.
Duncker – insight - dispersia: Razele vor fi direc ionate
ț
astfel încât să conveargă într-un punct din corp
– locul în care se află tumoarea.
-oamenii întâmpină dificultă i
ț
în a observa analogia dacă nu li se spune în mod explicit să o caute.
-considerând că două probleme diferite sunt identice
-căutarea analogiilor, trebuie să fim aten i
ț
să nu fim deruta i
ț
de asocia iile dintre
ț
două lucruri
care sunt irelevante analogic.
-analogiile dintre probleme implică puneri în corespondenţă („mappings”) ale rela iilor dintre
ț
probleme. Atributele con inutului
ț
unei probleme sunt irelevante. => ceea ce contează în analogii nu
este asemănarea unui con inut cu un altul, ci cât de mult se potrivesc sistemele lor structurale de rela ii.
ț ț
-fenomenul opus – în care oamenii văd analogiile acolo unde nu există datorită asemănării
con inutului –
ț
transparenţă („transparency”). Transparen a con inutului poate conduce la transferul
ț ț
negativ între problemele ne-izomorfe dacă nu avem grijă să evităm acest transfer.
I.3.3.Incubaţia
= abandonarea temporară a problemei – este o cale de evitare a transferului negativ.
-fază de aşteptare, în care creatorul, deşi este racordat încă la problemă, îşi schimbă terenul de
confruntare din zona conştientă într-o zonă mai periferică, mai obscură a psihicului. -
elaborare inconştientă în urma căreia rezolvarea unor probleme a apărut brusc.
-nu au putut găsi suportul experimental pentru fenomenul incuba iei
ț
- mecanisme posibile , benefice pentru efectele incuba iei:
ț
•Atunci când nu mai păstrăm o informa ie în memoria activă, renun ăm la o parte din detaliile
ț ț
neimportante şi păstrăm în memorie numai aspectele care au sens;
•O dată cu trecerea timpului, amintirile mai recente devin mai integrate cu amintirile pe care le
avem deja (J.R. Anderson, 1985); în timpul reintegrării, unele asocia ii ale setului mental pot slăbi.
ț
•Pe măsură ce timpul trece, stimulii noi – interni şi externi – pot activa noi perspective asupra
problemei, slăbind efectele setului mintal (Bastik, 1982).
•Un stimul intern sau extern îl poate determina pe cel care rezolvă să observe o analogie între
problema actuală şi o altă problemă, astfel încât el să poată găsi uşor o solu ie asemănătoare sau poate
ț
pacientul datorită seve- rității bolii, iar dacă nu reuşiți să distrugeți cumva tumoarea, pacientul va muri. Puteți
folosi raze X de intensitate mare pentru a distruge tumora. Din păcate însă, intensitatea razelor X necesară pentru
a distruge tumora va distruge şi țesutul sănătos prin care razele vor trece. Razele de mai mică intensitate nu vor
afecta țesutul sănătos, dar nu vor avea o putere suficientă pentru a distruge tumora. Problema dumneavoastră
este că trebuie să concepeți o procedură prin care să distrugeți tumora fără a distruge țesutul sănătos din jurul ei.
12
-cogni iei sociale:
ț
stereotipurile = convingeri că membrii unui grup social tind mai mult sau mai
pu in să aibă
ț
anumite tipuri de caracteristici. - pot determina efecte negative nedorite, dintre care
conflictele sociale sunt cele mai grave. apar blocaje în comunicarea dintre cei stereotipiza i şi cei care
ț
stereotipizează, iar intercunoaşterea este minimă.
-limitează gândirea folosind stereotipurile.
I.3.2.Transferul pozitiv şi transferul negativ
-transfer = orice deplasare a cunoştin elor
ț
sau abilită ilor
ț
de la o situa ie
ț
problematică la alta
-Transferul negativ - rezolvarea unei probleme îngreunează rezolvarea alteia care îi urmează.
-Transferul pozitiv - solu ia
ț
ob inută
ț
la o problemă ajuta la rezolvarea următoarei probleme noi.
I.3.2.1.Transferul analogiilor
-transferul pozitiv care implică analogiile - Karl Duckner (1945) „problema radia iei”
ț
.
Duncker – insight - dispersia: Razele vor fi direc ionate
ț
astfel încât să conveargă într-un punct din corp
– locul în care se află tumoarea.
-oamenii întâmpină dificultă i
ț
în a observa analogia dacă nu li se spune în mod explicit să o caute.
-considerând că două probleme diferite sunt identice
-căutarea analogiilor, trebuie să fim aten i
ț
să nu fim deruta i
ț
de asocia iile dintre
ț
două lucruri
care sunt irelevante analogic.
-analogiile dintre probleme implică puneri în corespondenţă („mappings”) ale rela iilor dintre
ț
probleme. Atributele con inutului
ț
unei probleme sunt irelevante. => ceea ce contează în analogii nu
este asemănarea unui con inut cu un altul, ci cât de mult se potrivesc sistemele lor structurale de rela ii.
ț ț
-fenomenul opus – în care oamenii văd analogiile acolo unde nu există datorită asemănării
con inutului –
ț
transparenţă („transparency”). Transparen a con inutului poate conduce la transferul
ț ț
negativ între problemele ne-izomorfe dacă nu avem grijă să evităm acest transfer.
I.3.3.Incubaţia
= abandonarea temporară a problemei – este o cale de evitare a transferului negativ.
-fază de aşteptare, în care creatorul, deşi este racordat încă la problemă, îşi schimbă terenul de
confruntare din zona conştientă într-o zonă mai periferică, mai obscură a psihicului. -
elaborare inconştientă în urma căreia rezolvarea unor probleme a apărut brusc.
-nu au putut găsi suportul experimental pentru fenomenul incuba iei
ț
- mecanisme posibile , benefice pentru efectele incuba iei:
ț
•Atunci când nu mai păstrăm o informa ie în memoria activă, renun ăm la o parte din detaliile
ț ț
neimportante şi păstrăm în memorie numai aspectele care au sens;
•O dată cu trecerea timpului, amintirile mai recente devin mai integrate cu amintirile pe care le
avem deja (J.R. Anderson, 1985); în timpul reintegrării, unele asocia ii ale setului mental pot slăbi.
ț
•Pe măsură ce timpul trece, stimulii noi – interni şi externi – pot activa noi perspective asupra
problemei, slăbind efectele setului mintal (Bastik, 1982).
•Un stimul intern sau extern îl poate determina pe cel care rezolvă să observe o analogie între
problema actuală şi o altă problemă, astfel încât el să poată găsi uşor o solu ie asemănătoare sau poate
ț
13
chiar să aplice o solu ie
ț
deja ştiută .
•Atunci când cei care rezolvă probleme sunt slab excita i cortical (ex. când fac duş, stau în pat,
ț
se plimbă), creşterea aten iei distributive şi a capacită ii memoriei de lucru pot permite simultan
ț ț
perceperea şi păstrarea în memoria activă a unor indicii slabe, îndepărtate. Atunci când este
relaxată, persoana se poate juca cu indiciile pe care în alt context le-ar fi considerat irelevante sau per-
turbatoare, adică atunci când ar fi puternic excitată cortical în timpul rezolvării active a unei probleme.
I.4.Experţii şi rezolvarea de probleme
Expertiza = dobândirea şi exercitarea unor capacită i („skills”) superioare şi ob inerea succesului
ț ț
într-un domeniu de activitate, care reflectă cunoştin e
ț
fundamentale bine dezvoltate şi organizate.
