36
Pregătirea personalului medical, de la un curs de soră medicală, de 6 luni, sau de nivel de
liceu sanitar, la o școlarizare cu studii superioare, prin facultate, master și chiar doctorat (aceasta
însemnând o perioada mai îndelungată de studii și la un nivel superior), cu siguranță a adus un
plus de valoare, asistentei medicale. Calitatea factorului uman este foarte importantă. Ne-au
demonstrat-o, de-a lungul timpului, măicuțele și călugării care, cu sumare cunoștinte medicale, la
nivelul științei și tehnologiei aproape inexistente, au îngrijit cu abnegație și cu rezultate
remarcabile, mii de pacienți și au alinat trupește și sufletește, suferința multora. De multe ori,
trecerea la așa-numitul “profesionalism” și “standardizare” ne face să uităm să fim...umani.
Calitatea actului medical depinde de modul în care respectăm criteriile și normele specifice de
lucru, dar și de modul în care o facem. Respectarea pacientului, a colegilor, a echipei de lucru, a
apartinatorilor pacientului, înseamnă, de fapt, să ne respectam pe noi însuși, în plus, ea fiind o
obligație a noastră, că și profesioniști medicali.
Există mai mulți factori care pot să scadă calitatea actului medical, dintre care,
menționăm: disfunctionalitati din sistemul de sănătate (proasta informare din sistem,
neacoperirea pachetelor de bază, a medicamentelor necesare, personal medical insuficient sau
slab distribuit, educația medicală deficitară etc. Într-un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică (OCDE), dat publicităţii şi publicat de editorialul “The Telegraph”, în
România, în 2016 existau 2,5 medici la mia de locuitori, sub media europeană de 3,4
medici/1000 locuitori (comparativ, în Polonia sunt 2,2 medici/1000 locuitori, iar în Portugalia,
2,53 medici/1000 locuitori)
89
. In plus, migrarea personalului medical in tari sau unitati sanitare
care remunereaza mai bine/ofera alte beneficii, duc, de asemenea, la scaderea calitatii actului
medical.
Raportat la anul 2016, potrivit datelor INS, citate de News.ro, în România erau înregistraţi
57.300 medici şi 137.200 angajaţi asistenţi medicali
90
.
Nu exista o statistică referitor la numărul de pacienţi care îi revin unei asistente medicale
pentru tratament, dar, conform populaţiei cu domiciliul în România din 2016 ( de 22.300.000
locuitori) şi a numărului de asistenţi medicali angajaţi, ar fi aproximativ 6 asistenţi medicali care
deservesc 1000 locuitori.
89
https://insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/activitatea_unitatilor_sanitare_anul_2016.pdf
90
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/in-sfarsit-s-a-aflat-cati-medici-are-romania-753437