- expertiza îmbunătă eşte
ț
rezolvarea de probleme.
Experţi Novici
De in
ț
scheme largi şi bogate care con in
ț
preponderent
cunoştin e declarative
ț
din domeniu.
Au scheme relativ sărace care con in
ț
mai pu ine
ț
cunoştin e
ț
declarative din domeniu.
Prezintă unită i de cunoaştere
ț
bine organizate şi puternic
interconectate în scheme.
Au unită i
ț
de cunoaştere slab organizate şi interconectate.
Petrec mai mult timp pentru a determina cum să-şi
reprezinte problemele decât pentru a căuta şi pune în aplicare o
strategie.
Petrec mai mult timp pentru a căuta şi pune în aplicare o
strategie, decât pentru a-şi reprezenta problemele.
Elaborează reprezentări sofisticate ale problemelor, bazându-
se pe asemănările structurale dintre probleme.
Elaborează reprezentări sărace şi relativ naive ale
problemelor, bazându-se pe asemănările superficiale
dintre probleme.
Caută informa ii
ț
suplimentare şi implementează strategii
pentru descoperirea a ceea ce nu se cunoaşte.
Se bazează pe informa iile
ț
date şi pe strategiile
cunoscute în care se pot aplica aceste informa ii.
ț
Experţi Novici
În general, aleg o strategie bazată pe o schemă elaborată a
strategiilor rezolutive; utilizează analiza mijloace-scopuri ca o
strategie de rezervă pentru problemele atipice.
Utilizează frecvent analiza mijloace-scopuri ca strategie
pentru majoritatea problemelor.
Schemelecon in
ț
multecunoştin e
ț
proceduraledespre
strategiile rezolutive relevante în domeniu.
Schemele con in
ț
pu ine
ț
cunoştin e
ț
procedurale despre
strategiile rezolutive relevante în domeniu.
Prezintă o automatizare a multor secven e de paşi din cadrul
ț
strategiilor problemei.
Prezintă o slabă automatizare sau lipsa ei în ceea ce
privesc secven ele de paşi din cadrul strategiilor.
ț
Prezintă o rezolvare de probleme eficientă; atunci când
problemele trebuie rezolvate până la un anumit moment dat, o
fac mai repede decât novicii.
Prezintă o rezolvare de probleme relativ ineficientă;
rezolvă problemele mai încet decât exper ii.
ț
Prezic corect gradul de dificultate al rezolvării anumitor
probleme.
Nu prezic corect gradul de dificultate al rezolvării
problemelor.
Îşi monitorizează cu aten ie
ț
propriile strategii şi procese
rezolutive.
Slabă monitorizare a propriilor procese şi strategii
rezolutive.
Prezintă o mare acurate e
ț
în ob inerea
ț
solu iei
ț
corecte. Prezintăpu ină
ț
acurate e
ț
în ob inerea
ț
solu iei
ț
corecte.
chiar să aplice o solu ie
ț
deja ştiută .
•Atunci când cei care rezolvă probleme sunt slab excita i cortical (ex. când fac duş, stau în pat,
ț
se plimbă), creşterea aten iei distributive şi a capacită ii memoriei de lucru pot permite simultan
ț ț
perceperea şi păstrarea în memoria activă a unor indicii slabe, îndepărtate. Atunci când este
relaxată, persoana se poate juca cu indiciile pe care în alt context le-ar fi considerat irelevante sau per-
turbatoare, adică atunci când ar fi puternic excitată cortical în timpul rezolvării active a unei probleme.
I.4.Experţii şi rezolvarea de probleme
Expertiza = dobândirea şi exercitarea unor capacită i („skills”) superioare şi ob inerea succesului
ț ț
într-un domeniu de activitate, care reflectă cunoştin e
ț
fundamentale bine dezvoltate şi organizate.
- expertiza îmbunătă eşte
ț
rezolvarea de probleme.
Experţi Novici
De in
ț
scheme largi şi bogate care con in
ț
preponderent
cunoştin e declarative
ț
din domeniu.
Au scheme relativ sărace care con in
ț
mai pu ine
ț
cunoştin e
ț
declarative din domeniu.
Prezintă unită i de cunoaştere
ț
bine organizate şi puternic
interconectate în scheme.
Au unită i
ț
de cunoaştere slab organizate şi interconectate.
Petrec mai mult timp pentru a determina cum să-şi
reprezinte problemele decât pentru a căuta şi pune în aplicare o
strategie.
Petrec mai mult timp pentru a căuta şi pune în aplicare o
strategie, decât pentru a-şi reprezenta problemele.
Elaborează reprezentări sofisticate ale problemelor, bazându-
se pe asemănările structurale dintre probleme.
Elaborează reprezentări sărace şi relativ naive ale
problemelor, bazându-se pe asemănările superficiale
dintre probleme.
Caută informa ii
ț
suplimentare şi implementează strategii
pentru descoperirea a ceea ce nu se cunoaşte.
Se bazează pe informa iile
ț
date şi pe strategiile
cunoscute în care se pot aplica aceste informa ii.
ț
Experţi Novici
În general, aleg o strategie bazată pe o schemă elaborată a
strategiilor rezolutive; utilizează analiza mijloace-scopuri ca o
strategie de rezervă pentru problemele atipice.
Utilizează frecvent analiza mijloace-scopuri ca strategie
pentru majoritatea problemelor.
Schemelecon in
ț
multecunoştin e
ț
proceduraledespre
strategiile rezolutive relevante în domeniu.
Schemele con in
ț
pu ine
ț
cunoştin e
ț
procedurale despre
strategiile rezolutive relevante în domeniu.
Prezintă o automatizare a multor secven e de paşi din cadrul
ț
strategiilor problemei.
Prezintă o slabă automatizare sau lipsa ei în ceea ce
privesc secven ele de paşi din cadrul strategiilor.
ț
Prezintă o rezolvare de probleme eficientă; atunci când
problemele trebuie rezolvate până la un anumit moment dat, o
fac mai repede decât novicii.
Prezintă o rezolvare de probleme relativ ineficientă;
rezolvă problemele mai încet decât exper ii.
ț
Prezic corect gradul de dificultate al rezolvării anumitor
probleme.
Nu prezic corect gradul de dificultate al rezolvării
problemelor.
Îşi monitorizează cu aten ie
ț
propriile strategii şi procese
rezolutive.
Slabă monitorizare a propriilor procese şi strategii
rezolutive.
Prezintă o mare acurate e
ț
în ob inerea
ț
solu iei
ț
corecte. Prezintăpu ină
ț
acurate e
ț
în ob inerea
ț
solu iei
ț
corecte.
14
Atunci când se confruntă cu probleme neobişnuite având
trăsături structurale atipice, îşi rezervă mai mult timp decât
novicii pentru a reprezenta problema şi pentru a recupera
strategiile rezolutive potrivite.
Atunci când se confruntă cu probleme neobişnuite, novicii
îşi rezervă mai pu in timp decât exper ii pentru a
ț ț
reprezenta problema şi pentru a recupera strategiile
rezolutive.
Când li se oferă noi informa ii
ț
care contrazic reprezentarea
ini ială
ț
a problemei, manifestă flexibilitate în adoptarea unei
strategii mai potrivite.
Prezintă o mai slabă capacitate de a se adapta la informa ia
ț
nouă care contrazice reprezentarea problemei şi strategia
aleasă ini ial.
ț
-„practica este mama perfec iunii”.
ț
- realizată voluntar şi concentrată pe dobândirea de noi
capacită i decât pe repeti ia automată a ceea ce expertul în devenire ştie deja cum să facă.
ț ț
-unele domenii de abilită i depind puternic de cultivarea lor. Ex: în elepciunea se bazează
ț ț
mult
pe cunoştin e,
ț
iar cunoştin ele
ț
utilizate în ra ionamentele
ț
în elepte
ț
sunt rezultatul experien ei.
ț
-Aplicarea expertizei = ob inerea
ț
unei singure solu ii corecte
ț
din mai multe posibile.
-avantaj complementar pentru expertiză = creativitatea - o persoană extinde domeniul
posibilită ilor şi ia în considerare op iuni care nu au mai fost explorate până în acel moment.
ț ț
-În realitate, multe probleme pot fi rezolvate numai prin inventarea sau descoperirea
strategiilor necesare ob inerii unui răspuns la o întrebare complexă.
ț
I.5.Creativitatea
-creativitatea = procesul de producere a „ceva” care este original şi util (Csikszentmihalyi). Acel
„ceva” poate fi o teorie, un dans, o formulă chimică, un proces sau o procedură, o poveste, o simfonie
sau aproape orice altceva.
Originalitatea poate fi evaluată după raritatea ideilor, produselor, fiind considerate
originale acele rezultate ce apar o singură dată într-o colectivitate, deci sunt unice.
Utilitatea vizează rezultatele ac iunii,
ț
care trebuie să aibă o folosin ă
ț
pentru demersul
activită ii.
ț
Roco (2001) - calită i
ț
ale acestui fenomen complex:
–productivitatea (numărul mare de idei, solu ii,
ț
lucrări de specialitate, produse materiale şi
spirituale);
–eficienţa (caracterul economic al performan ei,
ț
randamentul ac iunii
ț
ob inut
ț
prin folosire
produselor activită ii creatoare);
ț
–valoarea produselor activităţii creatoare, importan a
ț
lor teoretică sau practică, recunoaşterea şi
respectul pe plan social;
–ingeniozitatea, implicând elegan ă
ț
şi eficacitate în folosirea metodelor de rezolvare;
–noutatea (distan a
ț
în timp a lucrurilor, ideilor).
-înalt creativi - stiluri de via ă creative =
ț
flexibilitate, comportamente anti-stereotip şi atitudini
nonconformiste.
I.5.1.Creativitatea înseamnă cât produci
-performan a
ț
implică aspecte specifice ale creativită ii, cum ar fi produc ia
ț ț
divergentă, generarea
unei game diverse de răspunsuri potrivite. => capacitate de a crea mai mult.
-testele de creativitate - măsoară diversitatea („diversity”), numărul („numerosity”) şi potrivirea
(„appropiateness”) răspunsurilor la întrebări cu răspuns liber – cum ar fi să se gândească la toate
modurile posibile în care pot folosi o agrafă de foi sau un pix. - Testul lui Torrance
I.5.2.Creativitatea este ceea ce ştii
-Indivizii înalt creativi muncesc bine şi mult , studiază operele predecesorilor lor şi ale
Atunci când se confruntă cu probleme neobişnuite având
trăsături structurale atipice, îşi rezervă mai mult timp decât
novicii pentru a reprezenta problema şi pentru a recupera
strategiile rezolutive potrivite.
Atunci când se confruntă cu probleme neobişnuite, novicii
îşi rezervă mai pu in timp decât exper ii pentru a
ț ț
reprezenta problema şi pentru a recupera strategiile
rezolutive.
Când li se oferă noi informa ii
ț
care contrazic reprezentarea
ini ială
ț
a problemei, manifestă flexibilitate în adoptarea unei
strategii mai potrivite.
Prezintă o mai slabă capacitate de a se adapta la informa ia
ț
nouă care contrazice reprezentarea problemei şi strategia
aleasă ini ial.
ț
-„practica este mama perfec iunii”.
ț
- realizată voluntar şi concentrată pe dobândirea de noi
capacită i decât pe repeti ia automată a ceea ce expertul în devenire ştie deja cum să facă.
ț ț
-unele domenii de abilită i depind puternic de cultivarea lor. Ex: în elepciunea se bazează
ț ț
mult
pe cunoştin e,
ț
iar cunoştin ele
ț
utilizate în ra ionamentele
ț
în elepte
ț
sunt rezultatul experien ei.
ț
-Aplicarea expertizei = ob inerea
ț
unei singure solu ii corecte
ț
din mai multe posibile.
-avantaj complementar pentru expertiză = creativitatea - o persoană extinde domeniul
posibilită ilor şi ia în considerare op iuni care nu au mai fost explorate până în acel moment.
ț ț
-În realitate, multe probleme pot fi rezolvate numai prin inventarea sau descoperirea
strategiilor necesare ob inerii unui răspuns la o întrebare complexă.
ț
I.5.Creativitatea
-creativitatea = procesul de producere a „ceva” care este original şi util (Csikszentmihalyi). Acel
„ceva” poate fi o teorie, un dans, o formulă chimică, un proces sau o procedură, o poveste, o simfonie
sau aproape orice altceva.
Originalitatea poate fi evaluată după raritatea ideilor, produselor, fiind considerate
originale acele rezultate ce apar o singură dată într-o colectivitate, deci sunt unice.
Utilitatea vizează rezultatele ac iunii,
ț
care trebuie să aibă o folosin ă
ț
pentru demersul
activită ii.
ț
Roco (2001) - calită i
ț
ale acestui fenomen complex:
–productivitatea (numărul mare de idei, solu ii,
ț
lucrări de specialitate, produse materiale şi
spirituale);
–eficienţa (caracterul economic al performan ei,
ț
randamentul ac iunii
ț
ob inut
ț
prin folosire
produselor activită ii creatoare);
ț
–valoarea produselor activităţii creatoare, importan a
ț
lor teoretică sau practică, recunoaşterea şi
respectul pe plan social;
–ingeniozitatea, implicând elegan ă
ț
şi eficacitate în folosirea metodelor de rezolvare;
–noutatea (distan a
ț
în timp a lucrurilor, ideilor).
-înalt creativi - stiluri de via ă creative =
ț
flexibilitate, comportamente anti-stereotip şi atitudini
nonconformiste.
I.5.1.Creativitatea înseamnă cât produci
-performan a
ț
implică aspecte specifice ale creativită ii, cum ar fi produc ia
ț ț
divergentă, generarea
unei game diverse de răspunsuri potrivite. => capacitate de a crea mai mult.
-testele de creativitate - măsoară diversitatea („diversity”), numărul („numerosity”) şi potrivirea
(„appropiateness”) răspunsurilor la întrebări cu răspuns liber – cum ar fi să se gândească la toate
modurile posibile în care pot folosi o agrafă de foi sau un pix. - Testul lui Torrance
I.5.2.Creativitatea este ceea ce ştii
-Indivizii înalt creativi muncesc bine şi mult , studiază operele predecesorilor lor şi ale
15
contemporanilor, devenind exper i
ț
în domeniul lor de activitate.
-Weisberg - Ceea ce distinge neobişnuitul de obişnuit este con inutul extraordinar asupra căruia
ț
operează aceste procese obişnuite.
-Finke (1995) - două tipuri de gândire creatoare:
1.insight -ul convergent (presupune descoperirea unei structuri creative sau a unei solu ii care
ț
realizează conexiuni între diverse elemente);
2.insight -ul divergent (orientat spre descoperirea unor posibi- lită i noi de utilizare pentru
ț
structurile respective).
- procesele memoriei şi gândirii - insight-ul ştiin ific.
ț
I.5.3.Creativitatea este ceea ce eşti
-rolului personalită ii
ț
şi motiva iei
ț
în creativitate.
-filosofiei personale în creativitate: convingerile flexibile şi atitudinile de acceptare fa ă de alte
ț
culturi, rase şi religii contribuie la creşterea creativită ii.
ț
-motiva iei
ț
în productivitatea creativă. - motiva ie
ț
intrinsecă - cu plăcere, satisfac ie în timpul
ț
procesului creator şi manifestă o dorin ă
ț
personală pentru a rezolva probleme, în schimb cei cu
motiva ie
ț
extrinsecă manifestă dorin a pentru faimă şi bogă ie.
ț ț
- trăsături de personalitate specifice indivizilor creativi: independen a
ț
, autodisciplina,
perseveren a
ț
, capacitatea de a depune efort pe termen lung, toleran a fa ă de ambi-guitate şi frustrare,
ț ț
asumarea riscurilor, relativ dezinteres fa ă
ț
de dezaprobarea socială (G. Popescu, 2004, p. 21).
I.5.4.Creativitatea înseamnă locul în care te afli
- Creativitatea, ca fenomen complex, este o consecin ă
ț
a interac iunii
ț
dintre trei sisteme componente:
1.instituţiile sociale (joacă un rol major în selec ia
ț
crea iilor
ț
individuale);
2.domeniul cultural stabil (păstrează şi transmite crea iile
ț
selectate);
3.individul (aduce schimbări într-un anumit domeniu al culturii).
Referat rezolvarea de probleme
Rezolvarea de probleme implică procesul gândirii pentru ca mecanismele cognitive să găsească solu ia, iar procesul
ț
de rezolvare propriu-zis poate diferi în func ie de problemă i de individul care o rezolvă (Rusu, 2007).
ț ș
Acurate ea rezolvării problemelor implică atât de inerea de cuno tin e legate de sarcini i de domeniu, dar nu numai,
ț ț ș ț ș
sunt implicate i convingerile de auto-eficacitate, capacitatea memoriei de lucru, precum i motiva ia i complexitatea
ș ș ț ș
problemei.
Totu i, conceptul de
ș
eficien ă
ț
în rezolvarea problemelor, analizat mai în detaliu, diferă de la un domeniu la altul
(literatura, matematică, contabilitate, managementul tehnologiei, sănătate mintală i medicină, etc.), în special
ș
modul de
măsurare i interpretare
ș
a acestuia (Hoffman & Schraw, 2010).
În interac iunile sociale apar cele mai complexe probleme ce trebuie rezolvate, iar rezolvarea cu succes a acestora
ț
depinde de două procese interconectate, i
ș
anume, capacitatea de a imagina condi ii
ț
care ar permite avansarea asupra problemei
i
ș
capacitatea de a implementa în mod selectiv cea mai eficientă strategie (Ruby, et al., 2013). Rezultatele cercetării lui Ruby i
ș
a colaboratorilor săi (2013) au dovedit cum capacitatea de generare a gândurilor este implicată în procesul prin care sunt
generate solu ii la problemele sociale ca i componentă a procesului de imaginare a solu iilor, dar, totu i, rezolvarea optimă a
ț ș ț ș
problemelor poate fi ob inută de către indivizi care prezintă un echilibru adecvat între capacitatea de generare a gândurilor i
ț ș
cogni ia perceptivă.
ț
Un alt aspect important este acela al rezolvării problemelor în grupuri sociale. Se cunoa te faptul că mărimea i
ș ș
compozi ia grupului influen ează performan a colectivă într-o varietate de sarcini, i există multiple cercetări tiin ifice care
ț ț ț ș ș ț
arată eficien a ridicată în rezolvarea problemelor în cadrul grupurilor. Laughlin i colaboratorii (2006) au studiat efectul
ț ș
mărimii grupului în eficien a rezolvării de probleme fa ă de performan a individuală i au observat rezultate mult mai bune în
ț ț ț ș
cadrul grupurilor fa ă de rezultatele ob inute de indivizi independent.
ț ț
Rezolvarea de probleme este un proces complex ce implică toate func iile
ț
cognitive, în propor ii
ț
diferite, astfel încât
să fie găsită solu ia optimă pentru individ i pe cât este de complex, pe atât este de important să se întâmple rapid i eficient, în
ț ș ș
special în domenii în care pot apărea situa ii
ț
de criză (medical, fabrici, etc.) i
ș
din acest motiv cercetătorii studiază în
contemporanilor, devenind exper i
ț
în domeniul lor de activitate.
-Weisberg - Ceea ce distinge neobişnuitul de obişnuit este con inutul extraordinar asupra căruia
ț
operează aceste procese obişnuite.
-Finke (1995) - două tipuri de gândire creatoare:
1.insight -ul convergent (presupune descoperirea unei structuri creative sau a unei solu ii care
ț
realizează conexiuni între diverse elemente);
2.insight -ul divergent (orientat spre descoperirea unor posibi- lită i noi de utilizare pentru
ț
structurile respective).
- procesele memoriei şi gândirii - insight-ul ştiin ific.
ț
I.5.3.Creativitatea este ceea ce eşti
-rolului personalită ii
ț
şi motiva iei
ț
în creativitate.
-filosofiei personale în creativitate: convingerile flexibile şi atitudinile de acceptare fa ă de alte
ț
culturi, rase şi religii contribuie la creşterea creativită ii.
ț
-motiva iei
ț
în productivitatea creativă. - motiva ie
ț
intrinsecă - cu plăcere, satisfac ie în timpul
ț
procesului creator şi manifestă o dorin ă
ț
personală pentru a rezolva probleme, în schimb cei cu
motiva ie
ț
extrinsecă manifestă dorin a pentru faimă şi bogă ie.
ț ț
- trăsături de personalitate specifice indivizilor creativi: independen a
ț
, autodisciplina,
perseveren a
ț
, capacitatea de a depune efort pe termen lung, toleran a fa ă de ambi-guitate şi frustrare,
ț ț
asumarea riscurilor, relativ dezinteres fa ă
ț
de dezaprobarea socială (G. Popescu, 2004, p. 21).
I.5.4.Creativitatea înseamnă locul în care te afli
- Creativitatea, ca fenomen complex, este o consecin ă
ț
a interac iunii
ț
dintre trei sisteme componente:
1.instituţiile sociale (joacă un rol major în selec ia
ț
crea iilor
ț
individuale);
2.domeniul cultural stabil (păstrează şi transmite crea iile
ț
selectate);
3.individul (aduce schimbări într-un anumit domeniu al culturii).
Referat rezolvarea de probleme
Rezolvarea de probleme implică procesul gândirii pentru ca mecanismele cognitive să găsească solu ia, iar procesul
ț
de rezolvare propriu-zis poate diferi în func ie de problemă i de individul care o rezolvă (Rusu, 2007).
ț ș
Acurate ea rezolvării problemelor implică atât de inerea de cuno tin e legate de sarcini i de domeniu, dar nu numai,
ț ț ș ț ș
sunt implicate i convingerile de auto-eficacitate, capacitatea memoriei de lucru, precum i motiva ia i complexitatea
ș ș ț ș
problemei.
Totu i, conceptul de
ș
eficien ă
ț
în rezolvarea problemelor, analizat mai în detaliu, diferă de la un domeniu la altul
(literatura, matematică, contabilitate, managementul tehnologiei, sănătate mintală i medicină, etc.), în special
ș
modul de
măsurare i interpretare
ș
a acestuia (Hoffman & Schraw, 2010).
În interac iunile sociale apar cele mai complexe probleme ce trebuie rezolvate, iar rezolvarea cu succes a acestora
ț
depinde de două procese interconectate, i
ș
anume, capacitatea de a imagina condi ii
ț
care ar permite avansarea asupra problemei
i
ș
capacitatea de a implementa în mod selectiv cea mai eficientă strategie (Ruby, et al., 2013). Rezultatele cercetării lui Ruby i
ș
a colaboratorilor săi (2013) au dovedit cum capacitatea de generare a gândurilor este implicată în procesul prin care sunt
generate solu ii la problemele sociale ca i componentă a procesului de imaginare a solu iilor, dar, totu i, rezolvarea optimă a
ț ș ț ș
problemelor poate fi ob inută de către indivizi care prezintă un echilibru adecvat între capacitatea de generare a gândurilor i
ț ș
cogni ia perceptivă.
ț
Un alt aspect important este acela al rezolvării problemelor în grupuri sociale. Se cunoa te faptul că mărimea i
ș ș
compozi ia grupului influen ează performan a colectivă într-o varietate de sarcini, i există multiple cercetări tiin ifice care
ț ț ț ș ș ț
arată eficien a ridicată în rezolvarea problemelor în cadrul grupurilor. Laughlin i colaboratorii (2006) au studiat efectul
ț ș
mărimii grupului în eficien a rezolvării de probleme fa ă de performan a individuală i au observat rezultate mult mai bune în
ț ț ț ș
cadrul grupurilor fa ă de rezultatele ob inute de indivizi independent.
ț ț
Rezolvarea de probleme este un proces complex ce implică toate func iile
ț
cognitive, în propor ii
ț
diferite, astfel încât
să fie găsită solu ia optimă pentru individ i pe cât este de complex, pe atât este de important să se întâmple rapid i eficient, în
ț ș ș
special în domenii în care pot apărea situa ii
ț
de criză (medical, fabrici, etc.) i
ș
din acest motiv cercetătorii studiază în
16
profunzime care sunt mecanismele care duc la o rezolvare eficientă a problemelor pentru ca acestea să poată fi antrenate i
ș
dezvoltate.
3.Ed. De Bono si gandirea laterala
-Gândirea verticală - eficientă, dar incompletă, selectivă. Trebuie completată cu gândirea
laterală, generativa. Ambele au ca scop eficientizarea.
-Gândirea laterală = proces prin care folosim informa ia
ț
să stimulam creativitatea i
ș
intui ia
ț
restructurantă
-Poate fi învă ată,
ț
exersata i
ș
folosită
-Strâns legată de intui ie,
ț
creativitate i
ș
dispozi ie
ț
(înnăscute)
-Proces deliberat
-Implică restructurarea, evitarea modelelor/ideilor învechite i
ș
generarea unor modele/idei noi
-Creativitatea – descrierea unui rezultat (poate fi admirat), gândirea laterală = descrierea unui
proces (poate fi învă at i folosit)
ț ș
Diferen e
ț
fa ă de gândirea verticală - nu sunt antagonice, ci complementare. gândirea laterală
ț
venind în sprijinul gândirii verticale pentru a-i spori utilitatea.
Folose te
ș
informa ia
ț
pentru efectele pe care le produce
Este posibil să fie nevoie de o gre eală
ș
pentru a se ajunge la solu ie
ț
Se pot căuta în mod deliberat informa iile
ț
irelevante
Complementaritate cu gândirea verticală
Verticala – mai mul i
ț
pa i
ș
pentru a ajunge la concluzie, punct de plecare =
alegere perceptivă
Laterală – clarifica alegerea perceptivă i
ș
temperează o concluzie rigidă
-Principiul esen ial:
ț
orice mod particular de a privi lucrurile este doar unul dintre
nenumăratele moduri posibile
-Metode/ tehnici:
căutare de alternative
Contestarea presupozitiilor
profunzime care sunt mecanismele care duc la o rezolvare eficientă a problemelor pentru ca acestea să poată fi antrenate i
ș
dezvoltate.
3.Ed. De Bono si gandirea laterala
-Gândirea verticală - eficientă, dar incompletă, selectivă. Trebuie completată cu gândirea
laterală, generativa. Ambele au ca scop eficientizarea.
-Gândirea laterală = proces prin care folosim informa ia
ț
să stimulam creativitatea i
ș
intui ia
ț
restructurantă
-Poate fi învă ată,
ț
exersata i
ș
folosită
-Strâns legată de intui ie,
ț
creativitate i
ș
dispozi ie
ț
(înnăscute)
-Proces deliberat
-Implică restructurarea, evitarea modelelor/ideilor învechite i
ș
generarea unor modele/idei noi
-Creativitatea – descrierea unui rezultat (poate fi admirat), gândirea laterală = descrierea unui
proces (poate fi învă at i folosit)
ț ș
Diferen e
ț
fa ă de gândirea verticală - nu sunt antagonice, ci complementare. gândirea laterală
ț
venind în sprijinul gândirii verticale pentru a-i spori utilitatea.
Folose te
ș
informa ia
ț
pentru efectele pe care le produce
Este posibil să fie nevoie de o gre eală
ș
pentru a se ajunge la solu ie
ț
Se pot căuta în mod deliberat informa iile
ț
irelevante
Complementaritate cu gândirea verticală
Verticala – mai mul i
ț
pa i
ș
pentru a ajunge la concluzie, punct de plecare =
alegere perceptivă
Laterală – clarifica alegerea perceptivă i
ș
temperează o concluzie rigidă
-Principiul esen ial:
ț
orice mod particular de a privi lucrurile este doar unul dintre
nenumăratele moduri posibile
-Metode/ tehnici:
căutare de alternative
Contestarea presupozitiilor
17
Suspendarea/amânarea judecă ii
ț
Fractionarea
Metoda inversă
Analogii
Stimulare aleatorie
-Brainstormingul - oferă un cadru formal în care este încurajată utilizarea tehnicilor gândirii
laterale. activitate de grup în care are loc o stimulare încruci ată a ideilor
ș
i
ș
suspendarea
judecă ilor
ț
.
Edward de Bono - creativitatea, educaţia gândirii şi succesul prin inventivitatea deliberatã.
Modelul gândirii laterale poate fi utilizat de to i
ț
oamenii.
corectitudinea este ceea ce contează în gândirea verticală; bogă ia
ț
este cea mai
importantă pentru gândirea laterală, în elegând că această bogă ie caută să deschidă alte
ț ț
căi.
gândire laterală – generare de idei noi. aceste idei sunt dezvoltate de gândirea verticală.
Nevoia de a dezvolta gândirea laterală se datorează limitărilor comportamentului min ii
ț
ca sistem de memorie care se autooptimizează.
când gândim vertical, folosim informa ia
ț
a a
ș
cum este pentru a înainta către o solu ie
ț
pe
când atunci când gândim lateral, nu folosim informa ia pentru valoarea sa intrinsecă ci ca pe
ț
o provocare, pentru a determina o restructurare a modelelor.
Accentul cade pe modalită ile
ț
diferite de a face i
ș
a privi lucrurile, pe evitarea cli eelor
ș
i
ș
pe contestarea supozi iilor.
ț
Gândirea laterală este deosebit de utilă în rezolvarea problemelor i
ș
în găsirea ideilor noi.
4.Modelul dual al mintii (Calaretul si Elefantul) si aplicatiile lui in viata de zi cu zi
Jonathan Haidt – eul divizat
Buddha - mintea = elefant sălbatic: „În vremuri îndepărtate, mintea mea obişnuia să hălăduiască oriunde
dorinţa egoistă, pofta trupească sau plăcerea o îndemna. Azi, această minte nu mai zburdă şi se află sub
controlul armoniei, la fel cum un elefant sălbatic este controlat de dresorul lui.”
Freud - mintea - trei părţi: eul (eul raţional, conştient), supraeul (conştiinţa, un angajament uneori prea rigid
faţă de regulile societăţii) şi sinele (dorinţa de a obţine cât mai multă plăcere, cât mai repede). psihic = cal şi
o căruţă - birjarul (eul) se luptă din răsputeri să controleze un cal neascultător, nărăvaş şi flămând (sinele), în
timp ce tatăl biIjarului (supraeul) stă pe scaunul din spate şi îi reproşează birjarului tot ce face greşit.
propria slăbiciune = călăreţ pe spatele unui elefant. Ţin hăţurile în mână şi trăgând de ele într-un fel sau
altul îl fac pe elefant să se întoarcă, să se oprească sau să pornească. Pot dirija lucrurile, dar numai când
elefantul nu are dorinţe proprii. Când elefantul vrea să facă ceva anume, eu nu îl pot opri oricât aş încerca.
Metafora călăreţului - Damasio: raţiunea şi emoţia trebuie să lucreze împreună pentru a crea un
comportament inteligent, dar emoţia (o mare parte din elefant) face cam toată treaba. Apariţia
neocortexului a făcut posibil faptul ca şi călăreţul să existe, dar l-a făcut şi pe elefant mult mai
deştept. procesul decizional are la bază ambele dimensiuni.
-două sisteme de procesare lucrează împreună în cap: procesele controlate şi procesele automate.
Sistemul de control, prin contrast, este văzut mai degrabă ca un sfătuitor. Este un călăreţ aşezat pe
spatele unui elefant, pentru a-l ajuta pe elefant să facă alegeri mai bune.
Călăreţul poate vedea mai departe în viitor şi poate afla mai multe informaţii preţioase vorbind cu
alţi călăreţi sau studiind hărţile, dar nu-i poate da comenzi elefantului împotriva voinţei acestuia.
Calaretul este gândirea conştientă şi controlată. Elefantul, în contrast, este tot restul. Elefantul
este intuiţia, reacţiile viscerale, emoţiile şi bănuielile - o mare parte din sistemul automat.
Suspendarea/amânarea judecă ii
ț
Fractionarea
Metoda inversă
Analogii
Stimulare aleatorie
-Brainstormingul - oferă un cadru formal în care este încurajată utilizarea tehnicilor gândirii
laterale. activitate de grup în care are loc o stimulare încruci ată a ideilor
ș
i
ș
suspendarea
judecă ilor
ț
.
Edward de Bono - creativitatea, educaţia gândirii şi succesul prin inventivitatea deliberatã.
Modelul gândirii laterale poate fi utilizat de to i
ț
oamenii.
corectitudinea este ceea ce contează în gândirea verticală; bogă ia
ț
este cea mai
importantă pentru gândirea laterală, în elegând că această bogă ie caută să deschidă alte
ț ț
căi.
gândire laterală – generare de idei noi. aceste idei sunt dezvoltate de gândirea verticală.
Nevoia de a dezvolta gândirea laterală se datorează limitărilor comportamentului min ii
ț
ca sistem de memorie care se autooptimizează.
când gândim vertical, folosim informa ia
ț
a a
ș
cum este pentru a înainta către o solu ie
ț
pe
când atunci când gândim lateral, nu folosim informa ia pentru valoarea sa intrinsecă ci ca pe
ț
o provocare, pentru a determina o restructurare a modelelor.
Accentul cade pe modalită ile
ț
diferite de a face i
ș
a privi lucrurile, pe evitarea cli eelor
ș
i
ș
pe contestarea supozi iilor.
ț
Gândirea laterală este deosebit de utilă în rezolvarea problemelor i
ș
în găsirea ideilor noi.
4.Modelul dual al mintii (Calaretul si Elefantul) si aplicatiile lui in viata de zi cu zi
Jonathan Haidt – eul divizat
Buddha - mintea = elefant sălbatic: „În vremuri îndepărtate, mintea mea obişnuia să hălăduiască oriunde
dorinţa egoistă, pofta trupească sau plăcerea o îndemna. Azi, această minte nu mai zburdă şi se află sub
controlul armoniei, la fel cum un elefant sălbatic este controlat de dresorul lui.”
Freud - mintea - trei părţi: eul (eul raţional, conştient), supraeul (conştiinţa, un angajament uneori prea rigid
faţă de regulile societăţii) şi sinele (dorinţa de a obţine cât mai multă plăcere, cât mai repede). psihic = cal şi
o căruţă - birjarul (eul) se luptă din răsputeri să controleze un cal neascultător, nărăvaş şi flămând (sinele), în
timp ce tatăl biIjarului (supraeul) stă pe scaunul din spate şi îi reproşează birjarului tot ce face greşit.
propria slăbiciune = călăreţ pe spatele unui elefant. Ţin hăţurile în mână şi trăgând de ele într-un fel sau
altul îl fac pe elefant să se întoarcă, să se oprească sau să pornească. Pot dirija lucrurile, dar numai când
elefantul nu are dorinţe proprii. Când elefantul vrea să facă ceva anume, eu nu îl pot opri oricât aş încerca.
Metafora călăreţului - Damasio: raţiunea şi emoţia trebuie să lucreze împreună pentru a crea un
comportament inteligent, dar emoţia (o mare parte din elefant) face cam toată treaba. Apariţia
neocortexului a făcut posibil faptul ca şi călăreţul să existe, dar l-a făcut şi pe elefant mult mai
deştept. procesul decizional are la bază ambele dimensiuni.
-două sisteme de procesare lucrează împreună în cap: procesele controlate şi procesele automate.
Sistemul de control, prin contrast, este văzut mai degrabă ca un sfătuitor. Este un călăreţ aşezat pe
spatele unui elefant, pentru a-l ajuta pe elefant să facă alegeri mai bune.
Călăreţul poate vedea mai departe în viitor şi poate afla mai multe informaţii preţioase vorbind cu
alţi călăreţi sau studiind hărţile, dar nu-i poate da comenzi elefantului împotriva voinţei acestuia.
Calaretul este gândirea conştientă şi controlată. Elefantul, în contrast, este tot restul. Elefantul
este intuiţia, reacţiile viscerale, emoţiile şi bănuielile - o mare parte din sistemul automat.
18
Şi elefantul şi călăreţul au forma lor de înţelepciune şi, când lucrează bine împreună, ei fac
posibilă genialitatea unică a fiinţelor umane. Dar asta nu se întâmplă prea des.
persoană care este inteligentă emotional este un călăreţ îndemânatic: ştie cum să distragă şi să
păcălească elefantul fără să provoace o confruntare directă a voinţei ambilor.
suntem un întreg, şi călăreţul, şi elefantul. Ambii au calităţile lor şi talentele lor deosebite.
Călăreţul poate avea oarecare influenţă la intersecţiile vieţii, dar elefantul este cel care are de-a
face cu viaţa de zi cu zi ,răspunzând automat la mediul înconjurător.
Elefantul reacţionează instinctiv şi îl duce pe călăreţ spre o nouă destinaţie.
mindset incon tient
ș
= sistemul limbic (Elefantul) i un mindset
ș
con tient
ș
= cortexul prefrontal
(Călăre ul).
ț
oElefantul s-a format în urmă cu 250 de milioane de ani i
ș
este partea creierului care creează
automatisme comportamentale i emo ionale, este responsabilă de nevoi precum
ș ț
siguran ă
ț
,
statut social sau independen ă
ț
i caută să construiască
ș
rela ii cu cei din jur.
ț
oCălăre ul, în schimb, există de numai 250.000 de ani i este responsabil de aspecte precum
ț ș
ra ionament
ț
, gândire abstractă, focalizarea aten iei, luarea deciziilor
ț
i sentimente precum
ș
empatie sau moralitate.
Elefantul este obi nuit cu
ș
probleme simple pe care le evaluează din perspectiva amenin ării sau
ț
oportunită ii
ț
, generând o reac ie automată
ț
.
Iar Călăre ul este de fapt CEO-ul creierului i este responsabil cu
ț ș
problemele complexe care
implică procese decizionale mai ample, capabil de gândire critică.Mintea umană lucrează cu
ambele i nu de pu ine ori se întâmplă ca ele
ș ț
să nu fie de acord.
În via a de zi cu zi,
ț
mecanismele decizionale ale creierului sunt responsabile de cât de u or
ș
sau greu ne este să reac ionăm într-o anumită situa ie i de cum vom ac iona mai departe
ț ț ș ț
.
oEx: cu o prăjitură în fa ă, Elefantul va decide că este bine
ț
să o mâncăm, pentru că acoperă nevoia de
hrană i
ș
este un aliment care produce bucurie. Călăre ul,
ț
însă, intervine cu ra iunea
ț
i
ș
oferă creierului
contraargumente precum faptul că prăjitura ar putea veni cu kilograme în plus într-un moment în
care obiectivul ra ional
ț
este men inerea greută ii sau chiar
ț ț
slăbirea.
=> astfel de proces decizional care se întâmplă în creier se poate dovedi uneori greu să luăm o
decizie sau să sim im că decizia vine cu un
ț
compromis sau cu un factor de stres.
Tot acest proces complex dintre Elefant i Călăre se întâmplă
ș ț
în fiecare moment, pentru orice
alegere pe care trebuie să o facem, de la inuta pe care o alegem pentru a merge la birou sau ce
ț
mâncăm la prânz până la toate deciziile mărunte sau complexe de la job i din via a personală.
ș ț
Interesant este însă faptul că Elefantul poate dezvolta noi automatisme pe măsură ce Călăre ul
ț
repetă suficient de mult o ac iune.
ț
oEx: „atunci când învă ăm o
ț
activitate nouă la job, la început ni se poate părea dificil, ne solicită mult
aten ia i concentrarea i poate fi uneori chiar
ț ș ș
stresant, toate aceste reac ii comportamentale fiind
ț
dictate de Călăre . pe măsură ce facem acea activitate
ț
de foarte multe ori i ne specializăm, devine
ș
mai u or, suntem mai relaxa i
ș ț
i o parte
ș
din acea activitate poate chiar să se transforme într-un
automatism, ceea ce înseamnă că e preluată par ial de Elefant.
ț
Procesul de transformare a unui mecanism decizional complex într-unul automatizat se întâmplă
prin asociere i
ș
repeti ie
ț
.
Mindset-ul incon tient
ș
e de regulă axat pe siguran ă, stabilitate i familiaritate,
ț ș
pe când mindset-ul
con tient
ș
e axat pe flexibilitate i
ș
deschidere la nou i
ș
ne schimbă gândirea i
ș
comportamentele
Şi elefantul şi călăreţul au forma lor de înţelepciune şi, când lucrează bine împreună, ei fac
posibilă genialitatea unică a fiinţelor umane. Dar asta nu se întâmplă prea des.
persoană care este inteligentă emotional este un călăreţ îndemânatic: ştie cum să distragă şi să
păcălească elefantul fără să provoace o confruntare directă a voinţei ambilor.
suntem un întreg, şi călăreţul, şi elefantul. Ambii au calităţile lor şi talentele lor deosebite.
Călăreţul poate avea oarecare influenţă la intersecţiile vieţii, dar elefantul este cel care are de-a
face cu viaţa de zi cu zi ,răspunzând automat la mediul înconjurător.
Elefantul reacţionează instinctiv şi îl duce pe călăreţ spre o nouă destinaţie.
mindset incon tient
ș
= sistemul limbic (Elefantul) i un mindset
ș
con tient
ș
= cortexul prefrontal
(Călăre ul).
ț
oElefantul s-a format în urmă cu 250 de milioane de ani i
ș
este partea creierului care creează
automatisme comportamentale i emo ionale, este responsabilă de nevoi precum
ș ț
siguran ă
ț
,
statut social sau independen ă
ț
i caută să construiască
ș
rela ii cu cei din jur.
ț
oCălăre ul, în schimb, există de numai 250.000 de ani i este responsabil de aspecte precum
ț ș
ra ionament
ț
, gândire abstractă, focalizarea aten iei, luarea deciziilor
ț
i sentimente precum
ș
empatie sau moralitate.
Elefantul este obi nuit cu
ș
probleme simple pe care le evaluează din perspectiva amenin ării sau
ț
oportunită ii
ț
, generând o reac ie automată
ț
.
Iar Călăre ul este de fapt CEO-ul creierului i este responsabil cu
ț ș
problemele complexe care
implică procese decizionale mai ample, capabil de gândire critică.Mintea umană lucrează cu
ambele i nu de pu ine ori se întâmplă ca ele
ș ț
să nu fie de acord.
În via a de zi cu zi,
ț
mecanismele decizionale ale creierului sunt responsabile de cât de u or
ș
sau greu ne este să reac ionăm într-o anumită situa ie i de cum vom ac iona mai departe
ț ț ș ț
.
oEx: cu o prăjitură în fa ă, Elefantul va decide că este bine
ț
să o mâncăm, pentru că acoperă nevoia de
hrană i
ș
este un aliment care produce bucurie. Călăre ul,
ț
însă, intervine cu ra iunea
ț
i
ș
oferă creierului
contraargumente precum faptul că prăjitura ar putea veni cu kilograme în plus într-un moment în
care obiectivul ra ional
ț
este men inerea greută ii sau chiar
ț ț
slăbirea.
=> astfel de proces decizional care se întâmplă în creier se poate dovedi uneori greu să luăm o
decizie sau să sim im că decizia vine cu un
ț
compromis sau cu un factor de stres.
Tot acest proces complex dintre Elefant i Călăre se întâmplă
ș ț
în fiecare moment, pentru orice
alegere pe care trebuie să o facem, de la inuta pe care o alegem pentru a merge la birou sau ce
ț
mâncăm la prânz până la toate deciziile mărunte sau complexe de la job i din via a personală.
ș ț
Interesant este însă faptul că Elefantul poate dezvolta noi automatisme pe măsură ce Călăre ul
ț
repetă suficient de mult o ac iune.
ț
oEx: „atunci când învă ăm o
ț
activitate nouă la job, la început ni se poate părea dificil, ne solicită mult
aten ia i concentrarea i poate fi uneori chiar
ț ș ș
stresant, toate aceste reac ii comportamentale fiind
ț
dictate de Călăre . pe măsură ce facem acea activitate
ț
de foarte multe ori i ne specializăm, devine
ș
mai u or, suntem mai relaxa i
ș ț
i o parte
ș
din acea activitate poate chiar să se transforme într-un
automatism, ceea ce înseamnă că e preluată par ial de Elefant.
ț
Procesul de transformare a unui mecanism decizional complex într-unul automatizat se întâmplă
prin asociere i
ș
repeti ie
ț
.
Mindset-ul incon tient
ș
e de regulă axat pe siguran ă, stabilitate i familiaritate,
ț ș
pe când mindset-ul
con tient
ș
e axat pe flexibilitate i
ș
deschidere la nou i
ș
ne schimbă gândirea i
ș
comportamentele
19
prin experien e i activită i noi care, ulterior, pot fi preluate de mindset-ul incon tient i
ț ș ț ș ș
transformate în automatisme.
Absolut toate deciziile pe care le luăm sunt emo ionale,
ț
la fel cum este i
ș
reac ia la stres
ț
. De
obicei, ne sim im stresa i atunci când ceea ce ni se întâmplă ni se pare mult, greu sau ambele i
ț ț ș
Elefantul i Călăre ul trec situa iile cu poten ial de stres prin filtrul lor i ac ionează în consecin ă.
ș ț ț ț ș ț ț
mecanismele creierului nostru se bazează, pe de o parte, pe latura instinctuală, emoţională, care
simte durere, plăcere, compasiune etc. (“elefantul”), şi, pe de alta, pe latura raţională, reflexivă,
care analizează, deliberează, priveşte spre viitor (“călăreţul”).
Cocoţat pe spinarea “elefantului”, “călăre ul” ine frâiele i
ț ț ș
pare a fi liderul. controlul călăre ului
ț
că este precar, deoarece călăre ul este
ț
foarte mic in raport cu elefantul si, de fiecare dată când
“elefantul” de câteva tone i “călăre ul”
ș ț
nu sunt de acord în ce direc ie să se îndrepte, este de
ț
aşteptat că cel care va pierde este călăre ul, neavând altă soluţie decât
ț
să se supună.
“Elefantul”, partea noastră emoţională şi instinctuală, este leneş, capricios, căutând adesea o
recompensă pe termen scurt. eforturile de schimbare e uează, de obicei este vina “elefantului”,
ș
deoarece tipurile de schimbări pe care le dorim implică sacrificii pe termen scurt, pentru
recompense pe termen lung. “Foamea” elefantului de satisfacţie instantanee este opusul voinţei
călăre ului, care are
ț
capacitatea de a gândi pe termen lung, de a planifica, de a gândi dincolo de
prezent.
oEx: la o vizionare de apartament, călăre ul e cel preocupat de
ț
pre ul
ț
per metru pătrat în zonă, iar
elefantul e cel care se raportează la starea pe care ne-o transmite spa iul
ț
– ne place sau nu ne
place. dacă la vizionare remarcăm o neregulă, elefantul începe să fie defensiv i să se retragă, dar
ș
călăre ul
ț
încearcă să vadă ce poate ob ine
ț
totu i
ș
din această situa ie –
ț
„e mai departe de metrou decât
mi s-a spus, dar poate ob in un discount”.
ț
Călăreţul a evoluat pentru a-i sluji elefantului.
prin experien e i activită i noi care, ulterior, pot fi preluate de mindset-ul incon tient i
ț ș ț ș ș
transformate în automatisme.
Absolut toate deciziile pe care le luăm sunt emo ionale,
ț
la fel cum este i
ș
reac ia la stres
ț
. De
obicei, ne sim im stresa i atunci când ceea ce ni se întâmplă ni se pare mult, greu sau ambele i
ț ț ș
Elefantul i Călăre ul trec situa iile cu poten ial de stres prin filtrul lor i ac ionează în consecin ă.
ș ț ț ț ș ț ț
mecanismele creierului nostru se bazează, pe de o parte, pe latura instinctuală, emoţională, care
simte durere, plăcere, compasiune etc. (“elefantul”), şi, pe de alta, pe latura raţională, reflexivă,
care analizează, deliberează, priveşte spre viitor (“călăreţul”).
Cocoţat pe spinarea “elefantului”, “călăre ul” ine frâiele i
ț ț ș
pare a fi liderul. controlul călăre ului
ț
că este precar, deoarece călăre ul este
ț
foarte mic in raport cu elefantul si, de fiecare dată când
“elefantul” de câteva tone i “călăre ul”
ș ț
nu sunt de acord în ce direc ie să se îndrepte, este de
ț
aşteptat că cel care va pierde este călăre ul, neavând altă soluţie decât
ț
să se supună.
“Elefantul”, partea noastră emoţională şi instinctuală, este leneş, capricios, căutând adesea o
recompensă pe termen scurt. eforturile de schimbare e uează, de obicei este vina “elefantului”,
ș
deoarece tipurile de schimbări pe care le dorim implică sacrificii pe termen scurt, pentru
recompense pe termen lung. “Foamea” elefantului de satisfacţie instantanee este opusul voinţei
călăre ului, care are
ț
capacitatea de a gândi pe termen lung, de a planifica, de a gândi dincolo de
prezent.
oEx: la o vizionare de apartament, călăre ul e cel preocupat de
ț
pre ul
ț
per metru pătrat în zonă, iar
elefantul e cel care se raportează la starea pe care ne-o transmite spa iul
ț
– ne place sau nu ne
place. dacă la vizionare remarcăm o neregulă, elefantul începe să fie defensiv i să se retragă, dar
ș
călăre ul
ț
încearcă să vadă ce poate ob ine
ț
totu i
ș
din această situa ie –
ț
„e mai departe de metrou decât
mi s-a spus, dar poate ob in un discount”.
ț
Călăreţul a evoluat pentru a-i sluji elefantului.
Tags
Categories
GeneralDownload
Download Slideshow Get the original presentation fileQuick Actions
Statistics
- Views 35
- Slides 19
- Age 339 days
Related Slideshows
22
Pray For The Peace Of Jerusalem and You Will Prosper
RodolfoMoralesMarcuc
41 views
26
Don_t_Waste_Your_Life_God.....powerpoint
chalobrido8
45 views
31
VILLASUR_FACTORS_TO_CONSIDER_IN_PLATING_SALAD_10-13.pdf
JaiJai148317
40 views
14
Fertility awareness methods for women in the society
Isaiah47
38 views
35
Chapter 5 Arithmetic Functions Computer Organisation and Architecture
RitikSharma297999
37 views
5
syakira bhasa inggris (1) (1).pptx.......
ourcommunity56
39 views